REGIONALIZARE VERSUS DESCENTRALIZARE

Solicitat pentru a raspunde la cateva intrebari in legatura cu problematica regionalizarii, am redat aceste ganduri, consultand si eu ca si altii literatura pe aceasta tema!

1.Are nevoie România de regionalizare? De ce?

Regionalizarea României prezintă mize şi oportunităţi reale pentru fiecare dintre noi, dar şi provocări pe măsură, contribuind la o descentralizarea și reorganizarea de care România are nevoie. O regionalizare însoţită de o descentralizare pe măsură ar trebui să modifice semnificativ structura administrativă, altfel încât să reducă birocraţia și să determine o creștere economică. Experiența unor țări precum Germania, Elveția, Austria, ne pot ghida în acest proces necesar și pentru România. În Austria, spre exemplu, federalismul are o lungă tradiţie, caracterizată prin autorităţile de Land bine înrădăcinate la nivel politic, însă slabe din punct de vedere constituţional. După dispariţia monarhiei austro-ungare, şapte regiuni istorice existente şi două regiuni nou create s-au constituit într-un stat federal compus din 9 Landuri autonome. Cele nouă state federale înglobează 15 oraşe cu statut special, 84 arondismente politice şi 2.359 comune. Conceptul statului federal nu este chiar atît de puternic fixat, deoarece există un dezechilibru de competenţe în favoarea federaţiei şi deoarece influenţa landurilor asupra legislaţiei federale este minimă. Potrivit Constituţiei, anume Federaţia trebuie, în principiu, să împartă competenţele între ea însăşi şi Land, prin intermediul unei legi constituţionale. Spre deosebire de legea fundamentală germană, Constituţia federală austriacă nu include clauza de întîietate în favoarea legilor federale, astfel încît se aplică principiul „dreptul federal primordial dreptului Landurilor”. O altă caracteristică federală reiese din competenţa acordată Landurilor, ca membre ale unei Federaţii, de a avea o Constituţie proprie. În cadrul dreptului constituţional federal, Landurile se bucură de o autonomie constituţională relativă.Limitarea sferei de reglementare a instituţiilor regionale este accentuată de o centralizare flagrantă în domeniul financiar deoarece suveranitatea fiscală îi revine, în principiu, federaţiei. În ceea ce priveşte veniturile bugetare ale Landurilor, partea care provine din impozitul colectiv federal este cea mai importantă. Sumele fiscale încasate de la Landuri nu reprezintă decît circa 1% din total, ceea ce este extrem de puţin, în raport cu alte state federale. Impozitele pot fi ridicate doar de autorităţi federale speciale.

 2. Ce tip de decizii și competențe sunt necesar a fi transferate la nivel regional?

Sunt o serie de decizii în plan economic și mai ales politic. Exemplul Austriei, tara pe care am vizitat/o, participând la o serie de simpozioane internaționale, cu tematică diversă, dar care a surprins și aspecte ale regionalizării în general, este relevant. Cu referire la situația Romîniei, Franz Schausberger, presedinte al Institutului Regiunilor Europei (IRE) si membru al Comitetului Regiunilor, a precizat ca “Romania are sisteme paralele, exista regiunile de dezvoltare care nu au competente politice sau administrative, exista judetele, dar si Institutia Prefectului. In toate tarile din estul si sud-estul Europei, structurile sunt prea stufoase. Este foarte greu sa se schimbe ceva, dar se poate intampla asta daca regiunilor li se maresc competentele si cu descentralizare reala si din punct de vedere financiar. 41 de judete sunt categoric prea multe, 8 sunt prea putine“, a spus Schausberger. Din punctul de vedere al austriecilor, si numarul comunitatilor locale este mare, insa media de locuitori pe o unitate administrativa este conform standardelor din Europa. Pe de alta parte insa, nu mai exista niciunde in Europa moderna localitati cu 200 de cetateni. “Aceste entitati nu pot fi viabile din punct de vedere economic. S-a dovedit ca tot ce este sub 1.000 de locuitori nu este sustenabil din punct de vedere economic“, a spus presedintele Institutului Regiunilor Europei. Cu referire la componenta Instituția Prefectului, spre exemplu, Schausberger a spus ca “in Europa este o institutie anacronica”.“Daca vorbim de reforma in administratie, si de reducerea costurilor, acesta ar fi un bun punct de pornire. Exista multe posibilitati prin care conducerile nationale pot interveni, pentru asta nu e necesara o structura administrativa separata. In Austria, landurile au o putere foarte mare. Guvernul Federal are multe parghii sa intervina pentru ca la nivel mai mic sa se actioneze conform legii. In Austria, cel mai mic land are 300.000 de locuitori, iar cel mai mare – 1,6 milioane locuitori. Traditia geografica si cea istorica sunt foarte importante in acest proces”.

3. Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient al regionalizării?

Experiența țărilor europene, cât și documentele UE ne pot orienta în privința organizării, astfel încât să se poată spune că regionalizarea reprezintă un proces durabil și eficient. Unul dintre obiectivele UE este acela de a promova progresul economic şi social, echilibrat şi durabil, prin întărirea coeziunii economice şi sociale a ţărilor membre. Un rol important în acest proces este conferit regiunilor, percepute ca spaţii mai apropiate de cetăţeni. Regionalizarea s-a dezvoltat în statele UE în contextul priorităţilor financiare ale comunităţii, care a considerat că descentralizarea şi ulterior concentrarea bugetară la nivel regional oferă o administrare mai eficientă a fondurilor. În ţările Uniunii, regionalizarea a fost introdusă treptat, regionalizarea fiind un proces de durată. În UE există patru Fonduri Structurale focalizate pe dezvoltarea regională, coeziune socială, agricultură şi pescuit, care oferă finanţare pentru programe de dezvoltare regională. Scopul esenţial al Fondului European pentru Dezvoltare Regională (ERDF) este reducerea diferenţelor în ceea ce priveşte nivelurile de dezvoltare între regiunile din cadrul comunităţii. Primul dintre Obiectivele curente ale Fondurilor structurale este „Încurajarea dezvoltării şi adaptării regiunilor defavorizate”, numit şi „Obiectivul 1”. O regiune europeană se consideră vizată de acest obiectiv, atunci cînd venitul său pe cap de locuitor se situează sub 75% din media Comunităţii. De aceea regionalizarea apare ca unul din standardele europene care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de fonduri.

4. Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?

Întărirea coeziunii econmice, sociale și teritoriale se poate realiza în condițiile în care prin măsurile luate, are loc creșterea nivelului de viață al populației din țările care adoptă acest proces, iar factorii decidenți din structurile europene nu sunt partizani în privința deciziilor interne ale statelor.

Aparut in advocacy.ro/sites/.../depozitie_nicolaescu_constantin.pdf