SCOALA ROMANEASCA

Problematica scolii romanesti este una destul de complexa, abordata partial incepand din anii 90 si pana in prezent. Din pacate nu a existat si nu exista inca o viziune sistemica asupra educatiei din Romania iar experimentele de acum si de dinainte nu fac decat rau sistemului! Caci se poate si mai rau!
Privit ca sistem global invatamantul comporta la ora actuala diferite radiografii ale subsistemelor sale componente. O analiza privind baza materiala existenta la nivelul gradinitelor este oferita de ECONTEXT din care redam urmatoarele remarci:

"Faptul ca scoala romanesca este intr-un declin de substanta, cu multe din componentele ei intr-deriva haotica, nu mai surprinde pe nimeni.
Ultimii ani nu au adus inca ordinea dorita, fiind nevoie de o restructurare din temelii si de ani buni de munca. Econtext a scris in dese randuri despre modul haotic in care s-au dezvoltat cele mai multe dintre componentele sistemului educational.
Gradinite. Gasirea unei gradinite in Romania ar putea reprezenta, cu siguranta, subiectul unui film din seria ‘Misiune Imposibila’. Intr-adevar, inscrierea unui copil la gradinita ar putea face parte, cu brio, din lista celor mai mari succese din viata unui parinte. Motivul? Este un fapt recunoscut ca sunt tot mai putine gradinite de stat in tara noastra si, in plus, gradinitele particulare nu au reusit sa surmonteze deficitul creat. Econtext analizeaza din nou educatia romaneasca. Nu este prima data cand analizam sistemul educational din Romania. De exemplu, in august, am publicat un articol despre numarul de dascali care au parasit sistemul in ultimii ani.Recent, la finele lunii noiembrie, am publicat o analiza despre invatamantul prescolar, in care am aratat situatia precara in care se afla acesta.Mai exact, am publicat o analiza despre modul in care a evoluat numarul gradinitelor din toata tara in ultimii cincisprezece ani. Din 1996 si pana in 2010! Iar concluzia este tragica: numarul gradinitelor din Romania a scazut de aproape 9 ori in acest interval de timp.In esenta, toate analizele despre educatia romaneasca s-au terminat cu multe concluzii pesimiste si chiar antitetice. De exemplu, v-am aratat cate cadre didactice au parasit sistemul de invatamant in ultimii douazeci, dar si cum s-au dezvoltat, aparent paradoxal, facultatile si universitatile din tara. Practic, au aparut noi orase universitare pe harta tarii. In acest paradox al dezvoltarii, cu parti in scadere abrupta, dar si cu cresteri inexplicabile (aparent!), sa mai consemnam un fapt important pe aceasta scara a haosului educational. Si ajungem astfel la subiectul analizei curente.
Care este urmatorul: va aratam cum e evoluat numarul salilor de clasa din scolile romanesti in ultimii zece ani. De ce este important acest fapt? Veti vedea din urmatoarele cifre.

Sali de clasa

In 2001, erau 128.834 de sali de clasa si cabinete scolare in scolile din Romania. Este vorba de toate salile de curs, de la clasele I – XII si pana la invatamantul universitar. Orice sala in care au loc activitati scolare! In definitia exacta, sala de clasa reprezinta incaperea destinata procesului de educatie si instruire scolara. Poate fi utilizata de doua sau cel mult trei clase de elevi in mod succesiv in decursul unei zile.
Cat trei judete
Si sa revenim la cifre. Cativa ani mai tarziu, in 2010, numarul salilor de clasa scazuse pana la 119.570! Adica mai putin cu 9.264 de sali de clasa. Procentual, in acest interval de zece ani, s-au inchis aproape 8% din numarul total al salilor de clasa din scoli! Daca am lua o scoala ca avand, in medie, 30 de sali de clasa, ar insemna ca s-au inchis 309 scoli!
Cat scolile din 3 judete! Ceea ce ar insemna ca, ipotetic vorbind, trei judete au fost rase de pe harta scolara a Romaniei."

POLITICI EDUCATIONALE!

Pe langa reforma in educatia timpurie, o alta preocupare a administratiei educationale din SUA se refra la consolidarea educatiei civive in scolile americane, educatie care nu este un lux ci o necesitate. Aceasta deoarece in economia bazata pe cunoastere, matematica, cititul, scrisul, stiinta sunt componente vitale ale unei educatii solide. Insa educatia civica este esentiala pentru a fi siguri ca generatiile viitoare vor pastra democratia si libertatile din America.
Un articol interesant in aceasta privinta este cel al lui Danielle Friedman, din care redam o serie de consideratii:
"As families gather to celebrate Independence Day, it is time to rethink the notion that civics instruction is less than vital in the global economy of the 21st century. If you want to succeed, the message seems to be: Take advanced science and math classes, but don’t worry about those civics classes. In a time of texts andtweets, and the instant democracy of the Web, civics instruction seems as antiquated to some students as studying the Dewey Decimal system.

The education historian Lawrence Cremin once observed that educators often follow the principle of “when in doubt, leave it out.” But we believe it is a great mistake to push civics to the sideline in schools. From the dramatic uprisings for democracy in the Mideast to the tragic shootings in Tucson at a Congress on Your Corner event, Americans have been reminded once again that freedom matters—and that informed citizens are the lifeblood of democracy. Civics education is not only about knowing your rights but also knowing your responsibilities. We the People must continue to safeguard the principles of democracy to perfect the union.......

Nationwide, more than a third of all high school seniors today lack even basic civics knowledge and skills. High school seniors that score below the basic level cannot, for example, describe the structure and functions of American government or identify an activity that is a part of civic life. This civics- knowledge dearth is even more acute among Hispanic and black high school seniors. Half of Hispanic 12th graders and more than 60 percent of black 12th graders lack basic civics knowledge and skills.
Ill-informed high school students soon become ill-informed citizens. Less than half of Americans today can name all three branches of government, yet three in four can name all of the Three Stooges. Less than half of the public can name a single Supreme Court justice. But more than 80 percent of Americans know Michael Jackson sang “Beat It” and “Billie Jean.”
Not surprisingly, civic ignorance has current consequences. In February, a Kaiser Family Foundation poll found that nearly half of the public was either unsure if the health-care law was still the law of the land or mistakenly believed it had been repealed.
Students scored much higher on the 2010 NAEP assessment if they had taken civics and government classes. Yet while civics education continues to make a difference, it is also the case that civics classes need to become far more rigorous and relevant........................

Civics education has thus long been the great leveler, the foundation that ensures that all Americans have the tools they need to participate. Horace Mann, who fathered the Common School movement that created the nation’s public school system, believed that leadership and political participation were not to be reserved based on wealth, parentage, or rank. “Equal educational privileges,” Mann presciently wrote in 1841, were greater than “all others means ever devised . . . to approximate the idea of a Republican government.”
As a consequence, Mann’s common schools offered lessons on the Declaration of Independence, the Constitution, and American history. If each citizen was expected to participate “in the power of governing others,” Mann said, “it is an essential preliminary that he should be imbued with a feeling for the wants, and a sense of the rights, of those whom he is to govern.”
When done well, civics education in fact equips students with the very skills they need to succeed in the 21st century—the ability to communicate effectively, to work collectively, to hone critical questions, and to appreciate diversity. As the education professor Tony Wagner has pointed out, there is a happy “convergence between the skills most needed in the global knowledge economy and those most needed to keep our democracy safe and vibrant.”
In the knowledge economy, few question the fact that math, reading, writing, and science are vital components of a good education. But a world-class education requires a well-rounded curriculum. Civics learning is essential to ensuring that future generations will keep our republic and nourish the freedoms to help America move forward. In 2011, a strong foundation in civics is not a luxury but a necessity."

INSEMNARI DESPRE EDUCATIE!

Poate ar trebui ca aceia care se îndreaptă către profesia de dascăl să reflecteze asupra „însemnărilor despre educaţie” ale celui care a fost ALBERT EINSTEIN, considerat un geniu al umanităţii.
Reflecţiile sale au în vedere sistemul de învăţământ în genere, rolul dascălului în educaţie, rolul şcolii şi al societăţii în devenirea personalităţii, metodele şi mijloacele pentru formarea tinerilor. Ceea ce ar trebui să însemne toate acestea, reprezintă depăşirea metodelor si viziunii existente în timpul în care marele fizician a cunoscut pe timpul şcolarităţii din vremea sa. Pentru A. Einstein, şcoala şi sistemul de educaţie erau cuprinse de o rigiditate intelectuală, instrumente pentru transmiterea unei cantităţi maxime de cunoştinţe către tânăra generaţie.
Dascălii erau priviţi drept „sergenţi de instrucţie”, unul dintre aceştia adresându-i: „Nu are să fie nimic de capul tău, Einstein.” Mai mult, pentru că nu prefera să toceacă pe dinafară, cum procedau cei mai mulţi dintre colegii săi, s-a înscris la un Institut de tehnologie din Zurich, fără să-şi fi luat diploma de liceu. Iar ca student a fost tot mediocru deoarece il irita programa de studii dar încerca să-şi urmeze propriile preocupări ştiinţifice. A terminat facultatea numai datorită prietenului său Marcel Grossman, cel care frecventa cursurile si îi punea la dispozitie notiţele. Mai târziu avea să noteze: „ despre studenţie. El, studentul ireproşabil, iar eu, dezordonatul şi visătorul. El în termeni buni cu profesorii, eu, un paria nemulţumit şi prea puţin iubit”.
Pornind de la o asemenea trăire, peste ani A. Einstein a dorit să lase pentru cei care trebuie să-i pregătească câteva reflecţii.
Şcoala, considera Einstein, trebuie să servească vieţii. Ea are menirea de a dezvolta la tineri calităţi şi capacităţi care să prezinte valoare pentru bunăstarea societăţii, altfel „cunoştinţele sunt ceva mort”. Iar cea mai importantă metodă de educaţie este aceea „ de a-i antrena pe tineri într-o activitate efectivă”. Numai în asemenea condiţii tânărul are plăcerea de a munci în şcoală, numai astfel el preferă activitatea în şcoală, zilelor de vacanţă”. Metodele fricii, forţei şi autorităţii artificiale, erau pentru marele fizician considerate ca fiind „lucrul cel mai rău pentru şcoală”, deoarece „un asemenea tratament distruge sentimentele sănătoase, sinceritatea şi încrederea în sine a tînărului. Ea produce supusul umil”.
La începutul secolului XX, un grup important de pedagogi, psihologi, medici şi dascăli acuză cu vehemenţă instituţia şcolară pentru lipsa ei de adecvare la nevoile copiilor şi la cerinţele pieţei muncii. Şcoala, considerau ei, deformează copilul în loc sa-l formeze, îi închide orizontul în loc să î-l deschidă, îl obligă la nemişcare, lipsă de reacţie şi deci, nu-l pregăteşte pentru viaţă.
Fără îndoială, este adevărat că acela care învaţă trebuie să-şi construiască cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri şi că nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Dar nu este mai puţin adevărat că această construcţie personală este favorizată de interacţiunea cu alţii, care, la rândul lor, învaţă. Altfel spus, dacă elevii îşi construiesc cunoaşterea proprie, nu înseamnă însă că fac acest lucru singuri, în izolare. Să nu uităm că omul este fundamental social.
Promovarea învăţării active presupune şi încurajarea parteneriatelor în învăţare. In fapt, adevărata învăţare, aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi este nu doar simplu activå, individual activă, ci INTERACTIVĂ!
Aspectul social al învăţării a fost reliefat de Jerome Bruner încå din anii 60. El avanseazå conceptul de reciprocitate definit ca „o nevoie umană profundă de a da o replică altcuiva şi de a lucra împreunå cu alţii pentru atingerea unui obiectiv“. Reciprocitatea este un stimulent al învăţării: „Când acţiunea comună este necesară, când reciprocitatea este activatå în cadrul unui grup în vederea obţinerii unui rezultat, atunci par så existe procese care stimulează învăţarea individuală şi care conduc pe fiecare la o competentå cerută de constituirea grupului.“ (Bruner, 1966)
Nu numai cercetarea, dar şi experienţele cadrelor didactice cu metodele colaborative evidenţiază efectul benefic al interacţiunii elevilor. Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru realizarea rezultatului urmărit arată că:
– elevii se implicå mai mult în învăţare decât în abordårile frontale sau individuale;
– elevii odată implicaţi îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce experimenteazå, iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii;
– elevii acced la înţelegerea profundă atunci când au oportunităţi de a explica şi chiar preda celorlalţi colegi ceea ce au învăţat.

PROGRAME EDUCATIONALE

În timp ce în spaţiul politic dâmboviţean, în privinţa educaţiei există o dispută politicianistă, iscată mai ales de rezultatele obţinute la examenul de Bacalaureat, peste Ocean, Administraţia Obama a lansat un program ambitios cu repercursiuni asupra scolaritatii tinerilor si anume Programul pentru educatia timpurie (The Race to the Top-Early Learning Challenge).
Vicepresedintele Joe Biden declara ca prin aceste masuri si programe "copii vor intra in scoala mai bine pregatiti, cu o sansa mai mare de terminare a liceului ". "For kids, high quality early learning programs mean they will enter school better prepared with a greater chance of finishing high school and college. Expanding access to such early education and child care programs will also make it easier for working parents to hold down a job—a key priority of the Middle Class Task Force—giving them peace of mind that their children are in a high quality learning environment while they are at work."
Iar secretarul de stat pentru Educatie, Arne Duncan arata ca "pentru a castiga in viitor, copii nostri au nevoie de un start puternic"."To win the future, our children need a strong start."
Fiind in cooperare cu Departamentul de Sanatate, secretarul acestui departament Kathleen Sebelius arata ca "sanatatea noastra colectiva si securitatea financiara va depinde de investitiile de inalta calitate in educatia timpurie". "Our collective health and financial security as a nation will depend on high quality investments during the critical early years of a child's life."
Concluziile rezultate in urma ultimelor cercetari, pun in evidenta faptul ca investitiile in educatia timpurie vor conduce pe termen lung la rezultate pozitive pentru copii, inclusiv la o rata crescuta de absolvire a liceului.
Prin urmare scoala nu trebuie sa scoata "rebuturi"ci prin masurile luate la baza, ea trebuie sa preintampine aceste "rebuturi". Sunt viziuni si provocari diferite asupra problematicii educatiei. Imaginati urmatoarea situatie in cadrul a doua societati comerciale: una produce si evalueaza activitatea economica la sfarsitul procesului de productie cand constata ca are "rebuturi"; cealalta produce si in acelasi timp evalueaza pa intreg ciclul economic calitatea productiei. Ce constata ? La sfarsitul ciclului economic nu mai inregistreaza "rebuturi"decat in mica masura!

COMPETITIA DIN PDL(I)

Unul din evenimentele importante in spatiul politic din Romania il reprezinta alegerile din PDL pentru sefia acestui partid. Lehamitea din Romania fata de politica si politicieni in parte justificata in parte nejustificata face ca si acest eveniment, poate cel mai important in disputa politica dupa 1990,sa treaca neobservat pentru marea masa a populatiei. Cu exceptia celor procupati de analiza politica, cu exceptia politicienilor si a celor care mai sunt interesati de presa si anlizele politice marea masa zace intr-o crunta letargie fata de viata politica.

Alegerile din cadrul PDL reprezinta evenimentul cel mai important al ultimei perioade, momentul crucial pentru viitorul acestui partid. Fata de cei care doresc ca PDL trebuie sa dispara de pe scena politica, consider ca toate partidele din Romania au dreptul la existentă si politică proprie si singurii care pot sa sanctioneze un partid sau altul sunt cetatenii indiferent ca au o optiune sau alta.

Am considerat ca pentru Romania se impunea actiunea de „reconciliere nationala„ actiune care din pacate a esuat! Cu toate acestea exista si o speranta e drept utopica in acest sens in urma Conventiei Nationale a PDL!

Alegerile din PDL pot evidentia cateva posibile scenarii: a) ramanerea in functia de presedinte al PDL a lui Emil Boc; b) preluarea sefiei partidului de catre Vasile Blaga; c)realizarea unui compromis intre cele doua grupari; d)alegerea lui T. Paleologu in functia suprema, scenariu cel mai putin probabil; e) desprinderea unor grupari si trecerea acestora spre alte formatiuni politice; f)regruparea si strangerea randurilor in PDL in vederea unei mai bune reorganizari pentru alegerile viitoare.
Este interesanta analiza facuta pana in prezent inainte de alegerile de sambata 15 martie 2011.
”Paradoxal, dar afirmațiile optimiste ale lui Vasile Blaga vin la o săptămână după cea mai grea înfrângere preelectorală suferită de echipa sa de campanie. Contracandidatul lui Emil Boc dorea ca la Convenția Națională a PDL să participe peste 4000 de membri. Această formulă ar fi diluat susținerea de care se bucură premierul din partea ”notabilităților” PDL, conectate la sursele de finanțare publică pe care le dirijează Guvernul sau influențabile prin instituțiile Cotroceniului. Blaga se baza pe votul simplilor membri de partid, la care nu ajung ”foloasele” puterii, dar care trag ”ponoasele” politicii de austeritate girate de Emil Boc.

Conducerea PDL a dejucat acest plan, actualul președinte, Emil Boc, impunând o formulă cu de patru ori mai puțini electori, mai ușor de controlat și coordonat. Ultima carte pe care o poate juca Blaga este votul secret. Chiar dacă, la nivelul declarațiilor, liderii locali îl susțin pe șeful guvernului, nu riscă nimic votând pe dos, în cabină. Până acum, toate partidele au folosit votul secret la alegerile interne. Nici nu ar putea fi altfel, odată ce nu se dorește spargerea partidului, iar cei care votează cu pierzătorul trebuie să conviețuiască, patru ani, cu cel care câștigă.
Dacă alegerile respectă secretul opțiunii și nu se realizează ca la Paris, cu un vot la 17 secunde, Blaga are șanse să câștige. Se va întâmpla ce a sugerat Ponta, oamenilor simpli: ”Luați-le banii, dar votați cu ceilalți!”. Așa și primarii PDL: iau banii de la Boc, dar votează cu Blaga. Până și Pinalti poate să meargă așa cum a dorit inițial, până să îi aducă aminte DNA cum se bagă dosarul în urnă.
Totuși, să nu uităm că PDL a inventat susținerea guvernului prin metoda Superglue: parlamentarii Puterii stau lipiți de scaune, ca să nu greșească și să voteze vreo moțiune de cenzură. Nu m-ar mira ca Boc să aplice aceeași stratagemă: se știe că am o majoritate, din declarațiile publice ale susținătorilor și din faptul că mă aflu în funcție. Să rămână în bănci susținătorii mei și să iasă la vot ai lui Blaga! Dacă nu face jumătate plus unu, am câștigat.
Moțiunea Blaga, la un vot nesecret, are aceleași șanse ca moțiunea USL, în Parlament”(Val Vâlcu- Correct News)
”Prima varianta de lucru, agreata de sustinatorii premierului, vizeaza in mod direct numarul de voturi obtinut de fiecare motiune in parte. Concret, daca un candidat va aduna, spre exemplu, doua treimi din optiunile delegatilor, respectiva pondere va urma sa se regaseasca si in distribuirea posturilor in tabara care a sustinut motiunea castigatoare. Acest lucru va fi posibil intrucat marea parte din cele peste 40 de posturi care vor alcatui noul Birou Permanent National va fi aleasa in a doua zi de congres. "Totul se va stabili in noaptea dintre alegeri", explica pentru Gandul unul dintre liderii democrat-liberali. Daca soarta candidatilor la cele 15 functii de vicepresedinte, 6 functii de secretar executiv ales, precum si cele trei functii de secretar adjunct ar urma sa tina de procentul motiunilor, nu acelasi lucru se va intampla cu functiile de la varf. Pentru a se asigura reciproc ca balanta puterii va fi echilibrata, Blaga si Boc au luat in calcul ca pentru cele patru functii de prim-vicepresedinte si functia de secretar general sa existe cate un singur candidat, agreat de ambele parti. Astfel,din partea gruparii Blaga, va fi desemnat, pe de o parte, un prim-vicepresedinte, in persoana lui Sorin Frunzaverde, presedintele PDL Caras-Severin, care si-a depus deja oficial candidatura, iar pe de alta parte, secretarul general, prin candidatura lui Cezar Preda, presedintele PDL Buzau.
Celelalte trei posturi de prim-vice ii vor reveni gruparii lui Boc, numele date ca sigure fiind Gheorghe Flutur, presedintele PDL Suceava, si Gheorghe Falca, primarul Aradului. Cel de-al treilea fotoliu de prim-vicepresedinte care i-ar reveni taberei lui Boc ar urma sa fie stabilit in urmatoarele doua zile.
Tot de unici candidati la posturile de prim-vice si secretar general tine cont si cea de-a doua varianta, dezbatuta intens printre oamenii lui Vasile Blaga. Cu diferenta ca impartirea posturilor alese in a doua zi a congresului ar urma sa aiba legatura doar cu rezultatul brut al votului motiunilor. Mai exact, acest scenariu prevede ca fiecare dintre cele doua parti sa-si stabileasca candidatii in limita a 40% din posturi, urmand ca restul de 20% din functii sa fie luate de catre sustinatorii motiunii castigatoare.
Indiferent care dintre cele doua variante va fi aleasa, calculele pe care le fac cei care isi doresc un post in linia a doua respecta acelasi tipar. In conditiile in care fiecare dintre cei 1400 de delegati va opta pentru minimum zece candidati la functia de vicepresedinte, doritorii respectivelor posturi spera sa stranga minimum 500 de voturi pentru a se asigura ca vor face parte din randul celor 15 secunzi. In privinta prim-vicepresedintilor, situatia e si mai fragila, intrucat, conform statutului, pentru ocuparea functiei e nevoie de strangerea a cel putin 700 de voturi. Motiv in plus pentru a desemna cate un singur candidat pe post si a evita astfel posibilitatea organizarii unui nou tur de scrutin.
Deocamdata, insa, democrat-liberalii nu s-au inghesuit sa-si oficializeze intentiile. Cu doua zile inainte de exprimarea termenului pentru inscrierea la competitia din 14-15 mai, in Modrogan au fost inregistrate doar zece candidaturi. Cu exceptia lui Sorin Frunzaverde, nicio alta candidatura care sa vizeze functiile importante nu a fost inca inscrisa, acestea urmand a fi depuse cel mai probabil in ultima zi. "Dupa data de 5 mai nu va mai putea sa-si depuna nimeni candidatura, in schimb se poate intampla altceva: se pot retrage unii din competitie", comenteaza pentru gandul presedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, adaugand ca va tinti un post de vicepresedinte: "Nu este un tel absolut al meu, dar daca as candida, as face-o pentru un post de vicepresedinte".”
O analiza facuta din perspectiva USL evidentiaza urmatoarele:
„Reprezentanţii opoziţiei urmăresc campania din PDL cu real interes şi cântăresc pragmatic şansele viitoare ale democraţilor în funcţie de învingător. Surse din USL au declarat pentru gândul că analiza USL dă cele mai mari şanse de reuşită lui Emil Boc, varianta care convine, de altfel, cel mai mult opoziţiei. "El este calul de bătaie şi este evident că ne convine să rămână, în continuare, preşedinte. Nici ai lui - marea majoritate - nu-l mai vor, iar realegerea sa, sub presiunea Cotroceniului, va crea o nemulţumire şi mai mare în partid", susţin sursele amintite. Acestea mai spun că strategia susţinătorilor lui Emil Boc, de decredibilizare a lui Blaga, prin asocierea imaginii sale cu cea a mogulilor şi a liderilor opoziţiei, a fost total greşită. "Insistenţa pe o idee de genul "opoziţiei i-ar conveni să iasă Blaga, pentru că Boc le încurcă socotelile", se va întoarce ca un bumerang împotriva lor".
Boc, în topul "alegătorilor" USL
Cei mai mulţi dintre politicienii aflaţi în opoziţie nu se sfiesc să-şi recunoască această opţiune, motivând fără echivoc faptul că Emil Boc şi imaginea sa politică, serios "şifonată" în ultima perioadă, "va cântări mult, în sens negativ, în viitoarea campanie".
Astfel, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, spune că nu-l trage inima "să voteze" vreunul dintre candidaţi, dar că, practic văzând lucrurile, Boc are prima şansă. "N-aş vota pe nimeni. Cred însă că va câştiga Boc. Este omul preşedintelui. Chiar nu ştiu de ce şi-a creat o stare conflictuală cu Blaga. Nu avea niciun rost", spune pentru gândul Ion Iliescu.
De aceeaşi părere sunt şi liderul CJ Vrancea, Marian Oprişan ("Iese Boc. Eu şi cu două mâini l-aş vota. Doar el ştie ce să facă pentru ca PDL să ajungă în opoziţie"), şi senatorul Miron Mitrea ("Cu sufletul l-aş alege pe Blaga, e un tip OK. Politic, însă, pe Boc. Ce-şi poate dori mai mult opoziţia?!"), purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan ("Nu pot vota decât cu Boc. Este un om serios, onest, corect, loial. Inabordabil..."), şeful filialei PSD Bucureşti, Marian Vanghelie ("Eu zic că Boc stă foarte bine acolo unde e, la partid. Iar Blaga e bine să se ocupe de Vamă şi de Interne") şi Aura Vasile, care, foarte pragmatică în alegerea sa, susţine că "omul trebuie lăsat să-şi termine treaba" ("Cel mai important esta ca Boc să termine ceea ce a început - adică partidul").
„Surpriza "emisiunii", Teodor Paleologu, are şansa lui: Câţiva dintre opozanţi l-ar prefera la conducerea PDL pe Teodor Paleologu. Deşi, la prima vedere, opţiunea lor pare una maliţioasă şi cu conotaţii ironice, din punct de vedere politic aceştia consideră, fără o motivaţie explicită însă, că alegerea sa ar fi în favoarea USL, tipul de politician pe care îl reprezintă fostul ministru fiind total diferit faţă de linia generală a partidului.
De exemplu, senatorul Ilie Sârbu spune pentru gândul că preferă surpriza întrecerii. "Eu votez cu Paleologu. Nu vă luaţi după aparenţe. Dincolo de ele se află un om cult, instruit - un filozof". Şi secretarul general, Liviu Dragnea, pariază pe acelaşi "porumbel". "Ca să fiu scurt, eu votez cu Paleologu. Este o surpriză absolută", spune Dragnea.
Cotroceniul bate Modroganul:Există însă şi politicieni care susţin că le e "egal" cine va fi alesul partidului, întrucât acesta oricum nu se conduce din Modrogan. Deputatul Robert Negoiţă e convins că se face prea mult zgomot pentru nimic şi că întrecerea nu are o miză reală. "Nu contează cine conduce din Modrogan, pentru că tot Traian Băsescu conduce de la Cotroceni. Dar indiferent de cine conduce, cel mai bine îi stă PDL-ului în opoziţie" spune el. Şi liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, este de aceeaşi părere. "Nu contează. Amândoi sunt conduşi de Băsescu", a afirmat acesta."Facă-se voia lor. Pe noi nu ne interesează"
Nu lipsesc nici politicienii total detaşaţi de miza alegerilor pedeliste. Unul dintre ei este şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care nu se bagă la joc. "Mi-e indiferent, nu mă interesează ce se-ntâmplă în acel partid. Nu există", declară el ferm. Senatorul liberal Cristian Ţopescu merge pe un X solist, în partida Blaga-Boc. "Nu prefer pe nimeni. Din punctul meu de vedere e meci nul". Colegul său de cameră şi de partid, Cristian David, este, însă, convins că nimic nu mai poate schimba soarta PDL. "Indiferent de cine va fi preferat, vulnerabilitatea partidului în alegeri este aceeaşi. Un nume nu schimbă situaţia în care se află PDL".
Opoziţia nu-l vrea pe Blaga
„Contrar părerii celor care susţin "moţiunea Boc", nimeni din opoziţie nu-l preferă, din punct de vedere politic, pe Vasile Blaga. Singurul care îşi nuanţează răspunsul pe această temă rămâne liderul PSD, Victor Ponta. Acesta a evitat un răspuns tranşant, reiterând previziunile sale mai vechi. "Din punct de vedere politic, nu am preferinţe. Toţi sunt o apă şi-un pământ. Dar am mai spus-o: PDL-ul lui Blaga, îl văd în banca opoziţiei; PDL-ul lui Boc, îl văd în banca tribunalului".( Gandul)
Cu referire la candidaturile pentru functiile de conducere:
„Cu patru zile înainte de congresul care va desemna noua conducere a PDL, comisia pentru alegerile interne a validat lista candidaturilor la funcţiile de vârf din cadrul partidului. Pe lângă cele trei candidaturi la şefia PDL, (Boc, Blaga şi Paleologu), şapte democrat-liberali se vor înfrunta pentru unul dintre cele patru posturi de prim-vicepreşedinte: trei din tabăra Boc (Roberta Anastase, Gheorghe Flutur, Teodor Baconschi), trei din gruparea lui Blaga (Sorin Frunzăverde, Cristian Boureanu şi Constantin Ostaficiuc), plus candidatul la preşedinţie, Theodor Paleologu.
39 de candidaţi s-au înscris pentru unul din cele 15 posturi de vicepreşedinte. Printre aceştia se numără şase miniştri: Elena Udrea (Turism), Anca Boagiu (Transporturi), Traian Igaş (Interne), Theodor Baconschi (Externe), Daniel Funeriu (Educaţie), Ion Ariton (Economie). În ceea ce priveşte statistica pe tabere, situaţia este şi aici echilibrată, 18 candidaţi sunt de partea lui Blaga, iar 16 candidaţi în tabăra lui Boc, în timp ce cinci candidaţi afişează o poziţie neutră.
Funcţia de secretar general este dorită de către trei lideri ai PDL: preşedintele Organizaţiei Buzău, Cezar Preda, susţinător al lui Blaga, şeful filialei Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, semnatar al moţiunii lui Boc, şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, deputatul Sulfina Barbu.

Gândul prezintă candidaţii la funcţiile care vor alcătui noul Birou Permanent al democrat-liberalilor. Citiţi mai jos cine sunt aceştia.
„Cum se va vota la congres. Care e varianta de compromis între Boc şi Blaga.
O dată intrate în linie dreaptă, alegerile din PDL mai au oficial o singură necunoscută: modalitatea în care se va derula votul din acest weekend. Disputa legată de prezentarea la urne are ca miză influenţa pe care cele două tabere principale o pot folosi asupra delegaţilor. Aflat la capătul unei campanii în care a încercat să atragă de partea sa majoritatea liderilor de filiale, premierul Emil Boc cere răspicat aplicarea modalităţii de vot pe organizaţii judeţene. Conform dorinţei premierului, exprimarea votului ar urma să se facă, pe rând, organizaţie cu organizaţie, astfel încât delegaţii să fie grupaţi la urne în funcţie de judeţul din care provin. Împotriva acestei practici este însă Vasile Blaga care doreşte ca votul să fie exprimat în ordine alfabatică, astfel încăt să fie eliminate posibilele presiuni din partea liderilor de organizaţii.
Cele două părţi au avut o primă confruntare pe această temă în Biroul Permanent din această săptămână. Surse participante la discuţii au precizat pentru gândul că premierul a respins din start varianta votului alfabetic, argumentând că alegerile pe filiale au stat şi la baza precedentului congres. Deşi nu a avut un schimb de replici direct cu Vasile Blaga, Boc a fost contrat de către deputatul Cătălin Croitoru care i-a reproşat premierului lipsa de fair-play.
Soluţia pentru împăcarea celor două tabere a venit din partea Sulfinei Barbu, preşedintele comisiei pentru alegerile interne, care a propus o variantă mixtă: organizarea votului pe grupe a câte trei judeţe, în interiorul cărora opţiunile să fie exprimate în ordine alfabetică. Acceptată în principiu în interiorul Biroului Permanent, propunerea Sulfinei Barbu urmează să fie rediscutată, miercuri, în şedinţa finală a comisiei.
Cum se va desfăşura votul?
„Cert este că pentru Convenţia Naţională ce va avea loc la Palatul Parlamentului vor exista 15 secţii de votare şi 26 de urne. Pregătirea sălii pentru congres a început încă de marţi, organizatorii trasând o schemă simplă: pentru a vota, delegaţii se vor deplasa înspre spatele sălii "Alexandru Ioan Cuza", iar după exprimarea opţiunii vor părăsi încăperea prin Sala "I.G. Duca". Urnele vor fi transparente, iar în dreptul acestora va fi postat câte un membru din partea moţiunilor concurente. Pentru fiecare vot introdus în urnă este destinat în medie un minut, estimându-se că durata unui tur va atinge o oră.
Candidaţi la Convenţia Naţională a PDL:
Preşedinte:
1.Emil Boc
2.Vasile Blaga
3.Theodor Paleologu
Prim-vicepreşedinte:
1. Roberta Alma Anastase
2. Cristian Boureanu
3. Gheorghe Flutur
4. Sorin Frunzăverde
5. Constantin Ostaficiuc
6. Teodor Baconschi
7. Theodor Paleologu
Secretar general:
1. Cezar Preda
2. Ioan Oltean
3. Sulfina Barbu
Secretar general pe regiuni:
Vest:
1. Lucian Bode
2. Simion Iancu
3. Alin Popoviciu
Moldova:
1. Gabriel Berca
2. Marius Rogin
Sud:
1. Gheorghe Albu
2. Bogdan Cantaragiu
3. Ştefan Pirpiliu
4. Florin Popescu
Vicepreşedinţi:
1. Gheorghe Albu
2. Ion Ariton
3. Theodor Baconschi
4. Viorel Riceard Badea
5. Mircea Banias
6. Sulfina Barbu
7. Gabriel Berca
8. Anca Boagiu
9. William Brânză
10. Costică Canacheu
11. Cătălin Croitoru
12. Dorin Florea
13. Daniel Funeriu
14. Mircea Hava
15. Traian Igaş
16. Dănuţ Liga
17. Monica Macovei
18. Marian Jean Marinescu
19. Ioan Oltean
20. Theodor Paleologu
21. Petru Filip
22. Mihaela Popa
23. Florin Popescu
24. Cezar Preda
25. Silviu Prigoană
26. Radu F. Alexandru
27. Romeo Raicu
28. Marian Rasaliu
29. CristianRădulescu
30. George Scripcaru
31. Mihai Stănişoară
32. Mihaela Şandru
33. Gheorghe Ştefan
34. Victor Tarhon
35. Mircea Toader
36. Raluca Turcan
37. Elena Udrea
38. Darius Vâlcov
39. Sever Voinescu

Secretari executivi:

1. Mircea Andrei
2. Nicolae Anghel
3. Ion Ariton
4. Riceard Badea
5. Adrian Bădulescu
6. William Brânză
7. Nicolae Ciucă
8. Cătălin Croitoru
9. Florin David
10. Constantin Dumitriu
11. Dorin Florea
12. Daniel Humeniuc
13. Traian Igaş
14. Ion Neli
15. Dănuţ Liga
16. Marian Jean Marinescu
17. Liuţă Mihalea
18. Călin Murg
19. Răzvan Murgeanu
20. Brânduşa Novac
21. Theodor Paleologu
22. Nicuşor Păduraru
23. Mihaela Popa
24. Marian Rasaliu
25. Cristache Rădulescu
26. Cristian Rădulescu
27. Mihaela Şandru
28. Gheorghe Ştefan
29. Victor Tarhon
30. Mircea Toader
31. Cristina Trăilă
32. Raluca Turcan
33. Iulian Vladu
Privind pozitionarea in lupta pentru sefia PDL un sondaj CSOP reda urmatoarele:
”Vasile Blaga este preferat de către democrat-liberali pentru funcţia de preşedinte al partidului, fiind cotat cu 44% din voturi, arată un sondaj intern realizat la comanda PDL. Emil Boc ar obţine 36% din voturi, în timp ce Theodor Paleologu ar înregistra doar şase procente.
Cercetarea realizată, în perioada 2-8 mai, pe un eşantion de 1060 de persoane îl indică pe actualul secretar general cu un strâns avantaj şi în ceea ce priveşte încrederea în rândul populaţiei. Conform sondajului realizat de CSOP, Vasile Blaga este cotat cu 52% la capitolul încrederea în personalităţi politice, în timp ce Emil Boc figurează pe poziţia imediat următoare cu 51%. Din rândul candidaţilor la funcţia de prim-vicepreşedinte, Roberta Anastase este cotată cu 24% încredere din partea electoratului, Gheorghe Flutur, cu 26%, Sorin Frunzăverde, cu 17%, iar Theodor Paleologu, cu 25%.”(Gandul)
Despre anume dezertari Inpolitics anunta:
„Pesediștii așteaptă cu înfrigurare alegerile din PDL în speranța de a-și mări zestrea de parlamentari cu 15 senatori și deputați pedeliști, dacă buldogul Vasile Blaga va fi învins, la Congres, de premierul Emil Boc, afirmă surse social-democrate pentru Inpolitics.
Sursele citate au dezvăluit că nu mai puțin de 15 parlamentari PDL și-au manifestat intenția de a trece în barca social-democrată dacă primul ministru îl va surclasa pe secretarul general al pedeliștilor în bătălia finală pentru șefia formațiunii. De altfel, principala teamă a susținătorilor lui Blaga este marginalizarea pe linie de partid, la care se așteaptă cu toți sub un nou mandat de conducere exercitat de Emil Boc, mai ales că un eșec al actualului secretar general îl va lăsa cu statutul de simplu membru. (R.G.)”
Fostul consilier S. Lazaroiu considera: „Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu a declarat duminica seara, la Realitatea TV, ca la alegerile din PDL ar fi trebuit sa se mearga pe principiul "invingatorul ia totul", intrucat partidul va intra in urmatorul an intr-o confruntare electorala foarte dura, transmite DC News.
"Ar fi trebuit sa se mearga pe principiul ‘castigatorul ia tot’, pentru ca ai nevoie de o echipa care sa nu fie parazitata de niciun fel de tensiuni(...) Invinsul astepta un an, pentru ca cel mai probabil daca noua conducere nu castiga alegerile din 2012 va fi schimbata", a declarat Sebastian Lazaroiu.
Pe de alta parte, acesta a remarcat faptul ca in ambele echipe ale celor doi candidati principali pentru sefia PDL, Vasile Blaga si Emil Boc, exista oameni care pot castiga voturi la alegerile din interior si alti oameni care ar putea sa atraga voturi de la electorat.”

SONDAJ AVANGARDE

Ultimul sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde este interpretat de Jurnalul National:

„Un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde pentru Jurnalul Naţional în perioada 19-27 martie 2011 relevă o serie de date: pentru 87% dintre români direcţia în care mergem este una greşită, actualul Guvern este văzut ca fiind corupt şi a atins cote foarte înalte la capitolul neîncredere în percepţia românilor, Emil Boc, Elena Udrea şi preşedintele Traian Băsescu fiind cei mai de neîncredere politicieni, USL şi Crin Antonescu ar câştiga viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale.
Astfel, în privinţa opţiunii la alegerile parlamentare, întrebaţi către candidaţii cărui partid politic şi-ar îndrepta opţiunile, doar 54% dintre respondenţi au ales un partid politic. Dintre aceştia, 38% au spus că ar vota cu PSD, 27% cu PNL iar 14% cu PDL. Sub 10 procente în opţiunea de vot se situează PP cu 9%, UDMR cu 5%, PRM cu 4%, PC cu 2% iar PNG cu 1%. Tot pentru exprimarea opţiunii electorale, respondenţilor li s-a cerut să ia în calcul alianţa formată de PSD, PNL şi PC, în acest context 55% dintre subiecţi indicând un partid politic ca opţiune. Astfel, o opţiune de vot în favoarea USL a fost exprimat de 67% dintre subiecţi, în timp ce către PDL s-au îndreptat 12% dintre opţiunile de vot. Comentariul specialiştilor de la Avangarde făcut pe baza corelării răspunsurilor la cele două întrebări spune că, în situaţia constituirii alianţei USL, PDL pierde două procente din opţiunea de vor, dar că respondenţii nu se orientează către USL, ci aceştia sunt fie indecişi, fie declară că nu vor participa la vot.
În ceea ce priveşte intenţia de vot la preşedinţie, chestionată de Avangarde, doar 56% dintre subiecţi au indicat un candidat. Dintre aceştia, cea mai mare parte a subiecţilor, 45%, a optat pentru liberalul Crin Antonescu. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost şi el văzut ca favorit de 21% dintre subiecţi, în timp ce Dan Diaconescu ar obţine 12% dintre opţiuni, Vadim Tudor 6%, George Becali 3%, Teodor Baconschi 2% iar Kelemen Hunor tot 2%. Pentru un alt candidat au optat 9% dintre subiecţi, opţiunile de vot în această categorie fiind împărţite şi între Traian Băsescu care ar obţine un 3%, Sorin Oprescu 1% iar Mircea Geoană tot 1%.
Întrebaţi care dintre liderii politici ar trebui să ocupe funcţia de prim ministru, dintre cei 58% care au ales un politician, dominant au optat către Victor Ponta (26%), urmat de Crin Antonescu (21%), Călin Popescu Tăriceanu (17%), Emil Boc (10%), Adrian Năstase (8%) sau Vasile Blaga (5%).
În privinţa premierului independent, dintre cei 72% care au răspuns la această întrebare, majoritar au optat pentru această variantă (73%) şI doar 27% au spus că nu ar vrea un premier independent.
Întrebaţi dacă consideră că există motive ca preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat, dintre cei 89% care au răspuns, dominant au exprimat o opinie favorabilă (80%), restul exprimându-se împotrivă.
Îngrijorătoare este cota de neîncredere pe care, individual, o au miniştrii Cabinetului Boc, în frunte cu şeful Executivului. Emil Boc conduce detaşat la lipsa de încredere pe care i-o acordă românii, 75% dintre subiecţi anunţând că nu au deloc încredere în mai marele Guvernului, alţi 6% că au foarte puţină încredere şi 9% că au puţină încredere. De partea cealaltă, la 6% dintre români Emil Boc le inspiră multă încredere, la 2% foarte multă încredere iar la 1% totală încredere.
În ceafă la capitolul neîncredere îi suflă puternic ministrul Turismului, Elena Udrea, faţă de care 73% dintre respondenţi au declarat că nu au deloc încredere. La distanţă se situează Marko Bela (67%),urmat de Kelemen Hunor (63%), Anca Boagiu (62%), Laszlo Borbely (62%), Cseke Attila (62%), Daniel Funeriu (60%), Gabriel Oprea (58%), Gheorghe Ialomiţianu (57%), Teodor Baconschi (57%), Valeriu Tabără (55%), Traian Igaş (55%), Cătălin Predoiu (54%), Ioan Nelu Botiş (54%), Ion Ariton (52%), Valetian Vreme (51%).
Un alt aspect negativ pentru Cabinetul Boc este percepţia românilor în privinţa corupţiei de pe masa Guvernului. O mare majoritate de 76% dintre respondenţi au apreciat că actualul Guvern Boc este corupt, doar pentru 7% dintre români Executivul de la Palaul Victoria părând să nu aibă nimic de a face cu corupţia. Cerându-li-se, celor care au indicat corupţia în corelaţie cu Guvernul, să şi indice care sunt cei mai corupţi miniştri, subiecţii l-au plasat pe primul loc pe Emil Boc (15%), pentru ca 13% dintre subiecţi să spună simplu că "toţi" sunt corupţi. Deşi întrebarea cerea identificarea unui membru al Guvernului la capitolul "cel mai corupt", 10% dintre subiecţi l-au indicat aici pe Traian Băsescu. Pentru 3% dintre subiecţi cea mai coruptă este Elena Udrea.

Un top al "necunoscuţilor" din Guvernul Boc îl plaseză pe primul loc pe ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, despre care 33% dintre respondenţi au spus că nu îl cunosc, urmat de cel al Economiei, Ion Ariton, necunoscut pentru 32% dintre respondenţi, Ioan Nelu Botiş, ministrul Muncii (27%), ministrul de Interne Traian Igaş (26%), ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu (24%), Gheorghe Ialomiţianu (23%) şI Cseke Attila (21%).
În privinţa neîncrederii în ceilalţi politicieni, pe primul loc românii îl situează pe Traian Băsescu, 75% spunând că nu au deloc încredere în el, urmat de Adriean Videanu (69%) şI Ion Iliescu (60%).
Întrebaţi care sunt cele mari probleme cu care se confruntă, românii spun că au probleme în primul rând cu locurile de muncă (33%), apoi le dau dureri de cap preţurile mari (32%), iar pentru 18% sărăcia este cea mai importantă problemă.
Grupul de studii a consemnat şi opiniile româniilor în domenii sociale, una dintre chestiunile la ordinea zilei fiind eutanasierea câinilor, subiect care pentru 25% dintre cei chestionaţi era necunoscut. Dintre cei 71% care au dat un răspuns valid, marea majoritate (86%) s-a exprimat împotriva adoptării acestei măsuri şi doar 14% au spus că sunt de acord.
Cât priveşte prevederile Codul Muncii, 61% dintre cei care au exprimat un răspuns valid s-au declarat că sunt de acord cu aceste prevederi, pe când 39% s-au declarat împotriva lor. În privinţa modului în care s-a adoptat legea pensiilor, majoritar românii consideră că Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, a fraudat votul. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.150 persoane.

„NOII PRECUPETI”

Aparuta in 2006 cartea lui Adrian Gavrilescu intitulata „Noii precupeti. Intelectualii publici din Romania de dupa 1989”face o anliza e drept partila in privinta schimbarilor care au urmat imediat dupa decembrie 1989. In scena este intelectualitatea, o parte a acesteia care a reusit sa se impuna in spatiul public, sa ocupe pupitrele de comanda pe diversele paliere. Lupta a fost dura nu numai in spatul politic dar si in cel al institutiilor culturale iar in unele dintre ele au fost purtate adevarate razboaie incat imaginea acelei intelectualitati era aceea a unor precupete care se razboiau pentru putere. Un comentariu pe carte lui A. Gavrilescu intreprinde Paul Cernat.
„O bomba artizanala cu intelectuali publici- Paul Cernat
Dupa debutul ambitios-juvenil din 2002 cu volumul Democratia la pachet. Elitele politice in Romania postcomunista, scris impreuna cu mai virstnicul sau coleg Marius Tudor, Adrian Gavrilescu (n. 1975, absolvent de SNSPA) se lanseaza impetuos si riscant pe terenul minat al criticii intelectualilor publici. Venit in siajul unor carti-atac precum Retori, simulacre, imposturi de Ciprian Siulea sau Boierii mintii… de Sorin Adam Matei, fara a uita incisivul opuscul Chemarea la ordine. Ancheta despre noii reactionari al francezului Daniel Lindenberg, Noii precupeti. Intelectualii publici din Romania de dupa 1989 promitea o noua provocare made in Editura Compania pe piata de idei autohtona.
O bomba care urma sa puna pe jar establishment-ul cultural, mediatic si universitar, dezvaluind terapeutic mecanismele de functionare ale clientelarului, oligarhic-tribalului si cvasi-feudalului mediu cultural mioritic. Un demers asteptat. Pentru ca – o stim prea bine cei care ne miscam prin aceste medii – „revistele culturale romanesti, emisiunile TV realizate de intelectuali, sistemul de promovare din interiorul lumii universitare, paragrafele editorialistilor, tirgurile de carte, relatiile dintre edituri evoca o violenta speciala, lipsita de implicare fizica: se practica atacul la persoana, traficul de influenta culturala, aranjamentele la premiile acordate celor mai bune carti ale anului, construirea carierelor universitare dupa regulile de functionare ale clanurilor academice, falsificarea tirajelor reale ale revistelor culturale, trocul in universul editorial, manipularile prin talk-show, recalificarile la locul de munca, minimalizarea sau maximizarea colaborationismului cu regimul comunist“. Chiar daca nu e totdeauna asa, e de prea multe ori asa.
intru radiografierea prestatiei principalelor personaje si a complicitatilor care leaga nucleele combatante de pe piata intelectuala de la noi, sectiunile volumului au fost decupate dupa criteriul localizarii: mediul „analistilor politici“, cel universitar, editurile si revistele, sociologia, platoul de televiziune, cotidienele.
„Noii precupeti“... Termenul, de extractie neaosa (ca si cel de „boier“), trimite la un statut periferic, sugerind tocmeala pe o piata de maruntisuri. „Negustor“ are alta greutate... iNTR-ADEVAR, statutul intelectualului public nu e departe de cel al precupetului, intr-o lume dominata de marii rechini.
- Asteptari si dezamagiri
Orice astfel de analiza critica este OK cita vreme se desfasoara la marele general, dar devine periculoasa, chiar exploziva cind autorul incepe sa dea nume si sa puna in discutie prestatia unor personaje/retele vii si active, cu autoritate si influenta publica semnificativa. Pentru ca, intr-o asemenea lume, ceea ce se vede, e scris si e public („sursele bibliografice obiective“) va fi intotdeauna mai putin relevant decit ceea ce nu se vede, dar se stie (informatiile de culise, „lumea paralela a zvonurilor, birfelor si dusmaniilor“). Iata deja un obstacol important...
Am inceput lectura Noilor precupeti cu asteptari destul de mari. insa dupa un promitator, util capitol introductiv (o punere in tema asupra identitatii si rolurilor intelectualilor publici in Franta, Germania si Statele Unite de la Afacerea Dreyfuss incoace) indatorat unor lucari semnate de Hervé Hamon si Patrick Rotman, Em. Lemieux, Richard Posner, Pierre Bourdieu, Stanislav Anderski am devenit tot mai contrariat si mai dezamagit. incadrate de abordari situabile intre studiul sociologic (cu bibligorafii si note scrupuloase) si eseul publicistic de atitudine, sectiunile despre edituri, reviste si emisiuni culturale televizate, partial cele despre universitarii politologi frapeaza, nu o data, prin superficialitate, resentiment si tendentiozitate. Livrarea lor „la pachet“ cu adevaruri incomode si cu capitole credibile arunca o lumina proasta asupra intregului demers.
- Polite si resentimente
Desi clar si, pe alocuri, nervos (mergind pina la formulari dubioase de genul „cafteala incasata de Serban Pretor“), stilul lucrarii e destul de arid, in contrast cu titlurile jucat comerciale, ironic-intertextuale. Dar nu acest contrast deranjeaza.
Printre fixatiile lui Gavrilescu figureaza la loc de cinste „clanul Miroiu“ si „mormanul de posete“ feministe de la SNSPA. De fapt, cam toti universitarii de acolo. Citind insa capitolul despre Intelectualii publici in rolul „analistilor politici“ nu poti sa nu intri in logica suspicioasa a autorului si sa nu te intrebi ce polite plateste si de ce, mai ales ca el insusi a absolvit acum ceva timp SNSPA. E totusi comic sa vorbesti despre o dictatura matriarhala si despre un „morb feminist“ in mediul academic autohton. Iar stereotipul sexist al „posetelor“ este cel putin jenant... in plus, nu poti bagateliza asa usor prestatia academica a Mihaelei si a lui Adrian Miroiu. Radiografia critica a fostului grup de tehnocrati pro-Ion Iliescu „Un viitor pentru Romania“ (cu Vasile Secares, Vladimir Pasti, Ioan Mircea Pascu s.a.) si analiza tranzitiei „de la Scinteia si «Stefan Gheorghiu» la NATO si liberalism“ merita apreciate, dar a afirma ca studiul feminist al lui Pasti (Ultima inegalitate. Relatiile de gen in Romania) ar fi cel mai ieftin din domeniu la propriu mi se pare deplasat.

Punerea in paralel a activitatilor partinice in care a fost angrenata sociologia autohtona sub comunism cu schimbarile sale la fata de dupa 1989 sint instructive si binevenite, desi frugale. Ma intreb totusi de ce un sociolog ceausist precum Aurelian Bondrea – groparul invatamintului superior romanesc din anii ’80 si marele baron al invatamintului particular postcomunist – e ignorat, iar un campion al sociologiei protocroniste cu o frumoasa cariera universitara postdecembrista (Ilie Badescu) are parte doar de citeva mentionari neutre. Poate pentru ca sint „vechi“... Sistematizind jurnalistic date privind formatorii de opinie din mass-media si din lumea universitara – la interfata cu sfera politicului –, Adrian Gavrilescu isi alege de multe ori tintele din rindul personajele inofensive, compromise (cazul lui Dan Pavel, fostul activist UTC devenit universitar si apoi sfetnic al lui Gigi Becali) sau aflate la indemina, dar evita sau rateaza domenii fierbinti. Aflam, de exemplu, prea putine lucruri despre istoria convergentelor dintre intelectualii publici si marile afaceri.
in ciuda unor observatii relevante, comentariile acide la adresa „favoritismului“ actualei conduceri a FSPA („triumviratul Daniel Barbu-Cristian Preda-Alexandra Ionescu“) si al lui Zoe Petre ignora adesea valoarea intelectuala a unor „clienti“. Ma tem ca Adrian Gavrilescu nu va ajunge niciodata la nivelul remarcabil al lui Florin Turcanu, de pilda. Unele descrieri de cariere academice pe scurtatura, cu contributii stiintifice modeste (Andrei Taranu, Alexandra Ionescu, Dan Petre) sint verosimile. Autorul vede insa pretutindeni – justificat sau nu – nepotisme, interese, dedesubturi suspecte: e oare chiar atit de important faptul ca lectorul Andrei Miroiu este fiul Mihaelei si al lui Adrian Miroiu, ca lectorul FSPA Filon Morar e fiul lui Vasile Morar, ca doctorandul lui Adrian Miroiu, Liviu Andreescu este fiul lui Gabriel Andreescu, ca Ana Bulai, sociolog, e sotia lui Alfred Bulai, conferentiar si prodecan in cadrul SNSPA, ca studenta Ana Pasti e fiica lui Vladimir Pasti, ca Irina Stanciugelu e fosta sotie a lui Stefan Stanciugelu, iar Cristina Ilinca – fosta sotie a lui Mircea Cartarescu (si actuala sotie a lui Vladimir Pasti, dar asta Adrian Gavrilescu n-o mai stie)? Ar fi trebuit, poate, ca acestia sa lucreze in constructii sau in agricultura, departe de ocupatiile celorlalti membri ai familiei. De fapt, nu relatiile de prietenie si rudenie, nici recenziile colegiale – uneori stridente – pe care membrii unei comunitati universitare si le scriu unii altora constituie o problema. Conteaza doar calitatea profesionala si compatibilitatea cu standardele academice autentice. Iar cei de mai sus par sa le indeplineasca.
Se simte uneori si lipsa unor clarificari conceptuale. Oricum am privi lucrurile, Marius Tuca sau Radu Moraru nu pot fi considerati intelectuali publici, chiar daca unii „mediacrati“ (Tuca, Turcescu s.a.) sufera de boala autorlicului. Ar fi meritat adus in discutie mai riguros si termenul de intelighentia (forjat nu in Franta, ci in Rusia secolului al XIX-lea). Retinem, in trecere, o observatie a lui Emmanuel Lemieux valabila atit pentru „intelocratii“ francezi (asemanatori cu cei romani), cit si pentru „intelectualii publici“ americani: „inovatia anilor 2000 a constat in cucerirea intelectualilor de catre mass-media“ avind drept efect transformarea lor in „telecrati“ mercantili, producatori de semipreparate culturale pentru publicul larg. Fenomene conexe – monopolul „cumularzilor“, industrializarea premiilor literare, tribalizarea universitara, prabusirea influentei culturii umaniste, domesticirea gindirii critice independente prin cumparare sau institutionalizare convenabila.
De departe cele mai slabe sint insa capitolele intitulate Intelectualii publici scriu carti si conduc edituri si Intelectualii publici scriu in reviste si cronicheaza pe sticla (oare ce e rau in aceste activitati?). Gavrilescu nu cunoaste bine lumea literara, nu stie mare lucru despre parti-pris-urile ideologice si estetice ale membrilor ei, nu are pregatirea necesara pentru o buna evaluare a domeniului si pare sa ignore cum s-au modificat in timp relatiile dintre „actori“ si gruparile lor. Esantioanele de presa sint simplist si haotic selectate, evaluarile – naive, iar rubricile de „revista revistelor“ sint monitorizate amatoristic, cu concluzii irelevante si adesea inexacte. Adrian Gavrilescu vede totul prin prisma relatiilor clientelare, reale sau inventate. Pentru el, criticii trudesc invariabil ca mercenari ai editurilor importante.
Cronicarilor literari le sint numarate cronicile despre carti aparute la „marile edituri“ (printre care si… Masina de scris!) ca proba a obedientei si a desconsiderarii editurilor mai mici. Explicatii rudimentar deterministe ne intimpina la tot pasul: „Constanta criticii literare romanesti, asa cum reiese ea din paginile celor mai importante reviste culturale, pare sa fie atractia pe care o exercita principalii recenzenti asupra marilor edituri“. Oare nu e valabila si viceversa? Nu fara dreptate, autorul constata: „Complicitatea dintre patronii de edituri si semnatarii de cronici i-a facut pe ultimii sa-si reduca din ce in ce mai mult rolul de critici informativi, pusi in slujba cititorului“, dar exemplele oferite sint neconvingatoare. Cartelurile, gruparile si retelele culturale, relatiile dintre autori, reviste si edituri, bref – dedesubturile se cuveneau „atacate“ cu instrumente mai fine. Oricum, pentru Gavrilescu faptul ca edituri ca Polirom, Humanitas, Paralela 45 produc carti mai multe – si adeseori mai interesante pentru recenzenti – decit concurenta, ca directorii lor au si alte treburi in afara hartuirii criticilor si a comandarii de cronici favorabile, ca destui cronicari nu se inregimenteaza publicitar si isi descopera afinitati in mod spontan pare neverosimil. Nu e totdeauna relevant sa acuzi diversi autori ca si-ar publica propriile carti si pe cele ale prietenilor la editurile sau in colectiile pe care le conduc, facindu-si astfel propriile „jocuri“. Ar fi hilar ca, de exemplu, Gabriel Liiceanu sa publice la Polirom, Calin Vlasie la RAO, Alexandru Musina la Humanitas etc. din ratiuni etice. Conteaza doar daca volumele publicate sint bune sau nu. Restul e resentiment.
Bile albe
Cind se ocupa de breasla sociologilor autorul se arata a fi mult mai prudent in judecati, iar cind are in vedere mass-media devine creditabil. Moderatorii de talk-show-uri si ziaristii au parte de evaluari si descrieri tipologice rapide si exacte. Remercabil este si capitolul final, o sinteza acuta a malversatiunilor specifice mediului din universitati, presa, edituri, reviste, televiziuni, cu observatii pertinente asupra „taunilor media“ care se lanseaza speculind tot ce e la moda pe agenda publica s.a. Oportunismul recent al intelectualilor nostri publici decisi sa-si recistige audienta, autoritatea si bunastarea prin superficializare comerciala, prin degradare populista, prin parazitarea politica a statului si prin talentul de a lua urma banilor sint diagnostice valabile. intr-adevar, cu trecerea timpului intelectualii publici au devenit din ce in ce mai publici si din ce in ce mai putin intelectuali, adica mai putin reflexivi, mai putin inclinati sa puna la indoiala judecatile emise de altii. Pacat ca acest autor inteligent emite judecati de sus si unde nu se pricepe…
O carte de sacrificiu
in final, el face o predictie interesanta: „Pe fondul unei prese din ce in ce mai vulnerabile la presiunile marilor trusturi, care «cumpara» de zor ultimele idei disponibile pe piata, precum si jurnalisti altfel contestatari, dar care si-au facut calculele, e posibil sa asistam la regrupari, reconcilieri, redistribuiri de sume si la reimpartirea zonelor de influenta. in definitiv, o angajare prea serioasa in conflicte risca sa fie, de la un punct incolo, contraproductiva. Tirgul devine preferabil. Pe o asemenea piata intelectuala, mai bine precupet decit victima a insistentei de a perpetua adversitati“.. Nu cred totusi ca identitatile ideologice vor fi anihilate de interesele comerciale (asistam deja la suprapuneri intre ele). Sa speram ca se vor gasi intotdeauna intelectuali critici capabili sa reziste suficient de bine tentatiilor si sa-si salveze independenta de opinie.
Bine tintita, incomoda si accesibila, Noii precupeti… e o carte de sacrificiu. Meritul ei major ramine acela de a deschide o discutie importanta si necesara despre maladiiile grave ale cimpului intelectual autohton. Superficialitatea tendentioasa a unor capitole risca sa o compromita insa pe portiuni mari, transformind-o in bomba artizanala.

COLOCVIU -„CIORAN, PESIMISMUL TRIUMFĂTOR”,

Centenarul Emil Cioran a fost sărbătorit în zilele de 18-19 martie 2011 printr-un colocviu european la cea de-a 31-a editie a unuia dintre cele mai mari Saloane ale cărtii din lume: Salon du livre de Paris .
Colocviul „Cioran: pesimismul triumfator” (Cioran: le pessimisme jubilatoire) a beneficiat de prezenta unor personalităti ale gândirii contemporane: Sorin Alexandrescu, Ingrid Astier, Patrice Bollon, Livius Ciocârlie, Nicolas Cavaillès, Aurélien Demars, Sorin Ilieşiu, Roland Jaccard, Sylvie Jaudeau, Simona Modreanu, Pierre Pachet, Vincent Piednoir, Fernando Savater, Barbara Scapolo, Liviu Tofan, Florin Turcanu şi Constantin Zaharia.
Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român a fost gazda colocviului şi a moderat dezbaterile alături de George Banu, eseist şi critic de teatru, profesor la Universitatea Sorbona, Paris.
Vineri dimineată a aveut loc prima difuzare publică în Franta a filmului „Apocalipsa după Cioran”, singurul interviu filmat cu Emil Cioran, în dialog cu Gabriel Liiceanu.
Colocviul a beneficiat de prezenta unor mari personalitati ale gandirii contemporane europene, ca filosoful spaniol Fernando Savater sau scriitorul elvetian Roland Jaccard, a unor experti in filosofia cioraniana, ca Livius Ciocarlie, Vincent Piednoir, Ingrid Astier sau Patrice Bollon, etc.
Temele generale ale dezbaterilor au fost : 1) Cioran, filosoful contradictiilor; 2) Cioran scriitorul : particularitatile stilistice, provocarea de a traduce; 3) Cioran, viata.

COLOCVIU « Cioran : pesimismul triumfator »
Program
Vineri, 18 martie 2011
10.00 – 11.00 : FILM „Apocalipsa dupa Cioran”, prima difuzare in Franta
11.00 – 12.00 : Dezbatere cu Sorin Iliesiu, realizatorul filmului „Apocalipsa dupa Cioran”
14.00 – 18.30 COLOCVIU „Cioran : pesimismul triumfator”
Moderator : Georges Banu
14.00 – 16.00____________Itinerariul unei vieti. Sorin Alexandrescu: Cioran : le portrait du penseur en jeune exilé
Fernando Savater: L’étonnement de Cioran
Vincent Piednoir: Cioran epistolier
Nicolas Cavaillès: Cioran et la tentation des salons
16.30 –18.30_____________Revelatii filosofice I. Sylvie Jaudeau: Un éternel candidat à la sagesse
Barbara Scapolo: Sans épuiser la surprise d’exister :
quelques pas avec Cioran, le raté du renoncement
Constantin Zaharia: Un cyclone au ralenti
Georges Banu: Propos sur l’optimisme de… l’autre Cioran
Florin Turcanu: L’anomalie Cioran

Sambata, 19 martie 2011
10.00 – 11.00 – Prezentarea programelor de finantare ‐ Centrul National al Cartii
11.00 – 12.00 – FILM : „Un secol de scriitori. Emil Cioran” de Bernard Jourdain si Patrice Bollon
14.00 – 18.30 COLOCVIU : „Cioran : pesimismul triumfator”
Moderator : Horia ‐ Roman Patapievici
14.00 – 16.00_Revelatii filosofice II.
Patrice Bollon: Cioran maître ès existence
Ingrid Astier: La nuit ou le pessimisme inspiré
Simona Modreanu: Le paradoxe cioranien et la logique du tiers inclus
Aurélien Demars: L’élan vers le pire
16.00 – 18. 30___________Stilistica si filosofie.
Livius Ciocârlie: Lyrisme roumain, ironie française
Pierre Pachet: Les rencontres de Cioran. Portraits
Roland Jaccard: Cioran et la médecine
Liviu Tofan: Le dossier de la Securitate de Cioran
Concluzii de Horia ‐ Roman Patapievici.

REVOLUTIE SAU REVOLTA?

GEORGE FRIEDMAN, fondatorul Stratford, al companiei supranumită „CIA din umbră”, întreprinde o analiză cu referire la evenimentele din Egipt. Sunt reliefate astfel scenariile posibile:

"Nu este deloc limpede ce se va intampla in revolutia egipteana. Nu este surprinzator ca aceasta are loc. Hosni Mubarak este presedinte de mai bine de un sfert de secol, de la asasinarea lui Anwar Sadat. E batran si bolnav. Nimeni nu se astepta sa mai traiasca mult, iar presupusul sau plan ca fiul sau, Gamal, sa-i ia locul n-avea cum sa devina realitate, chit ca era posibil in urma cu un an", apreciaza George Friedman in analiza sa.

De ce? Pentru ca "nimeni nu dorea sa vada planurile lui Mubarak puse in aplicare, cu exceptia celor mai apropiati asociati de afaceri ai sai. (...) Faptul ca Mubarak a esuat in tentativa de a pune la punct un plan de succesiune a garantat ca va creste instabilitatea in momentul mortii sale. Deoarece toti stiau ca instabilitatea se va face, atunci, simtita, au existat, evident, si oameni care au vazut un mic avantaj in a actiona inainte de moartea sa. Chestiune este cine sunt acei oameni si ce au urmarit ei.

Analiza Stratfor identifica, in randul celor care cer demisia lui Mubarak, nu doar Fratia Musulmana, pe militantii prodemocratie sau pe oamenii de rand nemultumiti de starea economiei, ci si pe membri ai actualului regim, care cred ca existenta acestuia este periclitata de faptul ca seful statului nu le permite sa decida cine ii va urma. Desi exista riscul ca demonstratiile sa scape de sub control si sa distruga regimul, ele s-ar putea dovedi suficiente sa il forteze pe Mubarak sa demisioneze si sa permita inlocuirea acestuia cu cineva care sa salveze ordinea in stat. Potrivit lui Friedman, acel cineva ar putea fi, de exemplu, Omar Suleiman, sef al serviciilor de informatii pe care Mubarak l-a numit recent in functia de vicepresedinte.

In privinta protestatarilor, analiza insista pe faptul ca acestia sunt foarte divizati si, pana in momentul actual, nu s-au dovedit capabili sa genereze miscari de masa precum cele ce au dus, de exemplu, la inlaturarea Sahului in Iran, in 1979. Iar daca in media din Vest revoltele sunt prezentate drept o miscare in favoarea unei democratii liberale de tip occidental, interesele taranilor, muncitorilor si ale micilor comercianti care iau parte la proteste tin mai degraba de starea economiei egiptene, decat de principiile democratiei liberale, apreciaza analistul.

In privinta Fratiei Musulmane, privita de multi observatori drept prea slaba sa influenteze revolutia, Friedman apreciaza ca "este o greseala sa facem confundam precautia Fratiei Musulmane cu slabiciunea (...) As banui ca Fratia Musulmana are o influenta potentiala mai mare in randul maselor decat protestatarii pro-occidenali sau decat Mohamed ElBaradei, fost sef al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica.

Cele patru deznodaminte posibile, identificate in analiza Stratfor:

1)Supravietuirea regimului: Mubarak ar putea stabiliza situatia sau, mai probabil, un alt oficial militar de rang inalt ar putea sa-l inlocuiasca dupa un interval de timp rezonabil. O posibilitate ar fi si o lovitura a coloneilor

2)Un al doilea posibil deznodamant este ca demonstratiile sa determine organizarea de alegeri, in care ElBaradei sau altul asemenea sa fie ales, iar modelul etatist cladit de Nasser sa fie inlaturat in favoarea unuia democratic .

3)Un alt treilea posibil deznodamant ar fi ca demonstratiile sa duca la organizarea de alegeri in care sa iasa castigatoare Fratia Musulmana, care sa promoveze, in continuare, o agenda islamista 4)Al patrulea posibil deznodamant - ce s-ar putea intampla, cel mai probabil, in urma unor alegeri care sa duca la un blocaj electoral, in care niciun candidat nu poate fi declarat invingator - este cufundarea Egiptului in haos politic.

Semnificatiile geopolitice ale evenimentelor din Egipt, identificate in analiza Stratfor:

In randul islamistilor radicali, perspectiva unui Egipt radicalizat este una incurajatoare, dar pentru Iran nu este atat de placuta: "Iranul este acum centrul emergent al islamismului radical; nu ar intampina cu bratele deschise o concurenta din partea Egiptului, desi ar putea fi multumit daca Egiptul ar actiona ca aliat al sau"

Pentru SUA, instaurarea unui regim islamist in Egipt ar fi o "catastrofa strategica", deoarece o astfel de situatie "nu doar ar schimba dinamica lumii arabe, ci si strategia aplicata de America dupa sfarsitul razboiului arabo-israelian din 1973 (...). Sprijinul serviciilor egiptene de informatii dupa 11 septembrie au fost esentiale in blocarea si subminarea al-Qaeda. Daca Egiptul va inceta sa coopereze sau va deveni ostil, strategia SUA ar fi subminata grav".

"Cel mai mare perdant ar fi Israel, a carei securitate nationala se bazeaza pe tratatul cu Egipt (...) Demilitarizarea Peninsulei Sinai nu doar a protejat frontul sudic al Israelului, ci a insemnat ca supravietuirea Israelului nu a mai fost o miza. (...) In toate razboaiele purtate de Israel dupa tratatul cu Egipt (razboiele din Liban din 1982 si 2006), miza a constat in interesele israeliene, nu in supravietuire"

"Apare astfel un scenariu care i-ar putea intari pe islamistii radicali, aducand in dezavantaj SUA, Israel, eventual chiar si Iranul, din motive total diferite. Acest scenariu ar aparea daca se petrec doua lucruri. In primul rand, Fratia Musulmana ar trebui sa devina forta politica dominanta in Egipt. In al doilea rand, ea trebuie sa se dovedeasca a fi mai radicala decat majoritatea observatorilor o considera in prezent - sau, dupa ce obtine puterea sa evolueze intr-o miscare mai radicala. Daca sustinatorii democratiei castiga, si este ales cineva ca ElBaradei, este putin probabil ca acest scenariu sa aiba loc (...). Similar, aranjamentele geopolitice vor ramane neatinse daca regimul militar pastreaza puterea - cu o singura exceptie. Daca se decide ca lipsa de popularitate a regimului poate fi diminuata prin asumarea unei linii anti-occidentale si anti-israeliene - altfel spus, daca regimul ar decide sa joace cartea islamista - situatia ar evolua asemenea celei in care ar fi vorba de un guvern al Fratiei Musulmane. Oricat de greu ar fi de imaginat, poate exista o alianta cu Fratia Musulmana, menita sa stabilizeze guvernul.(preluare Hot News)

INCEPUTUL RECONCILIERII NATIONALE

Orice constructie politica de anvergura in Romania trebuie salutata. Din pacate in spatiul politic de la noi a fost declansat inca din anii 90, fara nici o ratiune ,razboiul romano-roman. Acest aspect a condus la mocirla in care se afla Romania, la imaginea pe plan extern, la inversarea tablei de valori, la patrunderea in institutiile statului a unor indivizi lipsiti de o minima pregatire economica, politica, incapabili de a intelege mecanismele specifice unei societati in tranzitie. De cateva ori am scris pe propriul blogg despre necesitatea realizarii unei reconcilieri nationale necesare pentru iesirea din criza si reconstructia statului roman. Din pacate inacapacitatea de a realiza acest deziderat de catre clasa politica amplifica tarele societatii romanesti.

Exemplele din unele tari europene evidentiaza faptul ca in perioade normale , dar mai ales in cele de criza, ideologiile partidelor conteaza mai putin. Primatul il are interesul national si nu ideologia. Am mai afirmat ca nu este bine ca in Romania scapata de curand de dictatura sa dispara un partid indiferent de coloratura sa, dar in acelasi timp orice partid care nesocoteste cerintele la nivel global, care manifesta dispret fata de dialog si lipsa de respect fata de opozitie, care introduce in dezbaterile publice teme false, mai devreme sau mai tarziu este sortit reformarii sau disparitie de pe scena politica!