1. ANOMALII ALE SISTEMULUI ELECTORAL ROMANESC!
   
   

   Inca din anul 2008 consideram ca sistemul electoral de vot uninominal din Romania este cel mai injust sistem din Europa! Ma bucur ca exista pucte de vedere asemanatoare si analize pertinente pe aceasta problematica!Redau mai jos asemenea consideratii!

   La prima vedere, sistemul electoral românesc pare majoritar: fiecare partid propune câte un singur candidat în fiecare colegiu, iar alegătorul votează unul dintre aceşti candidaţi, nu o listă a unui partid în bloc. Regula "câştigătorul ia totul" se aplică doar în colegiile în care un candidat a obţinut mai mult de 50% plus unu din numărul de voturi. Doar aceşti candidaţi vor fi siguri de accederea în Parlament. Restul colegiilor, în care nimeni nu a trecut de pragul de 50%, vor intra într-un proces complicat de redistribuire a voturilor în două etape, proces care este guvernat de regula păstrării proporţionalităţii.

   Prima etapă de redistribuire are la loc la nivel judeţean. Să presupunem că un judeţ are 10 colegii de deputaţi, din care două au fost adjudecate cu peste 50%. Cei doi câştigători primesc mandatele, celelalte opt se redistribuie în funcţie de procentul obţinut de fiecare partid în respectivul judeţ (inclusiv voturile obţinute în cele două colegii deja adjudecate), conform principiului proporţionalităţii, prin regula de trei simplă. Astfel, dacă USL are 55% din voturi va fi îndreptăţită la 4,4 mandate, PDL la 25% la 2 mandate, iar PPDD, cu 20%, la 1,6 mandate. La nivel judeţean, se reţine doar partea întreagă a fiecărui număr, numit coeficient electoral, astfel încât USL va primi patru mandate din cele opt aflate în joc, PDL două, iar PPDD unul singur. Mai rămâne un singur mandat în joc, iar acesta va fi acordat în urma redistribuirii naţionale care va ţine seama partea de după virgulă coeficienţilor electorali.

   Introducerea coeficientului electoral face ca în Parlament să intre oameni care au obţinut locurile 2 sau 3 deoarece există teoretic posibilitatea ca împărţirea pe baza coeficienţilor să nu ţină seama de cine au fost aceia care au obţinut cele mai multe voturi într-un colegiu sau altul. De exemplu, candidaţii USL pot obţine cel mai mare număr de voturi în 7 din cele 8 colegii care intră la prima redistribuire, dar vor primi doar 4 mandate, în alte trei colegii mandatele mergând fie la PDL, fie la PPDD. Anomalia se repetă şi la redistribuirea la nivel naţional.

   O altă ciudăţenie este modul în care sunt desemnaţi câştigătorii din cadrul aceleiaşi partid. Astfel la desemnarea câştigătorilor USL pentru cele patru colegii care revin Uniunii în respectivul judeţ nu iau în calcul procentajele care au fost obţinute, ci numărul de voturi. Anomalia apare ca urmare a faptului că unele colegii sunt mai mari decât altele, cei care candidează în colegii cu o populaţie mai mare fiind avantajaţi. De exemplu, un candidat x care a obţinut 10.000 de voturi reprezentând 40% din numărul de voturi exprimate în acel colegiu va pierde mandatul în faţa candidatului y care a obţinut 11.000 de voturi într-un colegiu mult mai mare, dar care reprezintă doar 32%.

   "Încununarea" acestei opere legislative survine la redistribuirea la nivel naţional, unde se păstrează regula proporţionalităţii până în punctul în care vor fi trimişi de-a valma în Parlament oameni care au pierdut în colegii până când se va ajunge la păstrarea proporţiei între voturile primite de fiecare partid la nivel naţional. Spre exemplu, USL poate obţine 50% din voturi la nivel întregii ţări, dar candidaţii săi pot obţine 55% din colegii cu mai bine de jumătate din voturile exprimate în fiecare colegiu. De asemenea, Uniunea va mai primi un număr de colegii care intră la distribuire, fapt ce ar putea duce la o suprareprezentare a USL de până la, să spunem 75%. Pentru a preîntâmpina o asemenea situaţie, legea prevede posibilitatea acordării unui număr de două mandate în acelaşi colegiu pentru cei clasaţi pe locuri inferioare astfel încât să fie respectată proporţionalitatea până când se va ajunge ca numărul de parlamentari ai USL să nu depăşească, precum în cazul nostru ipotetic, pragul de 50%.

   Vezi http://nicolaesq.blogspot.com/ /despre alegerile din 2008

President Obama’s Election Night Speech

Tonight, more than 200 years after a former colony won the right to determine its own destiny, the task of perfecting our union moves forward. (Cheers, applause.)

It moves forward because of you. It moves forward because you reaffirmed the spirit that has triumphed over war and depression, the spirit that has lifted this country from the depths of despair to the great heights of hope, the belief that while each of us will pursue our own individual dreams, we are an American family, and we rise or fall together as one nation and as one people. (Cheers, applause.)

Tonight, in this election, you, the American people, reminded us that while our road has been hard, while our journey has been long, we have picked ourselves up, we have fought our way back, and we know in our hearts that for the United States of America, the best is yet to come.

(Cheers, applause.) I want to thank every American who participated in this election. (Cheers, applause.) Whether you voted for the very first time -- (cheers) -- or waited in line for a very long time -- (cheers) -- by the way, we have to fix that. (Cheers, applause.) Whether you pounded the pavement or picked up the phone -- (cheers, applause) -- whether you held an Obama sign or a Romney sign, you made your voice heard and you made a difference. (Cheers, applause.)

02:58 On Speaking With Romney

I just spoke with Governor Romney and I congratulated him and Paul Ryan on a hard-fought campaign. (Cheers, applause.) We may have battled fiercely, but it’s only because we love this country deeply and we care so strongly about its future. From George to Lenore to their son Mitt, the Romney family has chosen to give back to America through public service. And that is a legacy that we honor and applaud tonight. (Cheers, applause.) In the weeks ahead, I also look forward to sitting down with Governor Romney to talk about where we can work together to move this country forward. (Cheers, applause.)

I want to thank my friend and partner of the last four years, America’s happy warrior, the best vice president anybody could ever hope for, Joe Biden. (Cheers, applause.)

04:21 The First Family

And I wouldn’t be the man I am today without the woman who agreed to marry me 20 years ago. (Cheers, applause.) Let me say this publicly. Michelle, I have never loved you more. (Cheers, applause.) I have never been prouder to watch the rest of America fall in love with you too as our nation’s first lady. (Cheers, applause.)

Sasha and Malia -- (cheers, applause) -- before our very eyes, you’re growing up to become two strong, smart, beautiful young women, just like your mom. (Cheers, applause.) And I am so proud of you guys. But I will say that for now, one dog’s probably enough. (Laughter.)

To the best campaign team and volunteers in the history of politics -- (cheers, applause) -- the best -- the best ever -- (cheers, applause) -- some of you were new this time around, and some of you have been at my side since the very beginning. (Cheers, applause.)

But all of you are family. No matter what you do or where you go from here, you will carry the memory of the history we made together. (Cheers, applause.) And you will have the lifelong appreciation of a grateful president. Thank you for believing all the way -- (cheers, applause) -- to every hill, to every valley. (Cheers, applause.) You lifted me up the whole day, and I will always be grateful for everything that you’ve done and all the incredible work that you’ve put in. (Cheers, applause.)

06:49 On Campaigns and Staff

I know that political campaigns can sometimes seem small, even silly. And that provides plenty of fodder for the cynics who tell us that politics is nothing more than a contest of egos or the domain of special interests. But if you ever get the chance to talk to folks who turned out at our rallies and crowded along a rope line in a high school gym or -- or saw folks working late at a campaign office in some tiny county far away from home, you’ll discover something else.

You’ll hear the determination in the voice of a young field organizer who’s working his way through college and wants to make sure every child has that same opportunity. (Cheers, applause.) You’ll hear the pride in the voice of a volunteer who’s going door to door because her brother was finally hired when the local auto plant added another shift. (Cheers, applause.)

You’ll hear the deep patriotism in the voice of a military spouse who’s working the phones late at night to make sure that no one who fights for this country ever has to fight for a job or a roof over their head when they come home. (Cheers, applause.)

That’s why we do this. That’s what politics can be. That’s why elections matter. It’s not small, it’s big. It’s important. Democracy in a nation of 300 million can be noisy and messy and complicated. We have our own opinions. Each of us has deeply held beliefs. And when we go through tough times, when we make big decisions as a country, it necessarily stirs passions, stirs up controversy. That won’t change after tonight. And it shouldn’t. These arguments we have are a mark of our liberty, and we can never forget that as we speak, people in distant nations are risking their lives right now just for a chance to argue about the issues that matter -- (cheers, applause) -- the chance to cast their ballots like we did today.

09:42 Hope for the Future

But despite all our differences, most of us share certain hopes for America’s future.

We want our kids to grow up in a country where they have access to the best schools and the best teachers -- (cheers, applause) -- a country that lives up to its legacy as the global leader in technology and discovery and innovation -- (scattered cheers, applause) -- with all of the good jobs and new businesses that follow.

We want our children to live in an America that isn’t burdened by debt, that isn’t weakened up by inequality, that isn’t threatened by the destructive power of a warming planet. (Cheers, applause.)

We want to pass on a country that’s safe and respected and admired around the world, a nation that is defended by the strongest military on earth and the best troops this -- this world has ever known -- (cheers, applause) -- but also a country that moves with confidence beyond this time of war to shape a peace that is built on the promise of freedom and dignity for every human being.

We believe in a generous America, in a compassionate America, in a tolerant America open to the dreams of an immigrant’s daughter who studies in our schools and pledges to our flag -- (cheers, applause) -- to the young boy on the south side of Chicago who sees a life beyond the nearest street corner -- (cheers, applause) -- to the furniture worker’s child in North Carolina who wants to become a doctor or a scientist, an engineer or an entrepreneur, a diplomat or even a president.

That’s the -- (cheers, applause) -- that’s the future we hope for.

(Cheers, applause.) That’s the vision we share. That’s where we need to go -- forward. (Cheers, applause.) That’s where we need to go. (Cheers, applause.)

12:06 Finding Common Ground

Now, we will disagree, sometimes fiercely, about how to get there. As it has for more than two centuries, progress will come in fits and starts. It’s not always a straight line. It’s not always a smooth path. By itself, the recognition that we have common hopes and dreams won’t end all the gridlock, resolve all our problems or substitute for the painstaking work of building consensus and making the difficult compromises needed to move this country forward.

But that common bond is where we must begin. Our economy is recovering. A decade of war is ending. (Cheers, applause.) A long campaign is now over. (Cheers, applause.) And whether I earned your vote or not, I have listened to you. I have learned from you. And you’ve made me a better president. And with your stories and your struggles, I return to the White House more determined and more inspired than ever about the work there is to do and the future that lies ahead. (Cheers, applause.)

Tonight you voted for action, not politics as usual. (Cheers, applause.) You elected us to focus on your jobs, not ours.

And in the coming weeks and months, I am looking forward to reaching out and working with leaders of both parties to meet the challenges we can only solve together -- reducing our deficit, reforming out tax code, fixing our immigration system, freeing ourselves from foreign oil. We’ve got more work to do. (Cheers, applause.)

But that doesn’t mean your work is done. The role of citizens in our democracy does not end with your vote. America’s never been about what can be done for us; it’s about what can be done by us together, through the hard and frustrating but necessary work of self- government. (Cheers, applause.) That’s the principle we were founded on.

14:50 What Sets America Apart

This country has more wealth than any nation, but that’s not what makes us rich. We have the most powerful military in history, but that’s not what makes us strong. Our university, our culture are all the envy of the world, but that’s not what keeps the world coming to our shores. What makes America exceptional are the bonds that hold together the most diverse nation on Earth, the belief that our destiny is shared -- (cheers, applause) -- that this country only works when we accept certain obligations to one another and to future generations, so that the freedom which so many Americans have fought for and died for come with responsibilities as well as rights, and among those are love and charity and duty and patriotism. That’s what makes America great. (Cheers, applause.)

I am hopeful tonight because I have seen this spirit at work in America. I’ve seen it in the family business whose owners would rather cut their own pay than lay off their neighbors and in the workers who would rather cut back their hours than see a friend lose a job. I’ve seen it in the soldiers who re-enlist after losing a limb and in those SEALs who charged up the stairs into darkness and danger because they knew there was a buddy behind them watching their back. (Cheers, applause.) I’ve seen it on the shores of New Jersey and New York, where leaders from every party and level of government have swept aside their differences to help a community rebuild from the wreckage of a terrible storm. (Cheers, applause.)

And I saw it just the other day in Mentor, Ohio, where a father told the story of his 8-year-old daughter whose long battle with leukemia nearly cost their family everything had it not been for health care reform passing just a few months before the insurance company was about to stop paying for her care. (Cheers, applause.) I had an opportunity to not just talk to the father but meet this incredible daughter of his. And when he spoke to the crowd, listening to that father’s story, every parent in that room had tears in their eyes because we knew that little girl could be our own.

17:55 Optimism

And I know that every American wants her future to be just as bright. That’s who we are. That’s the country I’m so proud to lead as your president. (Cheers, applause.)

And tonight, despite all the hardship we’ve been through, despite all the frustrations of Washington, I’ve never been more hopeful about our future. (Cheers, applause.) I have never been more hopeful about America. And I ask you to sustain that hope.

I’m not talking about blind optimism, the kind of hope that just ignores the enormity of the tasks ahead or the road blocks that stand in our path. I’m not talking about the wishful idealism that allows us to just sit on the sidelines or shirk from a fight. I have always believed that hope is that stubborn thing inside us that insists, despite all the evidence to the contrary, that something better awaits us so long as we have the courage to keep reaching, to keep working, to keep fighting. (Cheers, applause.)

19:19 Progress

Thank you. Thank you. Thank you so much. (Sustained cheers, applause.)

America, I believe we can build on the progress we’ve made and continue to fight for new jobs and new opportunities and new security for the middle class. I believe we can keep the promise of our founding, the idea that if you’re willing to work hard, it doesn’t matter who you are or where you come from or what you look like or where you love (ph). It doesn’t matter whether you’re black or white or Hispanic or Asian or Native American or young or old or rich or poor, abled, disabled, gay or straight. (Cheers, applause.) You can make it here in America if you’re willing to try. (Cheers, applause.)

I believe we can seize this future together because we are not as divided as our politics suggests. We’re not as cynical as the pundits believe. We are greater than the sum of our individual ambitions and we remain more than a collection of red states and blue states. We are, and forever will be, the United States of America. (Cheers, applause.)

And together, with your help and God’s grace, we will continue our journey forward and remind the world just why it is that we live in the greatest nation on earth. (Cheers, applause.) Thank you, America. (Cheers, applause.) God bless you. God bless these United States. (Cheers, applause.)

REFLECȚII DESPRE EDUCAȚIE

Așa  cum am scris în urmă cu un an , problema examenului de Bacalaureat  este una  complexă și implică o multitudine de factori, începând cu procentul din PIB alocat Educației, cu modalitatea de motivare a dascălilor și a elevilor, cu modul în care este organizat sistemul de învățământ românesc, examenele  naționale, maniera de predare, de selectie a elevilor pe filiere, profile și specializări, și continuând cu felul in care societatea încurajează  elevii sa se pregateasca pentru a ocupa un loc de muncă, pe piata forței de muncă,  cu  modalitatea de realizare a curriculei școlare, cu felul de realizare a subiectelor de catre asa zisii experti, aflati in afara spatiului real al școlii românești, cu birocrația MECTS și a școlii românești, cu maniera de ocupare a funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare și școlile din România, precum și cu maniera de colaborare dintre școală - familie - societate etc, etc.

În urmă cu un an eram revoltat fată de maniera barbară în care a fost sacrificată o generație, și eram uimit cum părinți, elevi, profesori, societate civilă, asistau cu neputință la acel carnagiu, fără a mai avea puterea de revoltă ! Nu este posibil să sacrifici o generație, știind că sistemul de educație este profund deformat, iar elevii să fie singurii sacrificați, în timp ce toti ceilalți actori ai sistemului educațional să stea profund neclintiți și mai mult unii dintre ei  să îi acuze pe elevi că nu mai învață!

Pentru că este de actualitate și întrevăd că și în acest an vom scrifica o altă generație de tineri, redau încă o dată câteva dintre reflecțiile redate în urmă cu câțiva ani în marginea „Insemnările despre educație” ale celui care a fost un geniu al umanității și care a detestat școala din timpul său, datorită disprețului manifestat față de tineri ! Scriam cu ani în urmă....

„Poate ar trebui ca aceia care se îndreaptă către profesia de dascăl să reflecteze asupra „Însemnărilor despre educaţie” ale celui care a fost ALBERT EINSTEIN, considerat un geniu al umanităţii.

Reflecţiile sale au în vedere sistemul de învăţământ în genere, rolul dascălului în educaţie, rolul şcolii şi al societăţii în devenirea personalităţii, metodele şi mijloacele pentru formarea tinerilor. Ceea ce ar trebui să însemne toate acestea, reprezintă depăşirea metodelor si viziunii existente în timpul în care marele fizician a cunoscut pe timpul şcolarităţii din vremea sa. Pentru A. Einstein, şcoala şi sistemul de educaţie erau cuprinse de o rigiditate intelectuală, instrumente pentru transmiterea unei cantităţi maxime de cunoştinţe către tânăra generaţie.

Dascălii erau priviţi drept „sergenţi de instrucţie”, unul dintre aceştia adresându-i: „Nu are să fie nimic de capul tău, Einstein.” Mai mult, pentru că nu prefera să toceacă pe dinafară, cum procedau cei mai mulţi dintre colegii săi, s-a înscris la un Institut de tehnologie din Zurich, fără să-şi fi luat diploma de liceu. Iar ca student a fost tot mediocru deoarece il irita programa de studii dar încerca să-şi urmeze propriile preocupări ştiinţifice. A terminat facultatea numai datorită prietenului său Marcel Grossman, cel care frecventa cursurile si îi punea la dispozitie notiţele. Mai târziu avea să noteze: „ despre studenţie. El, studentul ireproşabil, iar eu, dezordonatul şi visătorul. El în termeni buni cu profesorii, eu, un paria nemulţumit şi prea puţin iubit”.

Pornind de la o asemenea trăire, peste ani A. Einstein a dorit să lase pentru cei care trebuie să-i pregătească câteva reflecţii.

Şcoala, considera Einstein, trebuie să servească vieţii. Ea are menirea de a dezvolta la tineri calităţi şi capacităţi care să prezinte valoare pentru bunăstarea societăţii, altfel „cunoştinţele sunt ceva mort”. Iar cea mai importantă metodă de educaţie este aceea „ de a-i antrena pe tineri într-o activitate efectivă”. Numai în asemenea condiţii tânărul are plăcerea de a munci în şcoală, numai astfel el preferă activitatea în şcoală, zilelor de vacanţă”. Metodele fricii, forţei şi autorităţii artificiale, erau pentru marele fizician considerate ca fiind „lucrul cel mai rău pentru şcoală”, deoarece „un asemenea tratament distruge sentimentele sănătoase, sinceritatea şi încrederea în sine a tînărului. Ea produce supusul umil”.

La începutul secolului XX, un grup important de pedagogi, psihologi, medici şi dascăli acuzau cu vehemenţă instituţia şcolară pentru lipsa ei de adecvare la nevoile copiilor şi la cerinţele pieţei muncii. Şcoala, considerau ei, deformează copilul în loc sa-l formeze, îi închide orizontul în loc să î-l deschidă, îl obligă la nemişcare, lipsă de reacţie şi deci, nu-l pregăteşte pentru viaţă.

Fără îndoială, este adevărat că acela care învaţă trebuie să-şi construiască cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri şi că nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Dar nu este mai puţin adevărat că această construcţie personală este favorizată de interacţiunea cu alţii, care, la rândul lor, învaţă. Altfel spus, dacă elevii îşi construiesc cunoaşterea proprie, nu înseamnă însă că fac acest lucru singuri, în izolare. Să nu uităm că omul este fundamental social.

Promovarea învăţării active presupune şi încurajarea parteneriatelor în învăţare. In fapt, adevărata învăţare, aceea care permite transferul achiziţiilor în contexte noi este nu doar simplu activå, individual activă, ci INTERACTIVĂ!

Aspectul social al învăţării a fost reliefat de Jerome Bruner încå din anii 60. El avanseazå conceptul de reciprocitate definit ca „o nevoie umană profundă de a da o replică altcuiva şi de a lucra împreunå cu alţii pentru atingerea unui obiectiv“. Reciprocitatea este un stimulent al învăţării: „Când acţiunea comună este necesară, când reciprocitatea este activatå în cadrul unui grup în vederea obţinerii unui rezultat, atunci par så existe procese care stimulează învăţarea individuală şi care conduc pe fiecare la o competentå cerută de constituirea grupului.“ (Bruner, 1966)

Nu numai cercetarea, dar şi experienţele cadrelor didactice cu metodele colaborative evidenţiază efectul benefic al interacţiunii elevilor. Gruparea şi sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru realizarea rezultatului urmărit arată că:

– elevii se implicå mai mult în învăţare decât în abordårile frontale sau individuale;

– elevii odată implicaţi îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce experimenteazå, iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii;

– elevii acced la înţelegerea profundă atunci când au oportunităţi de a explica şi chiar preda celorlalţi colegi ceea ce au învăţat...................”

DE CE ANDREI MARGA LA EXTERNE? (I)

Întrebat de prieteni și nu numai „de ce Andrei Marga la externe?” am evitat să răspund , deși nu este în regulă  și cred că este bine ca atunci când ai anumite previziuni, trebuie să le comunici și celorlalți care sunt rațiunile pentru care un ministru sau altul ocupă o anumită funcție! Ar fi  bine ca aceste rațiuni să fie aduse în spațiul public de către politicieni! Din păcate nu se întâmplă așa ceva, deși cred că atât Victor Ponta, cât și Crin Antonescu sunt capabili de asemenea confesiuni!

Revenind la nominalizarea lui Andrei Marga le externe, sunt rațiuni ce țin de relația cu Germania, viitorul ministru de externe fiind un germanofil, un apropiat față de Angela Merkel. Redau din  interviul acordat cotidianului ZIUA de CLUJ, considerațiile lui Andrei Marga,  despre pregătirea vizitei cancelarului şi despre desfăşurarea acesteia, iar într-un alt articol voi reda o altă relație la fel de importantă în spațiul german.

”Domnule profesor Andrei Marga, am vrea să ne spuneţi care a fost demersul, cât au durat discuţiile, când a fost prima dată ideea sau când a fost prima dată antamată această vizită şi apoi să ne spuneţi, pe cât se poate, ce s-a discutat în spatele uşilor închise!

O universitate onorează mulţi oameni, dar este şi ea onorată, la rândul ei, de o mare parte a acestora. În acest cadru, aducerea la universitate a unui lider de importanţă mondială este ambiţie firească. Orice universitate din lume face aceasta. La Harvard sunt invitaţi preşedinţii Statelor Unite ale Americii, iar vizita lor este un moment istoric. În reflecţiile asupra posibilităţilor, ne-am gândit, desigur, şi la ceea ce oferim, pentru că nu poţi invita pe cineva fără să ai premise - premise în ceea ce faci ca instituţie. La Universitatea “Babeş-Bolyai” s-a creat, din 1995 încoace, cel mai extins program de studii complete în limba germană, nu numai din România, ci din Europa Centrală. Practic, în afara Austriei, noi suntem, în Europa Centrală, universitatea cu cel mai amplu program în limba germană.

Desigur, acest program s-a bucurat şi se bucură de susţinerea multor instituţii, inclusiv universităţi, din Germania, din Austria, şi, de la o vreme s-a bucurat şi de susţinerea autorităţilor germane. De aceea, marile fundaţii germane DAAD, Bosch, Volkswagen şi altele au fost, într-un fel sau altul, implicate în această dezvoltare. La Cluj, mai trebuie adăugat - aceasta fiind, de altfel, opinia celor de la Berlin, a autorităţilor germane - cu finanţări parcimonioase s-a făcut enorm. În această situaţie, reprezentanţii germani au subliniat Clujul ca o reuşită importantă. Am avut satisfacţia personală de a fi primit cea mai înaltă distincţie a statului german, Marea Cruce de Merit a Germaniei, de la preşedintele Johannes Rau, inclusiv pentru ceea ce s-a făcut la Cluj în această direcţie.

Pe doamna Angela Merkel am întâlnit-o în 2001, când preluase preşedinţia CDU, după ieşirea de pe scenă, ca lider de partid, a lui Helmut Kohl. Atunci, ca preşedinte al PNŢCD, am fost invitat la o comisie din Bundestag ca să fac o depoziţie cu privire la candidatura României la NATO. Discuţia a fost decisivă: s-au examinat toate feţele aderării României la NATO. Au participat personalităţi foarte importante, de pildă, fosta ministră a sănătăţii din guvernul Kohl, o doamnă cu origini în Sighetu Marmaţiei, care a fost foarte suportivă şi care a şi tras concluzia: România nu este pregătită pentru intrarea în NATO, dar va fi susţinută să intre. Atunci am spus şi eu: România trebuie îmbrăţişată şi apoi schimbată, invers nu merge. Aceasta a fost şi este poziţia mea. După aceea, am cunoscut mulţi lideri germani, iar ultima dată, acum doi ani, am fost invitat de ministrul Educaţiei din Germania la Riga, la o reuniune. Pentru Universitatea “Babeş-Bolyai” era foarte important să avem un oaspete german care să dea un impuls foarte puternic lucrurilor pe care le făceam, dar şi culturii germane de aici. Recunosc că a funcţionat şi o convingere pe care eu o împărtăşesc din capul locului: Transilvania şi România suferă şi astăzi din cauza dramaticei reduceri a comunităţii germanilor şi a comunităţii evreilor.

Consecinţele se văd pretutindeni, mai ales în economie.

Oricum, opţiunea pentru a invita un lider german de mare anvergură s-a concretizat pe acest fundal. După discuţia pe care am avut-o cu colegii din facultăţile Universităţii “Babeş-Bolyai”, am propus, în toamna lui 2008 - iarna lui 2009, candidatura doamnei Angela Merkel pentru titlul de Doctor Honoris Causa. Într-o astfel de situaţie trebuie să te întrebi din capul locului dacă va accepta, pentru că trebuie să fi o universitate pregătită. Senatul a acceptat propunerea făcută de Rectorat şi de către decanate şi, după două luni, doamna Angela Merkel a răspuns pozitiv, cu naturaleţea care o caracterizează, scriind că se bucură, că o onorează invitaţia şi că va veni la Cluj de îndată ce programul dânsei permite.

Aţi primit atunci răspunsul în scris.

Aceasta a fost o veste extraordinar de bună. Încă o dată s-a sesizat naturaleţea abordării problemei de către un cancelar german. Angela Merkel a şi semnat cu mâna ei răspunsul către noi. A tratat totul firesc. Apoi am fost invitat, în toamna anului 2009, la Cancelaria Federală, pentru a stabili mai multe detalii. Se înţelege că cei de la Berlin au făcut analize, iar răspunsul a fost dat după o analiză. Acolo nu se fac lucruri la întâmplare, după patimi sau impulsuri de moment. Atunci am discutat venirea la Cluj. Vizita era planificată mai devreme, cu cinci - şase luni în urmă, însă calculele de la Berlin au dus la această dată. De la un timp a devenit clar, însă, că se vor lega Bulgaria şi România într-o vizită.

Probabil că şi alţi oameni citesc declaraţiile din Bulgaria şi declaraţiile din România. În Bulgaria, cancelara federală a avut un discurs excelent pe problemele economice. Diferenţa este vizibilă. În Bulgaria, cancelara federală a prezidat un forum economic bulgaro-german. Acolo a abordat cu precizie problemele economice ale Bulgariei. De pildă, liderul german le-a spus celor de faţă că trebuie să pregătească meseriaşi şi a făcut, între altele, o afirmaţie istorică: “exporturile Bulgariei sunt importurile noastre”. Adică, Germania se angajează să susţină această ţară în efortul de a exporta! Cancelara federală a discutat până şi structurarea bugetului în Bulgaria. La Camera de Comerţ a Bulgariei s-au întrunit 143 de propuneri economice concrete pentru cancelarul german. Angela Merkel a lăudat guvernul bulgar pentru ceea ce face. Este limpede că, după vizita la Sofia, rămâne pentru istorie o solidaritate foarte puternică între Bulgaria şi Germania. Cancelarul federal a amintit, de pildă, de relaţia germano-bulgară de pe timpul imperiului franconilor, pe de-o parte, şi al canatului bulgar, pe de altă parte.

Şi la Bucureşti?

La Bucureşti, cum s-a spus, au fost “convorbiri politice”. S-a putut observa şi aici că doamna Angela Merkel a tratat probleme precise: justiţie, corupţie la frontiere şi în alte locuri, achitarea datoriilor faţă de firme, licitaţiile ar trebui făcute ca să mai câştige şi alţii, nu numai cei care ţin de guvern. Au fost observaţii făcute într-o manieră foarte elegantă, dar, din păcate, conducerea actuală a României nu înţelege despre ce este vorba, nu e pregătită şi nu a ştiut să folosească ocazia vizitei unui cancelar german. Să sperăm că alte conduceri ale României vor face acest lucru. Cât despre vizita la Universitatea noastră, doamna Angela Merkel a spus că merge la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj. Nu a spus că vizitează altceva decât Universitatea “Babeş-Bolyai”. Aceasta a fost vizita care contează. Dacă un cancelar german vizitează un oraş, dacă vizitează judeţul sau provincia, atunci se scrie aceasta în comunicatele oficiale.

Care au fost discuţiile purtate cu cancelarul german în biroul dvs.?

Pot să vă spun că doamna cancelar federal era interesată de situaţia din România în termenii normali, ca un european care se interesează de ceea ce se petrece în Uniunea Europeană. A fost o discuţie privind aspectul economic. Mi-a cerut părerea privind evoluţia în economie şi i-am răspuns. După opinia mea, evident că în toată Europa sunt dificultăţi în economie, dar acestea sunt de grade diferite: neajunsuri, recesiuni, crize etc. Am spus că opţiunile politice şi economice româneşti, de depăşire a crizei, trebuie puse la îndoială şi nu vor duce la ieşirea din criză. Doamna Angela Merkel era informată că sunt tăieri de salarii de 25%; a trebuit să îi spun că, de fapt, la cadrele didactice, este vorba de 46% pierdere din venituri, iar la alte categorii s-ar putea să fie mai mult. Ştiam că la Bucureşti Domnia Sa a declarat că măsurile luate sunt foarte dure. Nu numai că guvernanţii de la Bucureşti nu au înţeles că atunci când Domnia Sa a spus “foarte dure”, cancelara federală s-a gândit, cred eu, la faptul că trebuia abordată un pic altfel toată treaba.

M-a întrebat care este părerea mea privind evoluţia politică şi a ajuns la întrebarea dacă majoritatea care s-a creat în 2009, în jurul unei personalităţi de la Sibiu (Klaus Johannis, primarul Sibiului, propus premier de PNL şi PSD înaintea prezidenţialelor - n. red.), era soluţia mai bună. Am spus categoric: da. Mai departe, dânsa m-a întrebat asupra funcţionării unei universităţi în condiţiile date şi am evocat aspectele economice, aspecte de politică educaţională, de organizare, menţionând că România are nevoie de reforme, dar reformele ar trebui înţelese de către cei care conduc. În România actuală nu se înţelege cu adevărat ce este reforma. I-am spus că termenul de reformă întâmpină încă neînţelegeri la guvernanţii actuali. Domnia Sa a spus că, în relaţia cu România, Germania este mulţumită de felul abordărilor. Eu am spus că pentru România vital ar fi să fie mai multe investiţii germane, deoarece investiţiile germane în ţara noastră sunt, totuşi, mici comparativ cu prezenţa germană din alte ţări. Acestea au fost domeniile mari de probleme pe care le-am discutat.

Doamna cancelar federal spunea că Germania este al treilea investitor din România, iar la Cluj, capitalul nemţesc, potrivit datelor statistice, este pe locul şapte. În discuţiile economice pe care le-aţi avut, ce a răspuns?

Nu am discutat exemple concrete. Şi eu ştiam că Mercedes a fost de două ori în România. A fost la Braşov, în 1998, şi după aceea a venit la Cluj, dar a plecat din cauza absenţei autostrăzii, în primul rând, şi a unor indicatori legaţi de forţa de muncă ce nu au mulţumit firma germană. Este foarte clar că angajamentul cancelariei federale germane este pozitiv, să se investească în România. În optica germană, cred eu, România este însă prea birocratică, prea centralizată. Chiar cancelara federală a semnalat, indirect, că este prea multă corupţie. Pot sublinia că atitudinea germană este fundamental pozitivă pentru a investi în România, dar cred, în continuare, că imaginea după care “România are multe probleme” este motivul pentru care nu vin investitorii pe măsura aşteptărilor.

Proiectul de dezvoltare în Germania este bazat pe firmele mici.

Este bazat pe firmele mici şi suple, pe noile energii, pe cercetarea ştiinţifică ce susţine aceste proiecte, pe stimulente financiare, pe politică bancară. În 10 octombrie 2008, cancelarul federal a luat decizia istorică de intervenţie guvernamentală cu 481 de miliarde de euro în sprijinul băncilor. O astfel de intervenţie iese din cadrele teoriei economice, nu numai liberale, ci şi creştin-democrate şi conservatoare. Orice teorie economică ţinând de aceste afilieri exclude acest tip de intervenţie. Decizia cancelarei federale germane a fost o noutate. E adevărat că Domnia aa era într-o coaliţie cu SPD şi a colaborat foarte bine cu ministrul Finanţelor din partea SPD, Peter Steinbrück. Atunci, cancelara federală era la Dresda, iar şeful protocolului i-a spus că există riscul să se prăbuşească băncile, nu numai la Frankfurt am Main, ci pe o suprafaţă mare din Uniunea Europeană. Doamna Angela Merkel şi-a scurtat intervenţia de la tribuna din Dresda şi a plecat la birou. Dânsa are un consilier economic foarte bun, a decis şi a anunţat SUA, iar în câteva ore preşedintele american a luat hotărârea de a susţine, la rândul său, băncile americane. Se poate spune că a fost o decizie istorică şi că Angela Merkel a dat direcţia deciziilor într-o lume întreagă.

La noi nu a fost necesară o intervenţie de acest gen. La noi nu s-au pompat bani în bănci,dimpotrivă,statul se împrumută de la bănci. Cu toate acestea, Angela Merkel vorbeşte despre criză la trecut, noi nu am avut problema ca băncile să se prăbuşească, în schimb ne prăbuşim noi. Cum se ajunge la o situaţie de genul ăsta?

E foarte tentant să facem comparaţii între România şi Germania. Ce să comparăm? E o diferenţă de cel puţin 50 de ani. Comparaţia se poate face sesizând ce este de făcut în România. În ţara noastră s-a raportat că băncile sunt în situaţie bună. Dacă citim comunicatele oficiale, observăm că sistemul bancar e în regulă, dar, vedem bine, economia nu merge. Trec peste această impresie ce se cultivă încă la noi, că sistemul bancar e în ordine, câtă vreme economia nu merge. Băncile de la noi nu mai sunt doar româneşti. S-a făcut şi la noi injecţie în bănci. S-a luat un împrumut de 20 de miliarde euro şi s-a dat băncilor un împrumut, o parte. Băncile care erau aici au pus incompetentul guvern din România în faţa alternativei: credităm dacă aduceţi bani, altfel nu. Aici aş face o menţiune: prestigiul conducătorilor ţării, competenţa lor, capacitatea lor de a negocia contează enorm şi sunt perceptibile în bani. Altfel nu se poate. Conducerea actuală a României a negociat în aşa fel încât, de fapt, a trebuit să fie alimentate băncile din altă parte. Băncile au cerut bani, s-au alimentat, dar economia de la noi tot nu merge. Ne putem întreba asupra întregului mecanism. Trebuie spus fără de ezitare că lipsa de competenţă, lipsa de prestigiu, nepriceperea conducerii ţării contează enorm.

România plăteşte acum costuri enorme pentru această nepricepere, pentru diletantismul extins mai mult ca oricând în istoria modernă a ţării, în sfera guvernării şi în sfera celor care o susţin. E o afirmaţie profesională foarte concretă. Toţi oamenii din ţară vor plăti incompe-tenţa decidenţilor actuali. În Româ-nia trebuie să se înţeleagă acest lucru: incompe-tenţa costă, costă enorm.

Cât de bine este informată Germania despre abordările reale ale gu-vernanţilor?

Eu cred că Germania este informată, dar orice ţară are libertatea să îşi fixeze centrele de interes. Nu se poate spune că Germania nu e interesată de România, cred că este foarte interesată, dar pieţele ei mai mari sunt în altă parte, discuţia ei cu liderii, îndrăznesc să spun, este mai eficientă în altă parte, aceştia fiind mai competenţi. Nu vreau să mă pronunţ eu în locul germanilor, dar aş spune că prestigiul, competenţa partenerului contează enorm în astfel de lucruri. România a mers, până la urmă, pe latura intervenţiei, dar a mers într-o manieră care costă enorm populaţia ţării, orice cetăţean.

Ce semnal geopolitic credeţi că rezultă din faptul că a vizitat frontiera estică a UE? Ce semnal putea percepe Rusia din afirmaţia cancelarului cu privire la Transnistria?

Politica germană este angajată pentru drepturile omului, pentru democraţie, pentru respectarea graniţelor naţionale. Aceste lucruri trebuie luate în seamă atunci când cancelara federală s-a referit la acest pachet, Transnistria-Republica Moldova, graniţa de est. Personal, nu cred că a avut în vedere altceva. Ar fi o speculaţie fără fundament, în acest moment, să credem mai mult. Germania duce o politică înţeleaptă, de discutare francă şi de cooperare cu Rusia. Cotroceniul nostru a spus că noi ne ocupăm de Nabucco. Doamna Angela Merkel a spus clar că Germania merge cu ambele, Nabucco şi Southstream. Dacă Cotroceniul vrea numai Nabucco, să-i fie de bine, nu îl împiedică nimeni, dar Germania are o abordare serioasă, chibzuită: de ce să nu foloseşti oportunităţile? Cred că în acest subiect este vorba de o aplicare a opţiunii generale germane pentru drepturile omului, pentru respectarea graniţelor naţionale.

Rămânând la Transnistria.... Dacă ne gândim la declaraţiile din primăvara trecută, când Angela Merkel făcea o recomandare, ca trupele ruse din Transnistria să elibereze spaţiul, credeţi că ne putem gândi la o nouă abordare vizavi de Moldova şi de graniţele UE?

Nu cred că până în acest moment sunt elemente noi în această privinţă. Este vorba doar de reafirmarea unei poziţii pe care a avut-o şi cancelarul Kohl în această problemă. Nu văd elemente noi în discuţie. E reiterarea unei poziţii, în rest mesajul a fost clar: să ne respectăm frontierele şi de aici să plecăm în discutarea a ceea ce urmează.

În ’90 -’91, noi am pierdut un moment important de reapropiere de Germania şi această ţară s-a repoziţionat spre alte zone. Vorbesc aici de Slovenia, Croaţia, Polonia, Ungaria. A mai fost un moment important atunci când miniştrii Rus şi Puşcaş băteau la porţile Europei, cu eliminarea vizelor, în care Gerhard Schröder a fost un important ajutor şi promotor pentru România. Apoi, a fost vizita privată a cancelarului la Cluj, poveste pe care România nu a exploatat-o în nici un fel. A fost momentul extraordinar din toamna anului trecut în care preşedintele Traian Băsescu din nou nu a exploatat un moment de apropiere. Amintesc de întrebarea vizavi de Klaus Johannis. Credeţi că momentul actual, în care dvs. aţi fost omul ce a reuşit, practic, a 4-a sau a 5-a apropiere de Germania, va fi exploatat de autorităţile centrale?

În evocarea acestor momente aş aduce în discuţie pe cel mai important: instalarea guvernului Convenţiei Democrate în 1996. Puţină lume ştie că atunci s-a lucrat cu un sprijin, în materie de consiliere, foarte bun, din partea Germaniei. Trebuia privatizată economia, care este oriunde un pas extrem de greu. Lumea nu-şi aminteşte acel moment, pentru că a fost greu, foarte greu. Desigur, unii oameni au plătit cu destinul lor politic situaţia de atunci. Eu am mers la guvern în 1997 şi am făcut vizite la Bonn - capitala era încă acolo -, apoi la Berlin şi München. Discuţiile cu autorităţile germane au fost largi şi profunde, iar aceste autorităţi au arătat o disponibilitate enormă. Să vă dau şi un amănunt, dacă vreţi, mai picant: atunci s-a stabilit Sibiul drept Capitală Culturală Europeană. A fost o discuţie la Cancelaria Federală, iar cancelarul Kohl, ţin minte şi acum, era în cămaşă, cu mânecile suflecate, şi a întrebat: “ce să fac pentru voi?”. Erau acolo preşedintele Constantinescu, Caramitru şi mai mulţi miniştri. Noi discutaserăm şi la Bucureşti o seamă de lucruri pe care să le promovăm în relaţia cu Germania, iar Caramitru, care era atunci ministrul Culturii, a scos propunerea. Desigur, influenţa unui cancelar federal german nu poate soluţiona toate problemele din Europa, dar pe multe le rezolvă.

Acceptarea acestei propuneri nu implica faptul că până şi numirea unei capitale europene în România însemna că România va adera la Uniunea Europeană?

E foarte bună întrebarea şi răspund imediat. Revenind la întrebarea precedentă, dacă un asemenea moment se exploatează. Momentele se exploatează dacă îţi pui în ordine propria administraţie, dacă aceasta funcţionează. Germania e o ţară gravă, în sensul că priveşte cu seriozitate lucrurile şi, dacă observă că nu ţi-ai rezolvat problemele şi faci numai declaraţii de complezenţă, nu ţine. Nici la americani nu ţin astfel de superficialităţi, de şmecherii dâmboviţene şi, mai nou, someşene. Ţările acestea sunt puternice pentru că sunt serioase, pentru că abordează profesional lucrurile, nu doar pentru că sunt ceea ce sunt. După părerea mea, momentul se poate exploata dacă în politica românească intervine o schimbare. O schimbare, de ce nu? Şi de persoane. Am subliniat dnei cancelar federal că România este o ţară cu un potenţial enorm, ceea ce a lăudat şi Domnia Sa. Am adăugat: este o ţară rău administrată. Eu cred că de aceasta depinde totul: dacă România va fi mai bine administrată decât este la ora actuală! Multă lume crede că germanii vor avantaje. Nici vorbă, ei îşi creează avantaje prin forţa tehnologiei germane, prin forţa inovaţiei. Ştim că s-a pus acum, în cursul vizitei cancelarei federale, problema unor retrocedări. Nu ascund faptul că şi eu, când am fost în guvern, am pledat pentru soluţionarea dosarelor retrocedărilor germane. Nu duce nici un german proprietatea dincolo, toate casele rămân aici, dar se creează, în schimb, un stimulent teribil pentru ca germanii să revină la noi cu investiţii.

Dacă România îşi rezolvă problemele cu o administraţie mai dinamică, mai inovativă, mai deschisă spre cetăţeni, mai democratică, atunci, cu siguranţă, interesul german va fi mai mare. Germania nu are prejudecăţi faţă români, în nici un caz. Dimpotrivă, relaţiile sunt şi vor fi, faţă de români, cordiale. Problema e dacă România profită de aceasta. Din păcate, trebuie să recunoaştem, românii nu profită cât trebuie. România nu profită nici de oferta Turciei, România răceşte anapoda relaţiile cu Rusia, când ar trebui, dimpotrivă, folosite. România nu-şi foloseşte relaţiile cu China, România nu face destul în relaţie cu SUA. Se petrece în aceşti ani o degradare gravă în politica externă a României, cu costuri enorme pe orice termen.

Revenim la Sibiu şi la anul 1997. În momentul în care cancelarul acceptă să ia ca propunere o capitală culturală la noi, înseamnă că exista o proiecţie de aderare la UE.

După Maastricht, în 1993, se ştia cine va intra la un moment dat în UE, în noua Europă. Decizia occidentală era luată. Ştim că România a întârziat privatizarea economiei, ori aceasta era o cheie; ţara noastră a întârziat şi alte măsuri de reconstrucţie a statului. Guvernarea din ’96 a CDR a fost un prag care a convins. Germania s-a luptat foarte mult pentru democratizarea României şi recunoaşterea ei internaţională. Se ştiau greutăţile, se ştia că România are probleme grave. Mai ales în 1996, când CDR a preluat guvernarea, imediat a venit factura: 3 miliarde de dolari datorii, care trebuiau plătiţi în 1997. Asta a creat o problemă politică foarte gravă: Convenţia Democratică a venit la putere cu un program generos, dar a fost silită să plătească datorii. S-a vrut sprijinirea României, pentru că din 1993 făceam parte din lista de invitaţi şi, ca urmare, a venit, în 1999, invitaţia.

Aţi dedus după vizita cancelarului o reorientare a Germaniei înspre Ardeal, după Estonia şi toate ţările baltice? Nu cumva Ardealul are o mare şansă acum?

Suntem abia la câteva zile de la vizită, încă e foarte greu de spus. Desigur că tradiţiile săseşti din Transilvania contează. După părerea mea, însă, mai e doar o chestiune de memorie a generaţiilor care au trăit în Ardeal, pentru că, din păcate, generaţiile se sting prin forţa lucrurilor. Am fost acum un an la o altă reuniune cu doamna cancelar federal, la Berlin, privind relaţia Germaniei cu minorităţile germane din alte ţări. Acolo a fost o preocupare culturală pentru acestea, dar, pe de altă parte, politica Germaniei este de a-i sprijini pe germani, precum în Kazahstan, să îşi ducă viaţa acolo unde vor ei, chiar în Germania, dacă doresc. Nu ascund că am rămas un pic cam uimit, deoarece această ţară, de pildă Kazahstan, evoluează puternic, chiar dacă nu oferă deocamdată condiţii de viaţă foarte avansate. Comunitatea germană este lăsată însă să se descurce. Unii vor să rămână acolo. Ceilalţi au tendinţa să vină spre Germania. Din perspectivă istorică, iar germanii ştiu aceasta, era rezonabilă o politică de stabilizare la faţa locului, dar, pe de altă parte, statul german nu a mai vrut deloc să meargă pe ruta pe care s-a mers altădată, cea a prezenţei unor minorităţi puternice în afara ţării. Pentru că faptul a fost, într-un fel, şi fatal. O să vedem mai încolo care sunt urmările vizitei, însă, repet, până nu vedem investiţii germane puternice, nu putem cuantifica.

Când au început demersurile pentru această vizită?

Primele discuţii au fost, desigur, în 2007, cu reprezentanţi de nivelul unor secretari de stat, preşedinţi de fundaţii. Pe subiectul acesta, pentru că în alte domenii au fost discuţii continue.”

ALEGERILE DIN FRANTA.URA FATA DE PREȘEDINTE! (II)

Față de multitudinea de comentarii legate de alegerile din Franța, care cu siguranță vor fi pierdute de către  Sarkozy, voi reitera câteva considerații în legătură cu ceea ce îmi apare a fi relevant pentru actualul președinte și anume „ura multor francezi” ! Întrebarea care se poate pune, este cea referitoare la cum este posibil ca în ciuda unor măsuri ce au vizat „grija pentru francezi”, creșterea vârstei de pensionare, reducerea săptămânii de lucru, încurajarea cumpărării de locuințe, etc, Sarkozysă fie atât de urât ? Explicația oferită de către Jean-Sebastien Ferjou referitoare la ura se datorează poziționării lui Sarkozy ca „om de dreapta” ! Aceste considerații le aveam în vedere în urmă cu două săptămâni.

Între timp în Franța evenimentul cel mai important legat de alegerile prezidențiale a fost confruntarea televizată dintre Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande, care, spun analiștii,pare să-i fi dat câştig de cauză actualului preşedinte! Aceasta deorece poziţia adoptată de candidatul socialist a fost mai degrabă una defensivă în comparaţie cu cea a lui Sarkozy!

După părerea mea poziția a fost cea a unui om serios și responsabil, care nu se poate juca cu destinele oamenilor, care nu poate gesticula inutil !

 Așa cum pe bună dreptate au afirmat mai mulți analiști, singura dezbatere televizată dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă pentru preşedinţia Franţei a adus faţă în faţă doi oameni cu atitudini diferite! În timp ce Francois Hollande, reprezentantul socialiştilor, a dat impresia că se apără în faţa loviturilor primite în plin de la contra candidatul său, actualul preşedinte Nicolas Sarkozy a părut că mizează totul pe ultima carte: a vrut să demonteze toate acuzaţiile oponentului, fără însă a se feri să-l contraatace. Discuţiile s-au purtat pe mai multe teme: manieră de conducere, economie, imigrare, energie nucleară. Acuzaţiile de minciună şi calomnie au fost schimbate de mai multe ori între cei doi.

Dincolo de declarații precum „mințiți” din partea lui Sarkozy, atunci când Hollande a susținut că actualul președinte a dus o politică care i-a favorizat pe bogați, sau „vreau să fiu președintele unității”, din partea lui Hollande, este în logica lucrurilor ca actualul contracandidat al lui Sarkozy să câștige!

Sunt foarte multe argumente și o multitudine de factori meniți să asigure victoria lui Francois Hollande! În primul rând politica de dreapta dusă de actualul președinte jucător și incapacitatea de a preântâmpina derapajele în plan economic, social și politic. "Şomajul a crescut, competivitatea s-a degradat şi Germania se descurcă mai bine decât noi", după cum declara Hollande. Apoi, este vorba de dorința de schimbare a lui Sarkozy, dorință reieșită și din rezultatele obținute în primul tur! La acestea se adaugă multi alți factori ce țin de comportamentul în plan politic și personal al actualului președinte!

Deși analiştii spun că după modul în care s-a comportat Sarkozy, aceasta îl face un potenţial câştigător în turul al doilea, consider că viitorul președinte al Franței va fi Francois Hollande!

ALEGERILE DIN FRANTA.URA FATA DE PREȘEDINTE! (I)

"There is an irrational hatred of Nicolas Sarkozy among much of the public, and it is playing a major part in this election,"avea să scrie Jean-Sebastien Ferjou, editorul site-ului Atlantico, cel care încearcă să explice mecanismul urii populare față de actualul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a cărui glorie apune! Căci sondajele din ultima perioadă, oricât de nerecunoscute sunt de către unii, indică o victorie a contracandidatului său, socialistul Francois Hollande.

 Ca reacții mass-media putem enumera : „Favoritul in sondaje, Francois Hollande, a organizat deja o ultima intalnire cu sustinatorii sai, in Bordeaux, in timp ce presedintele Nicolas Sarkozy isi va sustine ultima intalnire din campanie la Nisa” transmite BBC.  Potrivit sondajelor, cei doi sunt umar la umar in cursa pentru fotoliul de presedinte, insa socialistul Hollande are cele mai mari sanse de a castiga un al doilea tur de scrutin. Candidatul de extrema dreapta Marine Le Pen ar putea strange 17% dintre voturi, se mai arata in sondaje, in timp ce reprezentantul extremei stanga, Jean-Luc Melenchon, a reusit sa revina in ultima perioada si sa ajunga la 14-15%.  Pe al cincilea loc se va situa, cel mai probabil, candidatul de centru, Francois Bayrou. Campaniile candidatilor s-au concentrat in principal pe rezolvarea problemelor economice, Nicolas Sarkozy laudandu-se cu o crestere economica solida, in 2011, dar luptandu-se cu un somaj ce a atins 10%.

 Principalii doi candidati au promis ca vor echilibra bugetul, insa Francois Hollande si-a accentuat atentia pe cresterea economica, mai degraba decat pe masurile de austeritate. Primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta va avea loc duminica. Daca niciunul dintre candidati nu va obtine majoritatea absoluta, se va organiza turul al doilea, la care vor participa cei doi candidati care vor obtine cele mai multe voturi si care va fi tinut doua saptamani mai tarziu, pe 6 mai. ”

Față de multitudinea de comentarii legate de alegerile din Franța, care cu siguranță vor fi pierdute de către  Sarkozy, voi reitera câteva considerații în legătură cu ceea ce îmi apare a fi relevant pentru actualul președinte și anume „ura multor francezi” ! Întrebarea care se poate pune, este cea referitoare la cum este posibil ca în ciuda unor măsuri ce au vizat „grija pentru francezi”, creșterea vârstei de pensionare, reducerea săptămânii de lucru, încurajarea cumpărării de locuințe, etc, Sarkozysă fie atât de urât ? Explicația oferită de către Jean-Sebastien Ferjou referitoare la ura se datorează poziționării lui Sarkozy ca „om de dreapta” ! Citind reflecțiile lui Ferjou am adus în memorie reacțiile demonstranților prezenți la Euromitingul de la Bruxelles din 29 septembrie 2011, la care am participat pentru prima oară. Având ca temă „ Nu măsurilor de austeritate care au îngenuncheat întreaga Europă”, demonstrația de la Bruxelles a atras atenția asupra liderilor europeni (vorba vine, căci nu prea  a avut cui să  atragă !) că actuala criză economică este efectul politicilor de dreapta, politicilor financiar-bancare, si este suportată de lucrătorii simpli. Tot atunci am văzut vocile dezlănțuite cu referire la reducerile salariale, solicitându-se aplicarea de măsuri sociale imediate pentru combaterea sărăciei și șomajului !

Spuneam colegilor participanți, văzînd reacțiile celor peste 100.000 de demonstranți, unii dezamăgiți că nu se va întâmpla mare lucru, că trebuie să avem răbdare, căci oricum „nimic nu va mai fi cum este acum” și că în curând politicienii care cred că pot neglijând masele largi, hotărâ într-un mod arbitrar, vor atrage ceea ce nu a existat până în prezent, și anume „ura majorității” !

ROMANI LAUREATI!

Cartea „10.000 de americani notabili” editată o dată la cinci ani, evidențiază una dintre personalităţile născute în România, la Reșița, care este așezată în această lucrare, alături de Mircea Eliade. Maestrul Sabin Pautza, căci despre el este vorba, a părăsit România în anii 80, din cauză că a simțit că nu mai poate evolua ca om și muzician, din cauza sistemului comunist. Nascut la 8 Februarie 1943 la Câlnic-Resita, compozitorul, dirijorul si profesorul universitar doctor Sabin Pautza a urmat cursurile Liceului de Matematica din Resita studiind in paralel muzica cu Karl Tirier si Katerin Szoguy la Liceul de Muzica din Resita, institutie de invatamant care, din anul 2003 ii poarta numele. In anul 1965 absolva Conservatorul “ Ciprian Porumbescu” din Bucuresti unde s-a bucurat de indrumarea unor dascali de prestigiu ca Martian Negrea, Ion Dumitrescu, Tudor Ciortea, IonVicol, Octavian Lazar Cosma, Victor Giuleanu, Dragos Alexandrescu, Ioan Ghiga, Dumitru. D. Botez, Marin Constantin, Emilia Comisel, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Dinu Ciocan, Nicolae Coman. S-a specializat apoi in compozitie si dirijat la Accademia Chigiana din Siena, Italia, cu Franco Donatoni, Franco Ferrara si Bruno Maderna. Intre anii 1965 si 1984 activeaza ca profesor de armonie, dirijat si orchestratie la Academia “George Enescu” din Iasi. Aici infiinteaza in anul 1968 Camerata “Animosi’ si este numit din anul 1975 succesorul dirijorului Ion Baciu la pupitrul Orchestrei Simfonice a Conservatorului. Cu aceste formatii a sustinut numeroase concerte in tara si peste hotare – “Bydgoszcs International Festival” (Polonia), Internationales Jugendfestspieltreffen Bayreuth”– Germania, Vacantele Muzicale de la Piatra Neamt. Din anul 1984 se stabileste in Statele Unite unde este numit prin concurs Director Artistic si Prim Dirijor al cele mai vechi orchestre simfonice din New Jersey, Plainfield Symphony Orchestra. Dupa o activitate de peste 20 de ani primaria orasului Plainfield il numeste Cetatean de Onoare al orasului si Conductor Emeritus pe viata al aceleasi filarmonici, decretand ziua de 7 Mai 2007 “Ziua Sabin Pautza in Plainfield”. Dirijeaza frecvent in StateleUnite, Europa si Australia si este invitat deseori sa predea cursuri de maiestrie la diferite universitati americane si europene ca New York University sau Atlan Institute. Sabin Pautza detine numeroase premii si distinctii romanesti si internationale cum ar fi “Premiul George Enescu” al Academiei Romane, Premiul Uniunii Compozitorilor din Romania, Marele Premiu al Televiziunii Romane, Premiul “Rudolph Nissim” al ASCAP, Premiul de Compozitie la concursul international din Salt Lake City, Utah si mai recent, Marele Premiu “Dr. Martin Luther King, Jr.” pentru lucrarea ”Chimes”. Activitatea sa internationala de dirijor si compozitor i-a adus titlul onorific de “Doctor in Music” decernat de London Institute for Applied Research si titlul de “Doctor in compozitie” al Academiei “Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Sabin Pautza a dirijat in cele mai renumite sali de concerte din Statele Unite, Europa sau Australia ( “Carnegie Hall” din New York”, “Santa Cecilia” din Roma, “Fr. Chopin” din Varsovia sau “Philharmonic Hall”din Sydney. Numele sau figureaza alaturi de cei mai mari muzicieni ai lumii in “Who’s Who in Music” publicat la Cambridge -Anglia (editiile 1980-1984-1992-2000) si in volumul “2000 de americani notabili” publicat de American Biographical Institute. Sabin Pautza este membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, al ASCAP (Uniunea Compozitorilor Americani) si al Biroului de Consilieri al Institutului Biographic American. Compozitiile sale sunt publicate in totalitate de catre San Nicobian Edition din New York iar casa de discuri “Swift Music Group”din New Jersey editeaza in prezent seria “Opera Omnia” a compozitorului, din care au aparut deja primele zece compact discuri.