sâmbătă, 16 februarie 2013

REGIONALIZARE VERSUS DESCENTRALIZARE


Solicitat pentru a raspunde la cateva intrebari in legatura cu problematica regionalizarii, am redat aceste ganduri, consultand si eu ca si altii literatura pe aceasta tema!
1.Are nevoie România de regionalizare? De ce?
Regionalizarea României prezintă mize şi oportunităţi reale pentru fiecare dintre noi, dar şi provocări pe măsură, contribuind la o descentralizarea și reorganizarea de care România are nevoie. O regionalizare însoţită de o descentralizare pe măsură ar trebui să modifice semnificativ structura administrativă, altfel încât să reducă birocraţia și să determine o creștere economică. Experiența unor țări precum Germania, Elveția, Austria, ne pot ghida în acest proces necesar și pentru România. În Austria, spre exemplu, federalismul are o lungă tradiţie, caracterizată prin autorităţile de Land bine înrădăcinate la nivel politic, însă slabe din punct de vedere constituţional. După dispariţia monarhiei austro-ungare, şapte regiuni istorice existente şi două regiuni nou create s-au constituit într-un stat federal compus din 9 Landuri autonome. Cele nouă state federale înglobează 15 oraşe cu statut special, 84 arondismente politice şi 2.359 comune. Conceptul statului federal nu este chiar atît de puternic fixat, deoarece există un dezechilibru de competenţe în favoarea federaţiei şi deoarece influenţa landurilor asupra legislaţiei federale este minimă. Potrivit Constituţiei, anume Federaţia trebuie, în principiu, să împartă competenţele între ea însăşi şi Land, prin intermediul unei legi constituţionale. Spre deosebire de legea fundamentală germană, Constituţia federală austriacă nu include clauza de întîietate în favoarea legilor federale, astfel încît se aplică principiul „dreptul federal primordial dreptului Landurilor”. O altă caracteristică federală reiese din competenţa acordată Landurilor, ca membre ale unei Federaţii, de a avea o Constituţie proprie. În cadrul dreptului constituţional federal, Landurile se bucură de o autonomie constituţională relativă.Limitarea sferei de reglementare a instituţiilor regionale este accentuată de o centralizare flagrantă în domeniul financiar deoarece suveranitatea fiscală îi revine, în principiu, federaţiei. În ceea ce priveşte veniturile bugetare ale Landurilor, partea care provine din impozitul colectiv federal este cea mai importantă. Sumele fiscale încasate de la Landuri nu reprezintă decît circa 1% din total, ceea ce este extrem de puţin, în raport cu alte state federale. Impozitele pot fi ridicate doar de autorităţi federale speciale.
 2. Ce tip de decizii și competențe sunt necesar a fi transferate la nivel regional?
Sunt o serie de decizii în plan economic și mai ales politic. Exemplul Austriei, tara pe care am vizitat/o, participând la o serie de simpozioane internaționale, cu tematică diversă, dar care a surprins și aspecte ale regionalizării în general, este relevant. Cu referire la situația Romîniei, Franz Schausberger, presedinte al Institutului Regiunilor Europei (IRE) si membru al Comitetului Regiunilor, a precizat ca “Romania are sisteme paralele, exista regiunile de dezvoltare care nu au competente politice sau administrative, exista judetele, dar si Institutia Prefectului. In toate tarile din estul si sud-estul Europei, structurile sunt prea stufoase. Este foarte greu sa se schimbe ceva, dar se poate intampla asta daca regiunilor li se maresc competentele si cu descentralizare reala si din punct de vedere financiar. 41 de judete sunt categoric prea multe, 8 sunt prea putine“, a spus Schausberger. Din punctul de vedere al austriecilor, si numarul comunitatilor locale este mare, insa media de locuitori pe o unitate administrativa este conform standardelor din Europa. Pe de alta parte insa, nu mai exista niciunde in Europa moderna localitati cu 200 de cetateni. “Aceste entitati nu pot fi viabile din punct de vedere economic. S-a dovedit ca tot ce este sub 1.000 de locuitori nu este sustenabil din punct de vedere economic“, a spus presedintele Institutului Regiunilor Europei. Cu referire la componenta Instituția Prefectului, spre exemplu, Schausberger a spus ca “in Europa este o institutie anacronica”.“Daca vorbim de reforma in administratie, si de reducerea costurilor, acesta ar fi un bun punct de pornire. Exista multe posibilitati prin care conducerile nationale pot interveni, pentru asta nu e necesara o structura administrativa separata. In Austria, landurile au o putere foarte mare. Guvernul Federal are multe parghii sa intervina pentru ca la nivel mai mic sa se actioneze conform legii. In Austria, cel mai mic land are 300.000 de locuitori, iar cel mai mare – 1,6 milioane locuitori. Traditia geografica si cea istorica sunt foarte importante in acest proces”.
3. Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient al regionalizării?
Experiența țărilor europene, cât și documentele UE ne pot orienta în privința organizării, astfel încât să se poată spune că regionalizarea reprezintă un proces durabil și eficient. Unul dintre obiectivele UE este acela de a promova progresul economic şi social, echilibrat şi durabil, prin întărirea coeziunii economice şi sociale a ţărilor membre. Un rol important în acest proces este conferit regiunilor, percepute ca spaţii mai apropiate de cetăţeni. Regionalizarea s-a dezvoltat în statele UE în contextul priorităţilor financiare ale comunităţii, care a considerat că descentralizarea şi ulterior concentrarea bugetară la nivel regional oferă o administrare mai eficientă a fondurilor. În ţările Uniunii, regionalizarea a fost introdusă treptat, regionalizarea fiind un proces de durată. În UE există patru Fonduri Structurale focalizate pe dezvoltarea regională, coeziune socială, agricultură şi pescuit, care oferă finanţare pentru programe de dezvoltare regională. Scopul esenţial al Fondului European pentru Dezvoltare Regională (ERDF) este reducerea diferenţelor în ceea ce priveşte nivelurile de dezvoltare între regiunile din cadrul comunităţii. Primul dintre Obiectivele curente ale Fondurilor structurale este „Încurajarea dezvoltării şi adaptării regiunilor defavorizate”, numit şi „Obiectivul 1”. O regiune europeană se consideră vizată de acest obiectiv, atunci cînd venitul său pe cap de locuitor se situează sub 75% din media Comunităţii. De aceea regionalizarea apare ca unul din standardele europene care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de fonduri.
4. Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?
Întărirea coeziunii econmice, sociale și teritoriale se poate realiza în condițiile în care prin măsurile luate, are loc creșterea nivelului de viață al populației din țările care adoptă acest proces, iar factorii decidenți din structurile europene nu sunt partizani în privința deciziilor interne ale statelor.

Aparut in advocacy.ro/sites/.../depozitie_nicolaescu_constantin.pdf

LEGE privind infiinţarea, organizarea şi funcţionarea regiunilor


LEGE
privind infiinţarea, organizarea şi funcţionarea regiunilor
CAPITOLUL I
Principii şi consideraţii generale
SECŢIUNEA I. Regiunile si autonomia regională
Art.1
Prezenta lege reglementează regimul general al autonomiei regionale, precum şi
organizarea şi funcţionarea administraţiei publice regionale.
Art.2
(1) Conform Constituţiei teritoriul naţional al României este împărţit in 8 regiuni, iar
fiecare regiune este formată din două sau mai multe judeţe, acestea din urmă
având delimitarea teritorială existentă la data intrării in vigoare a prezentei legi.
(2) Cele 8 regiuni au următoarea denumire şi componenţă:
a) Regiunea Bucuresti-Ilfov: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov;
b) Regiunea Centru: judeţele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu ;
c) Regiunea Nord Est : judeţele Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava si Vaslui;
d) Regiunea Nord Vest : judeţele Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramureş, Satu Mare
si Sălaj;
e) Regiunea Vest : judeţele Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Timiş;
f) Regiunea Sud Vest: judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi si Gorj;
g) Regiunea Sud: judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova si
Teleorman;
h) Regiunea Sud Est : judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea.
(3) Delimitarea teritorială a regiunilor se stabileşte prin lege. Orice modificare a
limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după
consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective
prin referendum, care se organizează potrivit legii.
(4) Regiunile sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia
regională şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei
publice regionale.
(5) Localităţile de reşedinţă ale regiunilor si sediul consiliilor regionale vor fi stabilite
prin lege.
Art.3
(1) Obiectivele prioritare pe care regiunea le urmăreşte sunt:
a) dreptul la muncă şi protecţia adecvată a demnităţii lucrătorilor, dreptul de a
avea locuri de muncă sigure şi accesul la educaţie pe tot parcursul vieţii;
b) dreptul la pluralismul, surse libere de informare şi comunicare şi accesul la
cultura atât ca o necesitate individuală, cât şi ca un principiu în comunitate;
c) dreptul la asistenţă medicală;
d) dreptul la un tratament egal între bărbaţi şi femei şi de îmbunătăţire a
diferenţelor de gen în viaţa socială, culturală, economică, religioasă şi politică;
e) conservarea şi punerea în valoare a familiei;
f) promovarea ştiinţei şi libertatea cercetării ştiinţifice în cadrul limitelor de
respect pentru fiinţele umane;
g) respectarea echilibrului ecologic, protecţia mediului şi a patrimoniului
natural, conservarea biodiversităţii;
h) protejarea şi îmbunătăţirea patrimoniului istoric, artistic şi peisajului;
1
i) promovarea dezvoltării economice într-un context care favorizează
inovarea, cercetarea şi formarea ca factori ai competitivităţii, în conformitate cu
principiile de coeziune socială şi dezvoltare durabilă;
j) consolidarea libertăţii publice şi private şi promovarea cooperării;
k) respingerea tuturor formelor de discriminare şi xenofobie;
l) recunoaşterea autonomiei comunităţilor locale, promovarea sistemului de
autonomie, sporirea identităţi culturale, sociale şi economice pe întreg teritoriul
regional, protecţia municipalitatilor mai mici şi a zonelor montane ;
m) dezvoltarea de relatii de buna vecinatate si promovarea cooperarii
transfrontaliere si interregionale.
Art.4
(1) Administraţia publică în cadrul regiunii se organizează şi funcţionează în temeiul
principiilor descentralizării, autonomiei regionale, subsidiarităţii, eligibilităţii
autorităţilor administraţiei publice regionale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în
soluţionarea problemelor regionale de interes deosebit.
(2) Aplicarea principiilor prevăzute la alin. (1) nu poate aduce atingere caracterului de
stat naţional, unitar şi indivizibil al României.
Art. 5
(1) Regiunile sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi
patrimoniu propriu.
(2) În justiţie, regiunile sunt reprezentate, de preşedintele consiliului regional, care stă
în judecată ca reprezentant legal al regiunii şi nu în nume personal.
Art. 6
(1) Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia regională sunt
consiliile regionale ca autorităţi deliberative, şi preşedinţii consiliilor regionale, ca
autorităţi executive.
(2) Consiliile regionale şi preşedinţii consiliilor regionale funcţionează ca autorităţi ale
administraţiei publice regionale şi rezolvă treburile publice din regiune, în condiţiile
legii.
Art. 7
(1) Prin autonomie regională se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor
administraţiei publice regionale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în
interesul colectivităţilor regionale pe care le reprezintă, treburile publice, cu
respectarea obiectivelor stabilite la art.3 şi în spiritul principiilor autonomiei locale,
descentralizării şi subsidiarităţii.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu aduc atingere posibilităţii de a recurge la consultarea
locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de participare directă a
cetăţenilor la treburile publice, în condiţiile legii.
(3) Prin colectivitate regională se înţelege totalitatea locuitorilor din unitatea
administrativ-teritorială respectivă.
Art. 8
(1) Autorităţile administraţiei publice regionale exercită, în condiţiile legii, competenţe
exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate. Toate aceste domenii de
competenţă constituie obiectul unei activităţi de planificare strategică - ca mijloc
de identificare a obiectivelor anuale si multianuale, care se vor reflectă în Planul
pentru dezvoltare regională.
(2) Autonomia regională conferă autorităţilor administraţiei publice regionale dreptul
ca, în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt
date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice.
2
Art. 9
(1) Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale din comune, oraşe,
municipii şi judeţe şi autorităţile administraţiei publice de la nivel regional se
bazează pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi
solidarităţii în rezolvarea problemelor întregii regiuni.
Art. 10
(1) În cadrul politicii economice naţionale, regiunile au dreptul la resurse financiare
proprii, pe care autorităţile administraţiei publice regionale le stabilesc, le
administrează şi le utilizează pentru îndeplinirea competenţelor şi atribuţiilor ce le
revin, în condiţiile legii.
(2) Resursele financiare de care dispun autorităţile administraţiei publice regionale
trebuie să fie corelate cu competenţele şi cu atribuţiile prevăzute de lege.
(3) În scopul asigurării autonomiei regionale, autorităţile administraţiei publice
regionale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe regionale, să
elaboreze şi să aprobe bugetele regiunilor, în condiţiile legii.
(4) In scopul promovării intereselor pe lângă instituţiile si organismele Uniunii
Europene, regiunile au dreptul să infiinţeze şi să finanţeze structuri care să aibă
sediul si să isi desfăşoare activitatea in ţările membre ale Uniunii europene, acolo
unde isi au sediul instituţiile si organismele europene.
(5) Pentru utilizarea eficientă a resurselor financiare necesare funcţionării structurilor
prevăzute la alin.4, regiunile pot închiria sau cumpăra in ţările respective bunuri
imobile sau mobile.
(6) Aplicabilitatea prevederilor alin.4-5 se face prin hotărâre a consiliului regional.
Art. 11
(1) În regiunile în care ponderea cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale este de
peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice regionale,
instituţiile publice aflate în subordinea acestora, precum şi serviciile publice
deconcentrate asigură folosirea, în raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în
conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor
internaţionale la care România este parte.
SECŢIUNEA II. Autorităţile administraţiei publice regionale
Art. 12
(1) În fiecare regiune se constituie un consiliu regional, ca autoritate a administraţiei
publice regionale. Consiliul regional este ales în condiţiile legii pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale si regionale.
(2) Consiliul regional este condus de un preşedinte, asimilat demnitarului, care nu are
calitatea de consilier regional, fiind ales prin scrutin uninominal.
(3) Mandatul preşedintelui consiliului regional şi al consilierului regional este de 4 ani
şi se exercită în condiţiile legii.
CAP. II
Consiliul regional
SECŢIUNEA I. Constituirea şi componenţa consiliului regional
Art. 13
(1) Consiliul regional este autoritatea administraţiei publice regionale, fiind compus din
consilieri regionali, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de
către persoanele cu drept de vot din regiunea respectivă, în condiţiile legii.
Art. 14
(1) Numărul membrilor fiecărui consiliu regional se stabileşte prin ordin al prefectului
regiunii, în funcţie de numărul locuitorilor regiunii, raportat de Institutul Naţional de
Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a
anului care precedă alegerile regionale, după cum urmează:
Numărul Numărul
locuitorilor regiunii consilierilor
───────────────────────────────────────────────
- până la 2.000.000 20
- între 2.000.001-2.500.000 24
- între 2.500.001-3.000.000 28
- peste 3.000.000 32
───────────────────────────────────────────────
(2) Consiliul regional ales în conformitate cu prevederile legii se completează cu
preşedintele consiliului regional, care are drept de vot şi conduce şedinţele
acestuia.
(3) Candidaţii de pe lista fiecărei formaţiuni politice, dar care nu sunt declarati aleşi,
au calitatea de consilieri regionali supleanţi si îi vor inlocui pe titularii cărora le
încetează mandatul inainte de termen.
Art. 15
(1) Validarea alegerii preşedintelui consiliului regional se face în termen de 20 de zile
de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a Curţii de Apel pe raza
cărei se află sediul consiliului regional, de către preşedintele curţii de apel sau
înlocuitorul acestuia.
(2) Invalidarea alegerii preşedintelui consiliului regional se poate pronunţa dacă se
constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea preşedintelui s-a
făcut prin fraudă electorală, constatată în condiţiile Legii privind alegerea
autorităţilor administraţiei publice regionale.
(3) Hotărârea de validare sau invalidare a preşedintelui consiliului regional poate fi
atacată de cei interesaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de două zile
de la aducerea la cunoştinţă publică, care se pronunţă în termen de două zile de la
sesizare, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă.
(4) În caz de invalidare a alegerii preşedintelui consiliului regional sau demisie,
Guvernul, la propunerea prefectului regional, va stabili data alegerilor. Acestea se
organizează, în condiţiile legii, în termen de maximum 90 de zile de la data
invalidării sau, după caz, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii
judecătoreşti,ori de la data rămânerii definitive a cererii de demisie.
Art. 16
(1) Constituirea consiliilor regionale se face în termen de 3 zile de la data depunerii
jurământului de către preşedintele consiliului regional. Convocarea consilierilor
declaraţi aleşi pentru şedinţa de constituire se face de către preşedintele
consiliului regional. La şedinţa de constituire pot participa prefectul regional sau un
reprezentat al acestuia.
(2) Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul
consilierilor regionali aleşi. Pot exista maxim 3 convocări.
(3) În situaţia în care consiliul regional nu se poate reuni nici la această ultimă
convocare, din cauza absenţei fără motive temeinice a consilierilor, preşedintele
4
consiliului regional va declara vacante, prin dispoziţie, locurile consilierilor aleşi
care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, urmând să fie
completate cu supleanţi.
(4) Dacă locurile vacante nu pot fi completate cu supleanţi înscrişi pe listele de
candidaţi respective, se va proceda la organizarea alegerilor pentru completarea
locurilor vacante în termen de 30 de zile.
Art. 17
(1) Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de preşedintele consiliului regional.
(2) Pentru validarea mandatelor, consiliile regionale aleg prin vot deschis, dintre
membrii lor, pe întreaga durată a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3-
5 consilieri aleşi care examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier regional şi
propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor.
(3) Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui consilier regional numai în
cazul în care se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea
consilierului regional s-a făcut prin fraudă electorală dovedită.
(4) Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, cu votul deschis
al majorităţii consilierilor regionali prezenţi la şedinţă. Persoana al cărei mandat
este supus validării sau invalidării nu participă la vot.
(5) Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesaţi
la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel pe raza căreia se află
localitatea unde este stabilit sediul regiunii, în termen de 5 zile.
(6) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă în cel mult 30 de zile.
(7) Consiliul regional se declară legal constituit, dacă majoritatea consilierilor regionali
validaţi au depus jurământul. Constituirea consiliului regional se constată prin
hotărâre, adoptată cu votul majorităţii consilierilor regionali validaţi.
SECŢIUNEA II. Competenţele autorităţilor administraţiei publice regionale
Art.18
(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi regionale exercită următoarele tipuri
de competenţe:
a) Competenţe exclusive ale statului;
b) Competenţe partajate (stat-regiune), în cazul în care ambele niveluri pot
legifera, dar legile naţionale prevalează în caz de conflict;
c) Competenţele exclusive ale autorităţilor administraţiei publice regionale.
Art. 19
Competenţele exclusive ale statului vizează următoarele domenii: Constituţie;
apărare; cetăţenie, imigraţie, emigraţie şi extrădare; finanţe şi sistem monetar; frontiere şi
unităţi vamale; siguranţă naţională.
Art. 20
Competenţele partajate (stat – regiune) vizează următoarele domenii: relaţiile
internaţionale (în special cu UE); comerţul exterior; educaţia primară şi secundară; reţele
de transport (rutier, căi ferate, naval şi maritim, aerian) împreună cu infrastructurile
aferente (porturile şi aeroporturile pentru uz civil); protecţie şi securitatea forţei de muncă;
prevenirea dezastrelor.
Art. 21
(1) Competenţele exclusive ale autorităţilor administraţiei publice regionale includ
următoarele domenii:
a) dezvoltarea regională;
b) planificarea regională;
5
c) pregătirea şi implementarea programelor co-finanţate din fondurile europene
gestionate regional;
d) cooperarea între autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Competenţele exclusive urmăresc asigurarea creşterii economice şi dezvoltării
sociale echilibrate şi durabile a regiuni de dezvoltare, îmbunătăţirea competitivităţii
şi reducerea decalajelor economice şi sociale existente între România şi statele
membre ale Uniunii Europene.
(3) Domeniile vizate prin termenul de dezvoltarea regională prevăzut la lit. a) au
legătură cu regiunea sau teritoriu, în cel mai larg sens al termenului şi acoperă:
a) dezvoltarea economică (infrastructură şi servicii suport pentru afaceri, atragerea si
promovarea de investitii, comerţ, cercetare-dezvoltare-inovare, turism);
b) dezvoltarea urbană şi amenajarea teritoriului pentru proiecte si areale definite ca
fiind de interes regional;
c) agricultura şi dezvoltare rurală;
d) transport (infrastructura regională şi cea de transport în comun);
e) educaţie universitară, vocaţională şi tehnică, precum şi pregătirea profesională;
f) sănătate (spitale şi asistenţă socială);
g) mediul înconjurător şi eficienţă energetică;
h) ocuparea forţei de muncă;
i) locuinţe şi managementul terenurilor;
j) cooperarea interregională.
(4) Competenţa de planificare regională prevăzută la lit. b) alin.1) presupune că
pentru fiecare din domeniile descrise la aliniatul 4 se realizează planuri şi strategii
ca mijloace de identificare a obiectivelor de dezvoltare anuale şi multianuale, care
vor fi incluse în Planul pentru Dezvoltare Regională elaborat de Agenţia pentru
Dezvoltare Regională.
Art. 22
(1) Alături de competenţele exclusive, autorităţile administraţiei publice regionale pot
îndeplini competenţe partajate şi competenţe delegate.
(2) Competenţele partajate presupun acele competenţe exercitate de către autorităţile
administraţiei publice regionale împreună cu administraţia publică locală şi / sau
centrală, cu o separare clară a finanţării şi a puterii de decizie pentru fiecare
responsabil în parte.
(3) Competenţele delegate sunt acele competenţe atribuite prin lege
autorităţilor administraţiei publice regionale, împreună cu resursele financiare, de
către autorităţile publice centrale, pentru a le exercita în numele şi în limitele
stabilite de către acestea.
(4) Competenţele partajate şi competenţele delegate vor fi stabilite în concret şi
transferate prin acte normative distincte de la entităţile responsabile, impreună cu
sursele de finanţare.
Art. 23
În vederea îndeplinirii competenţelor care îi revin (exclusive, partajate şi delegate),
Consiliul Regional are următoarele funcţii: a) aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului regional, bugetul
propriu al regiunii, virările de credite, contractarea şi/sau garantarea
împrumuturilor, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere
a exerciţiului bugetar;
b) stabileşte impozite şi taxe regionale, în condiţiile legii;
c) iniţiază, analizează şi aprobă programe de dezvoltare regională;
d) iniţiază, analizează si aprobă strategii de dezvoltare regională;
e) sprijină elaborarea în parteneriat a Planului Naţional de Dezvoltare;
f) iniţiază, analizează şi aprobă Planul pentru Dezvoltare Regională;
g) elaborează şi aprobă proiecte de dezvoltare regională, împreună cu
organismele regionale specializate;
h) hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii, servicii publice şi
societăţi comerciale de interes regional, precum şi reorganizarea regiilor
autonome de interes regional, în condiţiile legii. Sediul acestora poate fi
stabilit in orice localitate componentă a regiunii;
i) aprobă criteriile, priorităţile, alocarea şi destinaţiile resurselor pentru
dezvoltare regională;
j) atrage alte contribuţii financiare, în vederea realizării obiectivelor de
dezvoltare regională;
k) coordonează şi sprijină dezvoltarea parteneriatelor regionale;
l) coordonează activităţile de mediatizare la nivel regional a politicilor şi
obiectivelor de dezvoltare regională, a programelor regionale finanţate de
Uniunea Europeană, precum şi pe cele privind utilizarea, la nivelul regiunii, a
fondurilor, asigurând transparenţa şi informarea corectă, rapidă si în timp
util.
m) indeplineşte funcţia de Autoritate de Management pentru Programele
operaţionale cu finanţare a Uniunii Europene şi care sunt derulate la nivel
regional;
Art. 24
(1) Pentru buna funcţionare a activităţilor de la nivel regional, Consiliul Regional
îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului regional,
organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare ale
aparatului de specialitate;
b) exercită, în numele regiunii, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare
participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile
legii;
c) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea
raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile
legii, pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes regional
d) aprobă statutul de organizare şi funcţionare a agenţiei pentru dezvoltare
regională, precum şi organigrama acesteia;
e) aprobă statutul de organizare şi funcţionare a altor instituţiilor şi serviciilor
publice de interes regional şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de
interes regional;
f) aprobă rapoartele de activitate semestriale întocmite de agenţiile pentru
dezvoltare regională şi celelalte instituţii şi servicii publice de interes regional;
SECŢIUNEA III. Funcţionarea consiliului regional
Art. 25
(1) Consiliul regional se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin
lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
(2) Consiliul regional îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării
ca legal constituit a consiliului nou-ales
(3) Consiliul regional se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, la convocarea
preşedintelui consiliului regional. Consiliul regional se poate întruni şi în şedinţe
extraordinare ori de câte ori este necesar.
(4) Convocarea consiliului regional se face în scris, prin intermediul secretarului
regiunii, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel mult 3 zile
înaintea celor extraordinare.
(5) Şedinţele consiliului regional se pot desfăşura la sediul consiliului regional, ori in
orice altă localitate componentă a regiunii.
Art. 26
(1) Şedinţele consiliului regional se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor
regionali în funcţie.
(2) Prezenţa consilierilor regionali la şedinţă este obligatorie. Cazurile în care se
consideră că absenţa este determinată de motive temeinice se vor stabili prin
regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului regional.
(3) Şedinţele consiliului regional sunt conduse de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de
vicepreşedintele desemnat în condiţiile regulamentului de organizare si funcţionare
a consiliului regional.
Art. 27
(1) Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilierii regionali, de preşedintele
consiliului regional, de vicepreşedinţii consiliului regional sau de cetăţeni.
(2) Hotărârile se semnează de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele
consiliului regional care a condus şedinţa şi se contrasemnează de secretarul
regiunii.
Art. 28
(1) Şedinţele consiliului regional sunt publice.
(2) Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română. În consiliile regionale în care
consilierii regionali aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o
cincime din numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba maternă.
În aceste cazuri se va asigura, prin grija preşedintelui consiliului regional,
traducerea în limba română. În toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu
regional se întocmesc în limba română.
(3) Dezbaterile din şedinţele consiliului regional, precum şi modul în care şi-a exercitat
votul fiecare consilier regional se consemnează într-un proces-verbal, semnat de
preşedintele consiliului regional şi de secretarul unităţii administrativ-teritoriale.
(4) În termen de 3 zile de la terminarea şedinţei, secretarul unităţii administrativteritoriale
afişează la sediul consiliului regional şi pe pagina de internet a unităţii
administrativ-teritoriale o copie a procesului-verbal al şedinţei.
Art. 29
(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul regional adoptă hotărâri cu votul
majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul
de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
(2) Se adoptă cu votul majorităţii consilierilor regionali în funcţie următoarele hotărâri
ale consiliului regional:
a) hotărârile privind bugetul regional;
b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii;
c) hotărârile prin care se stabilesc impozite şi taxe regionale;
9
d) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare regională, zonală
sau de cooperare transfrontalieră
e) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, cu
persoane juridice române sau străine.
(2) In fiecare an, odată cu aprobarea bugetului pe anul in curs, se vor întocmi şi
aproba si proiectul de buget estimativ pentru următorii 3 ani.
(3) Dacă bugetul regional nu poate fi adoptat după două şedinţe consecutive, care
vor avea loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfăşura pe baza
bugetului prevăzut in bugetul estimativ multianual.
(4) Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al
consilierilor locali în funcţie.
(5) Consiliul regional stabileşte ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret.
Procedurile de votare vor fi stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare
a consiliului regional.
Art. 30
(1) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu va contrasemna hotărârea în cazul în
care consideră că aceasta este ilegală.
(2) Secretarul unităţii administrativ-teritoriale va comunica hotărârile consiliului
regional prefectului regiunii de îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la
data adoptării.
(3) Comunicarea, însoţită de eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se face în
scris de către secretar şi va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui
scop.
Art. 31
(1) Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii
lor la cunoştinţă publică, iar cele individuale, de la data comunicării.
(2) Aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen
de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefectul regiunii.
(3) În regiunile în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de
peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ se aduc la
cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii
respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere, şi în limba
maternă.
Art. 32
(1) În exercitarea mandatului, consilierii regionali sunt în serviciul colectivităţii
regionale.
(2) Preşedintele consiliului regional este obligat ca, prin intermediul secretarului şi al
aparatului de specialitate, să pună la dispoziţie consilierilor regionali, la cererea
acestora, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare, informaţiile necesare în vederea
îndeplinirii mandatului.
(3) Consilierii regionali sunt obligaţi ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze
periodic întâlniri cu cetăţenii şi să acorde audienţe.
(4) Fiecare consilier regional, precum şi vicepreşedinţii consiliului regional, sunt
obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija
secretarului.
(5) Pentru participarea la şedinţele consiliului regional şi ale comisiilor de specialitate,
consilierul regional primeşte o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii.
Art. 33
10
(1) La lucrările consiliului regional pot asista şi lua cuvântul cu aprobarea
preşedintelui, fără drept de vot, membrii parlamentului, membrii ai Guvernului,
precum şi persoanele interesate, invitate de preşedintele consiliului regional.
Art. 34
(1) După constituire consiliul regional îşi organizează comisii de specialitate, pe
principalele domenii de activitate.
(2) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate se stabilesc prin
regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului regional, respectându-se
configuraţia politică rezultată în urma alegerilor regionale.
SECŢIUNEA IV. Dizolvarea consiliului regional
Art. 35
(1) Consiliul regional se dizolvă de drept:
a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a
fost convocat conform prevederilor legale;
b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre;
c) în situaţia în care numărul consilierilor regionali se reduce sub jumătate plus
unu şi nu se poate completa prin supleanţi.
(2) Consiliul regional poate fi dizolvat prin referendum regional, organizat în condiţiile
legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens
prefectului regiunii de cel puţin 20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, înscrişi
pe listele electorale ale regiunii respective.
SECŢIUNEA V. Suspendarea mandatului de consilier regional
Art. 36 
(1) Mandatul de consilier regional se suspendă de drept numai în cazul în care acesta
a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de
către instanţa de judecată prefectului regiunii care, prin ordin, în termen de
maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului.
(2) Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la alin. (1). Ordinul de
suspendare se comunică consilierului regional, în termen de maximum 48 de ore
de la emiterea ordinului.
(3) Incetarea mandatului de consilier regional are loc in condiţiile Legii nr.393/2004
privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii
care se aplică in mod corespunzător.
SECŢIUNEA VI. Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului regional
Art. 37
(1) Preşedintele îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii strategice:
a) Reprezintă regiunea in raporturile cu terţii;
b) Convoacă şi conduce şedinţele consiliului regional şi dispune măsurile
necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora;
c) Exercită funcţia de ordonator principal de credite;
d) Coordonează şi controlează realizarea activităţilor de investiţii;
e) Răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice regionale;
f) Asigură respectarea prevederilor Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, a
decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului,
a hotărârilor consiliului regional, precum şi a altor acte normative.
11
Art. 38
(1) Pentru buna funcţionare a activităţilor de la nivel regional, Preşedintele Consiliul
Regional îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului regional regulamentul de
organizare şi funcţionare a acestuia, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul
de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al consiliului regional, precum şi
ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes regional şi ale societăţilor comerciale
şi regiilor autonome de interes regional
b) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea
raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii,
pentru personalul din cadrul aparatului propriu al consiliului regional şi pentru
conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes regional;
c) prezintă consiliului regional, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la modul de
îndeplinire a atribuţiilor sale şi a hotărârilor consiliului regional;
d) întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului
bugetar şi le supune spre aprobare consiliului regional;
e) urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune consiliului
regional adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea acestora la termen;
f) iniţiază, cu aprobarea consiliului regional, negocieri pentru contractarea de
împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în numele regiunii;
g) coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii publice şi de
utilitate publică de interes regional, înfiinţate de consiliul regional şi subordonate
acestuia;
h) Prin dispozitie presedintele regiunii poate delega vicepresedintilor atributii si
competente din categoria celor cuprinse la lit.a) şi lit e) ale art.37, precum si cele
prevăzute la lit.g) şi lit.j) ale prezentului articol;
j) coordonează realizarea serviciilor publice şi de utilitate publică de interes
regional prestate prin intermediul aparatului de specialitate al consiliului regional
sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate
publică de interes regional;
Art.39
(1) Consiliul regional alege dintre membrii săi 2 vicepreşedinţi, care îşi păstrează
calitatea de consilier regional.
(2) Vicepreşedinţii se aleg cu votul secret al majorităţii consilierilor regionali în funcţie.
(3) Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor consiliului regional se face cu votul secret
a două treimi din consilierii în funcţie, la propunerea a cel puţin unei treimi din
numărul acestora. Eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor consiliului regional nu
se poate face în ultimul an al mandatului consiliului regional.
(4) Pe durata mandatului, preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului regional primesc o
indemnizaţie lunară, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare
funcţiilor de preşedinte, respectiv de vicepreşedinte al consiliului regional, care
reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se
determină în raport cu venitul salarial.
(5) Indemnizaţia prevăzută la alin.4 se stabileşte şi se acordă de către consiliul
regional, in funcţie de resursele financiare ale regiunii.
(6) Durata mandatului constituie vechime în muncă şi în specialitatea studiilor
absolvite.
(7) În cazul suspendării preşedintelui consiliului regional, atribuţiile acestuia vor fi
exercitate de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de consiliul regional prin votul
secret al majorităţii consilierilor judeţeni în funcţie.
(8) În celelalte cazuri de absenţă a preşedintelui atribuţiile sale vor fi exercitate, în
numele acestuia, de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de preşedinte prin
dispoziţie.
Art. 40
(1) Preşedintele consiliului regional poate înfiinţa, în limita numărului maxim de posturi
aprobate, cabinetul preşedintelui, compartiment distinct, format din maximum 7
persoane.
(2) Personalul din cadrul cabinetului preşedintelui este numit şi eliberat din funcţie de
acesta.
(3) Personalul din cadrul cabinetului preşedintelui consiliului regional îşi desfăşoară
activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată,
încheiat în condiţiile legii, pe durata mandatului preşedintelui consiliului regional.
(4) Atribuţiile personalului compartimentului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin
dispoziţie a preşedintelui consiliului regional.
CAP. III
Actele autorităţilor administraţiei publice regionale şi comunicarea acestora
Art. 41
(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin:
a) preşedintele consiliului regional emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual;
b) consiliul regional adoptă hotărâri.
(2) Dispoziţiile preşedintelui şi hotărârile Consiliului Regional se comunică în mod
obligatoriu prefectului regional, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor.
(3) Actele autorităţilor administraţiei publice regionale se vor aduce la cunoştinţă
publică prin grija secretarului unităţii administrativ-teritoriale.
(4) Dispoziţiile preşedintelui şi hotărârile consiliului regional sunt supuse controlului de
legalitate al prefectului regiunii în condiţiile legii care îi reglementează activitatea.
CAP. IV
Secretarii unităţilor administrativ-teritoriale regionale
Art. 42
(1) Fiecare regiune are un secretar salarizat din bugetul regional. Secretarul regiunii
este funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice sau
administrative. Secretarul se bucură de stabilitate în funcţie.
(2) Secretarul are la dispoziţie un aparat format din maxim 3 persoane.
Art. 43
(1) Secretarul regiunii îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii:
a) avizează, pentru legalitate, dispoziţiile preşedintelui consiliului regional,
precum şi hotărârile consiliului regional;
b) participă la şedinţele consiliului regional ;
c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre consiliul
regional şi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;
d) organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului regional şi a
dispoziţiilor preşedintelui consiliului regional;
e) asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile, instituţiile publice şi
persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a), în condiţiile Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi
completările ulterioare;
f) asigură procedurile de convocare a consiliului regional, şi efectuarea lucrărilor
de secretariat, comunică ordinea de zi, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor
consiliului regional, şi redactează hotărârile consiliului regional;
13
g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului regional şi comisiilor de
specialitate ale acestuia;
h) alte atribuţii prevăzute de lege sau însărcinări date de consiliul regional sau de
preşedintele consiliului regional, după caz.
CAPITOLUL V
Bugetul regional
Art. 44
(1) Fiecare regiune îşi stabileşte un buget multianual, care trebuie aprobat şi actualizat
în fiecare an, şi care este elaborat având în vedere planificarea regională.
(2) Bugetul regional este constituit luând în considerare obligaţiile asumate de către
regiune, implicaţii care au caracter multianual.
(3) Bugetul este alcătuit din următoarele categorii de venituri:
a) Venituri din taxe regionale, încasările de impozite sau taxe de la nivel central care
sunt transferate către regiune;
b) Venituri din contribuţii şi transferuri directe ale statului;
c) Veniturile provenite din contribuţiile, proiectele, alocările de capital
şi intrările de la Uniunea Europeană;
d) Venituri din valorificarea proprietăţilor şi participaţiile în asocieri comerciale;
e) Venituri din servicii publice regionale;
f) Venituri din exploatarea resurselor naturale transferate de guvern la regiune (fond
forestier, izvoare de ape şi izvoare termale, etc.);
g) Venituri din vânzarea de active, prin transformarea de capital, de la colectarea
creanţelor şi transferuri;
h) Venituri din credite ipotecare, credite şi alte operaţiuni de credit
(4) În cadrul bugetului la categoria cheltuieli vor fi cuprinse următoarele elemente:
a) Cheltuieli pentru alimentarea Fondului pentru Dezvoltare Regională;
b) Cheltuieli pentru activitatea de funcţionare a aparatului propriu;
c) Cheltuieli pentru dezvoltare regională;
d) Cheltuieli pentru activitatea de planificare si programare regională;
e) Cheltuieli pentru pregătirea şi implementarea programelor co-finanţate din
fondurile europene gestionate regional;
f) Cheltuieli pentru activităţi de cooperare între comunităţile locale.
CAPITOLUL VI
Instituţii şi organisme cu atribuţii in dezvoltarea regională şi transfrontalieră
SECŢIUNEA I. Consiliul Consultativ Economic si Socia
Art. 45
(1) Pe lângă fiecare consiliu regional se infiinţează, organizează şi funcţionează un
Consiliu Consultativ Economic si Social, organism cu rol consultativ.
(2) Primul Consiliu Consultativ Economic si Social se constituie in termen de maxim 90
de zile de la constituirea consiliului regional.
(3) Numărul membrilor Consiliului Consultativ Economic si Social din fiecare regiune
este de maxim 2 ori mai mare decât componenţa consiliului regional.
(4) Mandatul membrilor Consiliului Consultativ Economic si Social este de 5 ani,
fiecare membru putând ocupa maxim 2 mandate, indiferent de succesiunea
acestora.
(5) Consiliului Consultativ Economic si Social va fi condus de către un preşedinte si un
vicepreşedinte, aleşi dintre membrii consiliului.
(6) Secretariatul Consiliului Consultativ Economic si Social va fi asigurat de către
aparatul propriu al consiliului regional.
Art.46
(1) Membrii Consiliului Consultativ Economic si Social sunt desemnaţi din cadrul
următoarelor categorii socioprofesionale:
a) maxim 45% provin din cadrul organismelor si asociaţiilor legal constituite din
mediul universitar, al asistenţei sociale, protecţiei mediului;
b) maxim 30% provin dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi al profesiilor
liberale din regiune;
c) maxim 20% provin dintre cadrul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel
de regiune;
d) maxim 5% provin din rândul personalităţilor recunoscute in domeniul dezvoltării
regionale, acesti membrii fiind desemnaţi direct de către prefectul regiunii.
(2) Foştii presedinţi ai consiliului regional, devin membrii de drept ai Consiliului
Consultativ Economic si Social până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
(3) Fiecare dintre entităţile care compun structurile prevăzute la alin.2 va fi
reprezentată de maxim o persoană.
(4) Membrii Consiliului Consultativ Economic si Social beneficiaza de o indemnizatie
de sedinta reprezentand jumatate din indemnizatia consilierilor regionali, indiferent
la cate sedinte participa, precum si de decontarea tuturor cheltuielilor pentru
participarea la sedinte.
Art.47
(1) Consiliul Consultativ Economic si Social îndeplineşte o misiune de consultare pe
lângă consiliul regional
(2) In exercitarea rolului său consultativ Consiliul Consultativ Economic si Social emite
avize consultative.
(3) Este obligatorie solicitarea avizului Consiliului Consultativ Economic si Social,
inaintea adoptării in consiliul regional, pentru următoarele categorii de hotărâri:
a)cele referitoare la pregătirea si executarea in regiune a unor proiecte, strategii,
programe naţionale;
b) cele referitoare la planurile de dezvoltare generală sau sectorială a regiunii,
precum şi a celorlalte documente de planificare strategică;
c) cele referitoare la documentele bugetare ale regiunii;
d) cele referitoare la orientările generale in domeniile de competenţă ale consiliului
regional;
e) cele referitoare la proiectele regionale de amenajare şi dezvoltare a teritoriului.
(4) Preşedintele consiliului regional poate solicita Consiliului Consultativ Economic si
Social avize asupra oricăror documente economice, sociale, culturale sau de
mediu care au legătură cu competenţele regiunilor.
(5) Consiliul Consultativ Economic si Social poate, de asemenea, ca din proprie
iniţiativă să emită avize asupra oricărei chestiuni relevante in ceea ce priveşte
competenţa regiunii.
(6) Consiliul ConsultativEconomic si Social işi va elabora un regulament propriu de
organizare si funcţionare care va fi supus aprobării consiliului regional.
Art.48
(1) Consiliul Consultativ Economic si Social va funcţiona pe comisii de specialitate, in
următoarele domenii:
a) strategii de dezvoltare, planificare şi amenajarea teritoriului;
b) dezvoltare economică;
c) transport si mediu;
d) agricultură şi dezvoltare rurală;
e) educaţie, cercetare şi formare profesională;
f) finanţe şi buget;
g) sănătate şi asistenţă socială;
h) tineret , sport şi activităţi recreative;
i) cooperare naţională şi internaţională.
(2) Componenţa comisiilor va fi stabilită prin hotărârea consiliului regional, nu mai mică
de 5 persoane, fiecare membru al Consiliului Consultativ Economic si Social
putând face parte din maxim 2 comisii.
SECŢIUNEA II. Agenţia pentru Dezvoltare Regională
Art. 49
(1) In fiecare regiune functioneaza cate o agentie pentru dezvoltare regionala,
organism neguvernamental, nonprofit, de utilitate publica, cu personalitate juridica,
care functioneaza in domeniul dezvoltarii regionale. Acestea se organizeaza si
functioneaza conform competenţelor stabilite prin prezenta lege, ale statutului si
regulamentului de organizare si functionare, aprobate de catre consiliul regional.
(2) Sediul Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională se stabileşte in aceleaşi localităţi si
imobile in care funcţionează la data intrării in vigoare a prezentei legi.
(3) Schimbarea sediului agentiei pentru dezvoltare regionala in cadrul aceleiasi
localitati in care functioneaza se aproba de consiliul regional, la propunerea
directorului general al agentiei pentru dezvoltare regionala; schimbarea sediului
agentiei pentru dezvoltare regionala in alta localitate din cadrul regiunii, precum si
schimbarea denumirii agentiei se pot face de către consiliul regional numai cu
aprobarea Consiliului national pentru dezvoltare regionala.
(4) In fiecare judet component al regiunii, cu exceptia judetului de resedinta a agentiei,
functioneaza un birou al agentiei pentru dezvoltare regionala.
(5) Consiliile judetene asigura spatii adecvate pentru sediile si spatiile agentiilor pentru
dezvoltare regionala si ale birourilor acestora, in judetele in care acestea isi au
resedinta sau functioneaza.
(6) Coordonarea activitatilor agentiilor pentru dezvoltare regionala in domeniul
implementarii politicilor de dezvoltare regionala, precum si ale obiectivelor acestora
se face de catre consiliul pentru dezvoltare regionala prin presedintele consiliului.
(7) Directorul general al agentiei pentru dezvoltare regionala este selecţionat prin
concurs si este numit şi eliberat din functie de catre consiliul regional. Eliberarea
din funcţie se face cu votul a două treimi din consilierii regionali care formează
consiliul regional. Consiliul regional nu poate refuza numirea in funcţie a persoanei
care a câştigat concursul de director general.
(8) In elaborarea structurii organizatorice a agentiei pentru dezvoltare regionala,
directorul general al acesteia aplica principiile definirii clare a functiilor si
competentelor, precum si al separarii de atributii.
(9) Capacitatea institutionala si administrativa a agentiilor pentru dezvoltare regionala
de a indeplini aceste activitati, precum si atributiile delegate de institutia/institutiile
nationale sunt verificate prin unitatile de audit intern din cadrul fiecarei autoritati
nationale de management si gestionare a programului respectiv.
(10)Bugetele agenţiilor pentru dezvoltare regională se alimentează din Fondul pentru
Dezvoltare Regională.
(11)Cuantumul sumelor cu care sunt finantate activitatile contractate de agentiile
pentru dezvoltare regionala se stabileste de comun acord intre parti, in limita
sumelor cu aceasta destinatie sau, dupa caz, a programelor negociate cu Uniunea
Europeana.
(12)Transferul acestor sume in contul agentiilor pentru dezvoltare regionala se
realizeaza conform clauzelor contractuale convenite intre parti.
(13)Sumele astfel transferate sunt utilizate de agentiile pentru dezvoltare regionala
exclusiv pentru realizarea activitatilor prevazute prin contract
(14)Consiliul regional nu poate interveni in raporturile contractuale ale agenţiilor pentru
dezvoltare regională şi nu poate schimba destinaţia sumelor atrase de către
acestea pentru implementarea programelor de dezvoltare regională.
(15)Directorul general al agentiei pentru dezvoltare regională supune spre aprobare
consiliului regional organigrama agenţiei. Pe baza organigramei aprobate de către
consiliul regional, directorul general aprobă statele de funcţii şi de funcţiuni ale
agenţiei.
(16)Directorul general al agenţiei pentru dezvoltare regională are competenţe exclusive
in ceea ce priveşte politica de resurse umane, cu respectarea manualelor de
proceduri aprobate de către autorităţile de management ale fiecărui program
implementat, precum şi cu respectarea prevederilor contractelor de asistenţă
incheiate in acest sens.
Art. 50
(1) Agenţiile pentru Dezvoltare Regională sprijină Consiliul Regional pentru
implementarea competenţelor exclusive ale regiunii. Pentru aceasta, Agentia
pentru dezvoltare regionala are urmatoarele atributii principale:
a) elaboreaza si propune consiliului regional, spre aprobare, strategia, planul si
programele de dezvoltare regionala, precum si planurile de gestionare a
fondurilor;
b) asigura realizarea programelor de dezvoltare regionala si a planurilor de
gestionare a fondurilor, in conformitate cu hotararile adoptate de consiliul
regional, cu respectarea legislatiei in vigoare, si raspunde fata de acesta
pentru realizarea lor;
c) actioneaza, impreuna cu consiliul regional, pentru atragerea de resurse, in
scopul indeplinirii atributiilor sale;
d) asigura managementul tehnic si financiar al Fondului pentru dezvoltare
regionala, in scopul realizarii obiectivelor prevazute in programele de
dezvoltare regionala;
e) raspunde fata de consiliul regional, fata de alte institutii cu care are incheiate
contracte, precum si fata de organele abilitate prin lege pentru corecta
gestionare a fondurilor incredintate;
f) transmite, spre aprobare, consiliului regional proiectele selectate in cadrul
programelor de dezvoltare regionala in baza prioritatilor, criteriilor si a
metodologiei elaborate de acesta;
g) asigura si raspunde, pe baza contractelor incheiate cu institutiile nationale, de
implementarea, monitorizarea tehnica si financiara si controlul executiei
proiectelor finantate de Uniunea Europeana in cadrul programelor de
dezvoltare regionala si/sau, dupa caz, a proiectelor din cadrul programelor
nationale, care se implementeaza la nivel regional;
17
h) intocmeste rapoarte semestriale, precum si raportul anual de implementare
referitor la activitatile derulate în care evidentiaza stadiul, dificultatile de
implementare, precum si impactul programelor/proiectelor de dezvoltare
regionala si propune masuri de imbunatatire; rapoartele; sunt transmise spre
aprobare consiliului regional;
i) realizeaza si asigura, in baza contractelor, mediatizarea/publicitatea la nivel
regional a programelor si proiectelor de dezvoltare regionala;
j) organizeaza si dezvolta, cu sprijinul si sub coordonarea consiliului regional,
parteneriatele regionale si promoveaza la nivel regional cunoasterea politicilor
si practicilor Uniunii Europene, precum si a principiilor care stau la baza
politicilor de dezvoltare regionala;
k) identifica si promoveaza, in parteneriat, proiecte de interes regional si local,
precum si proiecte de cooperare intraregionala; promoveaza, cu sprijinul
consiliului regional, regiunea si atragerea de investitii straine; dezvolta
colaborari cu organisme si institutii similare din Uniunea Europeana si
participa la implementarea proiectelor internationale de interes regional si
local;
l) elaboreaza propunerile anuale ale bugetelor proprii de venituri si cheltuieli
destinate desfasurarii activitatilor prevazute prin prezenta lege si le supune
aprobarii consiliului regional;
m) asigura, printr-o structura de audit intern proprie, subordonata directorului
general al agentiei, desfasurarea unei activitati independente si obiective,
care da asigurare si consiliere conducerii agentiei, pentru buna administrare a
veniturilor si cheltuielilor, perfectionand activitatile agentiei, ajutand-o sa-si
indeplineasca obiectivele printr-o abordare sistematica si metodica, care
evalueaza si imbunatateste eficienta si eficacitatea sistemului de conducere
bazat pe analiza riscului, a controlului si a proceselor de administrare;
n) indeplineste obligatiile contractuale si raspunde pentru realizarea acestora, in
conformitate cu criteriile si indicatorii de performanta stabiliti prin contractele
incheiate in acest scop;
o) participa in structurile parteneriale pentru managementul si gestionarea
programelor finantate de Uniunea Europeana;
p) elaboreaza propriul statut de organizare si functionare si il supune spre
aprobare consiliului regional;
q) indeplineste atributiile privind elaborarea in parteneriat a Planului national de
dezvoltare;
r) asigura, impreuna cu organismele regionale specializate, colectarea si
centralizarea datelor la nivel regional, cu privire la utilizarea fondurilor
nerambursabile alocate regiunii, in scopul implementarii programelor de
dezvoltare regionala.
Art. 51
(1) Programele de dezvoltare regionala si cheltuielile de functionare a agentiilor pentru
dezvoltare regionala se finanteaza din Fondul pentru dezvoltare regionala, care se
constituie din:
a) alocari de la Fondul national pentru dezvoltare regionala;
b) contribuţii din bugetul regional;
c) surse financiare atrase din sectorul privat, de la banci, investitori straini, Uniunea
Europeana si de la alte organizatii internationale.
(2) Pentru managementul si implementarea programelor de dezvoltare regionala si de
cooperare transfrontaliera, precum si pentru indeplinirea corespunzatoare a
atributiilor delegate de institutia nationala cu atributii in acest domeniu, finantarea
se realizeaza in baza unor contracte negociate si incheiate pentru managementul
18
administrativ, tehnic si financiar al programelor de dezvoltare regionala si al
programelor de cooperare transfrontaliera.
(3) Pentru implementarea programelor nationale prin agentiile pentru dezvoltare
regionala si/sau pentru indeplinirea unor atributii delegate acestora de institutiile
nationale, finantarea se realizeaza in baza unor contracte negociate si incheiate cu
institutiile respective pentru implementarea programelor nationale.
(4) Operatiunile financiare privind executarea programelor si/sau proiectelor finantate
din fonduri publice se deruleaza de catre agentiile pentru dezvoltare regionala, prin
unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
(5) Fondul pentru dezvoltare regionala nu poate avea alta destinatie decat cea
prevazuta de prezenta lege.
(6) Disponibilitatile inregistrate la finele exercitiului financiar la Fondul pentru
dezvoltare regionala se reporteaza in anul urmator, cu aceeasi destinatie.
(7) Disponibilitatile inregistrate la finele exercitiului financiar in bugetul agenţiilor pentru
dezvoltare regionala se reporteaza in anul urmator.
SECŢIUNEA III. Birourile Regionale pentru Cooperare Transfrontalieră
Art. 52
(1) Agentiile de dezvoltare regionala din regiunile care au in componenta lor judete
situate de-a lungul frontierei comune se pot asocia formand birouri regionale
pentru cooperare transfrontaliera, in scopul asigurarii managementului
administrativ, financiar si tehnic al programelor de cooperare transfrontaliera.
(2) Atributiile si obiectivele fiecarui birou regional de cooperare transfrontaliera se vor
stabili prin statutul de organizare si functionare care va fi avizat de agentia pentru
dezvoltare regionala.
(3) Birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră le sunt aplicabile prevederile
OG nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările
ulterioare, cu excepţia celor referitoare la numărul de membri care poate fi mai mic
de 3.
(4) Operatiunile financiare privind executarea programelor si/sau proiectelor finantate
din fonduri publice se deruleaza de birourile regionale pentru cooperare
transfrontaliera, prin unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
Art. 53
(1) Competenţa teritorială a birourilor regionale pentru cooperare transfrontalieră este
doar pe raza judeţelor din proximitatea zonelor de frontieră.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii
SECŢIUNEA I. Dispoziţii tranzitorii privind alegerea consiliului regional şi a preşedintelui
consiliului regional
Art.54
Prevederile articolelor nr.13-17 din prezenta lege, privind alegerea consiliului
regional şi a preşedintelui consiliului regional, sunt aplicabile odată cu procesul
electoral referitor la alegerile locale si regionale din anul 2016.
Art. 55
19
(1) După intrarea in vigoare a prezentei legi se constituie in fiecare regiune un consiliu
regional si se alege un preşedinte si doi vicepreşedinti, cu respectarea procedurii
de la prezenta secţiune.
(2) Mandatul consilierilor regionali, al președintelui consiliului regional, precum si al
vicepreşedinţilor aleşi după intrarea in vigoare a prezentei legi, se incheie odată cu
alegerea consiliului regional şi a preşedintelui său, in cadrul alegerilor locale si
regionale din anul 2016.
Art. 56
(1) In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei,
Guvernul va numi câte un prefect regional in fiecare regiune.
Art. 57
(1) In termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei,
fiecare dintre prefecţii regionali numiţi in condiţiile art.56 va emite ordinul privind
alegerea consiliului regional şi a preşedintelui consiliului regional.
Art.58
(1) Şedinţa de constituire a consiliului regional va fi condusă de către preşedintele in
funcţie al Consiliului pentru Dezvoltare Regională.
(2) Secretariatul tehnic al organizării şedinţei de alegere a consiliului regional va fi
asigurat de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională, prin grija directorului
general/directorului agenţiei.
Art.59
(1) Preşedintele consiliului regional va fi ales prin votul egal, direct, secret şi liber
exprimat al tuturor consilierilor judeţeni, primarilor şi preşedinţilor de consilii
judeţene, in funcţie, din unităţile administrativ teritoriale care compun regiunea
respectivă, aleşii locali respectivi având calitatea de electori.
(2) Poate candida pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al consiliului regional oricare
preşedinte al consiliului judeţean, primar sau consilier judeţean, in funcţie, din
unităţile administrativ teritoriale care compun regiunea respectivă.
(3) Va fi declarat ales preşedinte candidatul care intruneşte majoritatea voturilor
valabil exprimate ale electorilor.
(4) In situaţia in care preşedintele nu este ales din primul tur de scrutin, se va
organiza un nou tur de scrutin la care vor participa candidaţii situaţii pe primele
două locuri in funcţie de numărul de voturi exprimate in favoarea lor.
Art.60
(1) Consiliul regional, in componenţa numerică prevăzută la art.14, va fi constituit
astfel:
a) din preşedinţii de consilii judeţene care fac parte din Consiliile pentru
Dezvoltare Regională, conform Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională din
România, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia devenind membri de
drept, fără a fi aleşi de către electori;
b) din primarii municipiilor care fac parte din Consiliile pentru Dezvoltare
Regională, conform Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională din România,
cu modificările şi completările ulterioare, aceştia devenind membri de drept, fără a
fi aleşi de către electori;
c) din primarii oraşelor care fac parte din Consiliile pentru Dezvoltare
Regională, conform Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională din România,
cu modificările şi completările ulterioare, aceştia devenind membri de drept, fără a
fi aleşi de către electori;
d) din membri aleşi, care reprezintă diferenţa dintre numărul prevăzut la
art.14 şi totalul membrilor de la lit.a)-c) de mai sus.
(2) In situaţia in care presedintele consiliului regional, ales in condiţiile art.59,
provine din una din categoriile de membri de la lit.a)-c) ale alin.1, locul său ca si
consilier regional va fi ocupat de un membru ales.
(3) Consiliul regional in componenţa prevăzută la alin.1)-2) se completează cu
preşedintele consiliului regional, ales conform prevedrilor art.59, care are drept de
vot şi conduce şedinţele acestuia.
Art.61
(1) Consilierii regionali sunt aleşi prin votul egal, direct, secret şi liber exprimat al
tuturor consilierilor judeţeni, primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, in
funcţie, din unităţile administrativ teritoriale care compun regiunea respectivă.
Art.62
(1) Pentru calitatea de consilier regional poate candida orice primar de municipiu,
oraş sau comuna, ori consilier judeţean, in funcţie, din unităţile administrativ
teritoriale care compun regiunea respectivă si care nu sunt membri de drept in
condiţiile lit.a)-c) ale art.60.
Art.63
(1) Numărul de candidaţi declarati aleşi, in ordinea descrescătoare a numărului de
voturi primite, va fi cel necesar pentru completarea consiliului regional după
stabilirea membrilor de drept conform prevederilor art.59.
(2) Candidaţii care nu vor fi declaraţi aleşi sunt consideraţi membri supleanţi ai
consiliului regional, urmând să inlocuiască orice membru al consiliului, indiferent
de modul de desemnare, in cazul incetării mandatului acestuia din urmă.
Art.64
(1)Consiliul regional ales in componenţa prevăzută la art.60 va alege din rândul membrilor
săi 2 vicepreşedinţi.
(2) Vor fi declaraţi aleşi vicepreşedinţi primii 2 candidaţii care obţin cele mai multe voturi
valabil exprimate de către consilierii judeţeni, indiferent de numărul acestora.
Art.65
(1) Prin excepţie de la legislatia privind regimul incompatibilităţilor şi al conflictelor de
interese, membrii consiliului regional prevăzuţi la art.60 vor putea cumula funcţia
de consilier regional cu cea pe care o deţin ca urmare a alegerilor locale din 10
iunie 2012.
(2) Membrii consiliului regional vor depune jurământul.
Art.66
(1)Schimbarea din functie a preşedintelui consiliului regional, ales in condiţiile
tranzitorii ale prezentei legi, se poate face cu votul a ¾ din numărul total al electorilor
prevăzuţi la art.59 alin.1.
(2) Iniţiativa schimbării din funcţie a presedintelui consiliului regional trebuie să
intrunească acordul scris a cel puţin jumătate plus unu dintre electorii prevăzuţi la art.59
alin.1.
(3) Lista cu semnăturile privind iniţiativa de schimbare din funcţie a preşedintelui
consiliului regional se depune si se înregistrează atât la la sediul consiliului regional, cât si
la sediul prefectului regional.
(4) In termen de 5 zile de la data inregistrării initiativei de schimbare din funcţie a
preşedintelui consiliului regional, preşedintele este obligat să convoace, prin dispoziţie,
şedinţa de votare a schimbării sale din funcţie.Data şedinţei nu va fi stabilită mai târziu de
21
30 de zile calendaristice de la data inregistrării iniţiativei de schimbare din funcţie a
presedintelui consiliului regional.Dispoziţia de convocare va fi comunicată in aceeaşi zi
prefectului regional.
(5)Convocarea şedinţei se va face cu minim 7 zile calendaristice anterioare datei
de desfăşurare a acesteia.
(6)In situaţia in care presedintele consiliului regional nu convoacă sedinţa de
votare a schimbării sale din funcţie in termenul prevăzut la alin.5, prefectul regiunii va
convoca respectiva şedinţă prin ordin, in termen de 3 zile de la refuzul preşedintelui.
Art.67
(1) Buletinele de vot privind schimbarea din funcţie a preşedintelui consiliului
regional va conţine intrebarea „Sunteţi de acord cu schimbarea din funcţia de
preşedinte al consiliului regional a dnei/dlui____?”, precum si două variante de
răspuns: „DA” şi „NU”.
(2) Presedintele consiliului regional se consideră schimbat din funcţie in situaţia in
care ¾ dintre electorii prevăzuţi la art.59 alin.1 votează „DA” din total voturi
valabil exprimate.
(3) Schimbarea din funcţia de preşedinte a consiliului regional sau menţinerea
acestuia in functie se consemnează intr-o hotărâre de consiliu regional care nu
mai este supusă votului consilierilor regionali .
Art.68
(1) Dacă in urma procedurilor prevăzute la art.65-66 se constată încetarea funcţiei de
preşedinte de consiliu regional, se organizează, in aceeaşi şedinţă procedura de
alegere a unui nou preşedinte.
(2) Procedura de alegere a noului preşedinte se derulează conform prevederilor
art.59.
Art.69
(1)Iniţiativa schimbării din funcţia de vicepreşedinte poate aparţine preşedintelui
consiliului regional sau unei treimi din consilierii regionali in funcţie.
(2)Hotărârea de schimbare din funcţie a vicepresedinţilor consiliului regional se adoptă
cu votul a două treimi din numărul consilierilor regionali care compun consiliul regional.
Art.70
(1)Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului regional nu pot fi schimbaţi din funcţie
in ultimele 6 luni ale mandatului.
(2)In situaţia vacantării funcţiei de preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului
regional ca urmare a decesului, arestării preventive mai mult de 30 de zile sau
demisiei deţinătorului acesteia, se organizează alegeri pentru aceste funcţii in termen
de 30 de zile de la vacantarea acestora, conform metodologiei specifice fiecăreia
dintre aceste funcţii, şi cu aplicabilitatea prevederilor alin.1.
(3)In cazul vacantării funcţiei de preşedinte al consiliului regional in ultimele 6 luni
de mandat, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către vicepreşedintele care a obţinut
cele mai multe voturi la investirea in funcţia de vicepreşedinte. In această situaţie nu
se alege un nou vicepreşedinte al consiliului regional, doar se completează consiliul
regional cu un nou membru dintre cei aflaţi pe lista supleanţilor.
SECŢIUNEA II. Dispoziţii tranzitorii privind funcţionarea consiliului regional
Art.71
(1) Consiliul regional constituit in condiţiile art.53-64 îşi va desfăşura activitatea
conform prevederilor art.1-52 din prezenta lege.
(2) In termen de 15 zile de la constituirea consiliului regional, primarul localităţii de
reşedinţă a consiliului regional va pune la dispoziţia acestuia un imobil funcţional in
care să îşi desfăşoare activitatea.
(3) Consiliul regional va avea un drept de administrare asupra imobilului respectiv,
dreptul de administrare putând fi transformat, prin hotărâre a consiliului local, in
drept de proprietate publică al regiunii, la solicitarea consiliului regional.
Art.72
(1) Pe o durată de maxim 6 luni de la constituirea consiliului regional, activitatea de
secretariat a acestuia va fi desfăşurată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională.
(2) Pe o durată de maxim 6 luni de zile de la constituirea consiliului regional, hotărârile
consiliului regional şi dispoziţiile preşedintelui consiliului vor fi contrasemnate de
către un consilier juridic desemnat in acest sens de către directorul
general/directorul al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională.
(3) In termenul de la alin.1 se vor organiza concursuri, conform legislatiei muncii sau a
celei privind funcţionarii publici, după caz, pentru ocuparea funcţiei de secretar al
regiunii, precum şi a celorlalte posturi din organigrama consiliului regional.
Art.73
(1) Agentiile pentru pentru Dezvoltare Regională şi Birourile Regionale pentru
Cooperare Transfrontalieră îşi păstrează structurile organizatorice, precum şi
drepturile şi obligatiile personalului, aşa cum sunt ele stabilite la momentul intrării
in vigoare a prezentei legi.
SECŢIUNEA III. Dispoziţii tranzitorii privind competenţele regionale
Art. 74
(1) Competenţele pe care regiunile ar urma să le exercite aparţin în principal
administraţiei publice centrale. Acestea vor fi transferate treptat către autorităţile
publice regionale, prin legi, ordonanţe sau hotărâri de guvern, după caz, în
termen de maxim un an de la intrarea in vigoare a prezentei legi.
(2) Transferul de competenţe este guvernat de următoarele principii:
a) trebuie făcută distincţia între competenţele conferite regiunilor şi cele care rămân la
administraţia centrală;
b) trebuie să se estimeze fondurile şi resursele umane necesare pentru a putea
exercita aceste competenţe;
c) se va încerca să se evite duplicarea.În acest scop, resursele transferate sunt
exclusiv cele alocate de stat înainte ca procesul de transfer să fii început;
d) tot acest proces se bazează pe consens, fiind acordul părţilor.
(3) Transferul implică cel putin trecerea trecerea competenţelor, împreună cu
infrastructura, resursele si bugetele implicite fiecărui domeniu dar nu se limiteaza
la acestea.
(4) Instituţiile si autorităţile centrale de la care se preiau competenţele conform
prevederilor prezentei legi, vor avea in continuare competentele de reglementare,
coordonare si control in domeniile respective.
SECŢIUNEA IV. Dispoziţii tranzitorii privind bugetul regional
Art. 75
(1) Fondul pentru Dezvoltare Regională va fi alimentat din:
a) alocări directe de la bugetul regiunii;
23
b) resurse financiare atrase prin proiecte de la Uniunea Europeană;
c) alte resurse atrase din sectorul privat şi de la alte organizaţii internaţionale.
(2) În exerciţiu bugetar prezent, bugetul regional se va alimenta din transferuri de la
bugetul naţional pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) Cheltuiele pentru activitatea de funcţionare a aparatului propriu;
b) Cheltuieli pentru dezvoltare regională;
c) Cheltuieli pentru activitatea de planificare şi programare regională;
d) Cheltuieli pentru cofinanţarea de proiecte europene şi strategice implementate în
regiune.
SECŢIUNEA V. Dispoziţii tranzitorii privind Consiliul Economic si Social
Art. 76
(1) In termen de maxim 90 de zile de la prima şedinţă a Consiliul Regional, se va
constitui la nivelul fiecărei regiuni un Consiliu Economic şi Social.
(2) Membrii Consiliului Economic şi Social vor proveni din categoriile sociopreofesionale
menţionate la art. 46 aliniatul 1.
(3) Stabilirea portofoliului si tipului de institutii care vor face parte din Consiliul
Economic si Social va fi facuta de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala.
(4) Componenta Consiliului Economic şi Social va fi validată în proxima şedinţă a
Consiliului Regional.
Art.77
(1) In termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi se abrogă
Legea nr.315/privind dezvoltarea regională in România, cu modificările si
completările ulterioare.
(2) Prezenta lege va influenţa şi va determina modificări la nivelul următoarelor legi şi
hotărâri de Guvern:
a) Constituţia României;
b) Legea administratie publice;
c) Legea privind finantele publice locale;
d) Legea 500/2002privind finantele publice;
e) Legea bugetului de stat;
f) Legea electorala;
g) Legea nr. 340/2004 privind institutia prefectului
h) Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
i) HG 457/2008 privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a
instrumentelor structurale;
j) Codul Silvic;
k) altele.