RECONCILIEREA NAȚIONALĂ

Trecerea în neființă a celui care va rămâne în galeria culturii naționale, Adrian Păunescu, poate reprezenta un prilej pentru ceea ce politicienii au ca datorie- RECONCILIREA NAȚIONALĂ. După o meditatie a lui J.P. Sartre putem să ne rostuim gândurile, căci spunea autorul: „aproape sau departe unii de alții, suntem cu toții vinovați de ceea ce se întâmplă bine sau rău pe pământ”. Aplicată nației române meditatia filosofului francez poate însemna, în condițiile de deznădejde pe care le trăim, vina noastră, a tuturor. Cu toții, în mai mare sau mai mică măsură, purtăm vina pentru ură, intoleranță, ipocrizie, minciună, necredință.
El însuși, poetul național, a fost respins, izgonit,umilit,răstignit, ele însuși cu bunele și relele sale, dar și cu geniul său inestimabil.
Dincolo de ceea ce a fost, bun și rău, Adrian Păunescu rămâne poetul neamului nostru, poetul și omul de cultură, pentru care acum, odată cu trecerea în neființă, orice român nu poate să nu lase o lacrimă.
Președintele României, cu bunele și relele sale, clasa politică, au dovedit sensibilitatea profund românească, aprecierea pentru cel care va rămâne și conștiința noastră trează, patriotul național prin excelență.
În acest moment trist pentru români poate apărea o speranță și anume speranța reconcilierii naționale, a recunoasterii valorilor naționale, astfel încât flacăra minții lui Adrian Păunescu să nu se stingă niciodată.