TEMEIUL DREPTĂȚII. REFERENȚIAL SOCIAL : ALEGERILE PREZIDENȚIALE – 2014

Foarte multi oameni se întreabă, cum de au putut tinerii și alții asemeni  lor, să se mobilizeze și să voteze pornind de la considerentul că semenilor lor aflați în afara țării, le-au fost făcute nedreptăți! Ce a putut să se întâmple cu acești tineri, care au determinat reacții în țară, car au preferat dreptatea față de nedreptate?

Cu peste două mii de ani în urmă, filosoful grec Platon, oferea o analiză profundă cu referire la raportul dreptate-nedreptate, cu referire la temeiul dreptății, la atitudinea oamenilor față de nedreptăți. Lui i se adaugă, cu referire la aceiași problematică, reflecțiile lui J.J.Rousseau si I. Kant

Problematica dreptății a constituit obiect de reflecție încă din antichitate, existând întrebări de genul: ce înseamnă dreptatea?; care este temeiul dreptății?; când apreciem acțiunea unui om ca fiind dreaptă și când este nedreaptă?

Spunem ca e drept sa respectam si nedrept sa incalcam drepturile legale ale cuiva: libertatea personala, proprietatea etc. Daca cineva fura bunul altuia, nu ezitam sa consideram ca nu a procedat drept. In acest sens spunem ca dreptate inseamna respectarea legilor.

 Folosim cuvantul "dreptate” și in situatii care nu au legatura cu legile. Spunem, de ex., ca e drept ca un copil sa-si asculte parintii, ori ca e nedrept ca un parinte sa-si pedepseasca copilul fara motiv. Sau, spunem ca cineva care nu si-a respectat o promisiune a procedat nedrept.

 Dreptatea difera de respectarea legilor in sensul urmator: o lege poate fi nedreapta daca ea acorda unor oameni drepturi care nu li se cuvin. Daca o lege in vigoare intr-o tara consfinteste sclavia sau impiedica libertatea presei, atunci ea da nastere nedreptatii. De aici nu decurge insa ca toate legile sunt nedrepte: dar daca unele produc nedreptati, inseamna ca nu putem considera legea drept criteriu ultim al dreptatii. Omul are dreptul moral sa nu se supuna legii (M. Thoreau, M. Gaudni au argumentat ca, pentru a se apara de nedreptate, oamenii pot apela la "nesupunerea civica” – o actiune publica deliberata, de nesupunere fata de o lege sau de politica guvernului).

E drept ca fiecaruia sa i se dea ceea ce i se cuvine. Celui care a facut bine i se cuvine binele, iar celui care a facut rau i se cuvine raul; este nedrept ca unei personae sa i se acorde o rasplata pe care nu o merita, sau sa fie pedepsita daca nu a facut ceva. In cazul pedepsei, dreptatea presupune cel putin urmatoarele lucruri: a)să fie pedepsiti numai cei gasiti vinovati ; b) diferentelor in pedeapsa data sa le corespunda intotdeauna diferente in vina avuta c) scala pedepselor sa corespunda gravitatii vinei – sa nu fie prea severe, dar nici prea blande.

Cel care caută justificarea comportamentului moral al oamenilor, este Platon, prin mitul lui Gyges din dialogul Republica. Glaucon, unul dintre personajele dialogului, ii cere lui Socrate sa justifice faptul ca oamenii traiesc in mod moral, ca prefera dreptatea nedreptatii.

Temele mari ale dialogului sunt:  ce sunt dreptatea si nedreptatea? De unde vine necesitatea morala pentru stat si pentru individ de a-si intocmi viata dupa dreptate?  Care e principiul bunei randuieli a societatii?

Astfel, in Cartea I se dezbate prima problema, interlocutorii lui Platon incercand sa gaseasca o definitie a dreptatii. Cartea II continua tema dreptatii si vorbeste despre nasterea statului pe baza ideii de dreptate. Aici apare si mitul lui Gyges. Problema care se pune acum e urmatoarea: este mai bine sa fii drept decat nedrept? Raspunsul urmeaza 2 extreme: egoismul absolut ( Glaucon si Adeimantos, fratii lui Platon ); dreptatea si binele ca regula de conduita ( Socrate).

Glaucon spune: conform cu natura, a savarsi nedreptatea e un bine, a o suferi e un rau. El solicita lui Socrates sa-i explice de ce aceia care practica dreptatea o fac numai din necesitate, datorita "neputintei de a face nedreptati”, si nu de buna voie. Caci, considera el, daca s-ar permite, atat omului drept cat si celui nedrept, sa faca ce vor, se va ajunge in situatia ca omul drept sa procedeze ca si cel nedrept, adica sa faca nedreptati, pentru ca fiecare dintre ei are tendinta de a avea cat mai mult, in virtutea faptului ca firea omului il indeamna sa posede cat mai multe bunuri materiale.

El povesteste legenda lui Gyges, un pastor aflat in slujba regelui Lydiei care, intrat in posesia unui inel fermecat, putea sa se faca nevazut oricand voia. Prin aceasta legenda se incearca explicarea comportamentului in conditiile in care, stiindu-se nevazut, omul poate intreprinde actiuni drepte sau nedrepte. Concluzia Glaucon este urmatoarea:  daca ar exista 2 astfel de inele si daca pe unul l-ar avea un om drept iar pe celalalt un om nedrept, se poate crede ca nimeni nu s-ar dovedi in asemenea masura stana de piatra incat sa se tina de calea dreptatii si sa aiba taria de a se infrana de la bunul altuia fara sa se atinga de el, atunci cand ii este ingaduit.

Asadar, in conceptia lui Platon, nimeni nu e drept de buna voie, ci numai constrans de imprejurari sau de lege, deoarece nu exista "un bine propriu al dreptatii” care sa-i orienteze pe oameni; acestia fac nedreptati atunci cand au ocazia. Motivul principal ar fi ca toti oamenii considera, in sinea lor, ca e mult mai profitabila nedreptatea decat dreptatea. S-ar putea totusi sa existe oameni care sa nu vrea sa faca nedreptati si sa nu se atinga de bunurile celorlalti. Ei vor fi considerati prosti, desi toti vor lauda atitudinea lor ca fiind o adevarata virtute.

Se desprinde concluzia ca intre natura omeneasca si practicarea dreptatii exista o contradictie de nesolutionat, idée sprijinita de urmatorul argument: nici un om nu poate fi drept daca e lasat sa-si satisfaca propriile interese.

Din mitul lui Gyges rezulta ca e dificil de a justifica faptul ca oamenii aleg sa practice dreptatea si nu nedreptatea. Pentru ca atunci cand nu le mai este frica de consecintele faptelor lor, ei isi schimba radical atitudinea. 

Provocarea lui Glaucon e deci aceea ca natura omului si practicarea dreptatii sunt in conflict: lasat sa-si urmeze propriile interese, nici un om nu va fi drept. Problema pusa de Glaucon nu vizeaza felul in care se comporta realmente oamenii. Sa presupunem ca cineva ar incerca sa argumenteze in felul urmator impotriva lui Glaucon: faptele contrazic concluzia lui. Daca ne uitam in jurul nostru, vedem ca cele mai multe promisiuni sunt respectate, ca in aproape toate cazurile sentintele tribunalelor sunt drepte. Se pare, asadar, ca majoritatea oamenilor practica dreptatea. Glaucon ar putea sa respinga insa foarte usor acest argument: daca oamenii ar avea un inel precum al lui Gyges, ar zice el – ar fi deci convinsi ca nu au a se teme daca nu-si respecta promisiunile ori daca judeca stramb – ei nu ar mai proceda asa cum fac de fapt. Provocarea lui Glaucon nu priveste deci cum sunt faptele, ci cum am putea justifica faptul ca oamenii aleg sa practice dreptatea mai degraba decat nedreptatea.

Dupa J.J.Rousseau si I. Kant, provocarea lui Glaucon se bazeaza pe premiza gresita ca "nimeni nu e drept de bunavoie, ci doar silnic”, altfel zis, ca dreptatea nu tine de natura launtrica a omului, ci de constrangerile ce ii sunt impuse lui din afara ( de alti oameni, de stat, etc.). Dupa ei, natura omului nu e in conflict cu practicarea dreptatii. A ne comporta moral este o consecinta a insusi naturii noastre. Cei 2 filosofi se deosebesc insa atunci cand indica acel factor propriu naturii omului care il constringe pe acesta sa se comporte drept.

Dupa Rousseau, fiecare om poseda un simt innascut al dreptatii, pe temeiul caruia el apreciaza moralitatea faptelor sale ori ale semenilor sai. Dreptatea nu e o notiune faurita de ratiune si care ne permite sa judecam la rece daca o fapta e dreapta sau nu. Temeiul dreptatii se afla intr-un sentiment al nostru: iubirea fata de sine. Cum acest sentiment este innascut, inseamna ca natura omului nu poate fi in conflict cu dreptatea.

Dupa Kant, trebuie sa facem distinctie intre 2 feluri de motivatii ale actiunii oamenilor: unii oameni actioneaza din inclinatie, altii din simtul datoriei. Inclinatii sunt, de pilda, dorinta de a obtine o placere, dorinta de putere, lacomia, teama de a fi ranit, teama de moarte. Cand un om actioneaza motivat de un factor precum acestia, el actioneaza din inclinatie. Insa el actioneaza din datorie cand ratiunea sa ii cere sa actioneze astfel, chiar daca nu e inclinat in acest sens. Inclinatiile sunt schimbatoare si difera de la om la om, ratiunea insa e universala si toti oamenii respecta legile ei. Daca dreptatea isi are temeiul in ratiune, inseamna ca ea este in armonie cu natura omului.

Așadar, revolta și nesupunerea publică, apar atunci când se ivesc nedreptăți! Orice nedreptate naște, mai devreme sau mai târziu, revolta, nesupunerea, disprețul oamenilor!

Comportamentul moral este o consecință a naturii umane, în fiecare om există un simț înăscut al dreptății, după Rousseau, pe baza căruia apreciem faptele noastre și ale altora ca fiind drepte sau nedrepte!