marți, 16 mai 2017

,,Ahirika,, sau ,,Fără rușine,,!

Una dintre întrebările care se pun în legătură cu comportamentul unor oameni, obișnuiți cu minciuna, înșelătoria, disprețul fața de semeni, se referă la resorturile care îi conduc spre zona de jos a moralității.
În scrierile budiste clasice, pali, se oferă un răspuns în legătură cu asemenea comportamente, pornind de la cuvântul ,, a h i ri k a”, care se traduce ,, fără rușine”! Adică, dacă ai ,, a h i ri k a”, vei face lucruri rele, de la a-i deranja pe semeni, până la a jigni, a minți și chiar a fi în stare de violență, se spune în asemenea scrieri. Cel care are ,, a h i ri k a”,are tupeu, este lipsit de maniere, bună creștere,  lipsit de respect pentru semeni, pentru valoarea umană!  Iar cuvântul ,,anottopa,, înseamnă a nu avea considerație față de ceilalți. Asemenea manifestări sunt privite în filosofia budistă, drept perturbări ale minții, iar în tibetană, o perturbare mintală este definită drept un proces mintal care are rolul de a deregla echilibrul minții! Asemnea indivizi la care predomină ,, a h i ri k a”,suferă fără îndoială de o dereglare a echilibrului mintal, de perturbare mintală, insesizabilă în lumea în care trăim!



marți, 6 decembrie 2016

CONSIDERAȚII PRIVIND CAMPANIA ELECTORALĂ 2016

Alegerile parlamentare din acest an, asa cum scriam, vor fi atipice, astfel încât vom asista la surprize în plan politic! Unul din aspectele atipice la care vom fi martori se referă la maniera participării cetățenilor la vot, în sensul în care o parte a electoratului va veni la vot, ,,în mod independent,, și nu va mai fi adus de către partide, cum a fost până la aceste alegeri, deşi acest fenomen va exista în anumite zone și localități !
Un alt aspect inedit al alegerilor parlamentare din Romania, va fi dat de teama de acţiuni politice în afara cadrului legal, pe de o parte, cât și de prezența la urne, pe de altă parte!
Retelele de socializare vor avea un rol din ce in ce mai mare, cat si oamenii de pe listele alcatuite de partidele politice! In acest sens vor fi surprize de proportii! 
O altă caracteristică a alegerilor parlamentare are în vedere prezenţa scăzută la urne, dacă în această perioadă nu au loc evenimente care să producă un impact emoţional puternic! Stabilire datei alegerilor în prejma sărbătorile de iarnă, asociată cu condiţii meteorologice nefavorabile, poate determina o prezenţă foarte mică la urne, ceea ce poate conduce la avantajarea partidelor mari şi neintrarea in Parlament a unor partide mici aflate pe eşicherul politic!
La aceste aspecte, se poate adăuga revenirea la votul pe liste ceea ce va antrena ,maşinăria de partid”, pe de o parte ceea ce va demotiva electoratul indecis şi marea masă a votanţilor.
Alte caracteristici ale campaniei electorale :
1.      O campanie apatică și fără surprise, care poate fi etichetată ca ,,o campanie care s-a terminat înainte să înceapă,, ;
2.      Apariția în spațiul public a unor indivizi care sunt analfabeţi din punct de vedere politic și intelectual, dar care candidează pentru alegerile parlamentare;
3.      Existența pe agenda președintelui a scenariilor privind desemnarea primului-ministru;
4.      Apariția unor personaje, necunoscute în prezent, care vor fi sustinute pentru funcția de prim/ministru al Romaniei;
5.      Lipsa unor dezbateri electorale directe între principalii lideri politici ;
6.      La nivelul mesajelor propagate, a existt o paleta variată de mesaje, de la cele care au stimulat frica, de genul „Cioloş, Soros, străinii vin şi ne fură ţara”, de tip raţional, în care au fost prezentate cifre, grafice, perspective economice, până la cele de tip ,,bavardaj,,. ,,flecăreală,, lansate de indivizi fără nici un fel de pregătire politică și nu numai ;
7.      În premieră, numărarea voturilor după închiderea urnelor va fi înregistrată audio- video.
8.      Stabilirea numărului alegătorilor, inclusiv a celor care vor împlini 18 ani până în ziua alegerilor şi care este de 18.906.721.
9.      Prevederea din lege, referitoare la oferirea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze un candidat,  se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
10.  Apariția Hotărârii de Guvern prin care  se oferă studenţilor care vor să meargă la vot transport în comun gratuit. Potrivit legii, studenţii trebuie să voteze doar în circumscripţiile electorale din localităţile în care îşi au domiciliul ;
11.  Încercarea partidele  de a realiza o  curăţare a  listelor pentru alegeri, în mai mare sau mai mică măsură;
12.  Înregistrarea unor sesizări in aceasta perioada, privind savarsirea infractiunii de corupere a alegatorilor prin oferirea de bani, bunuri si anumite foloase, în anumite localități din țară ;
13.  Tendința unor reprezentanți ai partidelor politice de a aduce prejudicii de imagine partidelor proprii, fie din incapacite de exprimare politică, fie din prea multă stimă de sine, fie din lipsă de consiliere politică, fie din alte considerente;
14.   Pregatirea de către unele partide politice a unor strategii de negociere cu presedintele Klaus Iohannis, stiut fiind faptul ca noul Parlament poate fi investit doar pe 19 decembrie, situatie in care unele partide pot incepe discutii cu presedintele Klaus Iohannis doar dupa aceasta data, pentru a face o propunere de premier sustinuta de o majoritate parlamentara deja inchegata ;
15.  Candidatura în premieră, a unui fost şef de stat, Traian Băsescu, la alegerile parlamentare, motivarea fiind legata de avantajul partidului pe care îl conduce ;
16.  Candidatura unui fost premier si lider de partid, Victor Ponta, ca simplu parlamentar si sustinerea acestuia pentru functia de prim ministru, de catre un alt partid, PRU, pentru care Victor Ponta nu candideaza !
17.  Lipsa de combativitate, de tip tradiţional, până în acest moment,  a lui Dacian Cioloş şi a taberei PNL-USR, cat si imposibilitatea PNL-USR de a  produce un eveniment care să stârnească o emoţie mobilizatoare la urne in favoarea acesteia !
18.  Constituirea la nivel central şi local, a unor formaţiuni politice cu scopul de a deruta electoratul, de a specula deruta existentă in randul unei parti a electoratului, pentru a realiza interesele altor partide si candidaţi !
19.  Existenţa unor încercări din partea anumitor formaţiuni si reprezentanti de a solicita înscrierea la cursa electorală, fără respectarea legislaţiei în vigoare !
20.  Dezamăgirea manifestată de o parte însemnată a electoratului faţă de clasa politică actuală , şi sancţionarea în aceste condiţii, a anumițor candidați cu un vot negativ sau prin absenta de la urne în ziua votului!
21.  Schimbarea opticii în privinţa alegerii, în sensul în care dacă până acum aveau șanse și independenții sau persoanele care ar fi candidat pe listele unor partide mici, dar care însemnau ceva pentru comunitatea locală, la aceste alegeri vor fi favorizate în primul rând partidele mari, cu bazine electorale omogen distribuite la nivel național și cu o rețea electorală bine pusă la punct. Cei mai defavorizați, în mod evident, vor fi cei care candidează ca independenți sau partidele mici și fără structură electoral!
22.  Existenta unei legislații care obligă partidele politice să aibă același plafon de cheltuieli și care interzice multe dintre practicile de comunicare clasice, folosite până acum — afișaj stradal, flyering, cadouri inscripționate, "forțând candidații să devină mult mai creativi în abordarea electorală și trasând o linie egală de start între toți cei înscriși pentru fotoliul de senator sau deputat, indiferent de partidul sau alianța din care fac parte, independenți sau nu
23.  Manieră perversă prin care se poate influența alegerile,  ca urmare a  campania online, prin  "efectul manipulării de către motoarele de căutare (SEME — search engine manipulation effect), aspect sesizat de către puţini analişti:
24.  Participarea la alegerile din acest an a 27 de formaţiuni politice, din care 11 partide politice, numărul redus al acestora înscriindu-se în tendinţa manifestată începând cu 2008. Cele 11 partide politice participante la alegerile din 11 decembrie 2016 concurează pentru 312 locuri în Camera Deputaţilor (calculate conform normei de reprezentare de 1 deputat la 73.000 de locuitori) şi 136 în Senat (1 senator la 168.000 de locuitori). Acestora li se adaugă cele 18 locuri rezervate minorităţilor naţionale,  în număr de 16:
25.  Susținerea de către două partide politice, a unui viitor premier independent, neafiliat politic, în persoana lui Dacian Cioloș;
26.  Este pentru prima dată după anii 90, când partidul aflat în sonajele de opinie în topul pentru aceste alegeri, a derulat campania electorală fără să anunțe viitorul prim/ministru, din partea propriului partid ! Mai mult, anunță că fostul prim/ministru și fostul presedinte al partidului, Victor Ponta, nu va ocupa viitorul portofoliu de prim/ministru !
27.  Prestația de substanță a unor lideri politici, la posturile de televiziune, care le erau ostile până la  începerea campaniei electorale ;
28.  Deteriorarea imaginii propriului partid de către anumiți candidați, în cadrul dezbaterilor radio și tv., ca urmare a prestației acestora și incapacității partidelor de a monitoriza prestația tuturor actorilor politici!
29.  Apariția unor sonadaje de opinie, legate de testarea intenției de vot, de alt tip, îndeosebi de forma interviului telefonic, cu o mai mare marje de eroare, în ciuda afirmațiilor făcute de sociologii care sunt responsabili de aceste sondaje!
30.  Posibilitatea ca președintele actual, în condițiile în care rezultatele obținute de PSD/ALDE, eventual UDMR, nu vor fi categorice, să repete scenariul pus în practică de fostul președinte Traian Băsescu, în 2009, când a argumentat în legătură cu nominalizarea lui Emil Boc, pentru funcția de prim/ministru: 
      -          că unele partide nu au ieştit din campania electorală, iar altele au probleme interne ;
-           că se vede nevoit să adopte o soluţie pe care o poate asigura în momentul de faţă pentru ca România să-şi rezolve prioritatea zero: existenţa unui Guvern şi adoptarea bugetului. "Dată fiind situaţia politică, mă văd nevoit să adopt o soluţie pe care o pot asigura în momentul de faţă, în aşa fel încât România să rezolve prioritatea zero, aceea de a avea un Guvern. Din acest motiv am luat în consideraţie propunerea PDL şi am emis decretul de desemnare în funcţia de prim ministru a domnului Emil Boc", a anunţat Traian Băsescu.
-          el l-a caracterizat pe Emil Boc ca fiind un om dedicat serviciului public, un om care şi-a făcut datoria în serviciul public ca parlamentar, primar şi premier, un om al dialogului, un om care şi-a asumat responsabilitatea implementării unor soluţii extrem de dificile, aşa cum au rezultat din acordurile cu BM, FMI şi UE. "Este responsabilitatea premierului Boc să-şi formeze Guvernul. În ceea ce mă priveşte, am solicitat premierului să mă consulte strict asupra miniştrilor care fac parte şi din CSAT. În rest, este o problemă a partidelor şi şi-o asumă", a adăugat şeful statului!

sâmbătă, 8 octombrie 2016

CONSIDERAȚII REFERITOARE LA CONCURSUL DE DIRECTORI!



Analizând cerințele pentru concursul de directori și directori adjuncți, în învățământul preuniversitar, cerințe care vizează o serie de abilități cognitive, competențe managerial, aspecte privind legislația școlară, considerăm oportună o asemenea inițiativă a Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Mai mult, cred că în perspectivă se impune o formare  a personalului de conducere din domeniul educației, fie la nivelul unor instituții de învățământ superior, sau în cadrul unui institut de pregătire a cadrelor didactice pentru funcțiile de conducere, așa cum există într/o serie de țări din Europa si America.  Spre exemplu în Marea Britanie, managementul educaţional s-a impus ca disciplină de studiu, începând cu anii 60, pentru ca în anul 1983 să fie înfiinţat Centrul Naţional pentru Dezvoltare şi Formare în Management Şcolar, în cadrul Universităţii din Bristol, unde au fost introduce programe de formare pentru directori, de către Departamentul pentru Educaţie şi Ştiinţe.
 Începând cu  anul 2009, în Anglia şi Ţara Galilor, Agenţia de Formare a a Cadrelor Didactice
( TTA), a impus pentru directorii de şcoli, Calificarea Profesională Naţională (NPQH), primul program de pregătire pentru cei care aspiră la gfuncţia respectivă:
Este pentru prima dată în România, când se organizează un concurs pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în învățământul preuniversitar, într-o astfel de manieră nouă, modernă, într-un climat de transparență și corectitudine!
Cu referire la concursul de directori, Șerban Iosifescu, arăta că ,, după acest concurs vom avea, în sfârșit, parteneri constanți de discuție și posibilitatea de a măsura cu adevărat, pe baza de fapte (nu de vorbe), pornind de la date concrete și indicatori asumați (nu de la păreri) dacă o școală este sau nu condusă cum trebuie. Dar aceasta cu două condiții. Prima este ca oferta managerială / proiectul de dezvoltare propuse de câștigător să conțină ținte clare, măsurabile și corelate explicit cu indicatorii fundamentali privind participarea școlară, rezultatele învățării, eficiența externă și satisfacția beneficiarilor. Cea de-a doua condiție, poate mai importantă decât prima (mai ales că așa ceva nu s-a mai făcut până acum), este ca evaluarea ulterioară a directorilor să pornească tocmai de la rezultatele așteptate și prognozate privind țintele și indicatorii din oferta managerială / proiectul de dezvoltare instituțională cu care au câștigat concursul. ,,
Proba scrisă este menită să evidenţieze o serie de abilităţi din zona aptitudinilor cognitive, competenţelor manageriale. Proba de analiză a curriculumu-lui are în vedere analiza documentelor încărcate de candidat în aplicaţia electronică probă susţinută în plenul comisiei şi în prezenţa candidatului. Proba de interviu, desfăşurată şi ea în plenul comisiei de concurs, are în vedere capacitatea candidatului de a argumenta în legătură cu scrisoarea de intenţie, oferta managerială şi şi planul operaţional pentru un an.
În cadrul acestui concurs, sun vizate o serie de aptitudini şi abilităţi cognitive, precum rationamentul cu formele sale, transferul, analogia, capacitatea de a opera cu sensul cuvintelor pentru a stabili gradul de apropiere semantică, abilitatea de a construi propoziţii şi fraze, capacitatea de a realiza calcule matematice simple, de a face raţionamente matematice şi logice, capacitatea de a distinge între aspectele esenţiale şi neesenţiale, capacitatea de concentrare şi selecţie.
În acelaşi timp, bibliografia oferită aduce în spaţiul educaţional românesc o serie de teme precum, managementul şi leadershipul educaţional, descentralizarea şi autonomia managerială, modelele de management şi leadership educaţional.
Una dintre lucrările de referinţă, în domeniu, este cea a lui Tony Bush, Leadership şi management educaţional, apărută într-o primă ediţie în spaţiul anglo-saxon, în 1986. Lucrarea  este de referinţă deoarece în prezent există o preocupare  pentru leadership educaţional, datorită ideii că o calitate înaltă a acestuia face o mare diferenţă în ce priveşte rezultatele profesorilor şi elevilor. Este de asemenea, tot mai larg răspândită, realitatea că şcolile au nevoie de conducători eficienţi dacă îşi propun să furnizeze cea mai bună educaţie posibilă pentru şcolari. Instituţiile de învăţământ au nevoie de dascăli antrenaţi şi dedicaţi, dar şi aceştia, la rândul lor, au nevoie de manageri şi superiori care să se poată constitui într-un sprijin efectiv, profesionist, pentru activitatea lor. Bush prezintă teoriile majore ale managementului în educaţie, le leagă de politicile şi practicile din domeniu, furnizând argumente în favoarea ideii că o conducere eficientă este un criteriu major care diferenţiază modelele. Lucrarea  este o continuare a unei serii de preocupări asemănătoare ale lui Bush, cu diferenţa că de data aceasta, autorul creează legături directe între teoria managementului educaţional şi principalele tipuri de leadership. Bush apelează la modele din state dezvoltate, cât şi la modele din ţări în curs de dezvoltare, aşa-numite emergente. Această trăsătură a lucrării îi dă dimensiunea de analiză globală şi totodată stă la baza conceptului că managementul trebuie să ţină cont de particularităţile fiecărei ţări şi culturi, aceasta fiind o abordare mult mai potrivită decât „asimilarea” pur şi simplu a unor repere date.
Importantă este şi lucrarea lui John Hattie, Visible Learning , apărută în 2009, în urma a peste 800 de metaanalize care au stat la baza editării lucrării. Dintre ideile lucrării, pot fi amintite: Dezvoltarea profesională din şcoală ajută profesorii să caute căi spre soluţionarea tuturor problemelor specifice instruirii şi pentru ajutorarea elevilor în cautarea noului şi complexităţii; Profesionalismul din şcoală este obţinut de profesori şi coordonatorii şcolari care lucrează în colaborare pentru a asigura prezenţa ,,învăţării vizibile”.
Şcoala are metode bine întemeiate pentru monitorizarea progresului elevilor şi a cadrelor didactice. Profesorii înţeleg atitudinile şi predispoziţiile cu care elevii se prezintă la oră şi îşi propun să le dezvolte, pentru ca ele să devină factori pozitivi ai învăţării. Profesorii din şcoală planifică împreună serii de lecţii, obiective educaţionale şi criterii de succes în funcţie de exigenţele cele mai importante.
Există dovezi că lecţiile bine proiectate oferă stimuli adecvaţi dezvoltării, valorifică şi întăresc încrederea elevilor că vor atinge obiectivele educaţionale, se bazează pe aşteptări suficient de înalte faţă de rezultatele tuturor elevilor. Profesorii sunt bine familiarizaţi cu curriculum şi îl privesc din aceeaşi perspectivă ca a colegilor lor.
Profesorii vorbesc între ei despre cum să maximizeze impactul predării asupra tuturor elevilor Climatul clasei, evaluat din perspectiva elevului, este văzut ca fiind ,,favorabil”, el putând greşi sau cere ajutor tuturor fără a fi pedepsit sau batjocorit. În cancelarie există un nivel ridicat de încredere relaţională atunci când se iau decizii de politică educaţională. În cancelarie şi în sălile de clasă predomină dialogul.
Clasele sunt dominate mai mult de întrebările elevilor, decât de interogaţiile profesorului. Profesorii şi elevii folosesc în mod pozitiv influenţa colegilor pentru a progresa în învăţare. În fiecare clasă şi în întreaga şcoală, etichetarea elevilor este rară. Elevii şi profesorii au aşteptări relativ ridicate faţă de nivelul propriei învăţări.
Profesorii îşi aleg metode de predare pentru fiecare elev în parte, îşi înţeleg rolul de evaluatori, înţeleg modul prin care învăţarea evoluează, abordează diferenţiat învăţarea şi folosesc principiile ,,proiectării didactice inverse”(de la rezultate înapoi la obiective şi apoi la activităţile şi resursele necesare pentru atingerea criteriilor de reuşită.
Aceste câteva consideraţii pot întări idea privind necesitatea unui asemenea concurs în sistemul educaţional românesc în ciuda încercărilor disperate, din partea unor reprezentanţi din societatea românească, care ar trebui să aprecieze un asemenea demers şi nu să încerce să îl împiedice!


duminică, 26 iunie 2016

Winston Churchill: pledoarie în favoarea creării Statelor Unite ale Europei

În 1946, Churchill a rostit un alt discurs celebru, la Universitatea din Zürich, în care a pledat pentru crearea „Statelor Unite ale Europei”, îndemnându-i pe cetăţenii europeni să întoarcă spatele ororilor din trecut şi să privească spre viitor. El a declarat că Europa nu îşi poate permite să alimenteze ura şi răzbunarea izvorâte din rănile trecutului şi că primul pas spre recrearea „familiei europene” a dreptății, compasiunii şi libertății era „edificarea unor State Unite ale Europei. Doar în acest fel sute de milioane de truditori vor putea să-şi recâştige micile bucurii şi speranţe pentru care viaţa merită trăită”.
 Consiliul Europei Favorabil creării Statelor Unite ale Europei, Churchill s-a numărat printre cei care au pledat pentru prima dată în favoarea integrării europene pentru a evita ca atrocităţile celor două războaie mondiale să se repete, propunând ca prim pas în acest sens înfiinţarea unui Consiliu al Europei. În 1948, la Haga, 800 de delegaţi din toate ţările europene s-au reunit în cadrul unui mare Congres al Europei, la care Churchill a fost preşedinte de onoare. Acest eveniment a condus la crearea Consiliului Europei, la 5 mai 1949, la a cărui primă reuniune a participat însuşi Churchill. Apelul său la acţiune poate fi considerat un stimul pentru continuarea integrării, așa cum s-a convenit ulterior în timpul Conferinţei de la Messina din 1955 care, doi ani mai târziu, a avut ca rezultat încheierea Tratatului de la Roma. Churchill a fost, de asemenea, cel care a adus pentru prima dată în discuție ideea unei „armate europene” care să protejeze continentul şi să consolideze diplomaţia europeană. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată în 1959, la un deceniu după ce Churchill promovase pentru prima dată ideea înfiinţării sale. Motivând popoarele europene să-şi unească forţele în lupta împotriva nazismului şi fascismului, Winston Churchill a devenit forţa motrice a integrării europene şi un luptător activ pentru această cauză.
Ce a insemnat discursul tinut la Universitatea din Zurich? Discursul lui Winston Churchill de la Zürich a fost unul din cele mai importante] discursuri ale lui Winston Churchill. Acesta a fost un discurs memorabil în care el și-a expus la 19 septembrie 1946 în aula Universității din Zürich viziunea privind crearea unei Uniuni Europene pe care el a explicat-o drept „înființarea unui fel de Statele Unite ale Europei. Churchill a început acest discurs cu o frază care a rămas în istorie: „Doresc să vă vorbesc astăzi despre tragedia Europeiși a descris stadiul dezastruos în care a ajuns continentul datorită războaielor și a arătat și o soluție care ar face ca Europa, în câțiva ani,„să fie la fel de liberă și fericită cum e Elveția”. Soluția respectivă fiind în concepția sa crearea unei Europe unite, adică „trebuie să construim un fel de Statele Unite ale Europei.”
W. Churchill a propus  un parteneriat între Franța și Germania deoarece, „nu poate există o reînviere a Europei fără o Franța puternică spiritual și o Germania puternică spiritual.”Avertizând asupra pericolului unui război atomic, acesta a afirmat că respectivul pericol ar fi minimizat mult în viziunea sa, de o Uniune a Statelor Europene. În final, fostul premier a făcut o recapitulare a ideilor prezentate în discurs: „ Țelul nostru constant trebuie să fie fortificarea forței Națiunilor Unite. Sub și în cadrul acestui concept trebuie să recreăm familia europeană într-o structură regională numită – probabil – Statele Unite ale Europei și primul pas practic ar fi formarea unui Consiliu al Europei.
Dacă la început nu toate statele vor fi dispuse sau capabile să se alăture unei uniuni, trebuie să le adunăm pe cele care vor și care pot să participe.
Salvarea tuturor oamenilor de rând din toate țările și de toate rasele de război și de subjugare trebuie să aibă o fundație puternică, și trebuie creată de hotărârea tuturor bărbaților și femeilor de a muri mai degrabă decât să trăiască sub tiranie.
În toate aceste chestiuni urgente, Franța și Germania trebuie să preia conducerea împreună. Marea Britanie, Commonwealth-ul Britanic, puternică America și – sper – Rusia sovietică – pentru că atunci, cu adevărat, totul va fi bine – trebuie să fie prietenii și susținătorii noii Europe și trebuie să se lupte pentru dreptul ei de a trăi.

Așa că vă spun vouă: Lăsa-ți Europa să se ridice !”

BREXIT ȘI TEORIA LEBADA NEAGRĂ!

Fenomenul Brexit, așa cum a fost numit, a făcut să aduc în prim plan, pentru cei care au fost atât de surprinsi de rezultatele votului, teoria referitoare la ,,impactul foarte puțin probabilului,, sau efectul ,,lebăda neagră,, ! Teoria evenimentelor de tip Lebada Neagra, e o metafora folosita pentru descrierea unui eveniment neasteptat (pentru observator), ce are un impact major, si care, dupa aparitia sa, este rationalizat retrospectiv.
Teoria a fost propusa de Nassim Nicholas Taleb si serveste la explicarea:
- rolului disproportionat al evenimentelor rare, cu impact major si greu de prezis ce depasesc limitele asteptarilor normale in istorie, stiinta, finante si tehnologie ;
- imposibilitatii calcularii probabilitatii evenimentelor rare cu ajutorul metodelor stiintifice (datorita probabilitatilor mici) ;
- prejudecătilor psihologice, individuale si colective, ce ne fac sa devenim ignoranti fata de incertitudine si de rolul masiv al evenimentelor istorice rare.
Spre deosebire de problemele filozofice de tip “lebada neagra”, aceasta teorie se refera la evenimentele neasteptate ce au consecinte si impact major, si care au un rol dominant in istorie. Aceste evenimente extreme, atunci cand sunt privite colectiv, au roluri mult mai importante decat evenimentele normale. Privind mișcarea Brexit, am asociat ceea ce a produs ea, cu „lebădă neagră“ a  lui Nassim Taleb, un eveniment rar, neașteptat, cu un impact deosebit, care va avea efecte dincolo de ieșirea UK din Uniunea Europeană. Emoția, revolta, tristețea, mânia și disprețul față de politicieni s-ar putea transforma într-o revoltă care să aducă la alegerile viitoare, alți oameni politici,  altă viziune privind rostul și rolul UE, alte relații în cadrul acesteia, etc, etc.


miercuri, 13 aprilie 2016

MIRCEA FLONTA- DESPRE EDUCATIE

Filosoful Mircea Flonta face, într-un interviu acordat Gândul, o radiografie necruţătoare a sistemului românesc de învăţământ, ale cărui standarde s-au erodat complet. Profesor mai bine de 60 de ani, Mircea Flonta vorbeşte despre nevoia de a păstra în sistem „capetele cele mai înzestrate”, dar şi despre compromisul elitei universitare responsabilă, în parte, de apariţia fabricilor de diplome.„ Ceea ce putem să înţelegem mai greu este lipsa de responsabilitate a elitei universitare.
Cateva din raspunsurile sale:
,,Gândul: Domnule profesor, aţi fost în toată viaţa înconjurat de tineri, în jurul lor şi alături de ei. Cum erau tinerii atunci şi cum sunt acum?
Mircea Flonta: E greu de spus în câteva cuvinte. Eu m-aş referi la studenţi şi aş spune că între studenţi şi profesori era o legătură mai strânsă. Profesorii aveau mai mult timp pentru studenţi, iar pentru studenţi, interesul legat de studii era mai central decât este astăzi. Foarte mulţi studenţi se gândeau la studii, nu se gândeau atât de mult la ce o să facă după terminarea studiilor. Cel puţin în domeniul umanist, dar şi în alte domenii, erau interesaţi de fondul profesional şi intelectual a ceea ce studiau şi aveau o mentalitate mai puţin orientată pragmatic decât astăzi.
Cum vedeţi sistemul de educaţie românesc în acest moment?
Eu am mai vorbit destul de multe lucruri despre chestiunea asta şi insist totdeauna asupra unui lucru. Discuţiile sunt îndeosebi legate de schimbările care ar trebui făcute pentru ca învăţământul general, liceal să funcţioneze mai bine. Toată lumea este nemulţumită de şcoală şi vreau să vă spun că nu este nemulţumită de şcoală numai în România. Dacă discuţi cu oameni din alte ţări, constaţi că oamenii sunt nemulţumiţi de randamentul a două sectoare de activitate care pentru familie au o mare importanţă: de şcoală şi de medicină. Motivele sunt, însă, diferite. În ceea ce priveşte medicina oamenii au în general aşteptări foarte mari, au crescut foarte mult aceste aşteptări şi chiar în ţările mai bogate sistemul medical nu este în măsură să răspundă tuturor acestor aşteptări, nu mai vorbim de ţări care din punctul acesta de vedere sunt mult dezavantajate, cum este România.
Dacă vorbim despre învăţământ, atunci eu cred că în ceea ce priveşte învăţământul acesta şcolar, de la grădiniţă la şcoala elementară, la liceu, problema esenţială este asta: avem noi posibilitatea să atragem şi să menţinem în sistem capetele cele mai bine înzestrate? Învăţământul e un lucru extrem de greu. Oamenii sunt conştienţi că medicina este grea sau un anumit tip de inginerie în care construieşti nişte poduri sau construieşti un avion, că aici este vorba despre primejdii potenţiale care trebuie neapărat prevenite şi că, dacă cineva este necalificat aici pot exista nişte urmări catastrofale. Dar dincolo nu avem o senzaţie atât de acută.
Or, eu cred că cea mai mare catastrofă într-o societate, îndeosebi în societatea modernă, este o minte puţin exersată. Acesta este cel mai mare handicap. Cine poate să exerseze bine o minte?
Păi, un om care are el însuşi mintea exersată şi are şi motivaţie să facă asta. Ar trebui ca asemenea oameni să fie în sistem. Datorită a ceea ce ştie toată lumea, adică datorită statutului social foarte scăzut al acestei profesii, există un număr cu totul nesatisfăcător de persoane cu înzestrare înaltă şi cu entuziasm care lucrează în învăţământ. Acest lucru poate fi extins şi la universităţi. Învăţământul de masă în universitate, de pildă, înseamnă o scădere a calităţii. 
La noi s-a acţionat într-un mod absolut iresponsabil după 90, pentru că s-a pornit de la premisa că noi avem un număr foarte mic de studenţi, faţă de ţările dezvoltate. Ceea ce e foarte adevărat. Dar în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să se procedeze pentru a spori numărul de studenţi, s-a acţionat într-un mod foarte greşit. Adică, cum se spune, s-a pus căruţa înaintea cailor. Dacă ai nişte universităţi care funcţionează cât de cât, trebuie să le întăreşti pe alea şi să sporeşti capacitatea lor, nu să creezi o mulţime de universităţi fără să ai nimic din ceea ce îţi trebuie pentru a avea o universitate la nivelul unor cerinţe cât de cât decente şi, în primul rând, personal calificat, profesori calificaţi.
Faci atâtea universităţi în tot felul de oraşe de provincie, gândindu-te că poate vii în întâmpinarea dorinţei alegătorilor, pentru că eşti la Caransebeş sau la Baia Mare sau la Târgovişte şi ai universitate în oraşul respectiv, nu mai trebuie părintele să susţină pe cineva într-un oraş mare unde există universitate. Nu mai discut cazul universităţilor particulare. Dar, putem să înţelegem mai uşor tentaţia la care au fost supuşi anumiţi politicieni, de a câştiga popularitate prin asemenea acţiuni.
Ceea ce putem să înţelegem mai greu este lipsa de responsabilitate a elitei universitare. Fără colaborarea elitei universitare nu ar fi fost posibil acest lucru. Imaginaţi-vă că toată elita universitară, cei mai performanţi profesori din toate domeniile s-ar fi opus toţi în mod solidar şi s-ar fi organizat în sensul acesta. A existat şi o solidaritate universitară. Din păcate, ea s-a ocupat mai mult cu probleme de politică, cea a partidelor. Dar prima problemă era aceasta. Şi eu am fost în solidaritatea universitară, dar am crezut că cu asta se va ocupa în primul rând. M-am înşelat.
Numai în condiţiile astea, în care însuşi oameni din elita universitară au acceptat să predea la tot felul de universităţi particulare sau de stat, bucurându-se de un plus de retribuţie.
Cu alte cuvinte, mi se pare că ei au trădat cauza pentru aproape nimic. Cu alte cuvinte, s-au lăsat corupţi perfect derizoriu.
În privinţa asta, judecata mea e necruţătoare, pentru că am cunoscut foarte bine această perioadă, am spus totdeauna că nu este bine să facem aşa şi am constatat că nu suntem în stare să ne solidarizăm.
Acum, după ce au trecut 20-25 de ani, începem să deplângem urmările. Avem un număr foarte mare de conducători de doctorat care nu sunt calificaţi. Urmare: avem un număr foarte mare de titluri de doctori care nu au niciun fel de acoperire. Se discută la nesfârşit problema plagiatului. Asta e o chestiune legată de îndrumare. Eu nu am auzit discutându-se această chestiune. Nu am văzut pe nimeni spunând următorul lucru: acest lucru nu este posibil dacă îndrumătorul este pe de o parte o persoană bine calificată profesional şi, în al doilea rând, care îşi ia timp pentru această activitate. Dacă lucrarea este pusă în braţele profesorului atunci când e gata şi sunt 100-200 de pagini şi persoana respectivă este foarte ocupată şi are foarte mulţi doctoranzi, nu există timp.
Faptul că noi acceptăm cu dezinvoltură lucrurile acestea arată că, de fapt, am dori ca lucrurile să fie normale, dar  nu ne gândim că ar trebui să existe nişte reglementări în aşa fel încât să intre în normalitate lucrurile. Nu putem să avem conducere de doctorat cu un număr imens de conducători de doctorat pentru că elita este foarte restrânsă. În al doilea rând, nu se poate lucra în paralel cu 20-30 de doctoranzi. Acest lucru este imposibil.
Dacă noi am avea posibilitatea să facem din profesiunea de învăţător sau de profesor una foarte respectată din punct de vedere social şi suficient de atrăgătoare din punct de vedere material, eu cred că şi calitatea s-ar îmbunătăţi foarte repede pentru că oamenii aceştia ar lucra cu iniţiativă şi cu entuziasm. Eu nu cred că dacă fixezi tot felul de norme şi ai simpli executanţi, şi nu oameni care pun inteligenţă şi inventivitate în asta, poţi să ai învăţământ de calitate. Până la urmă miza este asta: trebuie să-l înveţi pe omul respectiv, pe elev, să-şi dezvolte capacităţile, disponibilităţile. Dar, asta nu poate face decât un om care are el însuşi capacităţile şi disponibilităţile astea. 
Cum vedeţi dumneavostră evoluţia sistemului de învăţământ în următorii ani?
 Eu nu ştiu dacă va fi o evoluţie într-un sens sau altul. Eu cred că numărul foarte mare de reglementări, de reguli nu ajută. Şi, pe de altă parte, eu cred că în învăţământ ar trebui să se lucreze aşa cum se lucrează în agricultură, intensiv şi nu extensiv. Programe analitice şi manuale cu foarte multe teme şi cu foarte multe lucruri de memorat nu sunt bune. Cu alte cuvinte, sunt lucruri care sunt scrise în cărţi sau există acum în calculatoare şi pot fi consultate oricând. E bine să-ţi exersezi memoria, dar există lucruri privilegiate pentru a-ţi exersa memoria. După părerea mea, este un domeniu de exersare a memoriei geografia, în aşa fel încât să ai o idee cât de cât despre marile zone climatice, despre marile zone economice, despre relieful ţării tale, despre ceea ce pot oferi cultural marile oraşe. Asta este o chestiune în care într-adevăr exersarea memoriei este foarte bună.
Apoi, sigur, este foarte important să poţi să distingi marile date ale istoriei. De asemenea, există şi în alte materii chestiuni esenţiale care trebuie memorate. Dar altfel, nu trebuie, pentru că ele există în cărţi şi pot fi reamintite, rememorate în orice moment în care este nevoie. Ca să vă dau un exemplu, cred că studenţii care studiază astăzi ştiinţele juridice, dreptul, şi sunt foarte mulţi după cum se ştie, trebuie să memoreze un număr foarte mare de articole, de legi, de dispoziţii, de coduri şi aşa mai departe. Eu cred că acest lucru este foarte greşit. Singurul avantaj al acestui sistem este însă următorul: dacă lucrurile merg pe memorare, atunci examinatorul nu are nicio răspundere şi este scutit de contestare. 
Toată lumea se plânge că se vorbeşte prost româneşte. Păi de ce se vorbeşte prost româneşte? Pentru că oamenii fac greşeli pe care nu le corectează nimeni. Aşa se învaţă.
Când învăţăm fiecare limba maternă, cum o învăţăm? Ne luăm după cei care vorbesc şi când o spunem bine atunci ceilalţi ne aprobă şi apoi ne corectează până când modul nostru de a ne exprima se armonizează cu al lor. Acelaşi lucru trebuie să fie făcut şi în şcoală, dar lucrul acesta cere motivaţie. Nu poate să fie făcut de nişte oameni prost plătiţi, care nu se bucură de consideraţie socială şi care din cauza asta câştigă o mentalitate de funcţionari. 
Pe vremuri erau foarte puţine licee. Eu am început liceul în 1943, locuind la ţară lângă Arad, pe vremea aceea, la liceul Moise Nicoară din Arad.  Pe vremea aceea, acest liceu era singurul care dădea bacalaureatul. Deci, într-un judeţ mare şi bogat faţă de alte judeţe ale României, Arad, exista un sigur liceu. Acela dădea bacalaureat. Mai exista un liceu comercial şi unul industrial, dar astea erau pentru meserii. La examenul de admitere erau nu ştiu câţi pe un loc şi copiii de la ţară aveau şanse foarte mici, pentru că şcolile erau mai slabe, faţă de cele numite primare pe vremea aia, adică cele de la oraş. Dar ceea ce era mai remarcabil, am mai povestit lucrul acesta, era că era un curs inferior.
În sistemul acesta e foarte greu să îi faci pe oameni să lucreze serios. De ce? În loc ca elevii şi studenţii să fie supuşi unor exigenţe minime pe care trebuie să le satisfacă oricum pentru a fi promovaţi, tot aşa cum ar fi un barem sportiv minim sau la un instrument muzical, posibilitatea de a descifra o partitură sau de a cânta după o partitură o bucată foarte simplă, un anumit standard. Acest sistem lipseşte pentru că liceele au nevoie de elevi şi universităţile de studenţi. Încă, în licee mai merge, în liceele mai centrale unde pot să aleagă.
Dar, universităţile, de pildă, îndeosebi în anumite domenii, de pildă în domeniul umanist, dar şi la matematică şi fizică, din păcate, au nevoie de studenţi pentru că altfel trebuie să închidă, profesorii nu mai au ce să facă. Se bat pentru studenţi pentru că sunt multe. Şi cum concurează pentru studenţi? Păi, coborând tot mai mult exigenţele. Care-i cea mai atrăgătoare? Cea care dă o diplomă mai uşor. Şi-atunci, dacă e concurenţa asta, cum să obţii performanţă? Asta e marea dificultate. Oricine e sincer, lucrează în învăţământ astăzi şi e sincer, va recunoaşte că în univeristăţi asta e problema numărul unu.
Nu neg niciun moment că există un număr de studenţi care sunt pasionaţi, motivaţi, fac carte serioasă. Dar, pentru că avem foarte multe universităţi şi foarte multe locuri şi şcoala este cum este, există un număr copleşitor de alţii care nici nu pot, nici nu vor. Dacă noi am avea oameni mult mai capabili în meserii practice, am sta mult mai bine. Avem foarte mulţi absolvenţi de universitate care nu au totuşi aptitudini pentru activităţi din astea şi al căror randament este foarte scăzut. Toate lucrurile se leagă.,,