sâmbătă, 21 octombrie 2017

O VIZITĂ ISTORICĂ-PATRIARHUL CHIRIL AL MOSCOVEI

Un eveniment de o importanță deosebită pentru ortodoxie în general dar despre care se vorbește mai puțin în România, este reprezentat de vizita patriarhului  Moscovei și al întregii Rusii, primatului Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril I.
Cine este Patriarhul Chiril I al Moscovei și de ce această vizită reprezintă un eveniment deosebit?
Patriarhul Chiril al Moscovei ( pe numele său Vladimir Gundeaev) s-a născut la Leningrad (St. Petersburg) la 20 noiembrie 1946. Tatăl său a fost preot, iar mama sa profesoară de germană. După ce termină clasa a VIII-a, înainte de a absolvi Şcoala Medie, a fost angajat ca membru al Expediţiei Geologice Complexe a Direcţiei Geologice de Nord-Vest din Leningrad, lucrând aici între 1962-1965 în calitate de tehnician cartograf. Urmează Seminarul teologic şi Academia Teologică Ortodoxă din Leningrad. Este tuns în monahism şi trece prin toate treptele ierarhice până devine mitropolit în 1991. Din 1989 până în 2009 este Preşedinte al Departamentului de Relaţii Externe  (din august 2000 — Departament al Relaţiilor Externe Bisericeşti), membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La 27 ianuarie 2009, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.
Patriarhul Chiril I al Moscovei, cel care conduce Biserica Ortodoxă Rusă, cea mai mare biserică creştin-ortodoxă a lumii, vine la Bucureşti pe 27 octombrie, la aniversarea unui deceniu de la numirea Patriarhului Daniel în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.
Conform unor surse de la Moscova, preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a dat acordul pentru această vizită, chiar dacă, oficial, puterea politică şi Biserica din Rusia sunt separate şi nu au relaţii de subordonare. "Patriarhul Kirill si-a exprimat disponibilitatea de a accepta invitaţia de a veni la Bucureşti împreună cu ceilalţi Întâistătători,patriarhi, ai altor Biserici Ortodoxe din fostele tări comuniste. Au fost invitati în contextul Anului Comemorativ din Patriarhia Română, dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, şi al aniversării a zece ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Daniel. Vizita va avea loc şi cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie. Patriarhul rus vine la Bucureşti în semn de omagiu adus celor zece ani de când  Preafericitul Daniel a fost ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar şi pentru a genera o relansare a relaţiilor inter-ortodoxe dintre cele două Biserici, cele mai mari ca număr de creştini din toată lumea.
Patriarhul Chiril I este un episcop ortodox rus, care îndeplinește în prezent funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, primat al Bisericii Ortodoxe Ruse (de la 1 februarie 2009).
În Cuvântul Ortodox se arată că ,,aceasta este prima vizita a unui patriarh rus in Romania dupa Revolutie, iar potrivit programului oficial al Patriarhiei, sambata, 28 octombrie 2017, la Catedrala Patriarhala, va avea loc o slujba de Te Deum, iar apoi va avea loc Sedinta solemna a Sfantului Sinod in prezenta membrilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si a unor ierarhi ortodocsi din strainatate.
Trebuie reamintit ca Patriarhul rus a refuzat anul trecut sa participe la Marele Sinod Ortodox din Insula Creta, anuland astfel eforturile altor conducatori de Biserici Ortodoxe de a adopta un document istoric pentru cei peste 250 de milioane de credinciosi ortodocsi din toata lumea. 
Mesajul evanghelic al Marelui Sinod ar fi trebuit sa marcheze regasirea concordiei, pe fondul rivalitatilor politice si teritoriale, ale celor 14 Biserici autocefale care formeaza “comuniunea ortodoxa”. A fost primul Mare Sinod Ortodox de la Schisma din 1054 dintre Roma si Constantinopol.
Patriarhul rus Chirill este una dintre cele mai influente personalitati din Rusia, el fiind considerat un apropiat al presedintelui Vladimir Putin.
 Patriarhul Kirill al Rusiei s-a remarcat de-a lungul timpului prin mai multe declaraţii controversate, unele care pot fi considerate de-a dreptul scandaloase. Cea mai recentă se referă la faptul că problemele mintale pot fi vindecate prin exorcizare şi că „scoaterea demonilor” din oameni ar putea chiar să aibă efect acolo unde tratamentele medicale eşuează.
Declaraţia capului Bisericii Ruse a stârnit multe controverse, mai ales că acesta a insistat că, în locuri în care specialiştii nu au succes, exorcizarea este o variantă potrivită care poate găsi leac problemelor mintale, susţin jurnaliştii de la RIA Novosti, citaţi de The Moscow Times.
Kirill susţine că psihiatrii se lovesc, de multe ori, de cazuri de tulburări psihice care sunt imposibil de explicat din punct de vedere ştiinţific, criticându-i, astfel, pe cei care văd exorcizarea ca pe o practică medievală, fără un corespondent în realitatea modernă.
Acesta i-a avertizat pe cei care văd „scoaterea demonilor din oameni” ca pe o metodă „neştiinţifică” să nu subestimeze puterea forţelor malefice, pentru că „oricine poate cădea victimă puterii demonilor, dacă nu rămâne sub protecţia Bisericii”. 
„Oricine a participat vreodată la o ceremonie de exorcizare a fost martorul ritualului prin care preoţii reuşesc foarte des să înfrângă teribilele forţe ale răului”, a mai spus Patriarhul.
Chiril este considerat de mult timp „aproape ca omul cel mai cult din Rusia”, scria Mihail Zâgar în „Toți oamenii Kremlinului”, carte pe care laureata Nobel, Svetlana Alexievici, o declară „cea mai serioasă analiză a ultimilor 20 de ani”.
În aprigii ani ’90, el a început să prezinte propria sa emisiune la Canalul Unu al televiziunii ruse – Cuvântul păstorului – remarcându-se prin faptul că vorbea o frumoasă și modernă limbă rusă, emisiunile lui erau limpezi, filozofice, profunde și foarte moderne”, scrie Zâgar, amintind că Chiril, la acea vreme doar mitropolit, era perceput atât de modernist și de reformist, încât începuse să fie acuzat de erezie și de o prea mare apropiere de catolici și de occidentali.
În 2009, Chiril devine Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse(BOR), în primele alegeri democrate din cadrul acestei Biserici, după căderea Uniunii Sovietice în care predomina ateismul ca politică de stat. Conduce practic cca 150 de milioane de credincioși ruși din Rusia și din alte 60 de țări.
Imediat după alegere, și-a format în jurul lui o echipă de intelectuali străluciți și a continuat să fie mai mult decât un lider spiritual. Consolidând experiența dobândită ca „ministru de Externe” al BOR – funcție pe care o deținuse pe când era mitropolit de Smolensk și Kaliningrad – Chiril devine un ambasador al politicii ruse în lume, fâcând turnee în Asia și în America Latină unde a vizitat aliații tradiționali ai Rusiei.
Chiril a devenit un apropiat al actualului președinte al Rusiei și astăzi multă lume se întreabă mai în glumă, mai în serios, dacă el este omul lui Putin sau Putin omul Patriarhului?
Indubitabil însă, carisma, puterea și erudiția lui Chiril(care atunci când era mitropolit nu a ezitat să urce pe o scenă la un spectacol rock în Ucraina și să salute asemeni unui star, urlând în microfon, o sută de mii de oameni) sunt arme pe care Vladimir Putin le-a cultivat, luânduși-l aliat.
Din 2011, printr-o decizie luată de Dmitriy Medvedev, Patriarhul are un birou la Kremlin, pe același culoar cu Președintele rus.
Chiril nu s-a sfiit ca în preajma ultimelor alegeri prezidențiale să declare public că prosperitatea și stabilitatea Rusiei, de când a venit la putere Vladimir Putin, este un „miracol de la Dumnezeu”, devenind astfel un agent electoral pentru actualul lider de la Kremlin.
Dincolo de declarații însă, între cei doi există nu doar o colaborare, ci și o prietenie.
Chiril, pasionat de schi, a acceptat de multe ori invitația lui Putin de a practica acest sport împreună cu el pe pârtiile de la Soci, chiar dacă de cele mai multe ori, Patriarhul preferă Elveția.
Întregind tabloul de cleric „altfel”, pe lângă schi, Chiril iubește și scufundările.
La rândul său, Putin l-a ajutat pe Patriarh să reunifice Biserica din interiorul granițelor cu Biserica „albă”din afara Rusiei, fondată la New York și care cuprindea în mare parte descendenți ai intelectualilor și nobilimii care a părăsit Rusia din cauza bolșevicilor veniți la putere din 1917.
Această unificare face din Chiril Patriarhul celei mai mari biserici din lume, după cea Catolică.
Relația apropiată dintre Biserică și puterea politică a dus la adoptarea în 2010 a unei legi îndelung așteptată, prin care toate proprietățile confiscate Bisericii erau retrocedate acesteia.
Kremlinul a finanțat mereu prin diferite granturi Biserica sau organizații afiliate acesteia precum Uniunea Tineretului Eurasiatic și Institutul pentru Studii Eurasiatice care promovază interesele politice ale Kremlinului în lume.
Au existat însă și momente în care Chiril nu a „îmbrățișat” cauza lui Putin.
Invadarea Ucrainei și anexarea Crimeei, pe care Putin a justificat-o într-un discurs ca fiind de esență spirituală, pentru că aici s-ar fi botezat Vladimir cel Mare, creștinătorul Rusiei, a pus în pericol viața a sute de mii de ruși ortodocși și a fragilizat situația miilor de parohii organizate sub Biserica ucrainiană autonomă, dar afiliată la Biserica Ortodoxă Rusă de la Moscova.
Deși Chiril era invitat mereu la discursul anual despre Starea națiunii rostit de Putin, în 2014, după invadarea Ucrainei, Patriarhul nu a mai fost văzut în primul rând, cum obișnuia.
Putin a spus atunci că importanța Crimeei pentru Rusia este ca cea pe care o are Muntele Templului din Ierusalim pentru evrei și pentru musulmani.
Situaţia Bisericii Ortodoxe ruse din Ucraina, efectiv persecutată de naţionaliştii ucrainieni, rămâne una din marile provocări ale actualului Patriarh de la Moscova.
Nici în cazul Osetiei, Chiril nu a pierdut ocazia să se delimiteze de planurile lui Putin declarând public că independența politică nu presupune ca Biserica din Oseția să iasă de sub tutela Bisericii georgiene.
Chiar dacă discursul său s-a mai nuanțat și nu mai este același promotor al valorilor occidentale, Chiril este Patriarhul cu cea mai mare deschidere ecumenică din întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe ruse.
Personal l-am numit omul gesturilor istorice, incluzând aici și vizita lui în România care marchează pentru prima dată în istoria celor două biserici, o vizită bilaterală la nivelul patriarhilor.
Se mai spune și că această vizită are și semnificaţii politice și Chiril va încerca o dezghețare a relaţiilor româno- ruse după o lungă perioadă de „război rece” între cele două ţări.
România nu are leadershipul care să conștientizeze că orice canal de comunicare cu Rusia nu înseamnă mai puțin pro-americanism din partea noastră, ci mai multe căi de a obține avantaje în relațiile noastre cu SUA. Nu știm să folosim o „neutralitate” de tip elvețian între cele două puteri beligerante și mă îndoiesc că va fi cineva care va ști și va avea puterea de-a o face în fața unei retorici care sperie „iepurii politici” de la București.
Cei doi patriarhi vor avea pe agendă câteva subiecte sensibile și Preafericitul Părinte Daniel are o misiune diplomatică extrem de complicată în gestionarea acestei vizite.
Este încă netranșată vechea situație a mitropoliilor din Republica Moldova: Mitropolia Moldovei, care ţine de Moscova (şi are majoritatea credincioşilor din Basarabia, inclusiv de limba română)  şi Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Bucureştiului (cu destul de puţini credincioşi).
O altă temă va fi Sinodul din Creta, la care ruşii nu au participat, dar românii au fost o prezenţă importantă şi destul de influentă.
Și nu în ultimul rând este de văzut cum vor aborda cei doi înalți prelați, rusofobia din societatea românească şi faptul că în toate campaniile anti-ruseşti s-a insinuat periodic ideea că Ortodoxia rusă ar fi doar un agent de influenţă al Moscovei.
Să nu uităm însă și că, în curând, va avea loc un referendum pe tema modificării Constituției privind definirea familiei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, și nu dintre doi homosexuali sau două lesbiene. Din acest punct de vedere, cei doi patriarhi văd lucrurile la fel și au aceeași viziune despre valorile familiei. Nu o dată, Chiril s-a exprimat împotriva relațiilor dintre persoane de același sex, considerîndu-le o deviere a libertăților occidentale.
Despre o premieră a fost vorba și în februarie 2016, când în aeroportul de la Havana, Cuba, Chiril s-a întâlnit cu Papa Francisc, fiind prima întâlnire între capii celor două biserici, Catolică și Rusă, din 1054 încoace, când cele două s-au separat în ceea ce avea să fie Marea Schismă.
Negocierile au durat doi ani și dincolo de însemnătatea crucială pe care întâlnirea o are în apropierea relațiilor dintre ortodocși și catolici, Chiril a discutat cu Papa despre politica mondială și despre conflictele care preocupă planeta.
Declarația comună semnată împreună cu Papa Francisc este un document de referință pentru ambele Biserici și un text foarte consistent atât politic, cât și doctrinar.
Patriarhul Moscovei nu a ezitat să străbată mii de kilometri și să ajungă în Antarctica, tot în cadrul premierelor stabilite de el, prilej cu care s-a fotografiat cu pinguinii și a discutat cu oamenii de știință aflați la baza de cercetări Bellingshausen de pe Insula Regele George. Nu a pierdut prilejul unui mesaj politic arătând că „aici, atât de aproape de Statele Unite, cercetarea științifică nu are granițe.”
Deschis ecumenic, Patriarhul Chiril este în același timp foarte pan-slavist și are ambiția de a vedea Biserica Ortodoxă rusă în fruntea întregii lumi ortodoxe.
De aceea el nu a făcut niciun pas concret pentru împăcarea lumii ortodoxe în jurul Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol, cea care prin tradiție are rolul de primat al lumii ortodoxe.
Boicotarea Sinodului pan-ortodox din Creta (numele său oficial fiind Sfântul și Marele Sinod, tocmai pentru că prin boicotul rusesc, georgian, etc. nu avea cum să mai fie pan-ortodox) este rezultatul politicilor Bisericii Ruse de a se impune în lumea ortodoxă ca principal actor.
Cândva un mitropolit deschis către dialogul interreligios, odată devenit Patriarh, Chiril pare să fi trecut de partea naționalismului rusesc, care își transformă ortodoxia în port-stindard.
O altă dimensiune politică ce a „contaminat” și Biserica este dughinismul – o sinteză complexă și stranie de nostalgie sovietică, nostalgie imperială rusă și geopolitică de secol XX – iniţial condamnat de Biserica Ortodoxă rusă, dar puternic susţinut de o parte a societăţii civile pan-ortodoxe și chiar de mulți intelectuali ruși.
Chiril a înțeles că puterea nu este doar clasică, ci și „virtuală”.
Biserica Ortodoxă rusă a arătat un interes tot mai mare în domeniul cibernetic anunțând dorința de a crea așa-numitul Wifi „Internet Ortodox”, care ar filtra „conținutul imoral în apropierea bisericilor și în locurile publice din jurul Moscovei”.
Chiril a declarat cu prilejul unei întîlniri cu jurnaliști ucrinieni că Biserica nu poate evita blogosfera.

„Nu îi putem reproșa apostolului Pavel faptul că a dezvoltat doctrina creștină folosind corespondența, pentru că toată creația sa a fost prin scrisori. Nu vom reproșa Sfinților Părinți, asceți și luptători ascetici că multe dintre lucrările lor sunt și sub formă de scrisori. Astăzi, preoții și teologii au posibilitatea de a transmite în formă scrisă gândurile lor, de a împărtăși experiența lor spirituală și de a răspunde la trăirile altor oameni, inclusiv la polemici. Aceasta, desigur, este o provocare enormă, pentru că atunci când un preot semnează cu numele său complet pe internet, când toți ceilalți știu ce spune acest preot, responsabilitatea lui este foarte mare. Prin urmare, invit clerul să participe la toată această viață modernă, în acest schimb de informații, dar numai cu un sentiment foarte ridicat de responsabilitate. Pe de o parte, cer clerului să folosească în mod activ aceste căi noi pentru corespondență; dar, pe de altă parte, având în vedere creșterea responsabilității, să se pregătească foarte serios atât din punct de vedere spiritual, cât și din punct de vedere intelectual pentru a participa la o astfel de activitate „, a spus Patriarhul.








marți, 16 mai 2017

,,Ahirika,, sau ,,Fără rușine,,!

Una dintre întrebările care se pun în legătură cu comportamentul unor oameni, obișnuiți cu minciuna, înșelătoria, disprețul fața de semeni, se referă la resorturile care îi conduc spre zona de jos a moralității.
În scrierile budiste clasice, pali, se oferă un răspuns în legătură cu asemenea comportamente, pornind de la cuvântul ,, a h i ri k a”, care se traduce ,, fără rușine”! Adică, dacă ai ,, a h i ri k a”, vei face lucruri rele, de la a-i deranja pe semeni, până la a jigni, a minți și chiar a fi în stare de violență, se spune în asemenea scrieri. Cel care are ,, a h i ri k a”,are tupeu, este lipsit de maniere, bună creștere,  lipsit de respect pentru semeni, pentru valoarea umană!  Iar cuvântul ,,anottopa,, înseamnă a nu avea considerație față de ceilalți. Asemenea manifestări sunt privite în filosofia budistă, drept perturbări ale minții, iar în tibetană, o perturbare mintală este definită drept un proces mintal care are rolul de a deregla echilibrul minții! Asemnea indivizi la care predomină ,, a h i ri k a”,suferă fără îndoială de o dereglare a echilibrului mintal, de perturbare mintală, insesizabilă în lumea în care trăim!



marți, 6 decembrie 2016

CONSIDERAȚII PRIVIND CAMPANIA ELECTORALĂ 2016

Alegerile parlamentare din acest an, asa cum scriam, vor fi atipice, astfel încât vom asista la surprize în plan politic! Unul din aspectele atipice la care vom fi martori se referă la maniera participării cetățenilor la vot, în sensul în care o parte a electoratului va veni la vot, ,,în mod independent,, și nu va mai fi adus de către partide, cum a fost până la aceste alegeri, deşi acest fenomen va exista în anumite zone și localități !
Un alt aspect inedit al alegerilor parlamentare din Romania, va fi dat de teama de acţiuni politice în afara cadrului legal, pe de o parte, cât și de prezența la urne, pe de altă parte!
Retelele de socializare vor avea un rol din ce in ce mai mare, cat si oamenii de pe listele alcatuite de partidele politice! In acest sens vor fi surprize de proportii! 
O altă caracteristică a alegerilor parlamentare are în vedere prezenţa scăzută la urne, dacă în această perioadă nu au loc evenimente care să producă un impact emoţional puternic! Stabilire datei alegerilor în prejma sărbătorile de iarnă, asociată cu condiţii meteorologice nefavorabile, poate determina o prezenţă foarte mică la urne, ceea ce poate conduce la avantajarea partidelor mari şi neintrarea in Parlament a unor partide mici aflate pe eşicherul politic!
La aceste aspecte, se poate adăuga revenirea la votul pe liste ceea ce va antrena ,maşinăria de partid”, pe de o parte ceea ce va demotiva electoratul indecis şi marea masă a votanţilor.
Alte caracteristici ale campaniei electorale :
1.      O campanie apatică și fără surprise, care poate fi etichetată ca ,,o campanie care s-a terminat înainte să înceapă,, ;
2.      Apariția în spațiul public a unor indivizi care sunt analfabeţi din punct de vedere politic și intelectual, dar care candidează pentru alegerile parlamentare;
3.      Existența pe agenda președintelui a scenariilor privind desemnarea primului-ministru;
4.      Apariția unor personaje, necunoscute în prezent, care vor fi sustinute pentru funcția de prim/ministru al Romaniei;
5.      Lipsa unor dezbateri electorale directe între principalii lideri politici ;
6.      La nivelul mesajelor propagate, a existt o paleta variată de mesaje, de la cele care au stimulat frica, de genul „Cioloş, Soros, străinii vin şi ne fură ţara”, de tip raţional, în care au fost prezentate cifre, grafice, perspective economice, până la cele de tip ,,bavardaj,,. ,,flecăreală,, lansate de indivizi fără nici un fel de pregătire politică și nu numai ;
7.      În premieră, numărarea voturilor după închiderea urnelor va fi înregistrată audio- video.
8.      Stabilirea numărului alegătorilor, inclusiv a celor care vor împlini 18 ani până în ziua alegerilor şi care este de 18.906.721.
9.      Prevederea din lege, referitoare la oferirea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze un candidat,  se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
10.  Apariția Hotărârii de Guvern prin care  se oferă studenţilor care vor să meargă la vot transport în comun gratuit. Potrivit legii, studenţii trebuie să voteze doar în circumscripţiile electorale din localităţile în care îşi au domiciliul ;
11.  Încercarea partidele  de a realiza o  curăţare a  listelor pentru alegeri, în mai mare sau mai mică măsură;
12.  Înregistrarea unor sesizări in aceasta perioada, privind savarsirea infractiunii de corupere a alegatorilor prin oferirea de bani, bunuri si anumite foloase, în anumite localități din țară ;
13.  Tendința unor reprezentanți ai partidelor politice de a aduce prejudicii de imagine partidelor proprii, fie din incapacite de exprimare politică, fie din prea multă stimă de sine, fie din lipsă de consiliere politică, fie din alte considerente;
14.   Pregatirea de către unele partide politice a unor strategii de negociere cu presedintele Klaus Iohannis, stiut fiind faptul ca noul Parlament poate fi investit doar pe 19 decembrie, situatie in care unele partide pot incepe discutii cu presedintele Klaus Iohannis doar dupa aceasta data, pentru a face o propunere de premier sustinuta de o majoritate parlamentara deja inchegata ;
15.  Candidatura în premieră, a unui fost şef de stat, Traian Băsescu, la alegerile parlamentare, motivarea fiind legata de avantajul partidului pe care îl conduce ;
16.  Candidatura unui fost premier si lider de partid, Victor Ponta, ca simplu parlamentar si sustinerea acestuia pentru functia de prim ministru, de catre un alt partid, PRU, pentru care Victor Ponta nu candideaza !
17.  Lipsa de combativitate, de tip tradiţional, până în acest moment,  a lui Dacian Cioloş şi a taberei PNL-USR, cat si imposibilitatea PNL-USR de a  produce un eveniment care să stârnească o emoţie mobilizatoare la urne in favoarea acesteia !
18.  Constituirea la nivel central şi local, a unor formaţiuni politice cu scopul de a deruta electoratul, de a specula deruta existentă in randul unei parti a electoratului, pentru a realiza interesele altor partide si candidaţi !
19.  Existenţa unor încercări din partea anumitor formaţiuni si reprezentanti de a solicita înscrierea la cursa electorală, fără respectarea legislaţiei în vigoare !
20.  Dezamăgirea manifestată de o parte însemnată a electoratului faţă de clasa politică actuală , şi sancţionarea în aceste condiţii, a anumițor candidați cu un vot negativ sau prin absenta de la urne în ziua votului!
21.  Schimbarea opticii în privinţa alegerii, în sensul în care dacă până acum aveau șanse și independenții sau persoanele care ar fi candidat pe listele unor partide mici, dar care însemnau ceva pentru comunitatea locală, la aceste alegeri vor fi favorizate în primul rând partidele mari, cu bazine electorale omogen distribuite la nivel național și cu o rețea electorală bine pusă la punct. Cei mai defavorizați, în mod evident, vor fi cei care candidează ca independenți sau partidele mici și fără structură electoral!
22.  Existenta unei legislații care obligă partidele politice să aibă același plafon de cheltuieli și care interzice multe dintre practicile de comunicare clasice, folosite până acum — afișaj stradal, flyering, cadouri inscripționate, "forțând candidații să devină mult mai creativi în abordarea electorală și trasând o linie egală de start între toți cei înscriși pentru fotoliul de senator sau deputat, indiferent de partidul sau alianța din care fac parte, independenți sau nu
23.  Manieră perversă prin care se poate influența alegerile,  ca urmare a  campania online, prin  "efectul manipulării de către motoarele de căutare (SEME — search engine manipulation effect), aspect sesizat de către puţini analişti:
24.  Participarea la alegerile din acest an a 27 de formaţiuni politice, din care 11 partide politice, numărul redus al acestora înscriindu-se în tendinţa manifestată începând cu 2008. Cele 11 partide politice participante la alegerile din 11 decembrie 2016 concurează pentru 312 locuri în Camera Deputaţilor (calculate conform normei de reprezentare de 1 deputat la 73.000 de locuitori) şi 136 în Senat (1 senator la 168.000 de locuitori). Acestora li se adaugă cele 18 locuri rezervate minorităţilor naţionale,  în număr de 16:
25.  Susținerea de către două partide politice, a unui viitor premier independent, neafiliat politic, în persoana lui Dacian Cioloș;
26.  Este pentru prima dată după anii 90, când partidul aflat în sonajele de opinie în topul pentru aceste alegeri, a derulat campania electorală fără să anunțe viitorul prim/ministru, din partea propriului partid ! Mai mult, anunță că fostul prim/ministru și fostul presedinte al partidului, Victor Ponta, nu va ocupa viitorul portofoliu de prim/ministru !
27.  Prestația de substanță a unor lideri politici, la posturile de televiziune, care le erau ostile până la  începerea campaniei electorale ;
28.  Deteriorarea imaginii propriului partid de către anumiți candidați, în cadrul dezbaterilor radio și tv., ca urmare a prestației acestora și incapacității partidelor de a monitoriza prestația tuturor actorilor politici!
29.  Apariția unor sonadaje de opinie, legate de testarea intenției de vot, de alt tip, îndeosebi de forma interviului telefonic, cu o mai mare marje de eroare, în ciuda afirmațiilor făcute de sociologii care sunt responsabili de aceste sondaje!
30.  Posibilitatea ca președintele actual, în condițiile în care rezultatele obținute de PSD/ALDE, eventual UDMR, nu vor fi categorice, să repete scenariul pus în practică de fostul președinte Traian Băsescu, în 2009, când a argumentat în legătură cu nominalizarea lui Emil Boc, pentru funcția de prim/ministru: 
      -          că unele partide nu au ieştit din campania electorală, iar altele au probleme interne ;
-           că se vede nevoit să adopte o soluţie pe care o poate asigura în momentul de faţă pentru ca România să-şi rezolve prioritatea zero: existenţa unui Guvern şi adoptarea bugetului. "Dată fiind situaţia politică, mă văd nevoit să adopt o soluţie pe care o pot asigura în momentul de faţă, în aşa fel încât România să rezolve prioritatea zero, aceea de a avea un Guvern. Din acest motiv am luat în consideraţie propunerea PDL şi am emis decretul de desemnare în funcţia de prim ministru a domnului Emil Boc", a anunţat Traian Băsescu.
-          el l-a caracterizat pe Emil Boc ca fiind un om dedicat serviciului public, un om care şi-a făcut datoria în serviciul public ca parlamentar, primar şi premier, un om al dialogului, un om care şi-a asumat responsabilitatea implementării unor soluţii extrem de dificile, aşa cum au rezultat din acordurile cu BM, FMI şi UE. "Este responsabilitatea premierului Boc să-şi formeze Guvernul. În ceea ce mă priveşte, am solicitat premierului să mă consulte strict asupra miniştrilor care fac parte şi din CSAT. În rest, este o problemă a partidelor şi şi-o asumă", a adăugat şeful statului!

sâmbătă, 8 octombrie 2016

CONSIDERAȚII REFERITOARE LA CONCURSUL DE DIRECTORI!



Analizând cerințele pentru concursul de directori și directori adjuncți, în învățământul preuniversitar, cerințe care vizează o serie de abilități cognitive, competențe managerial, aspecte privind legislația școlară, considerăm oportună o asemenea inițiativă a Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Mai mult, cred că în perspectivă se impune o formare  a personalului de conducere din domeniul educației, fie la nivelul unor instituții de învățământ superior, sau în cadrul unui institut de pregătire a cadrelor didactice pentru funcțiile de conducere, așa cum există într/o serie de țări din Europa si America.  Spre exemplu în Marea Britanie, managementul educaţional s-a impus ca disciplină de studiu, începând cu anii 60, pentru ca în anul 1983 să fie înfiinţat Centrul Naţional pentru Dezvoltare şi Formare în Management Şcolar, în cadrul Universităţii din Bristol, unde au fost introduce programe de formare pentru directori, de către Departamentul pentru Educaţie şi Ştiinţe.
 Începând cu  anul 2009, în Anglia şi Ţara Galilor, Agenţia de Formare a a Cadrelor Didactice
( TTA), a impus pentru directorii de şcoli, Calificarea Profesională Naţională (NPQH), primul program de pregătire pentru cei care aspiră la gfuncţia respectivă:
Este pentru prima dată în România, când se organizează un concurs pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în învățământul preuniversitar, într-o astfel de manieră nouă, modernă, într-un climat de transparență și corectitudine!
Cu referire la concursul de directori, Șerban Iosifescu, arăta că ,, după acest concurs vom avea, în sfârșit, parteneri constanți de discuție și posibilitatea de a măsura cu adevărat, pe baza de fapte (nu de vorbe), pornind de la date concrete și indicatori asumați (nu de la păreri) dacă o școală este sau nu condusă cum trebuie. Dar aceasta cu două condiții. Prima este ca oferta managerială / proiectul de dezvoltare propuse de câștigător să conțină ținte clare, măsurabile și corelate explicit cu indicatorii fundamentali privind participarea școlară, rezultatele învățării, eficiența externă și satisfacția beneficiarilor. Cea de-a doua condiție, poate mai importantă decât prima (mai ales că așa ceva nu s-a mai făcut până acum), este ca evaluarea ulterioară a directorilor să pornească tocmai de la rezultatele așteptate și prognozate privind țintele și indicatorii din oferta managerială / proiectul de dezvoltare instituțională cu care au câștigat concursul. ,,
Proba scrisă este menită să evidenţieze o serie de abilităţi din zona aptitudinilor cognitive, competenţelor manageriale. Proba de analiză a curriculumu-lui are în vedere analiza documentelor încărcate de candidat în aplicaţia electronică probă susţinută în plenul comisiei şi în prezenţa candidatului. Proba de interviu, desfăşurată şi ea în plenul comisiei de concurs, are în vedere capacitatea candidatului de a argumenta în legătură cu scrisoarea de intenţie, oferta managerială şi şi planul operaţional pentru un an.
În cadrul acestui concurs, sun vizate o serie de aptitudini şi abilităţi cognitive, precum rationamentul cu formele sale, transferul, analogia, capacitatea de a opera cu sensul cuvintelor pentru a stabili gradul de apropiere semantică, abilitatea de a construi propoziţii şi fraze, capacitatea de a realiza calcule matematice simple, de a face raţionamente matematice şi logice, capacitatea de a distinge între aspectele esenţiale şi neesenţiale, capacitatea de concentrare şi selecţie.
În acelaşi timp, bibliografia oferită aduce în spaţiul educaţional românesc o serie de teme precum, managementul şi leadershipul educaţional, descentralizarea şi autonomia managerială, modelele de management şi leadership educaţional.
Una dintre lucrările de referinţă, în domeniu, este cea a lui Tony Bush, Leadership şi management educaţional, apărută într-o primă ediţie în spaţiul anglo-saxon, în 1986. Lucrarea  este de referinţă deoarece în prezent există o preocupare  pentru leadership educaţional, datorită ideii că o calitate înaltă a acestuia face o mare diferenţă în ce priveşte rezultatele profesorilor şi elevilor. Este de asemenea, tot mai larg răspândită, realitatea că şcolile au nevoie de conducători eficienţi dacă îşi propun să furnizeze cea mai bună educaţie posibilă pentru şcolari. Instituţiile de învăţământ au nevoie de dascăli antrenaţi şi dedicaţi, dar şi aceştia, la rândul lor, au nevoie de manageri şi superiori care să se poată constitui într-un sprijin efectiv, profesionist, pentru activitatea lor. Bush prezintă teoriile majore ale managementului în educaţie, le leagă de politicile şi practicile din domeniu, furnizând argumente în favoarea ideii că o conducere eficientă este un criteriu major care diferenţiază modelele. Lucrarea  este o continuare a unei serii de preocupări asemănătoare ale lui Bush, cu diferenţa că de data aceasta, autorul creează legături directe între teoria managementului educaţional şi principalele tipuri de leadership. Bush apelează la modele din state dezvoltate, cât şi la modele din ţări în curs de dezvoltare, aşa-numite emergente. Această trăsătură a lucrării îi dă dimensiunea de analiză globală şi totodată stă la baza conceptului că managementul trebuie să ţină cont de particularităţile fiecărei ţări şi culturi, aceasta fiind o abordare mult mai potrivită decât „asimilarea” pur şi simplu a unor repere date.
Importantă este şi lucrarea lui John Hattie, Visible Learning , apărută în 2009, în urma a peste 800 de metaanalize care au stat la baza editării lucrării. Dintre ideile lucrării, pot fi amintite: Dezvoltarea profesională din şcoală ajută profesorii să caute căi spre soluţionarea tuturor problemelor specifice instruirii şi pentru ajutorarea elevilor în cautarea noului şi complexităţii; Profesionalismul din şcoală este obţinut de profesori şi coordonatorii şcolari care lucrează în colaborare pentru a asigura prezenţa ,,învăţării vizibile”.
Şcoala are metode bine întemeiate pentru monitorizarea progresului elevilor şi a cadrelor didactice. Profesorii înţeleg atitudinile şi predispoziţiile cu care elevii se prezintă la oră şi îşi propun să le dezvolte, pentru ca ele să devină factori pozitivi ai învăţării. Profesorii din şcoală planifică împreună serii de lecţii, obiective educaţionale şi criterii de succes în funcţie de exigenţele cele mai importante.
Există dovezi că lecţiile bine proiectate oferă stimuli adecvaţi dezvoltării, valorifică şi întăresc încrederea elevilor că vor atinge obiectivele educaţionale, se bazează pe aşteptări suficient de înalte faţă de rezultatele tuturor elevilor. Profesorii sunt bine familiarizaţi cu curriculum şi îl privesc din aceeaşi perspectivă ca a colegilor lor.
Profesorii vorbesc între ei despre cum să maximizeze impactul predării asupra tuturor elevilor Climatul clasei, evaluat din perspectiva elevului, este văzut ca fiind ,,favorabil”, el putând greşi sau cere ajutor tuturor fără a fi pedepsit sau batjocorit. În cancelarie există un nivel ridicat de încredere relaţională atunci când se iau decizii de politică educaţională. În cancelarie şi în sălile de clasă predomină dialogul.
Clasele sunt dominate mai mult de întrebările elevilor, decât de interogaţiile profesorului. Profesorii şi elevii folosesc în mod pozitiv influenţa colegilor pentru a progresa în învăţare. În fiecare clasă şi în întreaga şcoală, etichetarea elevilor este rară. Elevii şi profesorii au aşteptări relativ ridicate faţă de nivelul propriei învăţări.
Profesorii îşi aleg metode de predare pentru fiecare elev în parte, îşi înţeleg rolul de evaluatori, înţeleg modul prin care învăţarea evoluează, abordează diferenţiat învăţarea şi folosesc principiile ,,proiectării didactice inverse”(de la rezultate înapoi la obiective şi apoi la activităţile şi resursele necesare pentru atingerea criteriilor de reuşită.
Aceste câteva consideraţii pot întări idea privind necesitatea unui asemenea concurs în sistemul educaţional românesc în ciuda încercărilor disperate, din partea unor reprezentanţi din societatea românească, care ar trebui să aprecieze un asemenea demers şi nu să încerce să îl împiedice!


duminică, 26 iunie 2016

Winston Churchill: pledoarie în favoarea creării Statelor Unite ale Europei

În 1946, Churchill a rostit un alt discurs celebru, la Universitatea din Zürich, în care a pledat pentru crearea „Statelor Unite ale Europei”, îndemnându-i pe cetăţenii europeni să întoarcă spatele ororilor din trecut şi să privească spre viitor. El a declarat că Europa nu îşi poate permite să alimenteze ura şi răzbunarea izvorâte din rănile trecutului şi că primul pas spre recrearea „familiei europene” a dreptății, compasiunii şi libertății era „edificarea unor State Unite ale Europei. Doar în acest fel sute de milioane de truditori vor putea să-şi recâştige micile bucurii şi speranţe pentru care viaţa merită trăită”.
 Consiliul Europei Favorabil creării Statelor Unite ale Europei, Churchill s-a numărat printre cei care au pledat pentru prima dată în favoarea integrării europene pentru a evita ca atrocităţile celor două războaie mondiale să se repete, propunând ca prim pas în acest sens înfiinţarea unui Consiliu al Europei. În 1948, la Haga, 800 de delegaţi din toate ţările europene s-au reunit în cadrul unui mare Congres al Europei, la care Churchill a fost preşedinte de onoare. Acest eveniment a condus la crearea Consiliului Europei, la 5 mai 1949, la a cărui primă reuniune a participat însuşi Churchill. Apelul său la acţiune poate fi considerat un stimul pentru continuarea integrării, așa cum s-a convenit ulterior în timpul Conferinţei de la Messina din 1955 care, doi ani mai târziu, a avut ca rezultat încheierea Tratatului de la Roma. Churchill a fost, de asemenea, cel care a adus pentru prima dată în discuție ideea unei „armate europene” care să protejeze continentul şi să consolideze diplomaţia europeană. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost creată în 1959, la un deceniu după ce Churchill promovase pentru prima dată ideea înfiinţării sale. Motivând popoarele europene să-şi unească forţele în lupta împotriva nazismului şi fascismului, Winston Churchill a devenit forţa motrice a integrării europene şi un luptător activ pentru această cauză.
Ce a insemnat discursul tinut la Universitatea din Zurich? Discursul lui Winston Churchill de la Zürich a fost unul din cele mai importante] discursuri ale lui Winston Churchill. Acesta a fost un discurs memorabil în care el și-a expus la 19 septembrie 1946 în aula Universității din Zürich viziunea privind crearea unei Uniuni Europene pe care el a explicat-o drept „înființarea unui fel de Statele Unite ale Europei. Churchill a început acest discurs cu o frază care a rămas în istorie: „Doresc să vă vorbesc astăzi despre tragedia Europeiși a descris stadiul dezastruos în care a ajuns continentul datorită războaielor și a arătat și o soluție care ar face ca Europa, în câțiva ani,„să fie la fel de liberă și fericită cum e Elveția”. Soluția respectivă fiind în concepția sa crearea unei Europe unite, adică „trebuie să construim un fel de Statele Unite ale Europei.”
W. Churchill a propus  un parteneriat între Franța și Germania deoarece, „nu poate există o reînviere a Europei fără o Franța puternică spiritual și o Germania puternică spiritual.”Avertizând asupra pericolului unui război atomic, acesta a afirmat că respectivul pericol ar fi minimizat mult în viziunea sa, de o Uniune a Statelor Europene. În final, fostul premier a făcut o recapitulare a ideilor prezentate în discurs: „ Țelul nostru constant trebuie să fie fortificarea forței Națiunilor Unite. Sub și în cadrul acestui concept trebuie să recreăm familia europeană într-o structură regională numită – probabil – Statele Unite ale Europei și primul pas practic ar fi formarea unui Consiliu al Europei.
Dacă la început nu toate statele vor fi dispuse sau capabile să se alăture unei uniuni, trebuie să le adunăm pe cele care vor și care pot să participe.
Salvarea tuturor oamenilor de rând din toate țările și de toate rasele de război și de subjugare trebuie să aibă o fundație puternică, și trebuie creată de hotărârea tuturor bărbaților și femeilor de a muri mai degrabă decât să trăiască sub tiranie.
În toate aceste chestiuni urgente, Franța și Germania trebuie să preia conducerea împreună. Marea Britanie, Commonwealth-ul Britanic, puternică America și – sper – Rusia sovietică – pentru că atunci, cu adevărat, totul va fi bine – trebuie să fie prietenii și susținătorii noii Europe și trebuie să se lupte pentru dreptul ei de a trăi.

Așa că vă spun vouă: Lăsa-ți Europa să se ridice !”