PRESA VREMII INAINTE DE ALEGERI -I

Actuala campanie electorala, prima care aduce in prim-planul vietii politice votul uninominal in forma sa nedesavarsita, se poate caracteriza ca fiind una anostă, cu candidaţi lipsiţi de vocaţie politică. Nu mai amintim tipurile de oameni intraţi în competiţia politică: de la tipi compromisi, cu mari carenţe de moralitate şi până la indivizi care nu stăpânesc încă la o vârstă înaintată limba română litarară. Nu este numai vina lor ci şi a partidelor, care nu au avut în vedere decât criteriul banului .

Votul uninominal, fie şi în această formă nedesăvârşită, a evidenţiat carenţele vieţii politice şi mai mult va conduce la curţenia mult aşteptată la nivelul tuturor partidelor politice.

Este interesant de văzut care sunt comentariile politice inaintea alegerilor.

Despre votul uninominal

Românii vor vota, duminică, în premieră, pe baza sistemului electoral „uninominal proporţional”, după cum este el definit în lege. Un sistem care, deşi este menit să responsabilizeze clasa politică, pentru electorat are încă foarte multe necunoscute. Probabil cea mai mare problemă o ridică modul în care vor fi împărţite mandatele de parlamentar între candidaţii care nu au reuşit să obţină majoritatea voturilor dintr-un colegiu. Este posibil ca un candidat care s-a clasat pe locul întâi într-un colegiu să nu prindă loc în Parlament, în timp ce un alt candidat din acelaşi colegiu, situat pe locul doi sau chiar trei, să intre în Senat sau Cameră?

În prima fază se vor contabiliza la Biroul Electoral Central (BEC) voturile obţinute de toţi competitorii electorali şi se calculează care sunt formaţiunile politice care au trecut pragul de 5%. În cazul alianţelor, cum este cea formată de PSD şi PC, pragul este de 8%. Se verifică dacă există vreun candidat independent care să fi câştigat un colegiu cu majoritate de 50% plus unu, pentru a obţine direct mandatul. Apoi BEC verifică dacă în cazul partidelor care nu au trecut pragul electoral există şase candidaţi la Cameră şi trei la Senat care să fi obţinut locul 1 în colegii. În caz că se înregistrează o astfel de situaţie, atunci se consideră că respectivul partid a trecut aşa-zisul prag alternativ, iar cei 9 câştigători de colegii vor deveni automat deputaţi şi senatori, respectivul partid urmând să fie reprezentat în Legislativ doar prin aceşti 6 deputaţi şi 3 senatori. (Sondajele de opinie de până acum nu indică o astfel de posibilitate.) Alocarea directă a mandatelor. Oficiile electorale din fiecare colegiu uninominal verifică dacă există candidaţi din cadrul partidelor parlamentare care au obţinut sufragiile a 50% plus unu dintre alegătorii care au votat într-un colegiu. Candidaţii aflaţi în această situaţie devin automat parlamentari. Specialiştii estimează că vor fi în jur de 12-15 astfel de situaţii la Senat şi 25-30 la Camera Deputaţilor. (De exemplu, conform sondajelor publice, Mircea Geoană - PSD+PC la Senat şi Bogdan Olteanu - PNL se află printre cei creditaţi de sondaje cu peste 60% din intenţiile de vot, deci au mari şanse să obţină mandate în această primă etapă.) Urmează repartizarea proporţional uninominală a mandatelor. Această etapă se desfăşoară la două niveluri, în circumscripţie (judeţ, Municipiul Bucureşti şi Circumscripţia pentru românii din străinătate) şi la nivel naţional.Astfel, la nivel de judeţ, biroul electoral de circumscripţie calculează, în funcţie de coeficientul electoral şi de voturile primite de un partid în acea diviziune administrativ-teritorială, separat, câte mandate de deputat şi câte mandate de senator se cuvin respectivului partid. Coeficientul electoral este specific fiecărei circumscripţii şi se calculează raportând numărul de voturi valabil exprimate pentru partidele care au trecut pragul şi independenţii care au câştigat mandate la numărul de locuri în Parlament ce revin respectivului judeţ. Altfel spus, coeficientul electoral arată câte voturi trebuie să câştige un partid pentru un mandat în Legislativ.Explicăm această etapă printr-o simulare în judeţul Ilfov, la Camera Deputaţilor. Intră în calcul doar partidele care au trecut pragul de 5%. Utilizăm în simularea noastră rezultate obţinute la Consiliile Locale. Colegiul 1: PSD (20.220 voturi), PD-L (7.688 ), PNL (4.167), UDMR (350)Colegiul 2: PD-L (15.784 voturi), PSD (10.919), PNL (8.429), UDMR (350)Colegiul 3: PNL (13.374 voturi), PD-L (13.112), PSD (6.466), UDMR (350)Colegiul 4: PNL (14.497 voturi), PD-L (10.290), PSD (7.974), UDMR (350) Într-o primă fază se calculează coeficientul electoral al judeţului, care se obţine prin împărţirea totalului voturilor obţinute de cele patru formaţiuni politice (134.320) la numărul de mandate (4). Coeficientul electoral rezultat este de 33.580 voturi. Pentru a vedea câte mandate se distribuie în această etapă şi ce partide le obţin în acest judeţ, în următoarea fază se împarte totalul voturilor obţinute de un partid la acest coeficient şi vom avea următoarele rezultate: PD-L - 1,39, PSD - 1,35, PNL - 1,20, UDMR - 0,04. Rezultă că în Ilfov, PD-L, PSD şi PNL vor obţine sigur un mandat. Nu ştim însă în această etapă care dintre candidaţii acestor partide vor accede în Cameră. La acest nivel, împărţirile prevăzute de lege nu vor putea da, întotdeauna, mandate întregi pentru partide, rezultând aşa-numitele „resturi“. Aceste resturi de voturi şi de mandate, precum şi voturile exprimate pentru partidele care nu au trecut pragul electoral şi pentru independenţii care nu au obţinut majoritatea voturilor în colegiul unde au candidat vor fi folosite în a doua etapă de repartizare a mandatelor, care are loc la Biroul Electoral Central. Urmează redistribuirea naţională. Se calculează într-o primă fază câte mandate au obţinut partidele în primele două etape; în funcţie de voturile primite de fiecare partid la nivel de ţară se calculează câte mandate mai au dreptul la nivelul întregii ţări; după ce se stabileşte numărul de mandate la care mai are dreptul fiecare partid, se face, la nivelul fiecărui partid, un clasament, în ordine descrescătoare, al voturilor primite ale tuturor candidaţilor care nu au obţinut vreun mandat în primele două etape.Luăm ca exemplu alianţa PSD+PC şi presupunem că a „obţinut” în primele două etape 25 de mandate de deputaţi şi, conform calculelor, mai urmează să primească, să zicem, 75 de mandate. Se aliniază ceilalţi 290 de candidaţi în ordinea descrescătoare a voturilor; cele 75 de mandate nu se vor atribui însă primilor 75 de clasaţi din 290, din cauză că există posibilitatea ca pentru unii dintre ei mandatele din colegiile în care au candidat să fi fost deja atribuite candidaţilor altor partide. Se va ajunge astfel în situaţia în care un candidat să zicem aflat pe locul 15 pe „lista” PSD+PC să nu obţină mandatul, dar să obţină altul clasat pe locul 189. Împărţirea mandatelor la nivelul judeţului. Pentru acesta se fac două liste cu competitori politici cărora li se cuvin mandate - o listă la nivel de circumscripţie şi una la nivel naţional, ambele în ordine descrescătoare, în funcţie de resturile de voturi ale partidului la nivelul circumscripţiei, de „resturile“ de la nivelul ţării şi de numărul de mandate ce se cuvin acelei formaţiuni politice.Mandatele vor fi atribuite, în ordine, candidaţilor din listă, fără cei în al căror colegiu s-a acordat deja mandat şi candidaţii care aparţin unor partide ale căror mandate din circumscripţie au fost deja epuizate. În acest sens, din lista ordonată vor primi mandate cei mai bine clasaţi în limita mandatelor ce se cuvin partidului din care fac parte. Astfel, s-ar putea ajunge la situaţia ca un candidat care a obţinut, de exemplu, 30% din voturile exprimate şi a câştigat colegiul să fie surclasat de doi colegi de-ai săi de partid, care au, fiecare, 33 la sută din voturi în colegiile în care au candidat, fără să le câştige. De asemenea, un candidat care s-a clasat pe locul unu într-un colegiu ar putea să nu intre în Parlament dacă partidul său este unul cu o pondere mai mică în judeţ. În schimb, ar putea să intre unul dintre contracandidaţii acestuia, care a obţinut un scor mai mic, dar provine de la un partid care a obţinut un scor mai mare la nivel naţional.

Despre noul Executiv

Vom avea un executiv format din cadre care se bucură de încrederea şefilor de partid. Cred totuşi că România ar fi meritat altceva, mai ales că 2009 va fi un an greu, marcat de criza economico-financiară, de tensiuni sociale şi de contextul unei situaţii internaţionale fluide. Primele şase luni vor fi „pierdute“, pentru că fiecare ministru îşi va impune echipa prin intermediul unei noi organigrame şi va renunţa la proiectele moştenite înainte de a fi în stare să producă altele. Bugetul va intra în contracţie de îndată ce salariile mărite vor fi alocate, iar fragilitatea economiei va deveni evidentă odată cu anchiloza creditelor bancare şi cu rarefierea investiţiilor străine. În asemenea condiţii, se poate presupune că nici fondurile europene nu vor fi absorbite prea eficient. Pe scurt, viitorul executiv - oricum bazat pe o majoritate parlamentară discutabilă - se abonează de fapt la un sacrificiu care s-ar putea solda cu alegeri anticipate.Dificultăţile profilate la orizont comportă un revers pozitiv. Vom înţelege, bunăoară, că dezvoltarea bazată aproape în exclusivitate pe creşterea consumului e neviabilă. Vom reuşi, la greu, să ne mutăm atenţia dinspre bazarul mediatic spre o formă de solidaritate naţională mai inteligent cuplată cu mişcările din interiorul Uniunii Europene. Vom selecţiona mai sistematic oamenii care pot oferi adevărate politici publice, nu doar carismă sau sloganuri debitate la televizor. Bogaţii vor pricepe mai uşor legătura dintre asigurarea proprietăţii şi buna guvernanţă. Săracii vor căuta soluţii individuale în afara rutinei asistenţialiste. Generaţia tânără - al cărei viitor este pentru prima dată periclitat - va şti să se organizeze pentru a construi, până la proximele alegeri generale, o alternativă adaptată statutului nostru geopolitic şi potenţialului de care dispunem. Programul de fructificare a conjuncturii prezente începe duminică, 30 noiembrie, la secţiile de vot. Ar fi destul de rezonabil să nu lipsim.

Despre partide

Dacă se va împlini ceea ce spun sondajele ultimei luni, după alegerile de duminică vom avea în Parlament patru partide: PSD, PD-L, PNL şi UDMR.

Nu cred că această relativă simplificare a câmpului politic se datorează trecerii la votul uninominal, ci mai degrabă faptului că electoratul s-a cam săturat de partide născute care dintr-o revistă, care dintr-o echipă de fotbal şi de agitarea fantasmelor naţionaliste compensatorii. Ne vom despărţi de dnii Vadim Tudor şi Gigi Becali şi le putem spune „rămas bun pentru vecie“. Dacă vreodată va învia forma aceasta de agregare „politică“, fără îndoială că va trebui să-şi găsească alt tip de discurs şi alte personaje, mai puţin epuizate.În fruntea clasamentului, toate sondajele situează PD-L şi PSD, cu peste 30% din sufragii pentru fiecare partid, cel al INSOMAR marcând trecerea pesediştilor pe primul loc.

Vestea proastă pentru PSD este că, dacă ierarhia se păstrează şi după alegeri, nu îi va fi de vreun folos, în afara aceluia că va fi un puternic partid de opoziţie! Nici nu e rău, poate va face în sfârşit reforma internă cu care ameninţă din 2004, lepădându-se de satana ideologic şi de puzderia de personaje controversate din punct de vedere politic, etic şi chiar penal. Dacă nu va reuşi să facă asta nici după a doua „sancţiune“ cu opoziţia, îşi va diminua şi mai mult ponderea, dacă nu cumva se va pulveriza. Aşa că, în vreme ce dl Geoană se vede deja premier, domnia sa este mai degrabă ameninţat cu pierderea conducerii partidului!De partea cealaltă, pare limpede că PD-L şi PNL au îngropat securea războiului şi au început negocierile. Sigur, ele vor intra în faza decisivă după anunţarea rezultatelor, şi e mult mai bine când o alianţă se face ştiind exact pe ce se bazează şi ce pretinde fiecare dintre parteneri. Un rol esenţial îl are preşedintele prin nominalizarea premierului. Cred că acesta va fi numit din afara celor două partide, în viitor aliate, din zona dlor Isărescu, Ungureanu, nefiind obligatoriu unul dintre aceştia, dar asemănător dumnealor. Mai cred că dnii Tăriceanu şi Stolojan vor primi poziţii de consolare, preşedinţiile Camerei şi Senatului. Dl Blaga va merge la Interne, iar restul se va negocia între cele două partide şi UDMR. Cam asta se poate prognoza ţinând seama de sondaje şi de raţiunea politică.

Despre premier

Cea mai bună dovadă că Băsescu are mână bună la premieri e că Tăriceanu a rezistat patru ani, în ciuda multelor sale încercări de a-l da jos. Dacă n-ar fi fost criza, el l-ar fi uns fără să ezite pe dragă Stolo, cu lacrimi de fericire de această dată, pentru a repara o nedreptate a destinului. Închipuiţi-vă numai ce spectacol magnific, într-o superproducţie care ar avea toate ingredientele care îi plac aparent sentimentalului preşedinte. Chiar şi în ipoteza că PD-L n-ar câştiga alegerile. Libertatea de mişcare a lui Băsescu ca nominalizant al viitorului premier e oricum strâmtorată de alegerile prezidenţiale de anul viitor.

A mai venit şi criza, să-i încurce socotelile mai tare. Acum, indiferent cine câştigă alegerile, proaspătul şofer de Logan nu poate trimite la Palatul Victoria pe cine îi dictează lui inspiraţia, după o consultare, doar de ochii lumii, cu partidele. La ultima lui conferinţă de presă ca senator, Ion Iliescu i-a făcut cadou lui Geoană posibilitatea de a-l ţine în şah etern pe Băsescu, în clipa în care i-a contestat capacitatea de a înţelege cum e cu criza şi cu ce se combate ea. Cu acuzaţia asta îi poţi provoca insomnii unui economist, dar nu lui Traian Băsescu. Preşedintele l-a psihanalizat, de la Târgovişte, pe Iliescu şi a decretat că „are şi dânsul refulările dânsului“. Lumea s-a prins că e ceva de rău, dar termenul propriu în acest caz ar fi fost cel de „defulări“, nu de „refulări“, fiindcă nu cred că Băsescu i-a făcut o aluzie predecesorului său la procesul Ceauşeştilor. Cu toate că a parat rapid şi cu eschivă, faptul că el i-a răspuns lui Iliescu de pe terenul lui Freud, nu de pe cel al lui Greenspan, ca jucător amator, dar orişicât, e un indiciu că el poate fi zgândărit în continuare pe această temă şi silit să reacţioneze cu o eventuală stângăcie. Mă îndoiesc însă că Geoană va şti să exploateze în folosul lui această mutare de adio a lui Ion Iliescu. Fie şi în situaţia ideală în care, în contul alianţei PSD + PC, Stan îi va da cu împrumut laptopul său, în direct, iar Ion Cristoiu îi va pune întrebări ca unui candidat la repetenţie pentru care a venit ordinul să treacă clasa. Intuiţia sau vreun consilier de la Cotroceni l-a avertizat pe Băsescu să nu agite prea tare Constituţia pentru a aminti că premierul nu se alege, ci este desemnat de şeful statului. Fundalul nu va mai fi cel al exuberanţei portocalii din 2004, ci unul apăsător, cu minele antipersonal ale crizei care au apucat să facă victime şi cu cele nedetectabile care pot exploda oricând, chiar şi fără să fie atinse. Aşa că alegerea premierului s-ar putea să-l coste pe Băsescu cel de-al doilea mandat dacă nu poate dovedi că a descoperit un genist anticriză, în ipoteza că va trimite la Palatul Victoria pe cine crede doar el de cuviinţă. Or, chiar dacă PD-L va câştiga alegerile, ceea ce nu e deloc sigur, Băsescu va chema ritos partidele la consultări pentru desemnarea premierului şi va avea grijă să precizeze că noul prim-ministru a fost numit în urma unui cât mai plauzibil consens politic. Fiindcă din ultimele sale declaraţii se vede că Băsescu nu vrea să împărtăşească soarta unui premier de sacrificiu ieşit doar din căciuliţa lui, ci încearcă să aibă o umbrelă politică suficient de largă, încât la prezidenţiale să nu poată fi învinovăţit că a ales, de capul lui, să înfrunte criza pe cine nu trebuia. La fel de misterios ca „Numele trandafirului“ de Umberto Eco.

Despre calcule politice

Preşedintele Băsescu ar avea în sertar şapte guverne. Tonul înmuiat de ieri şi de alaltăieri mă face să presupun că e luat în calcul şi un premier non-PD-L. Dacă primul scor e atins de PD-L, competenţii chemaţi să jongleze cu criza trebuie aleşi din lotul Blaga-Videanu-Pogea-Stolojan. Dacă iese PSD pe primul loc şi preşedintele e strâns cu uşa, printr-o alianţă PSD-PNL, să numească un premier de stânga, atunci lista ar fi cam Geoană-Mitrea-Diaconescu-Maior. Unica speranţă a PNL e o configuraţie specială de guvern lărgit, cu Mihai Răzvan Ungureanu la baghetă. La capitolul „formule tehniciste”, până acum, în afară de varianta cu Mugur Isărescu la pupitru, nu pare să mai circule vreuna. Sunt, aşadar, chemaţi să depaneze criza, să umble cu virtuozitate pe sârma executivă întinsă peste hăul adânc şi lung de trei-patru ani oameni care, cu două excepţii discutabile, nu au înzestrarea nominală, pregătirea profesională şi abilitatea verificată să manevreze pe timp de furtună cu parametrii dezlănţuiţi ai unei economii debile. Asta în timp ce, la doi paşi, la o distanţă uriaşă de fojgăiala sterilă a politicii, lucrează în linişte, pentru profitul unor alte zări, adevăraţii grei ai muzicii de criză. Domnul I., preşedintele român al unei multinaţionale de răsunet, ţine o economie privată pe plus, face sute de milioane într-un mediu hiperconcurenţial, îşi extinde competenţa în statele vecine şi ia în stăpânire comercială Balcanii, Ungaria şi lagărul socialist din nord. Zilnic, domnul I., pe care l-am ascultat în câteva ocazii, coboară cu microscopul în maţele financiare ale sistemului, priveşte cu lupa legile, face incizii în mentalul pieţei şi al propriei echipe, iar la sfârşitul anului prezintă zerourile multiplicate şi-i face pe acţionari fericiţi. Domnul I. e plătit regeşte, la fel şi domnul S., care dezvoltă un imperiu financiar la Bucureşti pentru culorile altui drapel. La o aruncătură de praştie de Palatul Victoria, domnul S. face creşteri pe criză, îşi uimeşte partenerii britanici din City şi refuză insistent, în şase limbi, ofertele cartierului general. La fel ca domnul I. şi domnul S. e domnul P. Domnul P. e pionier în antreprenoriat, are capitalismul în sânge şi carismă cât pentru doi voievozi. E genul spectaculos-de-succes, cu anvergură, viziune, voce sigură şi replici potrivite, un tip care nu te uimeşte deloc dacă-ţi zice „dă-mi mâna şi hai puţin în uragan”. Mi se termină spaţiul, dar mai ştiu, pe lângă domnii I., S. şi P., încă vreo cinci. Oricare dintre ei ar fi un bun premier pentru perioada următoare, în mod sigur, mai bun decât cei din listele politice. Din păcate, toţi aceşti domni m-au rugat insistent să le trec numele sub tăcere: se simt bine acolo unde sunt şi nu doresc şicane politice. Tot din păcate sunt dezarmant de bine plătiţi, aşa că, probabil, n-ar accepta vreo propunere. Dar e un fapt: nimeni nu le-a făcut vreuna.