RECONCILIEREA NAȚIONALĂ

Trecerea în neființă a celui care va rămâne în galeria culturii naționale, Adrian Păunescu, poate reprezenta un prilej pentru ceea ce politicienii au ca datorie- RECONCILIREA NAȚIONALĂ. După o meditatie a lui J.P. Sartre putem să ne rostuim gândurile, căci spunea autorul: „aproape sau departe unii de alții, suntem cu toții vinovați de ceea ce se întâmplă bine sau rău pe pământ”. Aplicată nației române meditatia filosofului francez poate însemna, în condițiile de deznădejde pe care le trăim, vina noastră, a tuturor. Cu toții, în mai mare sau mai mică măsură, purtăm vina pentru ură, intoleranță, ipocrizie, minciună, necredință.
El însuși, poetul național, a fost respins, izgonit,umilit,răstignit, ele însuși cu bunele și relele sale, dar și cu geniul său inestimabil.
Dincolo de ceea ce a fost, bun și rău, Adrian Păunescu rămâne poetul neamului nostru, poetul și omul de cultură, pentru care acum, odată cu trecerea în neființă, orice român nu poate să nu lase o lacrimă.
Președintele României, cu bunele și relele sale, clasa politică, au dovedit sensibilitatea profund românească, aprecierea pentru cel care va rămâne și conștiința noastră trează, patriotul național prin excelență.
În acest moment trist pentru români poate apărea o speranță și anume speranța reconcilierii naționale, a recunoasterii valorilor naționale, astfel încât flacăra minții lui Adrian Păunescu să nu se stingă niciodată.

REVISTA DE FILOSOFIE ( 2 )LUCIAN BLAGA ŞI MODELUL CULTURAL EUROPEAN

Blaga nu înţelege să sacrifice destinul creator al omului pe altarul nici unui zeu. „Marele Anonim” nu e Dumnezeul creştin, întrucât acesta din urmă nu garantează creaţia umană. Cultura europeană este şi va fi creştină în măsura în care are nevoie să-şi regăsească centralitatea. Regândirea modelului în jurul valorilor centrale va fi însă una laică, raţional-metafizică. Raţiunea umană trebuie să iese din ştiinţificitate pentru a căuta un temei transcendent. Astfel, discursul ştiinţific devine deprimant, transformând viaţa într-un accident pe Terra, o biată planetă aflată undeva la periferia lumii, iar umanitatea într-o ceată de nomazi rătăcind în cosmos. Acest spirit ştiinţific ne împinge spre periferia universului. Blaga vine să susţină: este adevărat, suntem la periferie, dar putem intui prin minus cunoaştere, principiul metafizic ordonator, fondul anonim central.Incertitudinile ştiinţei dovedesc „că nu e destul să cunoşti lumea, că trebuie să o şi înţelegi…Iar dacă filosofia aduce ceva de dincolo de ştiinţă, este o lume a înţelegerii, faţă de extraordinara prelucrare de simple cunoştiinţe a ştiinţei”8.
Când Nietzsche declamă că „Dumnezeu a murit”, el nu face decât să se înscrie în spiritul veacului pentru care nu mai există un „dincolo”, în sensul că totul apare acum în întrupare. Modelul european s-a dovedit apt să explice şi să valorifice nihilismele şi formalismele veacului. Ele reprezintă expresia cea mai pură a acestui model: libertatea spiritului de a-şi alege axiomele. Formele îşi dau singure diversul. Formalismele sunt solidare cu esenţialul culturii europene, în măsura în care ele sunt deschise, libere şi permanent creatoare. Aşa s-a împlinit modelul cultural european în veacul nostru. Dar a venit vremea ca el să se dovedească nu doar deplin şi folositor, ci şi mântuitor. Raţionalitatea ştiinţifică trebuie să lase loc temeiului metafizic. Cultura europeană are suficiente resurse pentru o asemenea „mutaţie ontologică”. Ele trebuie căutateînsă cu precădere, în culturile în a căror matrice stilistică predomină năzuinţa spre absolut. Individualismul a măcinat Europa până la epuizare. Este necesară o nouă integrare spirituală în care individualitatea să se jertfească pentru o alcătuire spirituală anonimă, în care creatorul să lase loc creaţiei. Modelul cultural european va trebui să-şi asume o etică a anonimatului.
Blaga nota într-un aforism: „Metafizica tinde să se reazime de obicei pe cugetare, se-ntemeiază de cele mai multe ori pe sentiment, şi-ar trebui să se întemeieze mai mult pe convingerile noastre morale (dar să acordăm un înţeles foarte larg acestui cuvânt)”9. În numele unei asemenea cerinţe morale, Blaga îşi asumă întreaga responsabilitate a actului creator şi se retrage permanent făcând loc creaţiei.
Dintr-o asemenea perspectivă raţională, metafizică şi morală totodată, creaţia
lui Blaga poate contribui la regândirea modelului cultural european. Deşi cu accent metafizic filosofia sa este un a pământului. Ea permite autonomia altor orientări şi plăsmuiri culturale, într-o lume în care realul nu se confundă cu idealul, iar cerul nu s-a încununat cu pământul. Considerându-şi opera ca înscriindu-se pe dimensiunea filosofiei dialecticului, a celor aşezaţi undeva în văzduh şi pentru care pământul nu mai e pământ şi cerul nu mai e cer, Noica se întrebă ce filozofie s-ar putea preda unor tineri născuţi pe staţiuni cosmice. Şi răspunde: „probabil acolo gândirea şi filosofia ar avea acea ( iluzorie sau poate reală) adecvaţie între ceea ce este şi ceea ce trebuie să fie, trimiţând la monotonie lumea pământului ca şi lumea cerului. Şi sunt sigur că cineva şi-ar aminti atunci, de o filosofie a lui Lucian Blaga, şi ar exclama: Ce frumoasă era gândirea filosofică pe vremea când cerul nu era încununat cu pământul, încă”10.
De altfel, Blaga intuieşte cele două dimensiuni ale dezvoltării gândirii filosofice şi optează încă din tinereţe. Într-un aforism din Pietre pentru templul meu
el povesteşte: „Un gospodar îşi vântura grâul de pleavă. În vreme ce grăunţele îi
cădeau la picioare, pleava zbura în vânt. Şi pleava batjocorea grăunţele ce cădeau: Ceinerţie în voi, ce lipsă de entuziasm! Pe voi vă cheamă pământul, noi zburăm”11.
O asemenea viziune metafizică propune Blaga pentru Europa veacului nostru, într-un ceas în care filosofii invocă de obicei plictisul, absurdul, arbitrariul sau lipsa de sens. „Grădinile suspendate” ale lui Lucian Blaga pot contribui la revitalizarea modelului cultural european, depăşind exasperarea şi resemnarea gândirii contemporane.

8 Constantin Noica, Istoricitate şi eternitate. Repere pentru o istorie a culturii româneşti,colecţia Capricorn, 1989, p. 195.
9 Lucian Blaga, Opere, vol. 7, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, p. 77.
10 Constantin Noica, Istoricitate şi eternitate, op. cit., p. 195.

REVISTA DE FILOSOFIE ( 1 )

LUCIAN BLAGA ŞI MODELUL CULTURAL EUROPEAN
CONSTANTIN NICOLAESCU
( articol aparut in Revista de filosofie,nr.3-4,2008)

Abstract. Unwilling, as Blaga also was, to indulge in laments concerning the fate
of the European culture, Constantin Noica underlined the fact that “Nothing is said yet”,while Blaga mentioned that „our century enjoys prophets speaking of life with theenthusiasm of a sick person”. We are now in a “conjuction era”. The European culturalmodel refuses self-enclosure and therefore exists through creativity, beyond stagnationand the fascination of death, but oriented toward the multitude and the inclusive opening.

Refuzând, ca şi Lucian Blaga, orice lamentaţie asupra soartei culturii europene, Constantin Noica scria: „Într-un veac în care există atâţia specialişti ai morţii culturilorşi ai sfârşitului celei europene, ar fi poate potrivit să ne gândim la miraculoasa einaştere, şi atunci, specialiştilor morţii, cu un La Bruyere în frunte, care declara că – tout est dit et l’on vient trop depuis plus 7000 ans qu’il ya d’hommes et qui pensent –, le-am putea spune, pur si simplu: Totul nu este încă spus.”1
Asemenea mesaje sună ca venind dintr-o Europă bolnavă, care pare că şi-a pierdut busola. Într-unul din primele sale aforisme Blaga nota: „Veacul nostru are profeţi care vorbesc despre viaţă cu entuziasmul unor bolnavi. Puterea ce pulsează în opera lor nu seamănă cu vigoarea omului sănătos, ci cu forţa nebunului delirant.”2
Întârziind în era conjuncţiei şi nevăzând alt liant între oameni decât cel exterior, profeţii veacului n-au reuşit să scoata la lumină gloria culturii europene, o cultură care a educat cu valorile ei umanitatea. Europa a dat lumii istorice un model cultural. Dacă toate culturile lasă iraţionalul dincolo, cea europeană îl aduce şi îl întrupează aici, întrucât misterul ei este de a nu avea închiderea în sine. De aceea ea a putut fi arhetipul altor culturi. Modelul cultural european există doar prin creativitate.

Felul său de a fi este creaţia permanentă. Unui asemenea model nu-i este proprie pulsaţia morţii sau tendinţele de intrare în stagnare. Schema specifică culturii europene este Unul Multiplu. Unul şi variaţia sa oferă schema culturilor de tip monoteist, care pun divinitatea sau constituţia drept principiu al unităţii. Unu în Multiplu caracterizează culturile de tip panteist sau panlogist, în care ceva rămâne în agonie până la sfârşitul lumii, cum avea să spună Pascal. Modelul cultural european a fost deschis unor asemenea scheme, dar el s-a structurat pe „Unu si Multiplu”. În culturile de tip politeist, în principal cultura grecă, lumea nu este bolnavă, întrucât Unu nu mai este in chip limpede hotărâtor.
Ceea ce importă este căutarea adevărului încă negăsit. Miracolul culturii greceşti ar putea fi redat, din această perspectivă, prin preeminenţa Multiplului asupra Unului. Acest miracol cultural rămas nerepetabil, deşi inapt să devină un model, ar putea constitui un punct de plecare in regândirea modelului cultural european.
Întrucât s-a dovedit a fi un univers în expansiune, cu valori, categorii şi istorie cu tot, modelul cultural european se poate alimenta din schema culturii greceşti, pentru a sta sub o unitate sintetică, adică acea unitate care se diversifică şi se multiplică, se concretizează în plan istoric în valori stilistice unitare. Valorile culturii europene sunt nespus de variate în comparaţie cu cele invocate de greci.Dar sunt deschise faţă de istorie.
Viziunile pesimiste asupra destinului culturii aparţin, deloc întâmplător, unor gânditori occidentali. Minimalizând rolul european al culturii latine şi bizantine, ignorând sud-estul, filosofii occidentali ai istoriei uită, din cinism sau din neputinţaunei viziuni filosofice, că Europa exista dinainte de haosul germanic iniţial. Occidentalul ar avea de meditat asupra faptului că, în Bizanţ, mase întregi de oameni anonimi aveau să se bată pentru idei. În măsura în care modelul cultural european îşi caută universalismul pe căille întortocheate ale ştiinţei, n-ar fi lipsit de interes să se întoarcă la originara universalitate a gândului. O universalitate nedominată de prezenţa şi fascinaţia Unului, ci deschisă către totalizări succesive. Deschiderea şi expansiunea oferă stil şi măsură modelului cultural european. O cultură liberă şi totuşi responsabil creatoare. „Europa – scria Blaga – nu este un continent, dar trăieşte iluzia de a fi un continent. Istoria Europei este istoria acestei iluzii. Europa nu poate fi gândită geografic şi delimitată în Est şi Vest, în „Europa captiv㔺i „Europa liberă”, aşa cum prea adesea obişnuiesc să facă autorii occidentali. Europa a fost este şi va fi în primul rând un model cultural care s-a impus ca o pecete asupra lumii”3.
Eforturile filosofilor contemporani de revitalizare a modelului cultural european nu pot ignora la nesfârşit şi nepedepsit experienţa gândirii est-europene. Dincolo de orice formă de socialism, acest spaţiu a cunoscut o bogăţie a gândirii filosofice scutită totalmente de grija economicului.
Opera lui Lucian Blaga apare pentru filosofii occidentali ca o descoperire. Fără a beneficia de o mediatizare corespunzătoare, lucările sale au rămas în mare măsură necunoscute. Constantin Noica se confesa în anul 1986: „Cum pot să spun în numele altei filosofii că sistemul lui Blaga este una dintre cele mai cutezătoare viziuni filosofice ale lumii contemporane? Cum pot să spun că mă ruşinez eu însumi de a nu fi făcut nimic pentru proiectarea lui Blaga în lume?”4
Creaţia lui Blaga e organică în raport cu timpul actual, în măsura în care ea restituie filosofiei adevărata sa vocaţie, adică presupune o lume unde ideile se articulează potrivit unei logici interne, într-un sistem totodată coerent, complet şi original. Gândirea sa se încadrează în filosofia nouă, realistă, metafizică, însă în chip original, întrucât refuză să accepte excesele pozitiviste şi raţionaliste.
În numele lor modelul cultural european s-a relativizat profund. Gânditorul modern şi postmodern a clădit în primul rând pe raţionalism. Raţionalismul înseamnă însă conştiinţă clară.
Raţionalismul apusean, în sens ştiinţific, nu poate oferi suprema conştiinţă. Pe această cale viaţa nu poate fi explicată şi realitatea însăşi a omului rămâne în cea mai mare parte pe dinafară. Arbitrariul şi absurdul stăpânesc această conştiinţă filosofică. Dar oricât am fi de superficiali, noi nu putem trăi ca oameni decât în esenţialitate. Nimeni nu poate scăpa de esenţa realităţii, căci pretutindeni nu e decât esenţă. Filosofia lui Blaga este una raţională, dar ordinea e dată, indiferent dacă e cunoscută sau nu. E o ordine mai adâncă, tainică, de care se îngrijeşte „Marele Anonim”.
Conştiinţa filosofică devine asfel conştiinţa căderii într-o ordine. Suntem într-o lume căzută şi în periferialitate datorită cenzurii transcendente instituite de Marele Anonim pentru menţinerea centralităţii lui. Dar căderea ne înalţă, întrucât face posibilă creaţia. Fiind o meditaţie asupra destinului creator al omului, filosofia blagiană se înscrie pe coordonatele majore ale modelului cultural european. Un destin care îşi asumă însă întreaga responsabilitate pentru actul creator, asfel încât el nu devine arbitrar, absurd sau lipsit de sens.
Pentru că limitaţia nu limitează, iar negativul e convertit în pozitiv. Îngrădit într-o matcă stilistică ce-l osândeşte, dar îl şi mântuieşte, omul răspunde valoric, prin creaţie. Creaţia blagiană e un răspuns dat vremii de azi.
Modernii şi postmodernii au trăit, în spirit ştiinţific, mai ales ideea de cauză. Nu e de mirare că aceştia au ajuns atât de frecvent la o perspectivă mecanicistă sau la o intuiţie a absurdului vieţii.
Creaţia blagiană reabilitează ideea de scop, care e la filosoful român nu numai un termen de filozofie a valorilor ci şi de explicaţie în general. Înţelegând cultura printr-o mutaţie ontologică, lumea va fi logos, va fi expresia majoră a scopului. Sensul existenţei e noimă şi se află în inima lucrurilor.
Ceea ce n-a înţeles postmodernul e că temeiul se află dincolo sau dincoace de această lume. Noima e miracol generalizat, e rest, iar intuiţia sa e ceva adânc şi de o bogată configuraţie lăuntrică. Ordinea e dată, dar ea poate fi cunoscută sau mai bine zis intuită, prin aşezarea cea bună întru ceea ce prescriu lucrurile.
Iată de ce Blaga nu crede în decadenţă şi nu acceptă cu adevărat noţiunea de progres cultural. Critica lui Oswald Spengler este simptomatică din acest punct de vedere. O cultură care s-a instituit ca model, astfel încât aproape tot ce se întâmplă astăzi pe glob poartă pecetea Europei, nu poate fi decadentă. „De ceea – semnala Constantin Noica – oricine vorbeşte despre decadenţa ei deplânge cel mult degradarea modelului ei la un grup de naţiuni ori altul sau nu înfruntă seriosmiracolul culturilor. Cu modelul ei, cultura europeană nu poate intra în decadenţă cel mult, pe Terra sau în cosmos, îşi schimbă cadenţa.”5
Filosofia blagiană oferă un temei metafizic şi raţional totodată pentru găsirea cadenţei culturii europene, o cultură care s-a împlinit prin orizontul valorilor sale,deschis faţă de istorie.
Modelul culturii europene există şi se împlineşte doar prin creaţie. Unui asemenea model îi sunt străine atât profeţiile laice ale decadenţei, cât şi cele teologice, în măsura în care nu lasă loc manifestării destinului creator uman.
Discursul teologal e unul creştin-mărturisitor şi, refăcând traseul iniţial, reintegrator la origini, al culturii spre cult, poate deveni recuperator şi chiar salvator.
El poate oferi iluzia centralităţii şi chiar a unei centralităţi în ordine metafizică. Dar în numele său, Petre Ţuţea, de exemplu, arată că „anticii intuiau un mare adevăr când spuneau: zeul este creator, iar omul este imitator”6 sau că „fără religie omul rămâne un animal raţional şi muritor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri… iar a şti, la scară umană, poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor”7.

1 Constantin Noica, Modelul cultural european, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, p. 187.
2 Lucian Blaga, Zări şi etape, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, p. 1.
3 Idem, Elanul insulei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 212.
4 Constantin Noica, Istoricitate şi eternitate. Repere pentru o istorie a culturii româneşti,colecţia Capricorn, 1989, p. 194
5 Idem, Modelul cultural european, op. cit., p. 63.
6 Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 13.
7 Ibidem, p. 186.

TRAGEDIA POLONEZA

Suntem contemporani cu o serie de evenimente tragice. Dar tragedia la care ia parte poporul polonez si nu numai este una care poate marca soarta acestei tari. Presa poloneza si cea ruseasca reda in detaliu aceasta tragedie, motiv pentru a spicui din cele cateva gazete.
Tineret Putin susţine polonezi. Acţiunea "Nu am cuvinte"
ga, IAR2010-04-11, ultima modificare 2010-04-11 19:47 De tineret pro-Kremlin seara, "al nostru" a organizat o campanie de solidaritate cu polonezii. Înainte de ambasada noastră în acţiune "Fără cuvinte" câteva sute de oameni au venit.
Gesturi de solidaritate, ruşii. Nu a fost flori roşii şi albe (11-04-10, 13:32)
Ruşii sunt plâns împreună cu polonezii (10-04-10, 22:31)
Flori la Ambasada Poloniei la Moscova (10-04-10, 12:58)
Lech Kaczynski este mort .
Ruşii au ajuns în faţa clădirii Ambasadei poloneze în practică deoarece accident de avion polonez lângă Smolensk. Astăzi ei s-au alăturat membri ai "nostru". agenţia Itar-Tass a spus că tinerii reunit alb şi roşu flori, trandafiri si garoafe. Ei aprind lumanari, înainte de bază perete poloneze. Un anumit set de imagini de la imaginile de icoane. Mulţi oameni se roagă.

Tragedia poloneze avion prezidenţial de la Smolensk, este încă cel mai important mesaj din mass-media rusă. Despre tragedie scriu si vorbesc agenţiile de ştiri, posturi de radio si portaluri Internet. Rusă TV canal de stat Rossiya, 1 "în analiza program de seară" Vesti niedieli "(saptamana ştiri) reportaj dedicat półgodzinnny dezastru. Silueta prin cablu a reamintit preşedintele Lech Kaczynski, eforturile guvernului rus pentru a clarifica relaţia dintre tragedie şi au transmis la ceremonia de decernare, trecând sicriul cu trupul pe străzile din Varşovia.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Gras Pavel a anunţat că pentru familiile victimelor sunt pregătite două opţiuni pentru transportul la Rusia - sa ia contact cu membrii familiei. "Primul avion va zbura la Moscova, duminică după-amiaza, al doilea - în dimineţile de luni. Toţi membrii familiilor care doresc acest lucru, sunt furnizate cu transportul şi de îngrijire la faţa locului" Am de gând să staţi poate dura 3-4 zile şi. in tot acest timp, la Moscova va fi înconjurat cu grijă - ambele echipe poloneze şi partea rusă "- a asigurat Gras.

Corpul victimelor accidentului vor fi transportate la un avion militar polonez, probabil, în două runde.
La data de duminică după-amiază la Moscova, a declarat că problema a familiilor victimelor accidentului de organisme pot începe să aibă acea zi. Un astfel de mesaj trimis la prim-ministru al Rusiei, Vladimir Putin, la conducerea Comitetului de investigare a urmăririi penale a Rusiei Aleksandr Bastrykin. "Am terminat la Moscova, examinarea medico-legale, 81 de organisme fusese deja examinat şi înainte de sfârşitul zilei vom fi gata pentru a le da colegilor noştri din Polonia, cu condiţia ca toate organismele putem identifica", - a spus el. Până la prânz, 24 de organisme au fost identificate.

REACTII LA LEGEA EDUCATIEI

Cum este și normal, proiectul Legii educației aduce reacții pro și contra.Din păcate reacțiile sunt mai mult contra, iar purtătorii acestora sunt personaje cu certificare și expertiză profesională. Dincolo de aceste reacții ,de care ar trebui să se tină seama, învățământul românesc trebuie reformat. Aceasta nu reprezintă o noutate. Din păcate reforma a întârziat nepermis. Problema este dacă ea va conducela o eficientizare a sistemului sau va crea alte disfuncționalitati . Sunt interesante reacțiile unor personaje din sistem, motiv pentru care încerc o sistematizare a acestora.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, prof. dr. Andrei Marga, a declarat că, dacă proiectul legii educaţiei va fi adoptat în forma propusă de iniţiator, se va asista la o migraţie a profesorilor universitari, dar şi la o politizare a învăţământului superior.
”Este proiectul de lege care loveşte cel mai profund interesele României. Dacă asta se vrea, cine îl face trebuie să îşi asume răspunderea, care nu este doar pentru ziua de mâine. Niciun proiect de lege din istoria modernă a României nu a fost atât de carent şi atât de dăunător intereselor ţării. Este un proiect de lege care vădeşte, mai mult ca oricare altul, voinţa unui partid politic de a pune mâna pe şcoli, pe licee şi pe universităţi. Acele consilii de administraţie din şcoli înseamnă politizarea învăţământului, la fel şi modul de alegere a rectorilor', a declarat Andrei Marga, citat de Agerpres.
Potrivit rectorului UBB, proiectul de lege iniţiat de Ministerul Educaţiei afectează autonomia universitară, deplasează deciziile 'pe umerii' ministerului sau Guvernului, iar cercetarea ştiinţifică este 'distrusă'. Mai mult, Andrei Marga acuză o 'şubrezire' a demnităţii cadrului didactic, care, dintr-un angajat al statului, riscă să devină un angajat dependent de membrii consiliului de administraţie.
Marga spune că soluţia prezentată de actuala conducere a Ministerului Educaţiei, ca profesorii universitari să se pensioneze la 65 de ani, a mai fost încercată şi pe vremea lui Carol al II-lea, dar şi în perioada interbelică şi în timpul regimului ceauşist.
Acum se încearcă a patru ediţie a scăpării de profesorii care, se ştie bine, după 1989 au votat fie PSD, fie Convenţia Democratică. Nu au votat cum trebuie. Dar aceasta ce înseamnă? România are oricum o migraţie a studenţilor în creştere. Când vezi că se vând examene, licenţe, diplome, ca student deja nu mai ai încredere în sistem. România are, după 2005, şi o emigraţie a doctoranzilor de vârf. Instituţia doctoratului este una dintre cele mai înapoiate din Europa. Acum, (România - n.r.) va avea o migraţie masivă a profesorilor universitari, pentru că, dacă nu se elimină acel articol, niciun profesor stăpân pe cunoştinţele lui, care ştie că în lume sunt oferte pe măsură câte vrei, nu va rămâne', susţine Andrei Marga.
Rectorul UBB Cluj-Napoca consideră că legea educaţiei, în forma supusă dezbaterii publice, este 'o mare eroare', care speră să fie combătută cu ajutorul argumentelor aduse de conducerile universităţilor din ţară. În cazul în care propunerile rectorilor nu vor fi luate în seamă, Andrei Marga se aşteaptă şi la alte tipuri de proteste, fiind deja declanşată procedura de strângere de semnături împotriva acestui proiect în marile centre universitare.”
Profesorii de la Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai îşi exprimă protestul faţă de proiectul Legii Educaţiei Naţionale şi cer retragerea acesteia. "Proiectul este lipsit de viziunea schimbărilor necesare educaţiei, abundă de confuzii conceptuale, de inconsecvenţe şi chiar contradicţii. De o gravitate extremă este golirea de conţinut a autonomiei universitare, locul marginal acordat cercetării şi inovării, scoaterii din sistemul naţional de educaţie a personalităţilor de vârf, a profesurilor de a căror expertiză România are atâta nevoie. De asemenea, finanţarea, structura, organizarea universităţilor lasă loc arbitrariului, politizării şi recentralizării", decanul Facultăţii de Business, Cristian Chifu.
De asemenea, cadrele didiatice de la Facultatea de Geografie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, "au semnalat încălcările grave ale autonomiei universitare, prezenţa elementelor de imixtiune ale politicului în viaţa universitară, carenţele de viziune ale proiectului, minimizarea rolului cercetării ştiinţifice universitare, neconcordanţele dintre diferite propuneri", potrivit unui comunicat al conducerii.
Şi Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai susţine retragerea proiectului Legii Educaţiei Naţionale. Profesorii sunt de acord cu pregătirea unui alt proiect de lege a educatiei, corespunzator modelului european si cerintelor actuale ale societatii romanesti.”
Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) respinge proiectul legii educaţiei şi cere două luni de dezbateri.
În urma unei întâlniri care a avut loc ieri, membrii CNR au respins în unanimitate proiectul care a venit de la Ministerul Educaţiei.
Preşedintele consiliului, Ecaterina Andronescu, a declarat că rectorii au întocmit o rezoluţie în acest sens pe care o va trimite către membrii guvernului.
În opinia lui Andronescu, noul proiect de lege amputează autonomia universitară: “Senatul trebuie să decidă rectorul, pentru că el cunoaşte problemele academice şi nu persoane din afara sistemului”.
După profesorii universitari din extensiile universităţii „Babeş-Bolyai”, după ce în această dimineaţă decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a anunţat că aproape toate cadrele didactice au semnat pe protestul împotriva Legii Educaţiei, nu mai puţin de trei astfel de facultăţi au anunţat proteste similare. Este vorba de facultăţile de Business, Geografie şi Psihologie ale UBB.
„Colectivul de cadre didactice de la Facultatea de Business îşi exprimă protestul faţă de proiectul Legii Educaţiei Naţionale 2010 şi cere retragerea acesteia”, arată decanul Cristian Chifu.El susţine că proiectul legii „este lipsit de viziunea schimbărilor necesare educaţiei, abundă de confuzii conceptuale, de inconsecvenţe şi chiar contradicţii”. „De o gravitate extremă este golirea de conţinut a autonomiei universitare, locul marginal acordat cercetării şi inovării, scoaterii din sistemul naţional de educaţie a personalităţilor de vârf, a profesurilor de a căror expertiză România are atâta nevoie. Deasemenea, finanţarea, structura, organizarea universităţilor lasă loc arbitrariului, politizării şi recentralizării”, a arătat el în protest, care, potrivit lui Chifu, este semnat de toate cadrele didactice titulare.
Totodată, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Călin Felezeu, susţine într-o declaraţie ataşată acestei ştiri că este “de acord cu sugestia” Rectoratului Universităţii, “privind necesitatea pregătirii unui alt proiect de lege a Educaţiei naţionale, corespunzător modelului european şi cerinţelor actuale ale societăţii româneşti”.
De remarcat că şi decanul Facultăţii de Geografie, este de acord cu poziţia rectorului Marga în ce priveşte Legea Educaţiei. El susţine într-o declaraţie ataşată acestei ştiri că noul proiect de lege, supus dezbaterii publice, conţine « încălcările grave ale autonomiei universitare, prezenţa elementelor de imixtiune ale politicului în viaţa universitară, carenţele de viziune ale proiectului, minimizarea rolului cercetării ştiinţifice universitare, neconcordanţele dintre diferite propuneri”. El cere revizuirea acestui proiect, “în beneficiul sistemului de învăţământ”. Decanul facultăţii a precizat că declaraţia este susţinută de 65 de cadre didactice, inclusiv de la extensiile universitare din Zalău, Bistriţa, Gheorgheni şi Sighetu Marmaţiei.
Cele trei luări de poziţie vin după ce conducerea universităţii a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că a întocmit o listă de peste 700 de semnături împotriva noii Legi a Educaţiei.

REACȚII ÎN URMA ALEGERILOR

Câștigarea alegerilor prezidențiale de către Traian Băsescu a impus o serie de analize, dezbateri, opinii, mai ales în tabăra partidelor de opoziție. Cum în România nu există analize obiectivate științific decât cu unele excepții, apariția unora care au elemente de profunzime, produce în cadrul partidelor reacții de respingere, îndeosebi din partea celor care sunt vizați. Mentalitatea păguboasă este prezentă și la anumiți actori politici, care încearcă tot felul de tertipuri și explicații care nu îi onorează. Trebuie ca să învățăm cu toții o lecție simplă, și anume că atunci când reprezinți vârful de lance al unui partid și nu reușești în tot ceea ce întreprinzi, este bine să te retragi împreună cu cei care ai gestionat un eșec.
Personaje politice din cadrul PSD au oferit explicații în legătură cu esecul alegerilor din decembrie, având în atenție îndeosebi elementele de la vârful piramidei. Interesante sunt si elementele de la baza piramidei. Și aici cred că din teritoriu pot fi oferite o serie de concluzii de către cei care pot ajunge la descifrarea acestora.
Înainte de a oferi câteva concluzii de la baza piramidei, consider interesantă analiza facută în cadrul Institutului „Ovidiu Șincai”cu referire la alegerile prezidențiale din 22 noiembrie si 6 decembrie 2009. Iată concluziile acestui studiu:
„Pierderea pe ultimii metri ai cursei electorale a funcţiei prezidenţiale şi consecinţa sa directă, rămânerea PSD în opoziţie, redeschide lupta pentru conducerea partidului şi definirea unor noi linii politice. Înfrângerea lui Mircea Geoană (mai ales în condiţiile în care a avut loc) nu reprezintă doar o pierdere personală ci şi o pierdere majoră
pentru PSD, pentru membrii impresionantei coaliţii care l-a susţinut şi pentru România.
Sursă şi simbol al acestei pierderi, Mircea Geoană nu poate rămâne în afara răspunderii, continuând "business as usual". Pot fi identificate două curente în PSD, în raport de strategia politică pentru anii următori: i) cei care doresc rămânerea partidului în opoziţie şi reorganizarea sa pentru câştigarea următoarelor alegeri locale, parlamentare, europene şi prezidenţiale; ii) cei care nu exclud un armistiţiu cu Traian Băsescu şi chiar intrarea condiţionată la guvernare, menţinerea statului de drept fiind însă condiţia non-negociabilă. Geometria acestor curente este una variabilă, în curs de cristalizare. Cu cât, însă, cristalizarea şi formarea unei mase critice va dura mai mult, cu atât partidul va avea mai mult de suferit şi costurile reabilitării vor fi mai mari.
În prezent cristalizarea amintită este încetinită dacă nu chiar blocată de două teze:
a) PSD şi Mircea Geoană sunt câştigătorii morali ai alegerilor prezidenţiale sau măcar cei care au obţinut un rezultat atât de bun, încât menţinerea aceleiaşi conduceri este deopotrivă echitabilă şi oportună; b) PSD are nevoie de reformă, dar întrucât schimbarea conducerii trebuie să fie consecinţa reformei, ea nu poate fi operată înainte ca proiectul reformei să fie elaborat şi adoptat. Ambele teze sunt eronate: PSD a pierdut şi aceasta, în primul rând, din cauza stilului de conducere şi a personalităţii lui Mircea Geoană (şi a principalilor lideri care l-au susţinut), ceea ce face ca păstrarea acestuia în fruntea partidului să împiedice lansarea reformei, iar retragerea sa (de altfel promisă, în cazul pierderii alegerilor prezidenţiale şi perfect coerentă cu practica democraţiilor consolidate) premisa sau începutul reformei. Pe de altă parte, esenţial este că păstrarea sau schimbarea conducerii nu sunt premii sau sancţiuni pentru performanţele sau erorile trecute. Trecutul oferă doar indicii de la care pornind se poate aprecia folosul pe care un lider îl poate aduce în viitor celor pe care îi conduce. De aceea, dezbaterea asupra înlocuirii lui Mircea Geoană trebuie să fie raţională, iar nu emoţională. În acest sens, concluzia trebuie trasă pe baza răspunsului la următoarele întrebări tehnice: 1) Poate fi Mircea Geoană desemnat în viitor drept candidat cu şanse al PSD pentru alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care legăturile sale cu lumea interlopă nu pot fi elucidate? (Spre deosebire de politicienii acuzaţi pentru corupţie, care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi îşi pot dovedi inocenţa în faţa curţilor de judecată, natura relaţiei dintre Mircea Geoană şi Sorin Ovidiu Vântu nu poate fi elucidată prin nicio procedură publică şi ea va fi un handicap atâta timp cât sutele de mii de victime ale FNI nu vor fi despăgubite.) 2) Poate fi Mircea Geoană o locomotivă electorală pentru PSD în viitor, obţinând un procent de susţinere populară peste cel cu care este creditat partidul, în măsura în care în trecut nu a fost niciodată într-o asemenea poziţie? 3) Va putea Mircea Geoană să mai mobilizeze coaliţia care l-a sprijinit în alegerile prezidenţiale din 2009, în condiţiile în care viitorul său contracandidat nu va mai fi Traian
Băsescu? 4) Poate fi Mircea Geoană cel mai bun negociator cu Traian Băsescu şi PD-L, în măsura în care se va decide asocierea cu aceştia la guvernare, ori se va dori stabilirea unui aranjament onorabil pentru protejarea aleşilor locali ai PSD, în condiţiile în care se va prezenta la asemenea negocieri de pe poziţia învinsului? 5) Va putea Mircea Geoană să se opună eficient şi credibil modificării Constituţiei, în sensul slăbirii Parlamentului şi
promovării unui stat autoritar prezidenţialist, în condiţiile în care a promis public că va susţine şi aplica reformele promovate de Preşedintele Băsescu? 6) Poate Mircea Geoană să menţină unitatea PSD, în condiţiile în care nu poate oferi pe termen scurt şi mediu, nici o opoziţie eficientă, celor care o doresc, nici revenirea la guvernare, celor care o reclamă?
Dacă majoritatea acestor întrebări primeşte un răspuns negativ, înseamnă că schimbarea la vârful PSD este singura care poate oferi şansa unei noi dinamici acestui partid şi este cu atât mai bine cu cât ea are loc mai repede. Pe un atare fundal, chiar dacă posibilii candidaţi ar avea calităţi individuale mai mici decât Mircea Geoană, păstrarea status quo-ului este soluţia cea mai proastă, întrucât ea lipseşte de dinamică procesul necesar de reformare internă şi de negocieri politice.
Întrucât, însă, de la alegerea lui Mircea Geoană, PSD funcţionează ca o confederaţie de partide judeţene şi, ca atare, nu a putut genera nici lideri naţionali noi nici o strategie naţională coagulantă (care să ofere şi criterii pentru alegerea conducerii apte să o implementeze), apare necesară alegerea imediată a unei conduceri stabile. În consecinţă, singura soluţie realistă este alegerea unei conduceri colective (care să adune principalele curente ale partidului) chemate să pregătească un nou statut, să relanseze dezbaterea ideologică internă, să stabilizeze situaţia politică în raport cu adversarii şi aliaţii şi să creeze cadrul pentru apariţia naturală a acelor personalităţi care pot fi chemate să conducă România în încercările viitorului.
Social-democraţii se vor afla în prima parte a anului 2010 sub o presiune multiplă: a militanţilor partidului, care vor dori să obţină sprijinul PSD în faţa concedierilor pe criterii politice (este previzibil faptul că „reforma statului” sub forma concedierilor îi va afecta mai mult pe membrii PSD şi PNL); a lui Traian Băsescu şi PDL, care vor încerca atât să influenţeze formarea unei conduceri "prietene" în PSD, cât şi să determine spargerea fiefurilor electorale ale stângii prin presiuni asupra aleşilor locali; a mass-media şi formatorilor de opinie, care vor cere, din nou, „reformarea partidului”; a votanţilor, care aşteaptă de la partidul căruia i-au acordat încrederea să acţioneze în Parlament spre a le oferi sprijin pentru a trece mai uşor prin criza economică.
Modul în care PSD va face faţă acestor presiuni este legat şi de răspunsurile pe care le vor aduce Consiliul Naţional şi Congresul partidului programate în februarie şi martie.
Câteva concluzii sunt indubitabile:
După 2004 PSD a devenit un partid de rangul doi, care a avut rezultate electorale acceptabile (victorii la limită în 2008 şi în alegerile pentru PE din 2009), dar care nu au fost transformate în câştiguri strategice. Intrarea la guvernare în calitate de partener minor al PD-L este cel mai semnificativ moment pentru pierderea de către
social-democraţi a iniţiativei strategice.
Fragmentarea internă a PSD, mascată sub lozinca „democraţiei de partid”, a ajuns la un nivel periculos. Cauza esenţială a fragmentării PSD se găseşte în politica alianţelor interne pe care Mircea Geoană le-a generat în decursul anilor. Încă de la începutul mandatului de preşedinte al partidului, Mircea Geoană a avut de concurat
cu influenţa remanentă a principalilor lideri naţionali ai PSD şi de surmontat lipsa unor rădăcini autentice în această formaţiune (fiind acuzat că iniţial a cochetat cu ideea înscrierii în PNŢ-CD, iar apoi în ApR). De aceea, autoritatea sa a fost deseori contestată iar legitimitatea discutată. Spre a face faţă situaţiei Mircea Geoană a
căutat sprijin în rândul liderilor locali, oferind în schimb prioritate agendelor acestora. Astfel, în condiţiile înmulţirii agendelor concurente şi a variabilelor locale în funcţie de care trebuiau adoptate deciziile la centru, coagularea unei strategii naţionale coerente şi durabile a devenit imposibilă. În acelaşi timp, spre a-şi mări spaţiul de manevră Mircea Geoană a încurajat rivalităţile interne. În funcţie de derularea acestora a fluctuat sursa influenţei informale în adoptarea deciziilor. De aici au provenit oscilaţiile politice care au deplasat partidul cu o viteză, exclude orice fermitate strategică, de la opoziţia faţă de Guvernul Tăriceanu la susţinerea acestuia şi, de aici, în Guvernul Boc, spre a reveni în mai puţin de un an în opoziţie alături de PNL. Nu există nici un fel de argumente spre a crede că modificarea acestei politici poate fi operată tocmai de cel care a inventat-o, cu atât mai mult cu cât nu există nicio bază de reconciliere între Mircea Geoană şi liderii naţionali.
Obiectivul victoriei împotriva lui Traian Băsescu şi cel al revenirii la guvernare în siajul acesteia, au fost în permanenţă factorul de coeziune şi steaua călăuzitoare a tuturor grupărilor PSD. Ratarea acestor obiective şi nevoia reluării iniţiativei strategice a PSD, prin schimbarea radicală a concepţiei managementului de partid,
îl lipseşte pe Mircea Geoană de capacitatea de a face o ofertă coagulantă şi reală liderilor locali pe care s-a sprijinit până acum. În plus, menţinerea echilibrului intern, indispensabil unei politici eficiente de promovat sub presiunea lui Traian Băsescu, este imposibil de realizat de către Mircea Geoană atâta timp cât acesta nu este în poziţia de a negocia cu actuala putere nici intrarea la guvernare, dorită de unii, nici protejarea partidului în opoziţie, dorită de alţii. În acest context, cei care doresc cu putere guvernarea nu vor accepta rămânerea în opoziţie sub conducerea lui Geoană, iar cei care preferă opoziţia nu vor accepta să-l mandateze a tranzacţiona cu puterea; ambele grupări se vor teme că, de pe poziţia de perdant, este prea slab spre a îndeplini asemenea misiuni fără excese sau cedări riscante.
Tensiunile astfel create riscă să ducă la fracturarea PSD.
Politica de resurse umane a PSD, marcată de clientelism, nepotism şi de imprevizibilitatea criteriilor de selecţie/numire, a avut ca rezultat reducerea dramatică a gradului de militantism în rândul membrilor de partid şi pierderea unor specialişti şi experţi valoroşi care în anii anteriori dădeau vigoare şi forţă partidului şi îi confereau imaginea unui partid al competenţei profesionale şi administrative.
Încă din 2005-2006, pe fondul unei retorici politicianiste folosite mai ales în campaniile electorale, proiectele politice ale lui Traian Băsescu precum votul direct pentru preşedinţii Consiliilor judeţene, Parlamentul unicameral, votul uninominal nu au fost analizate cu luciditate şi raţionalitate politică. Ele s-au întors împotriva PSD şi a democraţiei româneşti. Cu Mircea Geoană în fruntea PSD, socialdemocraţii nu se vor putea opune trecerii la sistemul unicameral, întrucât acesta nu poate conduce o politică şi o campanie împotriva propriilor
angajamente. Mircea Geoană nu va putea fi, practic, candidat pentru alegerile din 2014, în condiţiile în care în 2009 a pierdut din cauza propriilor greşeli şi vulnerabilităţi, deşi a avut în sprijin cea mai largă coaliţie de susţinere din istoria ultimelor trei alegeri prezidenţiale. Vulnerabilităţile sale după prezidenţialele din 2009 nu vor putea fi estompate de timp şi sunt aproape imposibil de compensat prin alte mijloace în construcţia unei noi candidaturi. Este de presupus că bătălia în competiţia prezidenţială din 2014 se va da între cei mai puternici şi proeminenţi
candidaţi ai PD-L, PSD, PNL de la acea dată (fără ca aceştia să fie obligatoriu
preşedinţii partidelor respective).”

REVISTA DE FILOSOFIE- Nr.3-4, 2009

REVISTA DE FILOSOFIE
TOMUL LVI Nr. 3–4 2009
S U M A R
FILOSOFIE UNIVERSALĂ VECHE
ALEXANDRA PÂRVAN, Metafizica plotiniană şi metafizica indiană – libertate şi cunoaştere
prin puterea naturală a sufletului ................................................................................... 229
OANA VASILESCU, Afereză şi apofază: Meister Eckhart şi budismul chan .......................... 247
MARILENA VLAD, Transcendenţă şi cauzalitate. Proclus despre principiul de dincolo de fiinţă . 261
FILOSOFIE MODERNĂ
MARIUS AUGUSTIN DRĂGHICI, Kant şi „trezirea” din somnul dogmatic .......................... 279
ŞTEFAN BOLEA, Raporturile voinţei de putere ...................................................................... 287
ADRIAN NIŢĂ, Înţeles şi folosire la Wittgenstein ................................................................... 301
ADRIANA NEACŞU, Conştiinţa ca neant sau fiinţa-pentru-sine a omului în filosofia lui Sartre. 311
SERGIU BĂLAN, Raportul dintre filosofie, istorie şi celelalte forme ale experienţei în
scrierile de tinereţe ale lui Collingwood ........................................................................ 323
CONSTANTIN NICOLAESCU, Conceptul de intenţionalitate în fenomenologie ................... 339
ANA BAZAC, Ideea de arheologie în filosofia modernă ......................................................... 355
HENRIETA ANIŞOARA ŞERBAN, Refuzul vocabularului final: metafora emblematică a
caleidoscopului filosofic şi politic al ideilor rortiene ...................................................... 369
ETICĂ, FILOSOFIA ŞTIINŢELOR UMANISTE
AMBROSIO VELASCO GÓMEZ (Facultad de Filosofía y Letras, Universidad Nacional
Autónoma de México), Raţionalitatea în ştiinţe şi în arte: simţul comun şi euristica .... 383
CONSTANTIN STROE, Repere fundamentale ale eticii lui W. Wundt .................................... 393
TEODOR VIDAM, Întemeierea eticii comunicării: Francisc Jaques în şi faţă de K. Otto-Apel
şi J. Habermas ................................................................................................................ 413
CORINA MATEI, Reperul Jung sau încercarea de a exprima inexprimabilul.......................... 425
ANIVERSARE
Academicianul C.I. Gulian la 95 de ani (Alexandru Boboc) ...................................................... 433
C.I. Gulian şi sensurile nonconformiste ale eticii (Ana Bazac) .................................................. 437
REPERE BIBLIOGRAFICE
Franz Brentano, Psychologie vom empirischen Standpunkte, Von der Klassifikation der
psychischen Phänomene, în Franz Brentano, Sämtliche veröffentlichte Schriften, Band
1, hrsg. von Thomas Binder und Arkadiusz Chrudzimski, mit einer Einleitung von
Mauro Antonelli, Frankfurt, Ontos Verlag, 2008, 438 p. (Ion Tănăsescu) ..................... 457
Rev. filos., LVI, 3–4, p. 225–486, Bucureşti, 2009
Angèle Kremer-Marietti, Le kaleidoscope épistémologique d’Auguste Comte. Sentiments,
Images, Signes, Paris, Éditions L’Harmattan, 2007 (Constantin Sălăvăstru) ................. 460
Angèle Kremer-Marietti, Philosophie des sciences de la nature, 2ème édition, Paris,
L’Harmattan, 2007 (Viorel Ţuţui) ................................................................................... 463
Constantin Enăchescu, Homo Demens. O redefinire a nebuniei, Iaşi, Editura Polirom, 2008,
199 p. (Alexandru Boboc) ............................................................................................... 467
Marin Aiftincă, Filosofia culturii, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008, 164 p.
(Alexandru Boboc) ......................................................................................................... 470
REVISTA REVISTELOR
„Estudios Filosóficos”, no. 164/2008, Instituto Superior de Filosofia, Valladolid (Emilia Irina Strat) 473
„The Monist”. An International Quarterly Journal of General Philosophical Inquiry, vol. 91,
nr. 3–4, iulie, Peru, Illinois, The Hegeler Institute, 2008, 642 p. (Henrieta Anişoara Şerban) 477
AUTORII ...............................................................................................................................