Adrian Năstase a dovedit și la emisiunea Q&A, realizată de
Alessandra Stoicescu că este nu numai un politician de calibru, dovada fiind
analiza pertinentă referitoare la scena politică internă și euopeană, dar și un
om cu o cultură solidă. Pe langă o serie de aspecte anlizate in cadrul
emisiunii, referitoare la coabitare, alegerile europarlamentare, situația
României in cadrul UE, puțini au sesizat cred, referirea lui Adrian Năstase la
Platon și la unul din dialogurile acestuia, și anume Criton! Fiind întrebat de
unul dintre prieteni în legătură cu acest dialog și cu ce anume a vrut să spună
Adrian Năstase cu referire la Criton, redau câteva considerații, pe care
specialiștii în filosofie le cunosc foarte bine!
Platon (n. cca.427 î.Cr— d.
cca. 347 î.Hr.) ca filozof și discipol al lui Socrate , învățător al lui Aristotel, este cel care a pus bazele filozofice ale culturii
occidentale. Platon a fost interesat de matematică, a scris dialoguri filozofice și a
pus bazele Academiei din Atena,
prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală. Între
dialogurile sale de tinerețe se înscrie și dialogul Criton, despre care a
amintit și Adrian Năstase. Acest dialog este considerat că aparţine unei serii
de 3 dialoguri dedicate episodului condamnării şi morţii lui Socrate, dar şi un
dialog al ispitei în care o altă viaţă pare să se deschidă, cu condiția ca
eroul să-şi uite misiunea în care crezuse până atunci cu toată fiinţa lui !
Acţiunea se deschide într-o
atmosferă apăsătoare - Socrate, se află la 2 zile de execuţia sa capitală.
Prietenul său cel mai vechi, Criton, a reuşit să intre în celula sa şi îi
aşteaptă trezirea încă de dinaintea zorilor pentru a-i face o propunere de
evadare. Dialogul, care cuprinde o argumentare şi o respingere a evadării, are
de fapt ca ţintă datoria - după cum apare şi în subtitlul său - respectiv dacă
trebuie să respectăm deciziile Cetăţii noastre ori să le ignorăm prin fugă sau
sfidare.
Aici Socrate se află într-o dilemă
existenţială: fie fuge din Atena, abandonându-şi toate rosturile şi mai ales
propria identitate socială, fie îndură pedeapsa silnică a concetăţenilor săi
induşi în eroare. E adevărat, i se oferă o portiţă de fugă, dar care - într-o
privire largă, în care sunt cuprinse ciclurile vieţii şi ale morţii - se
dovedeşte iluzorie şi sigur ruşinoasă. Ce dezamăgire ar fi fost dacă înţeleptul
Greciei antice, Socrate ar fi evadat ca un oarecare răufăcător!
Criton, este cel care îl compătimeşte încă de
la primele replici şi se miră de seninătatea lui Socrate în faţa morţii.
Filosoful îi răspunde că refuză atitudinea altor persoane de vârsta sa de a fi
neîmpăcaţi în faţa urgiei şi a sorţii. Compătimirea bruscă a lui Criton era
datorată panicii: corabia plecată la Delos pentru ritualurile anuale şi care
pricinuise întârzierea execuţiei lui Socrate era pe cale să revină în Atena şi
bătrânul înţelept urma să moară a doua zi după venirea ei. Socrate îşi
linişteşte amicul spunându-i că termenul se mai amână cu câteva ore deoarece a
avut un vis cu o femeie frumoasă care-i proorocise că în trei zile va fi
"în ţara mănoasă, în Ftia".
Criton nu se resemnează cu acest
sentiment, ci vrea să lupte pentru salvarea filosofului. De aceea se va ajuta
de un set de argumente aparţinând unor zone distincte: a) sociale- teama
de judecata celor mulţi. Socrate îi răspunde că doar oamenii cu judecată sunt
singurii vrednici de luat în seamă. Criton afirmă însă că mulţimea poate face
răul cel mai mare. Socrate din nou revine cu ideea că mulţimea nu poate face
nici răul, nici binele cel mai mare, ci acţionează la întâmplare"b)
politice- Criton dovedeşte cunoaşterea profundă a mijloacelor de corupţie,
afirmă că nu cer prea mult nici temnicerii, nici sicofanţii, procurorii publici
ai acelei Atene. - Afirmă că are o mulţime de susţinători şi îi
numeşte pe Cebes sau pe Simmias Tebanul care vor să-l ocrotească în exil. - Îi
reproşează lui Socrate că pare să se comporte pe placul duşmanilor săi,
adică să-şi dorească singur nimicirea. c) sentimentale- teama de suferinţa
prietenilor care vor mai degrabă să înfrunte primejdia fugii decât să pară
laşi şi nemernici.- teama de abandon a celor trei copii ai săi:
Lamprocles, Sophroniscos şi Menexenos, încă mici la moartea lui Socrate: "Una
din două: ori să n-ai copii, ori dacă-i ai, să pătimeşti alături de ei,
crescându-i şi educându-i" zice Criton căruia i se pare că filosoful
a abandonat virtutea şi care îndeamnă la acţiune pentru noaptea următoare,
singura când se mai puteau face ceva evadări………………
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu