MARGARET Hilda THATCHER

In aceste momente, in care un politician important nu mai este in aceasta lume, redau cateva ganduri culese, care pot crea o imagine a celei care a fost  MARGARET  Hilda THATCHER!

”Margaret Hilda Thatcher, Baroneasă Thatcher,  (n 13 octombrie 1925 - d. 8 aprilie 2013) a fost prim-ministru al Regatului Unit din 1979 până în 1990. Baroneasa Thatcher a fost singura femeie aleasă să fie prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit al Marii Britanii, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005. Fără îndoială, ea este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind iubită și contestată în egală măsură.

Pentru meritele sale, urmează să primească rara onoare de a beneficia de funeralii de stat după ce va muri, onoare pe care, din rândul oamenilor politici ai secolului XX, a mai primit-o doar Sir Winston Churchill, alături de care mai împarte onoarea de a avea o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului. Baroneasa Thatcher s-a născut drept Margaret Hilda Roberts în orașul Grantham din Lincolnshire în partea de est a Angliei. Tatăl său a fost Alfred Roberts, proprietarul unui mic magazin din oraș și o figură cunoscută în politica locală. Deși oficial el era descris ca 'liberal independent', în practică susținea Conservatorii locali. El și-a pierdut postul său de Alderman după ce Partidul Laburist a câștigat controlul Consiliului din Grantham în 1946. Mama sa a fost Beatrice Roberts, născută Stephenson. A fost o elevă silitoare, urmând cursurile școlii de fete din (Kesteven) și mai apoi Colegiul Somerville, Oxford din 1944, unde a studiat chimia. Ea a devenit președinte al Asociației Universitare Conservatoare din Oxford în 1946, cea de-a treia femeie care să dețină această funcție. Ea a absolvit cu un titlul de gradul doi, și a lucrat ca cercetător chimist pentru British Xylonite și mai apoi J. Lyons and Co., unde a ajutat la producerea metodelor de păstrare a înghețatei. Margaret Thatcher s-a retras de la activitatea pubică în 2002, după ce starea de sănătate s-a înrăutățit. Cu puțin timp înainte de Crăciun, ea fost internată la spital unde a suferit o operație de înlăturare a unui nod la vezică urinară. Intervenția chirurgicala a decurs normal, și pacienta a fos lăsată să se întoarcă acasă înainte de Anul Nou. Margaret Thatcher a fost singura femeie aleasă să fie prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit al Marii Britanii, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005.” Sever Voinescu, scria cu referire la M. Thatcher, că aceasta ”este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită și contestată în egală măsură. Cînd Margaret Thatcher a devenit prim-ministru, în 1979, Marea Britanie era o societate care îşi pierduse măreţia. Timpurile nu au fost niciodată mai potrivite cu caracterul liderului politic ales. Marea Britanie avea nevoie de reforme, iar Margaret Thatcher era anume croită pentru reforme: un politician de convingere, puternic şi tenace.  Reformele demarate de Margaret Thatcher relativ repede după instalarea în Downing Street 10 au fost exemplare pentru marile puteri din spaţiul politic anglofon. Cu toate adaptările fireşti, esenţa reformelor thatcheriste s-a regăsit în politicile unor Ronald Reagan (devenit preşedinte al Statelor Unite în 1981), Bob Hawke (devenit prim-ministru al Australiei în 1983) sau Brian Mulroney (devenit prim-ministru al Canadei în 1984). Poate că este exagerat să spunem că Margaret Thatcher a fost un model pentru fiecare dintre aceşti proeminenţi lideri – cu atît mai mult în cazul asutralianului, care era un stîngist venit din mişcarea sindicală -, dar reformele de tip thatcherist au cuprins toate aceste ţări la doar puţini ani după declanşarea lor în Marea Britanie şi, dacă credem că există un spirit al timpului, atunci spiritul capitalismului anilor 80 a început să bîntuie lumea cu Margaret Thatcher.  Ca orice conservator de extracţie pură, lady T. avea convingeri ferme. Aş spune că trei erau convingerile ei fundamentale, care i-au determinat drumul politic:   1. Capitalismul este cea mai bună formă de organizare a societăţii, iar socialismul este o calamitate. A condus o politică economică monetaristă şi anti-inflaţionistă, a redus dramatic rolul statului ca gestionar al economiei naţionale şi a privatizat furibund. A preferat mereu să taxeze indirect şi, de cîte ori a fost nevoie de creşterea taxelor, prefera să crească TVA-ul sau alte taxe comerciale decît taxele pe venituri. Spunea mereu că nu există "bani publici" pentru că statul nu are nici o sursă de bani reală, ci doar bani pe care îi ia de la plătitorii de taxe pentru diverse nevoi. Pentru Margaret Thatcher prosperitatea nu însemna ca statul cheltuie mult pentru cetăţenii săi, iar aceştia cheltuie puţin, ci exact invers: oamenii cheltuie din ce în ce mai mult şi statul din ce în ce mai puţin. De asemenea, credea fără rest în democraţia cît mai directă (de aceea era reticentă la ideea unor structuri politice suprastatale paneuropene) şi în statul de drept.
2. Mediul privat este adevăratul producător de prosperitate şi trebuie tratat ca atare. Pe şleau, Margaret Thatcher credea că cei mai buni oameni sînt în mediul privat, în vreme ce în slujbele de stat se înghesuie leneşii şi mediocrii. De la această convingere (cam brutală şi nedreaptă, totuşi) a plecat ideea care a revoluţionat pînă azi serviciile publice: singura soluţie pentru a avea servicii publice eficiente este gestionarea lor în regimul managementului de tip privat, de tip business. Faimoasa formulă value for money, devenită azi criteriu de apreciere a serviciilor publice la Comisia Europeană, a fost introdusă de Margaret Thatcher în serviciile publice britanice începînd cu 1980, după ce o văzuse ca reclamă a cunoscutului lanţ de retail Marks & Spencer. De altfel, odată cu principiul a importat de la Marks & Spencer şi pe lordul Rayner, preşedintele Consiliului de Administraţie, care a fost vreme de doi ani un fel de "ţar" al serviciilor publice britanice, cu mandatul explicit de a le conduce exact cum a condus businessul de unde fusese adus. 3. Individul este singura realitate socială care contează şi munca lui este singura sursă a bunăstării sale. În prima ei zi ca prim-ministru, Margaret Thatcher l-a evocat pe Sf. Francisc din Assisi, aşa că nu a mirat pe nimeni cînd şi-a fondat politicile în domeniul forţei de muncă pe afirmaţia tare din scrisoarea Sf. Apostol Pavel către Corinteni: "acela care nu vrea să muncească, să nu mănînce". Nu a fost chiar cea mai empatică persoană faţă de cei mai vulnerabili şi mai slabi membrii ai societăţii, dar reformele ei în domeniul educaţiei şi al sănătăţii (unde a despărţit providerul de procurement introducînd competiţia) sînt şi azi temelia dezvoltării acestor sisteme, des reformate de atunci încoace, dar niciodată atît de profund. În plan internaţional a fost un adversar radical al comunismului şi, alături de Ronald Reagan şi papa Ioan Paul al II-lea, este frecvent citată ca artizan al prăbuşirii comunismului. A ţinut enorm la parteneriatul transatlantic şi a aprofundat mult relaţia de încredere reciprocă dintre SUA şi Marea Britanie. E drept, chimia personală între ea şi Ronald Reagan a fost perfectă. O singură dată în cei 11 ani de prim-ministeriat a spus "banii nu contează": cînd a ordonat operaţiunile militare din insulele Falkland, iar unul dintre miniştrii i-a replicat că acestea costă enorm. Integritatea ţării şi demnitatea ei în lume nu au preţ. În rest, a chivernisit atent bugetul Marii Britanii şi a cheltuit fiecare pound cu parcimonie.  Succesul ei electoral impresionant (trei cicluri electorale cîştigate cu diferenţe din ce în ce mai mari, şi nici o înfrîngere) arată că naţiunea a reacţionat foarte bine la politicile ei, deşi contestatarii au fost mereu zgomotoşi şi agresivi.”