DE CE ANDREI MARGA LA EXTERNE? (I)

Întrebat de prieteni și nu numai „de ce Andrei Marga la externe?” am evitat să răspund , deși nu este în regulă  și cred că este bine ca atunci când ai anumite previziuni, trebuie să le comunici și celorlalți care sunt rațiunile pentru care un ministru sau altul ocupă o anumită funcție! Ar fi  bine ca aceste rațiuni să fie aduse în spațiul public de către politicieni! Din păcate nu se întâmplă așa ceva, deși cred că atât Victor Ponta, cât și Crin Antonescu sunt capabili de asemenea confesiuni!

Revenind la nominalizarea lui Andrei Marga le externe, sunt rațiuni ce țin de relația cu Germania, viitorul ministru de externe fiind un germanofil, un apropiat față de Angela Merkel. Redau din  interviul acordat cotidianului ZIUA de CLUJ, considerațiile lui Andrei Marga,  despre pregătirea vizitei cancelarului şi despre desfăşurarea acesteia, iar într-un alt articol voi reda o altă relație la fel de importantă în spațiul german.

”Domnule profesor Andrei Marga, am vrea să ne spuneţi care a fost demersul, cât au durat discuţiile, când a fost prima dată ideea sau când a fost prima dată antamată această vizită şi apoi să ne spuneţi, pe cât se poate, ce s-a discutat în spatele uşilor închise!

O universitate onorează mulţi oameni, dar este şi ea onorată, la rândul ei, de o mare parte a acestora. În acest cadru, aducerea la universitate a unui lider de importanţă mondială este ambiţie firească. Orice universitate din lume face aceasta. La Harvard sunt invitaţi preşedinţii Statelor Unite ale Americii, iar vizita lor este un moment istoric. În reflecţiile asupra posibilităţilor, ne-am gândit, desigur, şi la ceea ce oferim, pentru că nu poţi invita pe cineva fără să ai premise - premise în ceea ce faci ca instituţie. La Universitatea “Babeş-Bolyai” s-a creat, din 1995 încoace, cel mai extins program de studii complete în limba germană, nu numai din România, ci din Europa Centrală. Practic, în afara Austriei, noi suntem, în Europa Centrală, universitatea cu cel mai amplu program în limba germană.

Desigur, acest program s-a bucurat şi se bucură de susţinerea multor instituţii, inclusiv universităţi, din Germania, din Austria, şi, de la o vreme s-a bucurat şi de susţinerea autorităţilor germane. De aceea, marile fundaţii germane DAAD, Bosch, Volkswagen şi altele au fost, într-un fel sau altul, implicate în această dezvoltare. La Cluj, mai trebuie adăugat - aceasta fiind, de altfel, opinia celor de la Berlin, a autorităţilor germane - cu finanţări parcimonioase s-a făcut enorm. În această situaţie, reprezentanţii germani au subliniat Clujul ca o reuşită importantă. Am avut satisfacţia personală de a fi primit cea mai înaltă distincţie a statului german, Marea Cruce de Merit a Germaniei, de la preşedintele Johannes Rau, inclusiv pentru ceea ce s-a făcut la Cluj în această direcţie.

Pe doamna Angela Merkel am întâlnit-o în 2001, când preluase preşedinţia CDU, după ieşirea de pe scenă, ca lider de partid, a lui Helmut Kohl. Atunci, ca preşedinte al PNŢCD, am fost invitat la o comisie din Bundestag ca să fac o depoziţie cu privire la candidatura României la NATO. Discuţia a fost decisivă: s-au examinat toate feţele aderării României la NATO. Au participat personalităţi foarte importante, de pildă, fosta ministră a sănătăţii din guvernul Kohl, o doamnă cu origini în Sighetu Marmaţiei, care a fost foarte suportivă şi care a şi tras concluzia: România nu este pregătită pentru intrarea în NATO, dar va fi susţinută să intre. Atunci am spus şi eu: România trebuie îmbrăţişată şi apoi schimbată, invers nu merge. Aceasta a fost şi este poziţia mea. După aceea, am cunoscut mulţi lideri germani, iar ultima dată, acum doi ani, am fost invitat de ministrul Educaţiei din Germania la Riga, la o reuniune. Pentru Universitatea “Babeş-Bolyai” era foarte important să avem un oaspete german care să dea un impuls foarte puternic lucrurilor pe care le făceam, dar şi culturii germane de aici. Recunosc că a funcţionat şi o convingere pe care eu o împărtăşesc din capul locului: Transilvania şi România suferă şi astăzi din cauza dramaticei reduceri a comunităţii germanilor şi a comunităţii evreilor.

Consecinţele se văd pretutindeni, mai ales în economie.

Oricum, opţiunea pentru a invita un lider german de mare anvergură s-a concretizat pe acest fundal. După discuţia pe care am avut-o cu colegii din facultăţile Universităţii “Babeş-Bolyai”, am propus, în toamna lui 2008 - iarna lui 2009, candidatura doamnei Angela Merkel pentru titlul de Doctor Honoris Causa. Într-o astfel de situaţie trebuie să te întrebi din capul locului dacă va accepta, pentru că trebuie să fi o universitate pregătită. Senatul a acceptat propunerea făcută de Rectorat şi de către decanate şi, după două luni, doamna Angela Merkel a răspuns pozitiv, cu naturaleţea care o caracterizează, scriind că se bucură, că o onorează invitaţia şi că va veni la Cluj de îndată ce programul dânsei permite.

Aţi primit atunci răspunsul în scris.

Aceasta a fost o veste extraordinar de bună. Încă o dată s-a sesizat naturaleţea abordării problemei de către un cancelar german. Angela Merkel a şi semnat cu mâna ei răspunsul către noi. A tratat totul firesc. Apoi am fost invitat, în toamna anului 2009, la Cancelaria Federală, pentru a stabili mai multe detalii. Se înţelege că cei de la Berlin au făcut analize, iar răspunsul a fost dat după o analiză. Acolo nu se fac lucruri la întâmplare, după patimi sau impulsuri de moment. Atunci am discutat venirea la Cluj. Vizita era planificată mai devreme, cu cinci - şase luni în urmă, însă calculele de la Berlin au dus la această dată. De la un timp a devenit clar, însă, că se vor lega Bulgaria şi România într-o vizită.

Probabil că şi alţi oameni citesc declaraţiile din Bulgaria şi declaraţiile din România. În Bulgaria, cancelara federală a avut un discurs excelent pe problemele economice. Diferenţa este vizibilă. În Bulgaria, cancelara federală a prezidat un forum economic bulgaro-german. Acolo a abordat cu precizie problemele economice ale Bulgariei. De pildă, liderul german le-a spus celor de faţă că trebuie să pregătească meseriaşi şi a făcut, între altele, o afirmaţie istorică: “exporturile Bulgariei sunt importurile noastre”. Adică, Germania se angajează să susţină această ţară în efortul de a exporta! Cancelara federală a discutat până şi structurarea bugetului în Bulgaria. La Camera de Comerţ a Bulgariei s-au întrunit 143 de propuneri economice concrete pentru cancelarul german. Angela Merkel a lăudat guvernul bulgar pentru ceea ce face. Este limpede că, după vizita la Sofia, rămâne pentru istorie o solidaritate foarte puternică între Bulgaria şi Germania. Cancelarul federal a amintit, de pildă, de relaţia germano-bulgară de pe timpul imperiului franconilor, pe de-o parte, şi al canatului bulgar, pe de altă parte.

Şi la Bucureşti?

La Bucureşti, cum s-a spus, au fost “convorbiri politice”. S-a putut observa şi aici că doamna Angela Merkel a tratat probleme precise: justiţie, corupţie la frontiere şi în alte locuri, achitarea datoriilor faţă de firme, licitaţiile ar trebui făcute ca să mai câştige şi alţii, nu numai cei care ţin de guvern. Au fost observaţii făcute într-o manieră foarte elegantă, dar, din păcate, conducerea actuală a României nu înţelege despre ce este vorba, nu e pregătită şi nu a ştiut să folosească ocazia vizitei unui cancelar german. Să sperăm că alte conduceri ale României vor face acest lucru. Cât despre vizita la Universitatea noastră, doamna Angela Merkel a spus că merge la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj. Nu a spus că vizitează altceva decât Universitatea “Babeş-Bolyai”. Aceasta a fost vizita care contează. Dacă un cancelar german vizitează un oraş, dacă vizitează judeţul sau provincia, atunci se scrie aceasta în comunicatele oficiale.

Care au fost discuţiile purtate cu cancelarul german în biroul dvs.?

Pot să vă spun că doamna cancelar federal era interesată de situaţia din România în termenii normali, ca un european care se interesează de ceea ce se petrece în Uniunea Europeană. A fost o discuţie privind aspectul economic. Mi-a cerut părerea privind evoluţia în economie şi i-am răspuns. După opinia mea, evident că în toată Europa sunt dificultăţi în economie, dar acestea sunt de grade diferite: neajunsuri, recesiuni, crize etc. Am spus că opţiunile politice şi economice româneşti, de depăşire a crizei, trebuie puse la îndoială şi nu vor duce la ieşirea din criză. Doamna Angela Merkel era informată că sunt tăieri de salarii de 25%; a trebuit să îi spun că, de fapt, la cadrele didactice, este vorba de 46% pierdere din venituri, iar la alte categorii s-ar putea să fie mai mult. Ştiam că la Bucureşti Domnia Sa a declarat că măsurile luate sunt foarte dure. Nu numai că guvernanţii de la Bucureşti nu au înţeles că atunci când Domnia Sa a spus “foarte dure”, cancelara federală s-a gândit, cred eu, la faptul că trebuia abordată un pic altfel toată treaba.

M-a întrebat care este părerea mea privind evoluţia politică şi a ajuns la întrebarea dacă majoritatea care s-a creat în 2009, în jurul unei personalităţi de la Sibiu (Klaus Johannis, primarul Sibiului, propus premier de PNL şi PSD înaintea prezidenţialelor - n. red.), era soluţia mai bună. Am spus categoric: da. Mai departe, dânsa m-a întrebat asupra funcţionării unei universităţi în condiţiile date şi am evocat aspectele economice, aspecte de politică educaţională, de organizare, menţionând că România are nevoie de reforme, dar reformele ar trebui înţelese de către cei care conduc. În România actuală nu se înţelege cu adevărat ce este reforma. I-am spus că termenul de reformă întâmpină încă neînţelegeri la guvernanţii actuali. Domnia Sa a spus că, în relaţia cu România, Germania este mulţumită de felul abordărilor. Eu am spus că pentru România vital ar fi să fie mai multe investiţii germane, deoarece investiţiile germane în ţara noastră sunt, totuşi, mici comparativ cu prezenţa germană din alte ţări. Acestea au fost domeniile mari de probleme pe care le-am discutat.

Doamna cancelar federal spunea că Germania este al treilea investitor din România, iar la Cluj, capitalul nemţesc, potrivit datelor statistice, este pe locul şapte. În discuţiile economice pe care le-aţi avut, ce a răspuns?

Nu am discutat exemple concrete. Şi eu ştiam că Mercedes a fost de două ori în România. A fost la Braşov, în 1998, şi după aceea a venit la Cluj, dar a plecat din cauza absenţei autostrăzii, în primul rând, şi a unor indicatori legaţi de forţa de muncă ce nu au mulţumit firma germană. Este foarte clar că angajamentul cancelariei federale germane este pozitiv, să se investească în România. În optica germană, cred eu, România este însă prea birocratică, prea centralizată. Chiar cancelara federală a semnalat, indirect, că este prea multă corupţie. Pot sublinia că atitudinea germană este fundamental pozitivă pentru a investi în România, dar cred, în continuare, că imaginea după care “România are multe probleme” este motivul pentru care nu vin investitorii pe măsura aşteptărilor.

Proiectul de dezvoltare în Germania este bazat pe firmele mici.

Este bazat pe firmele mici şi suple, pe noile energii, pe cercetarea ştiinţifică ce susţine aceste proiecte, pe stimulente financiare, pe politică bancară. În 10 octombrie 2008, cancelarul federal a luat decizia istorică de intervenţie guvernamentală cu 481 de miliarde de euro în sprijinul băncilor. O astfel de intervenţie iese din cadrele teoriei economice, nu numai liberale, ci şi creştin-democrate şi conservatoare. Orice teorie economică ţinând de aceste afilieri exclude acest tip de intervenţie. Decizia cancelarei federale germane a fost o noutate. E adevărat că Domnia aa era într-o coaliţie cu SPD şi a colaborat foarte bine cu ministrul Finanţelor din partea SPD, Peter Steinbrück. Atunci, cancelara federală era la Dresda, iar şeful protocolului i-a spus că există riscul să se prăbuşească băncile, nu numai la Frankfurt am Main, ci pe o suprafaţă mare din Uniunea Europeană. Doamna Angela Merkel şi-a scurtat intervenţia de la tribuna din Dresda şi a plecat la birou. Dânsa are un consilier economic foarte bun, a decis şi a anunţat SUA, iar în câteva ore preşedintele american a luat hotărârea de a susţine, la rândul său, băncile americane. Se poate spune că a fost o decizie istorică şi că Angela Merkel a dat direcţia deciziilor într-o lume întreagă.

La noi nu a fost necesară o intervenţie de acest gen. La noi nu s-au pompat bani în bănci,dimpotrivă,statul se împrumută de la bănci. Cu toate acestea, Angela Merkel vorbeşte despre criză la trecut, noi nu am avut problema ca băncile să se prăbuşească, în schimb ne prăbuşim noi. Cum se ajunge la o situaţie de genul ăsta?

E foarte tentant să facem comparaţii între România şi Germania. Ce să comparăm? E o diferenţă de cel puţin 50 de ani. Comparaţia se poate face sesizând ce este de făcut în România. În ţara noastră s-a raportat că băncile sunt în situaţie bună. Dacă citim comunicatele oficiale, observăm că sistemul bancar e în regulă, dar, vedem bine, economia nu merge. Trec peste această impresie ce se cultivă încă la noi, că sistemul bancar e în ordine, câtă vreme economia nu merge. Băncile de la noi nu mai sunt doar româneşti. S-a făcut şi la noi injecţie în bănci. S-a luat un împrumut de 20 de miliarde euro şi s-a dat băncilor un împrumut, o parte. Băncile care erau aici au pus incompetentul guvern din România în faţa alternativei: credităm dacă aduceţi bani, altfel nu. Aici aş face o menţiune: prestigiul conducătorilor ţării, competenţa lor, capacitatea lor de a negocia contează enorm şi sunt perceptibile în bani. Altfel nu se poate. Conducerea actuală a României a negociat în aşa fel încât, de fapt, a trebuit să fie alimentate băncile din altă parte. Băncile au cerut bani, s-au alimentat, dar economia de la noi tot nu merge. Ne putem întreba asupra întregului mecanism. Trebuie spus fără de ezitare că lipsa de competenţă, lipsa de prestigiu, nepriceperea conducerii ţării contează enorm.

România plăteşte acum costuri enorme pentru această nepricepere, pentru diletantismul extins mai mult ca oricând în istoria modernă a ţării, în sfera guvernării şi în sfera celor care o susţin. E o afirmaţie profesională foarte concretă. Toţi oamenii din ţară vor plăti incompe-tenţa decidenţilor actuali. În Româ-nia trebuie să se înţeleagă acest lucru: incompe-tenţa costă, costă enorm.

Cât de bine este informată Germania despre abordările reale ale gu-vernanţilor?

Eu cred că Germania este informată, dar orice ţară are libertatea să îşi fixeze centrele de interes. Nu se poate spune că Germania nu e interesată de România, cred că este foarte interesată, dar pieţele ei mai mari sunt în altă parte, discuţia ei cu liderii, îndrăznesc să spun, este mai eficientă în altă parte, aceştia fiind mai competenţi. Nu vreau să mă pronunţ eu în locul germanilor, dar aş spune că prestigiul, competenţa partenerului contează enorm în astfel de lucruri. România a mers, până la urmă, pe latura intervenţiei, dar a mers într-o manieră care costă enorm populaţia ţării, orice cetăţean.

Ce semnal geopolitic credeţi că rezultă din faptul că a vizitat frontiera estică a UE? Ce semnal putea percepe Rusia din afirmaţia cancelarului cu privire la Transnistria?

Politica germană este angajată pentru drepturile omului, pentru democraţie, pentru respectarea graniţelor naţionale. Aceste lucruri trebuie luate în seamă atunci când cancelara federală s-a referit la acest pachet, Transnistria-Republica Moldova, graniţa de est. Personal, nu cred că a avut în vedere altceva. Ar fi o speculaţie fără fundament, în acest moment, să credem mai mult. Germania duce o politică înţeleaptă, de discutare francă şi de cooperare cu Rusia. Cotroceniul nostru a spus că noi ne ocupăm de Nabucco. Doamna Angela Merkel a spus clar că Germania merge cu ambele, Nabucco şi Southstream. Dacă Cotroceniul vrea numai Nabucco, să-i fie de bine, nu îl împiedică nimeni, dar Germania are o abordare serioasă, chibzuită: de ce să nu foloseşti oportunităţile? Cred că în acest subiect este vorba de o aplicare a opţiunii generale germane pentru drepturile omului, pentru respectarea graniţelor naţionale.

Rămânând la Transnistria.... Dacă ne gândim la declaraţiile din primăvara trecută, când Angela Merkel făcea o recomandare, ca trupele ruse din Transnistria să elibereze spaţiul, credeţi că ne putem gândi la o nouă abordare vizavi de Moldova şi de graniţele UE?

Nu cred că până în acest moment sunt elemente noi în această privinţă. Este vorba doar de reafirmarea unei poziţii pe care a avut-o şi cancelarul Kohl în această problemă. Nu văd elemente noi în discuţie. E reiterarea unei poziţii, în rest mesajul a fost clar: să ne respectăm frontierele şi de aici să plecăm în discutarea a ceea ce urmează.

În ’90 -’91, noi am pierdut un moment important de reapropiere de Germania şi această ţară s-a repoziţionat spre alte zone. Vorbesc aici de Slovenia, Croaţia, Polonia, Ungaria. A mai fost un moment important atunci când miniştrii Rus şi Puşcaş băteau la porţile Europei, cu eliminarea vizelor, în care Gerhard Schröder a fost un important ajutor şi promotor pentru România. Apoi, a fost vizita privată a cancelarului la Cluj, poveste pe care România nu a exploatat-o în nici un fel. A fost momentul extraordinar din toamna anului trecut în care preşedintele Traian Băsescu din nou nu a exploatat un moment de apropiere. Amintesc de întrebarea vizavi de Klaus Johannis. Credeţi că momentul actual, în care dvs. aţi fost omul ce a reuşit, practic, a 4-a sau a 5-a apropiere de Germania, va fi exploatat de autorităţile centrale?

În evocarea acestor momente aş aduce în discuţie pe cel mai important: instalarea guvernului Convenţiei Democrate în 1996. Puţină lume ştie că atunci s-a lucrat cu un sprijin, în materie de consiliere, foarte bun, din partea Germaniei. Trebuia privatizată economia, care este oriunde un pas extrem de greu. Lumea nu-şi aminteşte acel moment, pentru că a fost greu, foarte greu. Desigur, unii oameni au plătit cu destinul lor politic situaţia de atunci. Eu am mers la guvern în 1997 şi am făcut vizite la Bonn - capitala era încă acolo -, apoi la Berlin şi München. Discuţiile cu autorităţile germane au fost largi şi profunde, iar aceste autorităţi au arătat o disponibilitate enormă. Să vă dau şi un amănunt, dacă vreţi, mai picant: atunci s-a stabilit Sibiul drept Capitală Culturală Europeană. A fost o discuţie la Cancelaria Federală, iar cancelarul Kohl, ţin minte şi acum, era în cămaşă, cu mânecile suflecate, şi a întrebat: “ce să fac pentru voi?”. Erau acolo preşedintele Constantinescu, Caramitru şi mai mulţi miniştri. Noi discutaserăm şi la Bucureşti o seamă de lucruri pe care să le promovăm în relaţia cu Germania, iar Caramitru, care era atunci ministrul Culturii, a scos propunerea. Desigur, influenţa unui cancelar federal german nu poate soluţiona toate problemele din Europa, dar pe multe le rezolvă.

Acceptarea acestei propuneri nu implica faptul că până şi numirea unei capitale europene în România însemna că România va adera la Uniunea Europeană?

E foarte bună întrebarea şi răspund imediat. Revenind la întrebarea precedentă, dacă un asemenea moment se exploatează. Momentele se exploatează dacă îţi pui în ordine propria administraţie, dacă aceasta funcţionează. Germania e o ţară gravă, în sensul că priveşte cu seriozitate lucrurile şi, dacă observă că nu ţi-ai rezolvat problemele şi faci numai declaraţii de complezenţă, nu ţine. Nici la americani nu ţin astfel de superficialităţi, de şmecherii dâmboviţene şi, mai nou, someşene. Ţările acestea sunt puternice pentru că sunt serioase, pentru că abordează profesional lucrurile, nu doar pentru că sunt ceea ce sunt. După părerea mea, momentul se poate exploata dacă în politica românească intervine o schimbare. O schimbare, de ce nu? Şi de persoane. Am subliniat dnei cancelar federal că România este o ţară cu un potenţial enorm, ceea ce a lăudat şi Domnia Sa. Am adăugat: este o ţară rău administrată. Eu cred că de aceasta depinde totul: dacă România va fi mai bine administrată decât este la ora actuală! Multă lume crede că germanii vor avantaje. Nici vorbă, ei îşi creează avantaje prin forţa tehnologiei germane, prin forţa inovaţiei. Ştim că s-a pus acum, în cursul vizitei cancelarei federale, problema unor retrocedări. Nu ascund faptul că şi eu, când am fost în guvern, am pledat pentru soluţionarea dosarelor retrocedărilor germane. Nu duce nici un german proprietatea dincolo, toate casele rămân aici, dar se creează, în schimb, un stimulent teribil pentru ca germanii să revină la noi cu investiţii.

Dacă România îşi rezolvă problemele cu o administraţie mai dinamică, mai inovativă, mai deschisă spre cetăţeni, mai democratică, atunci, cu siguranţă, interesul german va fi mai mare. Germania nu are prejudecăţi faţă români, în nici un caz. Dimpotrivă, relaţiile sunt şi vor fi, faţă de români, cordiale. Problema e dacă România profită de aceasta. Din păcate, trebuie să recunoaştem, românii nu profită cât trebuie. România nu profită nici de oferta Turciei, România răceşte anapoda relaţiile cu Rusia, când ar trebui, dimpotrivă, folosite. România nu-şi foloseşte relaţiile cu China, România nu face destul în relaţie cu SUA. Se petrece în aceşti ani o degradare gravă în politica externă a României, cu costuri enorme pe orice termen.

Revenim la Sibiu şi la anul 1997. În momentul în care cancelarul acceptă să ia ca propunere o capitală culturală la noi, înseamnă că exista o proiecţie de aderare la UE.

După Maastricht, în 1993, se ştia cine va intra la un moment dat în UE, în noua Europă. Decizia occidentală era luată. Ştim că România a întârziat privatizarea economiei, ori aceasta era o cheie; ţara noastră a întârziat şi alte măsuri de reconstrucţie a statului. Guvernarea din ’96 a CDR a fost un prag care a convins. Germania s-a luptat foarte mult pentru democratizarea României şi recunoaşterea ei internaţională. Se ştiau greutăţile, se ştia că România are probleme grave. Mai ales în 1996, când CDR a preluat guvernarea, imediat a venit factura: 3 miliarde de dolari datorii, care trebuiau plătiţi în 1997. Asta a creat o problemă politică foarte gravă: Convenţia Democratică a venit la putere cu un program generos, dar a fost silită să plătească datorii. S-a vrut sprijinirea României, pentru că din 1993 făceam parte din lista de invitaţi şi, ca urmare, a venit, în 1999, invitaţia.

Aţi dedus după vizita cancelarului o reorientare a Germaniei înspre Ardeal, după Estonia şi toate ţările baltice? Nu cumva Ardealul are o mare şansă acum?

Suntem abia la câteva zile de la vizită, încă e foarte greu de spus. Desigur că tradiţiile săseşti din Transilvania contează. După părerea mea, însă, mai e doar o chestiune de memorie a generaţiilor care au trăit în Ardeal, pentru că, din păcate, generaţiile se sting prin forţa lucrurilor. Am fost acum un an la o altă reuniune cu doamna cancelar federal, la Berlin, privind relaţia Germaniei cu minorităţile germane din alte ţări. Acolo a fost o preocupare culturală pentru acestea, dar, pe de altă parte, politica Germaniei este de a-i sprijini pe germani, precum în Kazahstan, să îşi ducă viaţa acolo unde vor ei, chiar în Germania, dacă doresc. Nu ascund că am rămas un pic cam uimit, deoarece această ţară, de pildă Kazahstan, evoluează puternic, chiar dacă nu oferă deocamdată condiţii de viaţă foarte avansate. Comunitatea germană este lăsată însă să se descurce. Unii vor să rămână acolo. Ceilalţi au tendinţa să vină spre Germania. Din perspectivă istorică, iar germanii ştiu aceasta, era rezonabilă o politică de stabilizare la faţa locului, dar, pe de altă parte, statul german nu a mai vrut deloc să meargă pe ruta pe care s-a mers altădată, cea a prezenţei unor minorităţi puternice în afara ţării. Pentru că faptul a fost, într-un fel, şi fatal. O să vedem mai încolo care sunt urmările vizitei, însă, repet, până nu vedem investiţii germane puternice, nu putem cuantifica.

Când au început demersurile pentru această vizită?

Primele discuţii au fost, desigur, în 2007, cu reprezentanţi de nivelul unor secretari de stat, preşedinţi de fundaţii. Pe subiectul acesta, pentru că în alte domenii au fost discuţii continue.”

ALEGERILE DIN FRANTA.URA FATA DE PREȘEDINTE! (II)

Față de multitudinea de comentarii legate de alegerile din Franța, care cu siguranță vor fi pierdute de către  Sarkozy, voi reitera câteva considerații în legătură cu ceea ce îmi apare a fi relevant pentru actualul președinte și anume „ura multor francezi” ! Întrebarea care se poate pune, este cea referitoare la cum este posibil ca în ciuda unor măsuri ce au vizat „grija pentru francezi”, creșterea vârstei de pensionare, reducerea săptămânii de lucru, încurajarea cumpărării de locuințe, etc, Sarkozysă fie atât de urât ? Explicația oferită de către Jean-Sebastien Ferjou referitoare la ura se datorează poziționării lui Sarkozy ca „om de dreapta” ! Aceste considerații le aveam în vedere în urmă cu două săptămâni.

Între timp în Franța evenimentul cel mai important legat de alegerile prezidențiale a fost confruntarea televizată dintre Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande, care, spun analiștii,pare să-i fi dat câştig de cauză actualului preşedinte! Aceasta deorece poziţia adoptată de candidatul socialist a fost mai degrabă una defensivă în comparaţie cu cea a lui Sarkozy!

După părerea mea poziția a fost cea a unui om serios și responsabil, care nu se poate juca cu destinele oamenilor, care nu poate gesticula inutil !

 Așa cum pe bună dreptate au afirmat mai mulți analiști, singura dezbatere televizată dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă pentru preşedinţia Franţei a adus faţă în faţă doi oameni cu atitudini diferite! În timp ce Francois Hollande, reprezentantul socialiştilor, a dat impresia că se apără în faţa loviturilor primite în plin de la contra candidatul său, actualul preşedinte Nicolas Sarkozy a părut că mizează totul pe ultima carte: a vrut să demonteze toate acuzaţiile oponentului, fără însă a se feri să-l contraatace. Discuţiile s-au purtat pe mai multe teme: manieră de conducere, economie, imigrare, energie nucleară. Acuzaţiile de minciună şi calomnie au fost schimbate de mai multe ori între cei doi.

Dincolo de declarații precum „mințiți” din partea lui Sarkozy, atunci când Hollande a susținut că actualul președinte a dus o politică care i-a favorizat pe bogați, sau „vreau să fiu președintele unității”, din partea lui Hollande, este în logica lucrurilor ca actualul contracandidat al lui Sarkozy să câștige!

Sunt foarte multe argumente și o multitudine de factori meniți să asigure victoria lui Francois Hollande! În primul rând politica de dreapta dusă de actualul președinte jucător și incapacitatea de a preântâmpina derapajele în plan economic, social și politic. "Şomajul a crescut, competivitatea s-a degradat şi Germania se descurcă mai bine decât noi", după cum declara Hollande. Apoi, este vorba de dorința de schimbare a lui Sarkozy, dorință reieșită și din rezultatele obținute în primul tur! La acestea se adaugă multi alți factori ce țin de comportamentul în plan politic și personal al actualului președinte!

Deși analiştii spun că după modul în care s-a comportat Sarkozy, aceasta îl face un potenţial câştigător în turul al doilea, consider că viitorul președinte al Franței va fi Francois Hollande!

ALEGERILE DIN FRANTA.URA FATA DE PREȘEDINTE! (I)

"There is an irrational hatred of Nicolas Sarkozy among much of the public, and it is playing a major part in this election,"avea să scrie Jean-Sebastien Ferjou, editorul site-ului Atlantico, cel care încearcă să explice mecanismul urii populare față de actualul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a cărui glorie apune! Căci sondajele din ultima perioadă, oricât de nerecunoscute sunt de către unii, indică o victorie a contracandidatului său, socialistul Francois Hollande.

 Ca reacții mass-media putem enumera : „Favoritul in sondaje, Francois Hollande, a organizat deja o ultima intalnire cu sustinatorii sai, in Bordeaux, in timp ce presedintele Nicolas Sarkozy isi va sustine ultima intalnire din campanie la Nisa” transmite BBC.  Potrivit sondajelor, cei doi sunt umar la umar in cursa pentru fotoliul de presedinte, insa socialistul Hollande are cele mai mari sanse de a castiga un al doilea tur de scrutin. Candidatul de extrema dreapta Marine Le Pen ar putea strange 17% dintre voturi, se mai arata in sondaje, in timp ce reprezentantul extremei stanga, Jean-Luc Melenchon, a reusit sa revina in ultima perioada si sa ajunga la 14-15%.  Pe al cincilea loc se va situa, cel mai probabil, candidatul de centru, Francois Bayrou. Campaniile candidatilor s-au concentrat in principal pe rezolvarea problemelor economice, Nicolas Sarkozy laudandu-se cu o crestere economica solida, in 2011, dar luptandu-se cu un somaj ce a atins 10%.

 Principalii doi candidati au promis ca vor echilibra bugetul, insa Francois Hollande si-a accentuat atentia pe cresterea economica, mai degraba decat pe masurile de austeritate. Primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta va avea loc duminica. Daca niciunul dintre candidati nu va obtine majoritatea absoluta, se va organiza turul al doilea, la care vor participa cei doi candidati care vor obtine cele mai multe voturi si care va fi tinut doua saptamani mai tarziu, pe 6 mai. ”

Față de multitudinea de comentarii legate de alegerile din Franța, care cu siguranță vor fi pierdute de către  Sarkozy, voi reitera câteva considerații în legătură cu ceea ce îmi apare a fi relevant pentru actualul președinte și anume „ura multor francezi” ! Întrebarea care se poate pune, este cea referitoare la cum este posibil ca în ciuda unor măsuri ce au vizat „grija pentru francezi”, creșterea vârstei de pensionare, reducerea săptămânii de lucru, încurajarea cumpărării de locuințe, etc, Sarkozysă fie atât de urât ? Explicația oferită de către Jean-Sebastien Ferjou referitoare la ura se datorează poziționării lui Sarkozy ca „om de dreapta” ! Citind reflecțiile lui Ferjou am adus în memorie reacțiile demonstranților prezenți la Euromitingul de la Bruxelles din 29 septembrie 2011, la care am participat pentru prima oară. Având ca temă „ Nu măsurilor de austeritate care au îngenuncheat întreaga Europă”, demonstrația de la Bruxelles a atras atenția asupra liderilor europeni (vorba vine, căci nu prea  a avut cui să  atragă !) că actuala criză economică este efectul politicilor de dreapta, politicilor financiar-bancare, si este suportată de lucrătorii simpli. Tot atunci am văzut vocile dezlănțuite cu referire la reducerile salariale, solicitându-se aplicarea de măsuri sociale imediate pentru combaterea sărăciei și șomajului !

Spuneam colegilor participanți, văzînd reacțiile celor peste 100.000 de demonstranți, unii dezamăgiți că nu se va întâmpla mare lucru, că trebuie să avem răbdare, căci oricum „nimic nu va mai fi cum este acum” și că în curând politicienii care cred că pot neglijând masele largi, hotărâ într-un mod arbitrar, vor atrage ceea ce nu a existat până în prezent, și anume „ura majorității” !

ROMANI LAUREATI!

Cartea „10.000 de americani notabili” editată o dată la cinci ani, evidențiază una dintre personalităţile născute în România, la Reșița, care este așezată în această lucrare, alături de Mircea Eliade. Maestrul Sabin Pautza, căci despre el este vorba, a părăsit România în anii 80, din cauză că a simțit că nu mai poate evolua ca om și muzician, din cauza sistemului comunist. Nascut la 8 Februarie 1943 la Câlnic-Resita, compozitorul, dirijorul si profesorul universitar doctor Sabin Pautza a urmat cursurile Liceului de Matematica din Resita studiind in paralel muzica cu Karl Tirier si Katerin Szoguy la Liceul de Muzica din Resita, institutie de invatamant care, din anul 2003 ii poarta numele. In anul 1965 absolva Conservatorul “ Ciprian Porumbescu” din Bucuresti unde s-a bucurat de indrumarea unor dascali de prestigiu ca Martian Negrea, Ion Dumitrescu, Tudor Ciortea, IonVicol, Octavian Lazar Cosma, Victor Giuleanu, Dragos Alexandrescu, Ioan Ghiga, Dumitru. D. Botez, Marin Constantin, Emilia Comisel, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Dinu Ciocan, Nicolae Coman. S-a specializat apoi in compozitie si dirijat la Accademia Chigiana din Siena, Italia, cu Franco Donatoni, Franco Ferrara si Bruno Maderna. Intre anii 1965 si 1984 activeaza ca profesor de armonie, dirijat si orchestratie la Academia “George Enescu” din Iasi. Aici infiinteaza in anul 1968 Camerata “Animosi’ si este numit din anul 1975 succesorul dirijorului Ion Baciu la pupitrul Orchestrei Simfonice a Conservatorului. Cu aceste formatii a sustinut numeroase concerte in tara si peste hotare – “Bydgoszcs International Festival” (Polonia), Internationales Jugendfestspieltreffen Bayreuth”– Germania, Vacantele Muzicale de la Piatra Neamt. Din anul 1984 se stabileste in Statele Unite unde este numit prin concurs Director Artistic si Prim Dirijor al cele mai vechi orchestre simfonice din New Jersey, Plainfield Symphony Orchestra. Dupa o activitate de peste 20 de ani primaria orasului Plainfield il numeste Cetatean de Onoare al orasului si Conductor Emeritus pe viata al aceleasi filarmonici, decretand ziua de 7 Mai 2007 “Ziua Sabin Pautza in Plainfield”. Dirijeaza frecvent in StateleUnite, Europa si Australia si este invitat deseori sa predea cursuri de maiestrie la diferite universitati americane si europene ca New York University sau Atlan Institute. Sabin Pautza detine numeroase premii si distinctii romanesti si internationale cum ar fi “Premiul George Enescu” al Academiei Romane, Premiul Uniunii Compozitorilor din Romania, Marele Premiu al Televiziunii Romane, Premiul “Rudolph Nissim” al ASCAP, Premiul de Compozitie la concursul international din Salt Lake City, Utah si mai recent, Marele Premiu “Dr. Martin Luther King, Jr.” pentru lucrarea ”Chimes”. Activitatea sa internationala de dirijor si compozitor i-a adus titlul onorific de “Doctor in Music” decernat de London Institute for Applied Research si titlul de “Doctor in compozitie” al Academiei “Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Sabin Pautza a dirijat in cele mai renumite sali de concerte din Statele Unite, Europa sau Australia ( “Carnegie Hall” din New York”, “Santa Cecilia” din Roma, “Fr. Chopin” din Varsovia sau “Philharmonic Hall”din Sydney. Numele sau figureaza alaturi de cei mai mari muzicieni ai lumii in “Who’s Who in Music” publicat la Cambridge -Anglia (editiile 1980-1984-1992-2000) si in volumul “2000 de americani notabili” publicat de American Biographical Institute. Sabin Pautza este membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, al ASCAP (Uniunea Compozitorilor Americani) si al Biroului de Consilieri al Institutului Biographic American. Compozitiile sale sunt publicate in totalitate de catre San Nicobian Edition din New York iar casa de discuri “Swift Music Group”din New Jersey editeaza in prezent seria “Opera Omnia” a compozitorului, din care au aparut deja primele zece compact discuri.

CONFLICTE ÎNGHEȚATE

Asistăm de ceva vreme la o serie de încercări de soluționare a unor conflicte, denumite generic „conflicte înghețate”! Intre acestea se înscrie cel dintre Republica Moldova și regiunea separatistă Transnistria. Un eveniment așteptat cu interes a fost cel consumat la Vilnius la sfârșitul anului 2011.Un articol pertinent despre evenimentele de la Vilnius ne oferă Gabriela Ioniță în revista Cadran Politic pe care îl redăm integral!

„Dintre cele patru conflicte nesoluţionate din regiunea extinsă a Mării Negre, cel transnistrean este adesea considerat ca având cele mai multe șanse de soluționare. Între 2009 şi 2010, conflictul din Transnistria a apărut ca o problemă importantă de securitate de pe agenda europeană, subiectul găsindu-și loc pe panelul discuțiilor dintre cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Dmitri Medvedev. Astfel, între o multitudine de evoluţii globale, regionale şi naţionale cu o dinamică tot mai greu previzibilă, a apărut și șansa reluării discuțiilor pe tema statutului Transnistriei. Un restart ce vizează consolidarea încrederii între actorii cheie regionali, şi prin extensie crearea unui cadru favorabil găsirii unei soluţii durabile pe termen lung. Însă, așa cum remarca analistul Stanislav Secrieru, orice încercare nouă de discuție pe subiectul Transnistria a evoluat în paralel cu inerţia agendelor vechi, astfel că lipsa de progrese în viitorul apropiat nu ar trebui să mire pe nimeni.

Formatul 5 plus 2 al dezbaterilor, instituit în 2005, cuprinde pe de o parte Chişinăul şi Tiraspolul, pe de altă parte Federaţia Rusă, Ucraina şi OSCE ca mediatori, iar UE şi SUA în calitate de observatori. Decizia de reluare a discuțiilor a fost adoptată la Moscova în luna septembrie a.c., dar negocierile de facto au început la recenta întrunire de la Vilnius. Practic în această rundă de negocieri, părţile s-au axat mai ales asupra cadrului juridic și a principiilor procedurale ale negocierilor ce vor sta la baza găsirii unei soluții agreate de părțile în dispută. Potrivit vicepremierului Republicii Moldova, Eugen Carpov, au fost avute în vedere două aspecte prioritare: primul – principiile aplicate pe perioada negocierilor oficiale, cum se va desfăşura acest proces, cum vom convoca şedinţele, cât de des vor avea ele loc şi care vor fi regulile de conduită pe parcursul negocierilor oficiale. Partea a doua sau al doilea subiect de pe agendă este agenda procesului de negocieri, agenda procesului însemnând elementele sau compartimentele care vor fi dezbătute pe parcursul negocierilor. Altfel spus, abia în partea a doua va începe greul, atunci când vor fi discutate elemente privind reglementarea politică a conflictului, aspecte economice, asigurarea unor proiecte sociale, garanţiile solicitate de cele două părți, cum se va desfășura perioada de tranziție postconflict pentru reabilitare şi revenire la normalitate, dar şi multe alte detalii care fac parte din portofoliul delicat legat de conflictul transnistrean.

La finalul celor două zile de discuții, ministrul de externe al Lituaniei (țară ce deține în prezent președinția OSCE), Audronius Azubalis și-a exprimat speranța că: Reluarea negocierilor între Moldova şi Transnistria va permite părților să facă progrese spre un acord, adăugând că o nouă întâlnire va avea loc în Irlanda în luna februarie 2012. Am stabilit principiile şi procedurile de negociere, discuțiile au avut loc într-o atmosferă constructivă și sunt o rampa de lansare în realizarea de progrese concrete pentru soluţionarea conflictului. Este esențial să se menţină dinamica acestor întâlniri oficiale şi să se progreseze spre o soluţie completă a conflictului, așa cum noi toţi ne dorim a adăugat Azubalis. Negocierile au fost tensionate aceste două zile. Totuși eu aş numi întâlnirea constructivă a declarat la rândul său Giedrius Cekuolis, trimisul special al OSCE. Tot la capitolul declarații oficiale în urma reuniunii de la Vilnius o vom menționa și pe cea a vicepremierului moldovean, Eugen Carpov: În primul rând a fost reconfirmat formatul 5+2 în care vor fi purtate toate negocierile oficiale asupra negocierii conflictului transnistrean. Nu vor exista alte formate decât 5+2. Ne-am concentrat în continuare asupra discuţiilor asupra documentelor numit „Principii şi reglementări ale procesului de negocieri”. Am parcurs o bună parte a acestui document, am convenit asupra mai multor articole, dar spre regret, din lipsă de timp nu s-a reuşit să finalizăm acest document şi lucrările vor fi continuate la reuniunea viitoare, care a fost planificată pentru februarie 2012. De altfel, am și primit invitaţia din partea reprezentantului special desemnat de Guvernul Irlandei, ca următoarea rundă de negocieri din anul viitor să aibă loc în Irlanda.

După finalizarea cadrului tehnic de desfășurare a negocierilor, se vor pune în discuție posibilele căi de soluţionare a conflictului transnistrean. Deocamdată, viziunile celor două părți par ireconciliabile. Astfel, reuniunea de la Vilnius a fost precedată de o întâlnire la Tighina între premierul Vlad Filat și liderul transnistrean Igor Smirnov. Cu această ocazie Smirnov a repetat că partea transnistreană va pleda pentru recunoașterea independenței republicii moldovenești nistrene. La polul opus, conducerea Republicii Moldova vizează acordarea unui statut de largă autonomie regiunii (subiect de negociere fiind doar cât de largă va fi această autonomie, care vor fi competențele regiunii, fiind exclusă însă partajarea competenţelor în domenii strategice care ţin de frontierele statului, de moneda naţională, de apărare, de justiţie şi alte aspecte care trebuie, conform standardelor internaţionale, să aparţină structurilor centrale ale statului. De altfel, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Chișinău imediat după întâlnirea celor doi lideri, a accentuat necesitatea de a rezolva conflictul transnistrean cu respectarea strictă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. Însă șeful diplomației ruse evită să vorbească despre trupele ruse staţionate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Și care ar trebui retrase necondiţionat, în conformitate cu obligațiile asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001, precum și cu Constituţia Republicii Moldova care nu permite trupe și baze străine pe teritoriul țării. Desigur, excepție fac trupele pentru care există acordul statului-gazdă şi pentru care există şi documente justificative. Vorbim evident de trupele implicate în operaţiunea de pacificare și care au o acoperire juridică prin acordul moldo-rus, semnat în anul ’92, care a oprit conflictul armat de pe Nistru. În acordul respectiv s-a convenit să fie instituită această misiune de pacificare, care există până în prezent. Acordul este în vigoare în continuare, deci o mică parte din prezența armată rusă are o acoperire pentru aflarea pe teritoriul statului moldovean. Ambiguitatea oficialilor de la Moscova privind efectivele militare din Transnistria ne amintește că planul Kozak prevedea staționarea trupelor ruse pentru încă 20 de ani, prevedere respinsă unanim de UE și SUA. Dar deși Memorandumul amintit pare o strategie îngropată, prin susținerea de către Germania a unei posibile federalizări a Republicii Moldova, acesta de fapt se află între posibilele căi de soluționare a conflictului. Ce-i drept, fardat discret și postat pe o scenă în care dirijorul pare a fi altul. Printre posibilele reglementări ale conflictului se află desigur și cea conform căreia Transnistria să fie redată Federației Ruse iar Moldova să revină României. Personal, nu cred într-o astfel de soluție. Nu cred că Rusia își dorește din nou tensionarea relațiilor cu Ucraina – la o adică mai îndreptățită istoric asupra teritoriului de dincolo de Nistru. Cum nu cred că ar agrea nici revenirea Moldovei în granițele României mari. Ultimele evoluții arată că evoluăm în continuare într-o paradigmă a războiului rece în ciuda tuturor încercărilor de depășire a fantomelor trecutului, condiție în care Rusia vede în Republica Moldova un necesar spațiul tampon la granița cu NATO. Cu o Ucraină ușor amețită de permanentul balans între Bruxelles și Moscova, e posibil ca Rusia să-și dorească să facă din Transnistria un nou Kaliningrad din punct de vedere strategic ? Posibila înlocuire a lui Igor Smirnov (devenit prea independent față de vulturul bicefal al Kremlinului) la alegerile de la Tiraspol de pe 11 decembrie să fie un semn în acest sens ? Și nu în ultimul rând, își dorește Republica Moldova o reîntoarcere la patria mamă (nu mai întreb ce va face România cu peste un milion de ruși, nici cum ar primi asta partenerii europeni) ?Cert este că a devenit un postulat unanim acceptat că soluționarea conflictului de pe Nistru va avea loc numai atunci când Rusia va fi cointeresată în rezolvarea acestuia. Ori Rusia pare mai degrabă interesată de perpetuarea unei situații ambigue în care Transnistria este doar un cap de pod în conservarea propriei sfere de influență.”( Gabriela Ioniță- Cadran Politic)

FORUMUL ECONOMIC DE LA DAVOS I

Unul dintre evenimentele cele mai importante la acest început de an ar trebui să fie Forumul economic mondial de la Davos, care se vrea unul al transformarii unui model subrezit de criza fara precedent, dar relevanta intalnirii este indoielnica intr-o perioada in care summiturile europene sunt aproape săptămânale.

Ce se spune despre evenimentul amintit în presa națională și internațională încercăm să redăm în sinteză:

"Aceasta este o reuniune a asa-numitilor lideri mondiali care au provocat criza, iar acum incearca sa ne spuna ca ei pot fi solutia. Este gresit sa creada ca pot decide singuri", a declarat David Roth, presedintele organizatiei de tineret a social-democratilor elvetieni, care intentioneaza sa participe la pichetarea summit-ului.

"Davos continua sa aiba relevanta. Este un forum independent, reuneste oameni si idei si atrage atentia asupra provocarilor si oportunitatilor pe care lumea le ofera", a declarat B.G. Srinivas, directorul pentru Europa al Infosys.

Tema conferintei va fi "Marea transformare: Crearea unor noi modele" si va include discutii despre viitorul capitalismului, somajul in randul tinerilor si securitatea cibernetica, intre alte subiecte. Cinicii ar putea sugera ca aceste probleme vor ramane probabil nerezolvate dupa conferinta. "Important este ce se intampla dupa. Toate ideile care apar isi gasesc intr-un fel locul in politicile guvernamentale si de afaceri", a aratat Srinivas. El a adaugat ca participarea la conferintele de la Davos l-a ajutat sa afle mai multe despre tehnologiile care apar si crearea de locuri de munca. Indiferent de numarul patticipantilor, planurile lor ar putea fi depasite de evenimente, asa cum s-a intamplat anul trecut, cand au fost planificate intalniri suplimentare ca urmare a izbucnirii protestelor de la Cairo, care au dus la schimbaterea de putere din Egipt. In acest an, participantii la miscarea Occupy isi vor stabili tabara atat de aproape de centrul conferintei cat vor permite masurile de siguranta. Summit-ul de miercuri va fi deschis de cancelarul german Angela Merkel, unul dintre cei mai importanti factori de decizie in combaterea crizei datoriilor din zona euro.

Initiatorul reuniunilor de la Davos, Klaus Schwab este de parere ca este nevoie de solutii urgente in privina capitalismului, care in forma consacrata nu mai poate satisface nevoile transformarilor mondiale. Sloganul lansat de Schwab pentru aceasta cea mai importanta reuniune a elitei economice mondiale suna astfel: „Capitalismul in vechea sa forma nu mai corespunde lumii actuale. Sa cautam solutii!”. Acesta a mai subliniat in interventia sa ca afluxul de participanti este cu atat mai mare cu cat mai rea este situatia economica. „Criza financiara nu ne-a invatat nimic”, mai constata economistul. In conditiile in care pana si Klaus Schwab se pozitioneaza acum ca un critic al capitalismului, nu este de mirare ca traditionalul mars al antiglobalistilor a fost anulat in acest an, chiar daca unii activisti intentioneaza sa ridice un orasel din corturi-iglu de gheata. In raportul intitulat „Riscurile globale” figureaza astazi un numar fara precedent de factori de risc. Printre acestea se numara „perturbarile cronice ale echilibrului financiar”, imensele discrepante in venituri, crizele alimentare si atacurile cibernetice, precizeaza cotidianul Der Standard. Comisia UE vrea sa foloseasca Forumul de la Davos ca pe un cadru in care sa poata discuta cu reprezentanti ai bancilor si cu politicieni schema sa cu ajutorul careia intentioneaza sa-si amplifice controlul asupra marilor banci. Comisarul european pentru piata interna si servicii, Michel Barnier, a declarat intr-un interviu ca analizeaza posibilitatea implementarii unei reglementari mai drastice a salariilor si primelor pentru bancheri. La fel ca in anii precedenti, o mare atentie va fi acordata la Davos discutiilor despre criza din Europa. Este asteptata participarea presedintelui Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a directorului general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a presedintelui Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, si a ministrilor de finante din toate tarile G20. Din partea SUA va participa si in acest an ministrul de finante, Timothy Geithner, precizeaza cotidianul austriac. Pentru ca marii acestei lumi sa poata tine legatura si dupa reuniunea de la Davos, omul de afaceri indian Vivek Ranadivé va inaugura in cadrul reuniunii un 'Facebook pentru liderii mondiali', denumit Topcom, adauga Der Standard.

Miliardarul de origine maghiară George Soros s-a alăturat astăzi lungului şir de persoane publice care critică Germania pentru modelul său economic, după ce chiar ieri premierul britanic David Cameron a atacat politicile nemţilor la Forumul Economic Mondial de la Davos. "Germania dictează o politică ale cărei consecinţe vor fi o spirală a datoriilor publice, cu efect deflaţionist asupra economiilor", a declarat Soros astăzi, la Davos. Zona euro este pe un curs auto-destructiv, a adăugat acesta, citat de "Deutsche Welle". "Nu toată Europa poate fi ca Germania", a spus miliardarul, adăugând că obiectivele pe care Berlinul le impune statelor cu probleme din jur sunt practic imposibil de atins.Pregătiţi-vă de dezastru! „Situaţia va deveni mult mai gravă şi mai dificilă decât orice am văzut până acum în întreaga mea carieră. Ne confruntăm cu un moment extrem de dificil, comparabil cu Marea Recesiune din anii '30", a spus miliardarul George Soros. „În cel mai bun scenariu, văd un mediu de deflaţie. În cel mai rău scenariu, un colaps al sistemului financiar", a declarat acesta pentru „Newsweek", înainte de începerea Forumului de la Davos. Premierul britanic David Cameron a criticat modelul economic al nemţilor, vorbind despre dezechilibrele comerciale care au dus la izbucnirea şi escaladarea crizei. "Aceasta este o problemă a deficitelor comerciale, nu doar a deficitelor bugetare", a spus Cameron, făcând aluzie la economia bazată pe exporturi a Germaniei.Premierul britanic David Cameron a vorbit, într-un discurs susţinut la Forumul Economic Mondial de la Davos, despre criza prin care trece Europa. "Aceasta este o problemă a deficitelor comerciale, nu doar a deficitelor bugetare", a spus Cameron, făcând aluzie la economia bazată pe exporturi a Germaniei.

Presedinte al grupului IT Microsoft, miliardarul american Bill Gates, va dona 750 de milioane de dolari Fondului global de lupta impotriva SIDA, tuberculozei si malariei, potrivit Reuters. a anuntat la forumul economic de la Davos, ca fundatia Bill & Melinda Gates. Anuntul a fost facut joi dimineata la forumul economic de la Davos in timpul dezbaterii "Asigurarea securitatii hranei". Suma se adauga donatiilor de 650 de milioane de dolari facute de fundatia lui Gates fondului de la infiintarea acestuia in urma cu zece ani. "Sunt vremuri economice dificile, dar asta nu este o scuza pentru a reduce ajutoarele pentru cei mai saraci oameni din lume", a spus Gates. Fondul de lupta impotriva SIDA, tuberculozei si malariei a anuntat saptamana aceasta ca directorul general, Michel Kazatchkine, demisioneaza din cauza criticilor ca a utilizat necorespunzator anumite sume, dar si a reducerii finantarilor primite. Organizatia public-privata, cu sediul la Geneva, asigura aproximativ un sfert din finantarea internationala pentru lupta impotriva HIV si SIDA, precum si majoritatea fondurilor pentru combaterea tuberculozei si malariei.

SCOALA ROMANEASCA

Problematica scolii romanesti este una destul de complexa, abordata partial incepand din anii 90 si pana in prezent. Din pacate nu a existat si nu exista inca o viziune sistemica asupra educatiei din Romania iar experimentele de acum si de dinainte nu fac decat rau sistemului! Caci se poate si mai rau!
Privit ca sistem global invatamantul comporta la ora actuala diferite radiografii ale subsistemelor sale componente. O analiza privind baza materiala existenta la nivelul gradinitelor este oferita de ECONTEXT din care redam urmatoarele remarci:

"Faptul ca scoala romanesca este intr-un declin de substanta, cu multe din componentele ei intr-deriva haotica, nu mai surprinde pe nimeni.
Ultimii ani nu au adus inca ordinea dorita, fiind nevoie de o restructurare din temelii si de ani buni de munca. Econtext a scris in dese randuri despre modul haotic in care s-au dezvoltat cele mai multe dintre componentele sistemului educational.
Gradinite. Gasirea unei gradinite in Romania ar putea reprezenta, cu siguranta, subiectul unui film din seria ‘Misiune Imposibila’. Intr-adevar, inscrierea unui copil la gradinita ar putea face parte, cu brio, din lista celor mai mari succese din viata unui parinte. Motivul? Este un fapt recunoscut ca sunt tot mai putine gradinite de stat in tara noastra si, in plus, gradinitele particulare nu au reusit sa surmonteze deficitul creat. Econtext analizeaza din nou educatia romaneasca. Nu este prima data cand analizam sistemul educational din Romania. De exemplu, in august, am publicat un articol despre numarul de dascali care au parasit sistemul in ultimii ani.Recent, la finele lunii noiembrie, am publicat o analiza despre invatamantul prescolar, in care am aratat situatia precara in care se afla acesta.Mai exact, am publicat o analiza despre modul in care a evoluat numarul gradinitelor din toata tara in ultimii cincisprezece ani. Din 1996 si pana in 2010! Iar concluzia este tragica: numarul gradinitelor din Romania a scazut de aproape 9 ori in acest interval de timp.In esenta, toate analizele despre educatia romaneasca s-au terminat cu multe concluzii pesimiste si chiar antitetice. De exemplu, v-am aratat cate cadre didactice au parasit sistemul de invatamant in ultimii douazeci, dar si cum s-au dezvoltat, aparent paradoxal, facultatile si universitatile din tara. Practic, au aparut noi orase universitare pe harta tarii. In acest paradox al dezvoltarii, cu parti in scadere abrupta, dar si cu cresteri inexplicabile (aparent!), sa mai consemnam un fapt important pe aceasta scara a haosului educational. Si ajungem astfel la subiectul analizei curente.
Care este urmatorul: va aratam cum e evoluat numarul salilor de clasa din scolile romanesti in ultimii zece ani. De ce este important acest fapt? Veti vedea din urmatoarele cifre.

Sali de clasa

In 2001, erau 128.834 de sali de clasa si cabinete scolare in scolile din Romania. Este vorba de toate salile de curs, de la clasele I – XII si pana la invatamantul universitar. Orice sala in care au loc activitati scolare! In definitia exacta, sala de clasa reprezinta incaperea destinata procesului de educatie si instruire scolara. Poate fi utilizata de doua sau cel mult trei clase de elevi in mod succesiv in decursul unei zile.
Cat trei judete
Si sa revenim la cifre. Cativa ani mai tarziu, in 2010, numarul salilor de clasa scazuse pana la 119.570! Adica mai putin cu 9.264 de sali de clasa. Procentual, in acest interval de zece ani, s-au inchis aproape 8% din numarul total al salilor de clasa din scoli! Daca am lua o scoala ca avand, in medie, 30 de sali de clasa, ar insemna ca s-au inchis 309 scoli!
Cat scolile din 3 judete! Ceea ce ar insemna ca, ipotetic vorbind, trei judete au fost rase de pe harta scolara a Romaniei."